Despre univers...

[HoratiuM]

În prealabil postat de GLAdoS

HoratiuM does not inspire fear... only amuzement.

Amusement for whom or for what? For the suicidal and vile laugh of Nietzsche's „last man”? For that laugh that presides over its own termination? — The termination of the subject?

If that's the case — and it might very well be, as it is uttered through your apparent position — then your amusement is pitiful and contemptable; and given the distance between I and your laugh's lousiness, its disdain towards me is immediately transformed into a compliment.

[HoratiuM]

În prealabil postat de cocacoc

Ce a scris HoratiuM are aceeasi valoare cu ce a scris vsovivi . Nu prea are cu ce sa-l ia la "trei pazeste" pe Raziel. (asta daca "trei pazeste" inseamna ce cred eu)

Deci, la tine q şi non-q au aceeaşi valoare de adevăr... Asta arată inutilitatea discuţiilor pe teme teologice cu oameni incapabili să-şi sesizeze propria inepţie. Cum să facă cineva cu voi logică speculativă, când daţi cu capu-n zid deja când e vorba de logica formală?

[HoratiuM]

În prealabil postat de Raziel

Da de ce nu ma iei tu la "trei pazeste", si ma ameninti ca asmuti cainele de paza al crestinatatii?
N-am nimic de discutat cu HoratiuM, deja am vazut in ce subcategorie de crestin se incadreaza.

V-am făcut inculţi, leneşi şi ilogici: toate pentru că rezultă exact din ceea ce postaţi pe forum şi pentru că, deşi daţi în vileag, continuaţi să repetaţi aceleaşi inepţii, la nesfârşit, deşi există o întreagă cultură care oferă numeroase răspunsuri cam tuturor paralogismelor şi ignoranţelor voastre. Câine, însă, nu mi-am permis să vă/te numesc şi nici nu v-/te-am introdus în vreo subcategorie, umană sau animală.

Raportul fiecăruia cu celălalt revelează inconştientul din el — adică ceea ce îi lipseşte. Dacă tu alegi să mă insulţi la acest nivel, atunci nu-mi rămâne decât să constat că acesta e tipul de raport pe care tu ştii sau poţi să-l angajezi: cel de inumanizare a aproapelui, după ce nici măcar nu eşti capabil să intri într-un dialog, dacă nu relaxat, măcar de o polemică firească şi lipsită de inepţie sau autism. Niciodată realul nu se va reduce la schemele empirice pentru care voi îi cereţi să se reducă. Şi cu cât veţi forcluza mai mult ceea ce nu sunteţi dispuşi să-i recunoaşteţi acestui real, cu atât propria voastră forcluziune vă va sminti mai tare. Şi cu atât mai solipsişti şi mai inapţi pentru dialog veţi fi.

Nu ştiu cum se vede lumea din categoria sau subcategoria ta de fiinţare, dar ai pierdut partida de mult.

[HoratiuM]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

Sofia?ala-i gnosticism,nu ortodoxism

Da, pentru cei care nu cunosc teologie creştină, Sofia ţine de gnosticism. Dar dacă ai fi studiat afirmaţiile lui Serghei Bulgakov, ştiai că ele au fost declarate eretice datorită tendinţei de a şterge diferenţa dintre necreat şi creat, în privinţa ei. Or, în textul meu ea apare în mod clar în calitate de creatură.

[HoratiuM]

În prealabil postat de catalin2

Fiecare cu ideile lui, cateodata se mai nimereste si cate una buna. Prea multa filozofie.

catalin2, am considerat la un moment dat că e o mare greşeală să iau în serios un om care se raportează la doctrina şi teologia creştină ca la o colecţie de reţete şi care nu e capabil să-şi gestioneze propriile contradicţii şi propria lipsă de cultură — chiar şi mai ales teologică. Pretinzi că eşti creştin. Dar faci imense deservicii creştinismului deoarece îi manipulezi adevărul şi îl distorsionezi după bunul tău plac.

Şi, dacă tot veni vorba de gnosticisme, cred că ţi-am arătat o dată, pe alt thread, care sunt consecinţele (eretice) ale „interpretării” după care „doar ortodocşii se vor mântui”. Asta, făcând economia „aventurii” tale pe domeniul „interpretării” conceptului de har unde ai frizat iarăşi erezia.

Ai mai făcut, de atunci încoace, o serie întreagă de tumbe noetice în răspăr nu doar cu teologia, dar şi cu logica în condiţiile în care continui să pozezi, cu o emfază declaratorie plusată fără tresăriri, în „campionul” apărării credinţei creştine „corecte”; aceasta, în acelaşi timp în care literalismul biblic, reproducerea mecanică şi paratactică a catehismului de pe internet, frauda paralogismului de autoritate şi narcisismul corectitudinii ce-şi maschează incoerenţele îndreptând acuza asupra celorlalţi au devenit definitorii pentru stilul tău „polemic”.

Te sfătuiesc să laşi pe alţii, mai vrednici, să se ocupe de interpretări teologice şi ale catehismului pentru că discursul tău te poartă la limita ereziei. Theos şi Logos sunt instanţe care nu se pretează unui acces simplist şi marcat de jaloanele gândirii umane, aşa cum este „accesul” tău. Ele se află dincolo de raţiunea umană formală care mai operează necritic cu principiile formale ale gândirii. Iar tu o faci copios, distorsionând adevărul teologic şi reducându-l la o sumă de tranzitivisme, adică de banalităţi şi platitudini autoedificatoare.

M-ai „acuzat” de câteva ori cum că aş avea „propria mea filosofie”. Asta, în condiţiile în care ai demonstrat o foarte precară cunoaştere a logicii, a filosofiei şi a teologiei, deopotrivă. Ca să-ţi dau un exemplu în 3 puncte:

1. Tu crezi că accesul la adevărul ortodoxiei se poate face direct, fără nici o mijlocire hermeneutică. Mai mult, ai impresia că acest „acces” e singurul legitim, restul tentativelor de a ne raporta la creştinism, prin concepte, prin interpretare şi chiar prin concepte filosofice fiind doar o transformare a doctrinei creştine în „filosofia proprie” a unui particular. Deci, ar urma că orice interpretare este de un subiectivism ilegitim şi trădător.

2. Dar, cu puţină atenţie, oricine poate vedea că însăşi opţiunea ta în favoarea unei atari atitudini în teologie este, şi ea, tot o interpretare. Prin urmare, însăşi poziţia ta e marcată de acelaşi relativism subiectiv pe care-l acuzi la ceilalţi (în speţă, la mine). În alţi termeni, tu te afli pe poziţia celui care spune: „afirmaţia ta e doar o părere”, condiţii în care şi afirmaţia sa este tot „doar o părere” (deci şi cea după care afirmaţia preopinentului e „doar o părere”).

3. Vei începe să spui, probabil, că tu eşti scutit de o asemenea poziţie parţială, subiectivă, pentru că tu „te raportezi la credinţa creştină aşa cum este ea”. Dar vei omite că tu şi credinţa creştină nu vă aflaţi pe poziţie de identitate totală şi, prin urmare, nu ai cum să ştii cu adevărat ce este această credinţă în mod nemijlocit, prin simpla parcurgere a textelor ei. Căci textele ei manifestă sensuri, semnificanţi, iar nu informaţii sau date cibernetice pe care să le asimilezi prin simpla parcurgere, aşa cum face un calculator şi care, tocmai de aceea, nici nu are acces la datele parcurse. Ci ai şi tu nevoie, ca toată lumea, de acces înţelegător la aceste texte, adică acces conceptual. Or, orice concept uman este prin definiţie o interpretare. Dacă ai fi dispreţuit filosofia mai puţin, poate ai fi avut ocazia să cunoşti un adevăr filosofic atât de banal. — Niciodată omul nu are acces la Real aşa cum acesta este în sine. Altfel, ai fi una cu Dumnezeu, — iar nu prin participare, ci prin substanţă.

Deci, decât dacă nu cumva vrei să credem că eşti Însuşi Atotputernicul încât să ai justificarea infinită, fără rest a oricărei afirmaţii în chiar afirmaţia făcută, va trebui să te mulţumeşti şi tu cu statutul de muritor failibil şi care face interpretări ca toată lumea, deci care are şi el un rest, ceva care îi scapă; adică un inconştient. Dacă, însă, vei nega faptul că ai o astfel de lipsă, atunci vei ajunge în postura forcluzatului traumatizat de propriul său refuz inconştient la adresa a ceea ce îl depăşeşte, adică de propria sa forcluziune: adică nu te vei deosebi de un simplu necredincios.

În sfârşit, între noi fie spus, obiectul filosofiei şi teologiei e acelaşi — o ştie oricine a studiat serios cele două domenii. Majoritatea Sfinţilor Părinţi ştiau filosofie foarte bine şi au fost eminenţi filosofi şi au făcut eminente interpretări la Scriptură, nu s-au mulţumit s-o repete prosteşte, tocmai pentru că şi-au făcut propria reducţie şi şi-au acceptat failibilitatea şi lipsa.

Tu înţelegi greşit smerenia: ai impresia că a fi smerit înseamnă un fel de fraudă pioasă prin care îţi delegi mereu responsabilitatea înţelegerii către o instanţă proiectată mereu în afara ta, unei Biserici care ştie mai bine decât tine şi care îţi asigură căldiceala lipsei tale de curaj, asumând în locul tău povara propriilor tale decizii. Îţi scapă că Biserica e formată tot din oameni, nu din extratereştri, că dacă tu nu înţelegi prin propriul tău intelect Scriptura nimeni nu o va face în locul tău, după cum nimeni nu va fi creştin în locul tău şi că Duhul suflă numai asupra celor care Îi răspund. — Adică Duhul suflă numai asupra celor care au curajul de a fi responsabili şi de a-şi asuma înţelegerea, numai asupra celor care au curajul de a asuma că trebuie să fie creştini prin ei înşişi, iar nu prin delegaţie. Dumnezeu nu e interesat de cei lipsiţi de curaj şi responsabilitate, oameni care nu sunt capabili să trăiască decât prin delegaţie. Pentru că Dumnezeu ne-a creat după Chipul şi asemănarea Sa, deci ca să îndrăznim să fim liberi şi să avem curajul fiinţei noastre. Iar nu pentru a ne ascunde după fuste, fie ele şi arhiereşti.

Vei întreba, poate, care este, atunci, adevărul, dacă suntem cu toţii marcaţi de relativismul subiectiv. Îţi pot răspunde că, în momentul în care observi marcajul subiectiv asupra tuturor, tu deja ai ieşit din relativitate. Prin urmare, da, Adevărul este universal, nu particular şi, la limită, absolut, nu relativ. Însă, dacă e absolut, atunci fă bine şi acordă-I acest statut şi acceptă paradoxul infinităţii faţetelor Sale în acelaşi timp cu unicitatea Lui. Şi acceptă că Adevărul nu este ceea ce eşti tu dispus să-I recunoşti că ar fi să fie. Iar asupra dialecticii speculative privitoare la problema Adevărului absolut, ai fi putut să ocoleşti o bună parte din propriile tale rătăciri dacă n-ai fi dispreţuit atât filosofia, care, înainte de toate, te învaţă să gândeşti lucrurile pe care nu le poţi atinge cu mâna. (Opţiunea ta antifilosofică te poartă, fără să ştii, către un materialism inconştient, alt simptom al idiosincraziilor anti-hermeneutice pe care le ai.)

Paradoxul este că tocmai cei care cred că sunt creştini „corecţi”, deci că ei urmează la literă (litera ucide!) „adevărul” creştinismului, vor deveni cei mai arbitrari şi mai subiectivi „gardiani” ai unei pseudo-discipline ai cărei actori şi sufleuri vor fi mereu ei înşişi. Cu cât mai stăpân pe „litera” creştinismului te vei crede, cu atât mai tare litera te va trăda şi vei transforma creştinismul în apanajul unor „adevăruri” de talie personală...

Dacă ăsta e ţelul tău şi te mulţumeşte, dă-i înainte. Dar te rog să-mi laşi postările în pace pe viitor. Altfel riscăm să intrăm în discursuri paralele: adică schimburi la fel de seci şi lipsite de miză pe cât sunt cele cu ateii de pe forum sau de aiurea.

[catalin2]

Şi, dacă tot veni vorba de gnosticisme, cred că ţi-am arătat o dată, pe alt thread, care sunt consecinţele (eretice) ale „interpretării” după care „doar ortodocşii se vor mântui”. Asta, făcând economia „aventurii” tale pe domeniul „interpretării” conceptului de har unde ai frizat iarăşi erezia.

HoratiuM, de obicei nu acord prea mare importanta mesajelor tale, mi se pare ca au mai mult legatura cu filozofia si prea putin cu crestinismul. In plus, de multe ori am impresia ca de fapt nu spui nimic in foarte multe fraze si cuvinte pretentioase (si filozofia se mai foloseste de asa ceva).
E adevarat ca unii sfinti aveau si cunostinte de filozofie, dar nu dadeau citate din Aristotel cand era vorba de teologie, adica nu le amestecau.
Eu nu am scris doar acel mesaj, nu cred ca ai avut timp sa citesti, am raspun de fapt in alt mesaj la ceea ce ai scris: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=50
Conceptia despre religie a lui Kant sau Hegel nu are nicio relevanta din punct de vedere teologic. In schimb parerea si talcuirea sfintilor are importanta din acest punct de vedere. Unii filozofi cautau adevarul si nu l-au gasit, sfintii crestini l-au gasit, ei nu filozofeaza intrebandu-se care ar fi adevarul.
In rest vad ca o buna parte a mesajului ai incercat o caracterizare a mea, nu ma intereseaza daca nu e si obiectiva.
Asadar, legat de acest subiect avem parerea Bisericii si talcuirea sfintilor, ce spun unii si altii are o mai mica importanta (chiar daca se numesc Kant si Hegel).

[HoratiuM]

În prealabil postat de catalin2

HoratiuM, de obicei nu acord prea mare importanta mesajelor tale, mi se pare ca au mai mult legatura cu filozofia si prea putin cu crestinismul.

Deci presupui, aşa cum ţi-am atras atenţia mai sus, că tu deţii criteriul deosebirii dintre creştinism şi filosofie. Mai presupui că tu cunoşti filosofia şi doctrina creştină. Amândouă, presupuneri hazardate.

În prealabil postat de catalin2

In plus, de multe ori am impresia ca de fapt nu spui nimic in foarte multe fraze si cuvinte pretentioase (si filozofia se mai foloseste de asa ceva).

Limbajul există pentru că înlocuieşte Realul. Cu cât raportarea la Real e mai adâncă, limbajul devine şi el mai nuanţat şi mai bogat, tocmai pentru a oglindi adâncimea. Atunci, consecinţa frazei tale de mai sus nu e foarte măgulitoare pentru tine. Ce mai urmează să spui? Să desfiinţăm şcolile, universităţile şi academiile şi să devenim „naturali”? Avem spectacolul „naturaleţii” umane fără complicaţii şi înconjururi pe OTV. Nu aş îndrăzni să presupun că îţi este pe plac. Iar dacă tu confunzi conceptele cu „limba de lemn”, atunci revine consideraţia privitoare la „cunoştinţele” tale filosofice. Şi, evident, o chestiune de onestitate: cum îţi poţi permite să dispreţuieşti şi să judeci ce nu înţelegi?

În prealabil postat de catalin2

E adevarat ca unii sfinti aveau si cunostinte de filozofie, dar nu dadeau citate din Aristotel cand era vorba de teologie, adica nu le amestecau.

Fireşte, nu dădeau citate. „Doar” luau de la Aristotel concepte precum cel de homousia , concept care defineşte însăşi relaţia intratrinitară şi fără de care nu s-ar fi putut face deosebirea dintre ortodoxie şi erezia ariană... Un nou indiciu privitor la cunoştinţele tale filosofice şi teologice şi a relaţiei dintre cele două domenii.

În prealabil postat de catalin2

Eu nu am scris doar acel mesaj, nu cred ca ai avut timp sa citesti, am raspun de fapt in alt mesaj la ceea ce ai scris:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=50

Postarea citată se bazează pe o confuzie: pe confuzia alternanţei exclusive dintre interpretarea alegorică şi cea... literală (în măsura în care o citire literală poate fi numită „interpretare”...). Asta, pentru că există o a treia poziţie: cea a realismului simbolic al semnificanţilor transcendentali. O să zici că iarăşi folosesc „cuvinte pretenţioase”. De fapt e aceeaşi situaţie ca şi la cuvântul „homoousios”: e un termen tehnic şi complicat, dar fără el cazi în erezie.
Să încerc o explicaţie.

Există cam trei tipuri de texte sacre şi lecturi ale lor: mitologice, alegorice şi realist simbolice.

În cele mitologice, realul suprasensibil e reprezentat prin scene de un realism naiv, în care suprasensibilul este nemijlocit identificat cu materialitatea astfel încât asupra primului se suprapun determinaţii ale celei din urmă. Adică, de pildă, antropomorfizarea zeilor, contaminarea anumitor instanţe cosmice suprasensibile cu trăsăturile comune ale obiectelor din lumea noastră etc.. Pe scurt, avem a face cu imaginarul idolatru în care determinaţia lumii se extinde ilegitim asupra Nedeterminatului, în care orice idee se converteşte într-o imagine empirică, materială.

În cele alegorice, suprasensibilul devine serafic, de o abstracţie eminentă în care orice imagine este convertită într-o idee, într-un concept, într-un înţeles căruia i se retrage orice referenţialitate concretă, un înţeles care, la limită, ajunge să nu mai trimită la nimic decât la sine. Pe scurt, avem naşterea alexandrinismului ca instabilitate perpetuă şi circularitate paradoxal relativă a semnificaţiilor. E o perspectivă spectrală în care orice devine echivalent cu orice prin presupunerea reciprocă a semnificanţilor şi prin surparea oricărei tranşări de semnificaţii. Asta vine din dezincarnarea radicală, din angelismul fals asumat de spiritul exclusiv alegoric, reprezentat, poate, cel mai bine de un Filon din Alexandria şi de tradiţia kabbaliştilor.

În sfârşit, avem perspectiva iudeo-creştină, a realismului simbolic, în care nu există subîntinderea materialităţii în suprasensibil; şi nici dezincarnarea alegorică. Aici sensul este concret, dar fără a face referire la lumea materială. Aceasta pentru că există o lume suprasensibilă foarte concretă, dar nicidecum limitată de privaţiile celei materiale. Deci se trimite la ceva existent cu adevărat — nu avem alegorie —, dar cele existente nu sunt finite, lumeşti, nu sunt atinse de privaţie, ci sunt în stare eminentă — deci nu avem nici mitologie. Sunt infinite, dar concrete (sau, dacă vrem, sunt concrete tocmai pentru că sunt infinite). Sau, cum se exprimă filosofia, sunt un infinit în act. Eu nu am întâlnit realismul simbolic decât în VT şi NT. În alte texte sacre avem fie mitologie, fie alegorie, fie pendulare între cele două.

Mai trebuie să subliniez că înţelegerea acestor situaţii sau a conceptului de infinit în act este inaccesibilă fără instrucţie filosofică temeinică?

În prealabil postat de catalin2

Conceptia despre religie a lui Kant sau Hegel nu are nicio relevanta din punct de vedere teologic.

Serios?! I-ai citit?! Ar trebui să roşeşti făcând afirmaţii atât de iresponsabile şi ignare. Relevanţa lui Kant e atât de mare, încât fără el devine perfect explicabil cum mai sunt posibili „creştini” ca tine — ceea ce pune afirmaţia ta în petitio principii. Cât despre Hegel... Daaa, toată filosofia hegeliană porneşte de la ideea Infinitului şi de la cea a Spiritului. Prin urmare, ce relevanţă teologică pot avea Infinitul şi Spiritul pentru catalin2?! Păi, având în vedere „marea” sa penetranţă şi cunoaştere teologică, evident că nici una. — Toată filosofia hegeliană e un comentariu strivitor la NT.

În prealabil postat de catalin2

Unii filozofi cautau adevarul si nu l-au gasit, sfintii crestini l-au gasit, ei nu filozofeaza intrebandu-se care ar fi adevarul.

Deci, dacă unii filosofi căutau adevărul şi nu l-au găsit, urmează că alţii care-l căutau se poate foarte bine să-l fi găsit. Şi aşa şi e. Cât despre „sfinţii creştini nu filosofează” — de aici urmează două consecinţe: 1. habar n-ai cu ce se ocupă sfinţii; adică ştii care e ocupaţia lor exterioară, dar nu ai nici măcar bănuiala experienţelor lor, chiar dacă o pretinzi; 2. ignori din nou filosofia ca discernământ în cunoaşterea Principiului. Căci cuvintele „creştin” şi „filosof” sunt, în esenţa lor veritabilă, sinonime. Deci, când avem un „creştin” nefilosof, ne putem aştepta să nu fie cu adevărat creştin; şi când avem un „filosof” care este incompatibil cu creştinismul, ne putem aştepta să fie un simplu filfizon, secretar de idei sau filosof de cabinet.
Başca zvâcnirea „logică” prin care ne asiguri că există oameni care găsesc adevărul... fără să-l caute şi... fără să se întrebe nimic cu privire la el (!) — afirmaţie contrazisă de câteva simple lecturi ale Vieţilor Sfinţilor.

În prealabil postat de catalin2

In rest vad ca o buna parte a mesajului ai incercat o caracterizare a mea, nu ma intereseaza daca nu e si obiectiva.

Chiar propria ta obiectivitate am încercat să ţi-o pun în discuţie. Nu neapărat caracterizarea ta. A fost un fel de mic eseu despre „ce este adevărul pentru catalin2”. Sper că nu te-am ofensat.

În prealabil postat de catalin2

Asadar, legat de acest subiect avem parerea Bisericii si talcuirea sfintilor, ce spun unii si altii are o mai mica importanta (chiar daca se numesc Kant si Hegel).

Prin implicaţie, atunci şi ce spun unii care se numesc catalin2 are mai mică importanţă.

[catalin2]

HoratiuM, atat timp cat vorbim despre teologia din punctul de vedere al sfintilor sau al invataturii Bisericii avem aceleasi conceptii, cand vorbim despre ce a spus cineva despre crestinism sau religie vorbim despre lucruri diferite. Nu are importanta cine a spus, important e sa fie si adevarat.
Uite, despre Hegel si vesticii spun: "Although Hegel began his philosophizing with commentary on the Christian religion and often expresses the view that he is a Christian, his ideas of God are not at home among some Christians, although he has had a major influence on 19th- and 20th-century theology. At the same time, an atheistic version of his thought was adopted instead by some Marxists, who, stripping away the concepts of divinity, styled what was left dialectical materialism, which some saw as originating in Heraclitus."

Daca aceste interpretari personael sunt eronate si vin in contradictie cu invataturile crestine ortodoxe atunci nu are rost sa discutam prea mult despre ele. Si nu putem spune ca acelea sunt crestine sau ortodoxe. Sfintii interpretau in spirit crestin, nu in spiritul unui filozof.
Eu mai foloseam cuvinte mai pompoase cand voiam impresionez, dar imi dau seama ca o fac mai mult din mandrie si caut sa nu le folosesc. De aceea spuneam de cuvinte deosebite.

[HoratiuM]

În prealabil postat de catalin2

HoratiuM, atat timp cat vorbim despre teologia din punctul de vedere al sfintilor sau al invataturii Bisericii avem aceleasi conceptii, cand vorbim despre ce a spus cineva despre crestinism sau religie vorbim despre lucruri diferite. Nu are importanta cine a spus, important e sa fie si adevarat.
Uite, despre Hegel si vesticii spun: "Although Hegel began his philosophizing with commentary on the Christian religion and often expresses the view that he is a Christian, his ideas of God are not at home among some Christians, although he has had a major influence on 19th- and 20th-century theology. At the same time, an atheistic version of his thought was adopted instead by some Marxists, who, stripping away the concepts of divinity, styled what was left dialectical materialism, which some saw as originating in Heraclitus."

Daca aceste interpretari personael sunt eronate si vin in contradictie cu invataturile crestine ortodoxe atunci nu are rost sa discutam prea mult despre ele. Si nu putem spune ca acelea sunt crestine sau ortodoxe. Sfintii interpretau in spirit crestin, nu in spiritul unui filozof.
Eu mai foloseam cuvinte mai pompoase cand voiam impresionez, dar imi dau seama ca o fac mai mult din mandrie si caut sa nu le folosesc. De aceea spuneam de cuvinte deosebite.

Citatul de unde l-ai dat? Vezi că sunt o grămadă de exegeţi la Hegel (de ordinul sutelor). Unii îl reduc la Marx, alţii fac din el un conservator, alţii îl fac nebun şi alţii, mai oneşti, arată teologia din spatele Fenomenologiei Spiritului şi al Ştiinţei Logicii. De altfel, bine spune citatul că Marx a luat din Hegel ce a avut el chef. Ca să-ţi fac o comparaţie: Ce a înţeles Marx din Hegel e analog ca stil (nu sub raportul conţinutului) cu ce au înţeles Martorii lui Iehova din Creştinism...

Acum, în ce-i priveşte pe creştinii înşişi, vezi şi tu: unii sunt liberali, alţii conservatori, alţii catolici, alţii ortodocşi etc.. Hegel poate să nu fie pe placul unuia sau altuia în funcţie de o grămadă de variabile: cât de bine l-au citit şi studiat; ce înclinaţii filosofice sau politice au; în ce mediu cultural s-au format etc.. De pildă, Hegel este puţin cunoscut de către majoritatea protestanţilor americani. Şi dacă ajung să-l cunoscă, protestanţii americani, marcaţi de spiritul empirist, scientist, capitalist şi materialist al culturii lor, îl vor găsi cu totul indigest. Ba chiar contrar ideii prin care îşi apropriază ei Creştinismul. Vezi dară...

Îţi recomand, dacă vrei, pentru început, exegeţi precum: Emilio Brito, Bernard Bourgeois, Jean-Louis Vieillard Baron, Jean Francois Marquet, Bernard Mabille, Gwendoline Jarczyk, Philippe Soual sau Christophe Bouton. Şi dacă vrei şi o introducere frumoasă şi inteligibilă în Hegel în româneşte, ia Povestiri despre Om a lui C-tin Noica.

[cocacoc]

În prealabil postat de HoratiuM

Aha! Deci ai ajuns pe poziţia unui universal faţă de particulare sau a unei unităţi faţă de un multiplu. Păi, vezi că asta e o poziţie de tip idealist, chiar metafizic. Să nu zic teologic. Pentru că aici multitudinea este sesizată de pe poziţia unui întreg transcendent elementelor multitudinii.

Mai...tu esti fratele lui vsovivi :) .