Mandrie sau marturisirea lui Hristos?

[vsovivi]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Nu credeam sa traiesc ziua sa mai citesc asa ceva,mai ales in aceste timpuri.Auzi ma Vivi,tu stii ce i-a spus Mantuitorul acelui carturar,in Evanghelia dupa Marcu,capitolul 12,cand a raspuns ce trebuia.Asa sa-ti ajute Dumnezeu.

Adică asta pare că ar fi concluzia:

„Si chemandu-i la Sine pe ucenicii Sai, le-a zis: "Adevar va graiesc ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia milelor mai mult decat au aruncat toti ceilalti. Pentru ca toti au aruncat din prisosul lor, pe cand ea, din saracia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei". ”

Așa și noi trebuie să aruncăm în cutia ascunsă și tainică totul de la gura noastră, de la buzele viclene și de la limba cea slobodă, dacă vrem să nu cumva să ajungem mari cărturari ce intră în istorie ca cei mai citiți și apreciați de mase.

Deci vezi cărturarul știe să dea răspunsul dar asta nu înseamnă că îl plinește ci îl știe ca să se mîndrească cu răspunsurile cele mai exacte și cele mai perfecte... căci el are memorie din aia de milițian corector. O folosește spre osândă, osânda altora. Adică ei sunt un fel de învățători viceversa... știu dar nu fac niciodată ceea ce știu să răspundă, decât total îăntâmplător spre a fi văzuți sau citiți de oameni.

[vsovivi]

Adică dacă începi să nu mai vrei să te răzbuni și să nu mai vrei să profiți trupește ori să ai marea fericire de sine de parcă nu te-ai văzut de mult sau n-ai auzit demult vorbindu-se frumos despre tine, atunci începi deja să-L mărturisești pe Hristos, căci dacă nu mai ți-e dor de tine înseamnă că ai loc să primești să-ți fie dor de Dumnezeu. Și dacă nu-ți cauți slava și mărirea ta și frumusețea și averea ta, nu e clar oare că ești pe calea ieșirii din mândrie și semeție? Așa că superstiția că mândrindu-te ești fericit vine din faptul că te proiectezi ca un om fericit printre oameni „fericiți”... nebăgând de seamă că toți joacă piesa asta iluzorie a fericirii doar pentru a înșela vremea și a mai amâna tragismul cu un timp mort că defapt se vede că răul își face plinul și moartea pune stăpânire pe viața ta și poftele rele pe sufletul omului, adică se subânțelege că până la urmă tot pofta ochilor și trufia vieții se arată biruitoare peste tine mai devreme sau mai târziu. Deci ce poate fi mai trist pentru un credincios decât faptul că ai amânat și tu cu ceva timp pierdut răspunsul la confruntarea cu întrebările esențiale: cine suntem, de unde venim și încotro mergem, cine este Tatăl nostru... pentru ce trăim pe pământ, și cât o să mai trăim pe pământ în halul ăsta înșelător? Momelile sunt multe dar nu știu cum o să poți fi de fericit în acvariul satanei unde o să fii îngrășat spre a fi carne bună spre consumarism, viermilor. Viermii ăia care văd, aud, discută, poftesc, șușotesc și te devorază apoi numai din priviri. pardon, ... Deci e rău răul oricâtă „fericire” visăm privind la noi înșine cu coada ochiului. Dar Dumnezeu a făcut oamenii fericiți iar apoi, după marea cădere în răutate oamenii se păcălesc cu fericirea lor care nu este altceva decât otravă și orbire. Ca să recâștigi fericirea de la Dumnezeu trebuie să o lepezi complet pe aia a omului, că aia a omului e înșelare senzorială și complacere printre poftele rele. Dar oricât ai să te zbați în nisipul mișcător, singur n-ai să faci decât o și mai mare groapă plină de mândrie, așa că poți începe prin a nu mai da din coate.