Poti sa ai o masina scumpa ?

[dobrin7m]

În prealabil postat de Erethorn

Nu, dar costul vietii este altul in Bucuresti.

Privitor la ce? Pretul la gaz, gigacalorie, curent si apa este controlat si este acelasi , cu mici diferente pe intreg teritoriul tarii.
Pretul painii este controlat la nivel national de catre asociatia producatorilor.
Pretul accizelor la produsele de baza este acelasi la nivel national.

Sunt si costuri mai mari in Bucuresti privitor la transport de pilda.
Dar va dau un exemplu: chiria unui apartament in Timisoara cu 2 camere, gol este 250 euro. La salariile mici cum poti trai?
Chiar credeti ca in provincie totul este lapte si miere?
Stiti care este nivelul somajului in provincie?
Stiti cate locuri de munca sunt in Hunedoara de pilda? sau orase mici>?
Credeti ca mai au unde muncii oamenii cand tot au desfiintat? in provincii?
Invetitorii straini nu se inghesuie in orase mici din provincie sa faca nimic.
Sa nu va imaginati ca daca in provincie ai salar de 500 ron , cosul lunar e mai mic decat in Bucuresti. Acelasi pret la benzina este platit, iar pretul carnii este cam la fel.

Nu are rost sa facem insa comparatii intre provincie si Bucuresti. Si nici sa iscam polemici pe tema aceasta nu cred ca isi are rostul. Am starni aici o disputa intre bucuresteni via provincia fara rost.
Cert este ca este multa saracie in tara si in mare parte nu datorita nemuncii ci datorita lipsei locurilor de munca sau a salariilor prea mici comparativ cu pretul cheltuielilor.

[glykys]

În prealabil postat de dobrin7m

Cert este ca este multa saracie in tara si in mare parte nu datorita nemuncii ci datorita lipsei locurilor de munca sau a salariilor prea mici comparativ cu pretul cheltuielilor.

E multa saracie in tara, dar si mai rea e saracia sufleteasca si putina credinta, care, si acestea, sunt raspunzatoare de saracia materiala.

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

E multa saracie in tara, dar si mai rea e saracia sufleteasca si putina credinta, care, si acestea, sunt raspunzatoare de saracia materiala.

Adevarat! Ai dreptate. Asta am constatat si eu.
Doar ca nu stiu daca saracia materiala a dus la imputinarea credintei sau credinta putina a dus la saracirea materiala. Eu tind sa cred ca totusi saracia materiala si bombardarea societatii cu mesaje anticrestine, prin toate mijloacele de mass media a dus la imputinarea credintei.

[glykys]

În prealabil postat de dobrin7m

Adevarat! Ai dreptate. Asta am constatat si eu.
Doar ca nu stiu daca saracia materiala a dus la imputinarea credintei sau credinta putina a dus la saracirea materiala. Eu tind sa cred ca totusi saracia materiala si bombardarea societatii cu mesaje anticrestine, prin toate mijloacele de mass media a dus la imputinarea credintei.

Hm... vrei sa spui ca pe burta plina crezi mai mult in Dumnezeu si cand flamanzesti, ti se pare ca nu mai exista? Aia nu mai e credinta, ci interes. Sa nu uitam ca, totusi, in istorie, la saraci a prins cel mai bine mesajul crestin.

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

Hm... vrei sa spui ca pe burta plina crezi mai mult in Dumnezeu si cand flamanzesti, ti se pare ca nu mai exista? Aia nu mai e credinta, ci interes. Sa nu uitam ca, totusi, in istorie, la saraci a prins cel mai bine mesajul crestin.

Nu, m-ai inteles gresit. Vreau sa spun ca cel sarac cade usor in necredinta, este mai vulnerabil, esecuri peste esecuri ii imputineaza credinta.
Nu stiu, acum, ce sa zic.
Dar ai dreptate, ca la saraci a prins mesajul crestin intotdeauna mai bine decat la cei bogati.

[anna21]

Pe mine m-a socat cum sunt condamnati cei care au bani!

Nu mai caut in urma, din ce-mi aduc aminte Dobrin a spus ca e un lucru rau sa ai mai multe apartamente in scopul profitului.
Raspunsul meu:
Cu banii castigati poti face trei lucruri: ii dai, ii cheltuiesti sau ii investesti.
Romanii tind catre varianta 2!
Apartamente, terenuri, case sunt investitii. Nu sunt furate, ci cumparate cu bani, uneori cu sacrificii. Pt. ele amani placerea imediata (cheltuirea banilor).
Apoi platesti impozit pt acea proprietate plus impozit pt venitul din folosirea ei! Care nu este putin.
Astfel iti faci si datoria catre societate ( ceea ce nu se intampla cand cheltuiesti).
De unde acest dispret pt cei care au case?
Ce este imoral in asta?

[anna21]

Florin Ionut a spus ceva incredibil: sa se ia de la bogati si sa se dea la saraci.
Trecand peste faptul ca este o injustitie si istoria a demontrat hidosenia acestei idei, vreau totusi sa remarc ca se platesc IMPOZITE pt protejarea saracilor!
Toti platim pt aceasta!
Unde sunt banii?


Revenind, bogatii sunt necesari, cu cat mai multi, cu atat mai bine. Important e sa fie multi.
Eu am lucrat intr-o firma a unei femei. Prin forte proprii (ca la revolutie avea nada) a dezvoltat o companie profitabila si deoarece producea ceva, sustinea financiar multi oameni.
Cand atatia oameni aveau salariu datorita ei, ar fi normal sa pretind sa-si dea averea? Sau sa-I spun ca ajunge in iad? (e credincioasa).

Nu intelegeti un lucru Esential: cand faci banii sa circule, cand investesti, cand vrei sa cresti.. ITI ASUMI UN RISC!
Toata lumea vrea banii (sau in mod ipocrit vrem sa nu aiba nici ala), dar cine-si asuma riscurile???
Noptile nedormite? Pierderile financiare? Teama ca trebuie sa disponibilizezi oamenii daca lucrurile nu merg?


Usor sa vezi ca doar ca omul are cosul plin la magazin.

În prealabil postat de dobrin7m

Nu, m-ai inteles gresit. Vreau sa spun ca cel sarac cade usor in necredinta, este mai vulnerabil, esecuri peste esecuri ii imputineaza credinta.
Nu stiu, acum, ce sa zic.
Dar ai dreptate, ca la saraci a prins mesajul crestin intotdeauna mai bine decat la cei bogati.

Credinţa şi creştinismul a prins mai bine la cei săraci tocmai din aceste motive enumerate de tine mai sus. Ei se simt mai vulnerabili, au mai mare nevoie de ajutor, duc o luptă continuă cu grija zilei de mâine. Şi e o luptă grea. Aşa că e mult mai uşor pentru ei să se lase pe mâna lui dumnezeu. Credinţa le dă speranţa că într-o zi le va fi mai bine. Desigur, când văd că nu le merge, sau cel puţin nu întotdeauna, tot ei sunt primii care se leapădă de credinţă, aşa cum bine ai punctat şi tu mai sus.

[Mihnea Dragomir]

Sinaxarul este plin de sfinţi săraci, ca Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, care dacă nu prindeau într-o zi peşte nu aveau ce să pună pe masă. Este loc în el şi pentru sfinţi cu punga plină, precum Iosif din Arimateea, Nicodim, Maria Magdalena. Toţi sfinţii, bogaţi şi săraci, Îl laudă împreună pe Domnul nostru în Cer. Noi facem asta, pe pământ ?

Despre zilele noastre un lucru mi-e clar: traim vremuri tulburi, care ne tulbura si pe noi...
In trecut oamenii erau mai dintr-o bucata, probabil pentru ca nu erau tentati la tot pasul cu tot felul de promisiuni mai mult sau mai putin amagitoare. Supraoferta de azi are darul sigur de a produce zapaceala si neliniste.
Chiar si reclamele, de care nu scapa nici un posesor de tv, constituie o supraoferta, caci se pare ca mintea noastra nu face mare deosebire intre o masina pe care o tii in curte si una de la televizor.
ca urmare, tot mai multi traiesc efectiv din iluzia oferita de "civilizatia imaginii". Si cum, pana la urma simt diferenta intre fascinatia iluziei si lama aspra a realitatii, se pun apoi pe fortat ca sa recupereze timpul pierdut cu imaginatul si devin cinici, brutali, disperati, nesimtiti etc.
Dar in trecut, ziceam, lucrurile erau mai din topor. Voi da aici un exemplu de om care nu si-a pierdut credinta ca urmare a loviturilor primite, ci dimpotriva, si-a intarit-o. A trait la iceputul secolului trecut, in satul unde m-am nascut eu (in Baragan), stiu povestea lui din auzitele din batrani.
Cand era tanar a dus-o bine, s-a casatorit cu o fata foarte credincioasa si harnica dar si cam bolnavicioasa. Ea mergea duminica la biserica, de era furtuna sau arsita, viscol sau pur si simplu chiar cand era foarte bolnava. El isi vedea de treburi pe acasa. Dupa cativa ani de casnicie le-a murit primul copil, bolnav, apoi li s-a imbolnavit fata cea mai mare de tuberculoza si s-au chinuit cu totii pana cand fata a implinit 20 ani, cand a si murit. Apoi a ramas el insusi cu un betesug din razboi, ii inghetasera degetele picioarelor si a suferit amputarea catorva degete. Apoi nevasta s-a imbolnavit (stiu doar ca bolea neincetat, neputind sa se mai ridice din pat) si nu mai putea pregati nimic pentru biserica, nu mai putea imparti pomeni etc. O ducea el cu caruta in satul vecin (am omis sa spun ca in satul nostru nu era construita inca o biserica).
Cu vremea a inceput sa devina mai atent cu indatoririle lui de crestin. A preluat in totalitate grijile gospodariei si ale cresterii copiilor, plus ingrijirea sotiei bolnave. Ii ducea pe copiii mai mici din satul nostru la scoala (tot in satul vecin), cu caruta. O insotea pe nevasta la biserica si nu mai iesea deloc in timpul slujbei. Invatase tipicul slujbelor la fel de bine ca sotia lui.
Asa au trecut niste ani pana cand i-a murit si sotia. Ramasese singur cu 2 copii (un baiat si o fata) si nu s-a mai recasatorit niciodata.
Fetei ii placea si ei la biserica, si ii placea sa citeasca. Seara si in noptile lungi de iarna copila ii citea din Biblie (el era analfabet). Asa de mult a vrut sa citeasca singur din Scriptura incat a invatat de la invatator (caruia ii facea treaba prin curte pentru a-si plati meditatiile) sa citeasca si sa scrie. Avea peste 50 de ani cand a depasit analfabetismul.
In al doilea razboi a ramas fara ultimul baiat, mort pe front. Tatal si fiica traversau de acum si mai des valea dintre satele vecine, nelipsind la nici o slujba din biserica.
Apoi i-a intrat lui in cap o idee cum ca vrea sa fie primar. Nu stia nimeni de ce. A facut ce a facut si intr-o zi a fost ales primar.
Am auzit ca a izbutit sa stranga bani de la fiecare familie, chiar si de la nevoiasi, pana cand a putut demara constructia a doua cladiri situate visavis in centrul satului: Biserica si Scoala, ca sa nu mai mearga oamenii in satul vecin.
Numele lui este trecut cu litere aurite la intrarea in biserica din satul meu - Niculae Cucos.
Scoala a gazduit cu anii mii de copii (cand eram elev acolo eram clase paralele, chiar pana la C). Doar in ultimul timp, sunt asa putini oameni in sat ca elevii (sunt vreo 10 in toata scoala) merg iarasi in satul vecin.
Acest om a trecut de zeci de ani la Domnul, fiind considerat, din cate stiu, un model de crestin de catre cei din sat. Din el vor fi ramas, desigur, doar semnele efemerului vietuirii noastre pamantesti... Dar langa mormantul lui inca stau drepte, fata in fata, Biserica si Scoala.
Si, va marturisesc, sunt foarte frumoase! Biserica e una dintre cele mai generoase, din cate cunosc, pentru cantarile noastre.
Nu, asadar: saracia si necazurile nu duc obligatoriu la pierderea credintei. Pentru strabunul meu despre care am scris aici, necazurile au fost exact trambulina pe care a batut pentru a fi mai aproape de Bunul Dumnezeu.
Cu siguranta neamul nostru are mii si mii de oameni care sunt exemple de adevarata vietuire crestineasca. Dumnezeu sa ne poarte pe urmele credintei, nadejdii neincetate si iubirii lor.