Sinceritatea :

În prealabil postat de kkkkkk

nu se intelege nimic

Exista un cuvant cheie care v-ar putea ajuta.In versetul Romani 3:7 apare cuvantul ,,adevarul" in sintagma ,,adevarul lui Dumnezeu".Cam asta este ideea de baza.Acelasi cuvant,in acelasi mod,cu acelasi inteles,este folosit si in I Ioan 1:6.Explicatia cu privire la un sens al acestei notiuni este in I Corinteni 1:18-25(mai ales in 18:23a cu privire la iudei) si chiar exista si un avertisment cu privire la o posibilia motivatie a neintelegerii.Daca adevarul se gaseste in ,,propovaduirea crucii" atunci aveti si explicatia afirmatiei din Romani 6:1-2 care sintetiza pasajul citat de dvs din capitolul 3.

Nu este nici o problema daca vi-se pare neclar.Nu am intanit nici macar un singur teolog care sa fi pus vreodata ca ceea ce spune Pavel este simplu.Dimpotriva este extrem de complex,cu multe nuante teologice(nu uitati formarea de baza a lui Pavel)si pe multe aspecte.Iar faptul ca ati ales un comentariu din Epistola catre Romani(probabil una dintre cele mai comentate ale lui Pavel)va va pune in fata unui scop ambitios:sa intelegeti ce a vrut sa spuna acest Apostol insipirat de Duhul Sfant (FA 13:9).Dumnezeu sa va ajute.

În prealabil postat de kkkkkk

mie mi se pare neclar ceea ce tu incerci sa zici.incearca fara nici un verset biblic, explica pur si simplu.

Daca dumneata il propovaduiesti pe Hristos,si crezi ca esti salvat prin Credinta in EL,sa nu cumva sa crezi ca poti sa pacatuiesti in continuare sub pretextul ca harul acopera totul,inclusiv o duplicitate morala a ta.De aici incepeti sa cititi cele scrise in Epistola catre Romani capitolul 6.Acest radicalism din capitolul 6 este explicat,din perspectiva neintelegerii de care se va izbi, in I Corinteni capitolul I.Acum va este mai clar?

În prealabil postat de kkkkkk

nu, pentru ca mi-e lene sa ma pun la puricat versete si asa cred ca nu inteleg si nici tu nu esti sigur pe ceea ce vrei sa spui.daca tot vrei sa aduci in discutie scriptura citeaz-o aici.

Sunteti un om surprinzator.Mai sus mi-ati spus sa nu mai dau citate din Scriptura,desi le-am dat acum imi spuneti sa le dau iar,nu aveti chef sa puneti cap la cap versete biblice, considerati ca nu intelegeti,mai considerati ca nici eu nu sunt sigur pe ce vreau sa pun dar ca o concluzie imi recomandati sa aduc iar Scriptura in discutie.Lenea nu e buna decat in tara lui Mura-n gura.Era o poezioara pe timpuri :) Ca sa fie paradoxul complet: personal cred ca ati inteles foarte clar.

În prealabil postat de kkkkkk

adica sa o citezi , quote in english, nu doar sa dai trimitere la ea, daca tot vrei sa te folosesti de ea cand explici.. si pe bune ca nu am inteles nimic din ce vrei sa zici.

Deci sa dau citate din versiunea in engleza? :) Pai mai simplu ar fi sa explicati dvs ce ati inteles dn versetul pe care l-ati citat.In romana.

[delia31]

Cateva consideratii semantice, in aparenta putin off topic (doar in aparenta).

Termenul „sincer” vine din latinescul „sine”=fara si „cera”=ceara, adica „fara ceara”.

Conform unei traditii etimologice, aceasta expresie „fara ceara”, se referea ab initio la faptul ca in vremuri de mult uitate, un sculptor necinstit din Roma ar fi acoperit imperfectiunile si crapaturile sculpturilor sale cu ceara pentru a induce in eroare si pt. ca acestea sa para perfect netede, fara nici o fisura. Pana in momentul in care viclenia lui a fost data in vileag.

Ulterior, cand se faceau aprecieri asupra unei sculpturi, se cereau si se ofereau precizari daca e „sine cera” sau nu, adica daca are sau nu fisuri ascunse sub vreun strat de ceara.

De aici, termenul „sine cera” s-a extins, capatand sensul de onest, cinstit, fara viclenie, fara defecte ascunse sub alta masca.


Si daca tot intreba Daniel unde anume se vorbeste in Scriptura de sinceritate, raspunsul e: de la un capat la altul.
Daca nu chiar mura-n gura, atunci imposibil sa nu gasim despre opusul sinceritatii.

In multe locuri din Scriptura apare cuvantul „nefatarnic”. Dau un singur exemplu, spus de Apostolul Pavel celor din Roma: „iubirea voastra sa fie nefatarnica”.
In unele versiuni, apare sinonimul „sincera”, traducand originalul grecesc „anupokritos”,

O tema frecventa, mai ales in evanghelii e antonimul lui "anupokritos" - „upokritos” (hypokritos) care inseamna ipocrit, fatarnic.

Ce insemna la origine cuvantul „ipocrit” ? Mie mi s-a parut intotdeauna surprinzator ce semnificatii au multe cuvinte daca sapam la radacina lor. Surprinzatoare mi s-au parut si dedesubturile de la radacina cuvantului „ipocrit”, atunci cand le-am auzit prima data.

Cuvantul ipocrizie, provenit in limba romana pe filiera grecescului „hypocrisis” , insemna la origine "a juca un rol" iar hypokritos (ipocrit), insemna nici mai mult, nici mai putin decat „actor”, adica cineva care se preface, care pretinde ca e altceva/ altcineva.

In Grecia antica „ipocrizia” nu avea conotatia respingatoare pe care o are azi, ci era considerata o tehnica, o metoda de lucru in teatru, folosita de actori atunci cand interpretau roluri.

Cu timpul, aceasta tehnica folosita doar la interpretarea rolurilor in teatru,
s-a extins si in afara lui, ajungandu-se ca oamenii sa joace teatru in viata reala, sa se prefaca, sa pretinda in exterior ca sunt altceva decat in interior, sa se auto-falsifice, sa joace alte roluri, sa poarte masti sub care sa ascunda adevarul, sa fie duplicitari sau cum zicea Hristos, „fatarnici” , adica cu mai multe fete, mai multe masti, in functie de „rolul” in care voiau sa joace.

[tabitha]

"Cine tace, desi cunoaste adevarul, se aseamana cu martorul mincinos.
Uneori, insa adevarul trebuie tainuit, daca este aducator de nenorociri."

Pr. Valentin Mordasov, "Sfaturile unui preot pentru enoriasii lui"

[cristiboss56]

În prealabil postat de mirela.t

"Cine tace, desi cunoaste adevarul, se aseamana cu martorul mincinos.
Uneori, insa adevarul trebuie tainuit, daca este aducator de nenorociri."

Pr. Valentin Mordasov, "Sfaturile unui preot pentru enoriasii lui"

Sunt situatii in care adevarul trebuie tainuit , dar mult mai grav este ca nu suntem sinceri cu noi insine si poate cel mai grav ca nu suntem sinceri cu Dumnezeu , slavindu-L pe de o parte si savarsind la cateva minute pacatul .
Nu suntem sinceri fata de noi , crezandu-ne deasupra tuturor , in schimb noi insine find afundati in noroiul pacatelor !
Propovaduim credinta , iubirea si iertarea , dar in schimb ne sifonam , ne maniem , ne mahnim din cale afara , pentru orice virgula , pentru orice cuvintel "potrivnic" noua .
Propovaduim scrierile si invataturile Sfintilor Parinti , dar in schimb iubim cu pasiune minciuna , desfranarea , slava desarta , si toate acestea si mai mult decat acestea combinate cu fumul de tigare si aburiti de cele lumesti , aici incluzand si patima betiei si toate cele "placute" omului aflat in deplina sinceritate .
Ma intreb, cate momente cu adevarat de sinceritate am avut pe parcursul vietii noastre , de la nastere si pana in clipa de fata ?
Sinceritatea dupa felul in care a fost ea tratata pe acest thread , s-a raportat doar intr o singura directie , uitand ca ne furam singuri caciula zi de zi si suntem afundati intr o minciuna totala , o mincinuna pe care o cozmetizam in "adevar" si deplina "sinceritate" .
Doamne ajuta !

[delia31]

În prealabil postat de delia31

O tema frecventa, mai ales in evanghelii e antonimul lui "anupokritos" - „upokritos” (hypokritos) care inseamna ipocrit, fatarnic.

Ce insemna la origine cuvantul „ipocrit” ? Mie mi s-a parut intotdeauna surprinzator ce semnificatii au multe cuvinte daca sapam la radacina lor. Surprinzatoare mi s-au parut si dedesubturile de la radacina cuvantului „ipocrit”, atunci cand le-am auzit prima data.

Cuvantul ipocrizie, provenit in limba romana pe filiera grecescului „hypocrisis” , insemna la origine "a juca un rol" iar hypokritos (ipocrit), insemna nici mai mult, nici mai putin decat „actor”, adica cineva care se preface, care pretinde ca e altceva/ altcineva.

In Grecia antica „ipocrizia” nu avea conotatia respingatoare pe care o are azi, ci era considerata o tehnica, o metoda de lucru in teatru, folosita de actori atunci cand interpretau roluri.

Cu timpul, aceasta tehnica folosita doar la interpretarea rolurilor in teatru,
s-a extins si in afara lui, ajungandu-se ca oamenii sa joace teatru in viata reala, sa se prefaca, sa pretinda in exterior ca sunt altceva decat in interior, sa se auto-falsifice, sa joace alte roluri, sa poarte masti sub care sa ascunda adevarul, sa fie duplicitari sau cum zicea Hristos, „fatarnici” , adica cu mai multe fete, mai multe masti, in functie de „rolul” in care voiau sa joace.

Hristos a deconspirat de multe ori jocurile falselor masti pe care le interpretau fariseii si carturarii. Cum sa nu le fi sesizat El ipocrizia, El care cunostea cat de departe sunt inimile lor de Dumnezeu, desi pretindeau contrariul !

Evanghelistul Matei a consemnat asemenea deconspirari si a dedicat un intreg capitol (cap.23) ipocriziei, nesinceritatii, fatarniciei, pacatului mandriei si slavei desarte. Hristos da in vileag cateva tipuri de ipocriti, „specializati” (sa zicem asa) pe anumite caracteristici predominante ale fatarniciei.

1.Ipocritul „poseur” - cel care face spectacol din credinta si faptele lui bune, dupa ce s-a asigurat ca are spectatori. Corespunde foarte bine definitiei termenului „ipocrit” =actor, cineva care joaca un rol
Ipocritul „poseur” vrea sa arate tuturor ce bun crestin e el. Se roaga pe ulite si prin piete, adica in zone cu audienta, daca se poate sa fie si paparazzi pt. a-si asigura popularitatea. Despre categoria asta, Hristos a zis „ nu fiti ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele lor ca sa se arate oamenilor ca postesc; adevarat va spun, isi vor lua plata lor” . Sau „toate faptele lor le fac ca sa fie vazuti de oameni, la ospete le place sa stea in capul mesei, iar in sinagogi pe scaunele cele dintai, sa fie salutati in piete si numiti de oameni „Rabbi”.

2.Ipocritul „opresiv ” – cel care ii obliga pe altii sa faca ceea ce el insusi nu face. Despre ei, Hristos a zis: „ca ei leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nu misca nici un deget”. „Vai, voua, farisei fatarnici, ca mancati casele vaduvelor, facand indelungi rugaciuni de ochii lumii; pentru aceasta, mai mare osanda veti lua” .
Genul asta de ipocrit e cel care incearca sa scoata paiul din ochiul celuilalt fara sa fie deranjat de propria barna, intrucat isi este autosuficient si multumit de propria stare. „Oamenii acestia Ma cinstesc cu buzele, dar cu inimile sunt departe de Mine. Si zadarnic Ma cinstesc invatand porunci si invataturi omenesti” – zice Hristos despre ei.

3.Ipocritul „ expert in a pune bete-n roate” (n-am la indemana un termen mai adecvat) – cel care se pune de-a curmezisul altora, deturnandu-i de la calea dreapta. Despre acestia, Hristos a zis: „ vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inchideti Imparatia cerurilor de dinaintea oamenilor; ca nici voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati” . Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei”.

4.Ipocritul „ chitibusar” (nici aici nu am un termen mai „teologic”) – preocupat de maruntisuri, neglijeaza esentialul. Se concentreza pe ce nu trebuie, ignorand tocmai cele mai importante aspecte: „vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila si credinta. Calauze oarbe, ca strecurati tantarul si inghititi camila”.

Or fi mai multe tipuri de ipocriti; eu i-am „clasat” doar pe astia, intre care ma includ si pe mine la categoria celor ce vad paiul din ochiul altuia mai mult decat barna din dotare.
Ideea e ca intra de-a valma toti intr-o oala. De regula, una din aceea curata pe dinafara, stralucitoare de-ti ia ochii, dar nespalata pe dinauntru. Vai, voua ca spalati partea din afara a blidului si a paharului, dar pe dinlauntru, sunt spurcate !

Vai noua, daca nu ajungem sa ne recunoastem mizeria launtrica aici si acum, si daca nu ne curatim mereu sufletul, ca de nu, vom fi ca aceia carora le-a zis Hristos: "vai voua, morminte varuite, impodobite pe dinafara dar pline de necuratie si putreziciune!"

[cristiboss56]

În prealabil postat de delia31

Hristos a deconspirat de multe ori jocurile falselor masti pe care le interpretau fariseii si carturarii. Cum sa nu le fi sesizat El ipocrizia, El care cunostea cat de departe sunt inimile lor de Dumnezeu, desi pretindeau contrariul !

Evanghelistul Matei a consemnat asemenea deconspirari si a dedicat un intreg capitol (cap.23) ipocriziei, nesinceritatii, fatarniciei, pacatului mandriei si slavei desarte. Hristos da in vileag cateva tipuri de ipocriti, „specializati” (sa zicem asa) pe anumite caracteristici predominante ale fatarniciei.

1.Ipocritul „poseur” - cel care face spectacol din credinta si faptele lui bune, dupa ce s-a asigurat ca are spectatori. Corespunde foarte bine definitiei termenului „ipocrit” =actor, cineva care joaca un rol
Ipocritul „poseur” vrea sa arate tuturor ce bun crestin e el. Se roaga pe ulite si prin piete, adica in zone cu audienta, daca se poate sa fie si paparazzi pt. a-si asigura popularitatea. Despre categoria asta, Hristos a zis „ nu fiti ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele lor ca sa se arate oamenilor ca postesc; adevarat va spun, isi vor lua plata lor” . Sau „toate faptele lor le fac ca sa fie vazuti de oameni, la ospete le place sa stea in capul mesei, iar in sinagogi pe scaunele cele dintai, sa fie salutati in piete si numiti de oameni „Rabbi”.

2.Ipocritul „opresiv ” – cel care ii obliga pe altii sa faca ceea ce el insusi nu face. Despre ei, Hristos a zis: „ca ei leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nu misca nici un deget”. „Vai, voua, farisei fatarnici, ca mancati casele vaduvelor, facand indelungi rugaciuni de ochii lumii; pentru aceasta, mai mare osanda veti lua” .
Genul asta de ipocrit e cel care incearca sa scoata paiul din ochiul celuilalt fara sa fie deranjat de propria barna, intrucat isi este autosuficient si multumit de propria stare. „Oamenii acestia Ma cinstesc cu buzele, dar cu inimile sunt departe de Mine. Si zadarnic Ma cinstesc invatand porunci si invataturi omenesti” – zice Hristos despre ei.

3.Ipocritul „ expert in a pune bete-n roate” (n-am la indemana un termen mai adecvat) – cel care se pune de-a curmezisul altora, deturnandu-i de la calea dreapta. Despre acestia, Hristos a zis: „ vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inchideti Imparatia cerurilor de dinaintea oamenilor; ca nici voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati” . Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei”.

4.Ipocritul „ chitibusar” (nici aici nu am un termen mai „teologic”) – preocupat de maruntisuri, neglijeaza esentialul. Se concentreza pe ce nu trebuie, ignorand tocmai cele mai importante aspecte: „vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila si credinta. Calauze oarbe, ca strecurati tantarul si inghititi camila”.

Or fi mai multe tipuri de ipocriti; eu i-am „clasat” doar pe astia, intre care ma includ si pe mine la categoria celor ce vad paiul din ochiul altuia mai mult decat barna din dotare.
Ideea e ca intra de-a valma toti intr-o oala. De regula, una din aceea curata pe dinafara, stralucitoare de-ti ia ochii, dar nespalata pe dinauntru. Vai, voua ca spalati partea din afara a blidului si a paharului, dar pe dinlauntru, sunt spurcate !

Vai noua, daca nu ajungem sa ne recunoastem mizeria launtrica aici si acum, si daca nu ne curatim mereu sufletul, ca de nu, vom fi ca aceia carora le-a zis Hristos: "vai voua, morminte varuite, impodobite pe dinafara dar pline de necuratie si putreziciune!"

Vai noua , teoreticienilor , ferice practicantilor !

[cristiboss56]

Cei care au inima curata se aseamana copiilor mici si nevinovati, care nu stiu sa minta si care nu au nimic de ascuns. Mantuitorul a zis: “Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor.” (Mt 19,14) Iata, ca cei care au inima curata, asemanandu-se cu copilasii mici si nevinovati, vor putea sa dobandeasca imparatia cerurilor. Sfintii sunt oamenii care s-au silit sa dobandeasca o inima curata si au devenit teofori, purtatori de Dumnezeu, inca din aceasta viata. Inima este centrul spiritual al fiintei noastre. Inima curata este locul in care se salasluieste Sfanta Treime, este locul imparatiei cerurilor. “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu“; cu adevarat cei cu inima curata ajung la vederea Luminii necreate, ajung sa cunoasca inca de aici fericirea de a fi in comuniune cu Dumnezeu. Mantuitorul a spus despre El Insusi: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“. Daca Il vom cauta pe Dumnezeu cu sinceritate, Il vom gasi. Daca iubim Adevarul, ramanem cu El.
Sa spunem impreuna cu psalmistul David: “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele din launtru ale mele“!