Sunt sfintii supraoameni ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Ramin cu o intrebare:[b]daca mantuirea este atat de greu de obtinut,mai ales cand esti ancorat in lume,cum poti totusi sa atingi sfintenia?

Mai întâi, trebuie respinsă această idee care nu vine de la Dumnezeu: că mântuirea ar fi ceva atât de greu de obţinut.
"Câţi oameni se vor mântui ?" este o întrebare adresată, într-o formulare sau alta, de multe ori de Apostoli lui Cristos. Domnul evită un răspuns clar, sugerând totuşi că numărul mântuiţilor este considerabil inferior numărului damnaţilor. În acelaşi sens sunt şi revelaţiile particulare. Dar una este a spune "puţini se mântuiesc" şi alta a spune "foarte greu se mântuiesc oamenii". Sesizăm imediat diferenţa dacă spunem "puţini oameni învaţă franceza" versus "tare greu mai învaţă franceza oamenii". Prima este o constatare a unui lucru obiectiv, pe când a doua este demobilizare psihologică: eu, dacă aud că franceza e un lucru foarte greu, nici nu mai îmi vine să mă apuc de ea.
Deci, în timp ce se poate susţine că Isus a zis că puţini se vor mântui, nu se poate argumenta că ar fi spus că mântuirea se obţine greu. A spus asta despre bogaţi, că se vor mântui greu, nu despre oameni în general.

Pe urmă, trebuie respinsă ideea că mântuirea e mai greu de obţinut în lume. Puţini oameni au chemarea excepţională de a trăi în călugărie, ducând o viaţă asemănătoare îngerilor încă din lumea aceasta. Cei mai mulţi au chemarea de a trăi în lume. Avem atâţia sfinţi care au trăit în lume. Suntem chemaţi să fim "sarea pământului", să fim "levura care face aluatul să crească", să fim "lumina lumii". Desigur, una este "a trăi în lume" şi altceva este "a fi ancorat în lume". Apostolul ne spune "să fim în lume, dar să nu fim ai lumii", cu alte cuvinte să fim ancoraţi în Cristos şi nu ancoraţi în lume. Dar misiunea noastră cea mai mare, şi cu precădere misiunea laicilor din Biserică, este de a fi "popor ales, preoţie împărătească", transfigurând lumea, făcând ca legile ei să fie legile lui Dumnezeu, detronându-l pe Adversar ca "prinţ la lumii acesteia" şi încoronându-L pe Domnul ca rege al lumii, continuând în plan temporal ceea ce Isus a început în plan spiritual.

În sfârşit, una e mântuirea, alta e sfinţenia. Sfinţii sunt oameni despre care ştim în mod sigur că s-au mântuit. Dar ei au virtuţi eroice, sunt propuşi de Biserică spre a ne fi modele. Ei au făcut mult mai mult decât minimul necesar mântuirii, lucru pe care catolicii îl numesc "fapte suprameritorii".
Pentru noi ceilalţi, care nu suntem sfinţi, este foarte, foarte important să ştim că ne vom mântui cu absolută siguranţă dacă, la capătul vieţii, vom fi în stare de graţie sfinţitoare. Iar pentru acest lucru e suficient să urmăm legile lui Dumnezeu, evitând ruptura de El care este păcatul capital.

Schiller spunea ca istoria lumii este propria ei judecata. Apostolul Pavel spunea despre el insusi,in Epistola catre Filipeni:,, Nu ca am si castigat premiul sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Hristos Isus. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca; dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus”.

Un apostol al neamurilor care alearga spre mantuire… noi doar mergem la pas,sau tarandu-ne daca este sa fim sinceri.El,un Apostol, nu avea inca siguranta si continua sa alerge spre Mantuitor prin puterea Credintei..

Si mai da un sfat, tot in acesta epistola:,, Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus: El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor.”.

Prin pocainta aratata de Hristos, daca omul o urmeaza il aduce pe Hristos in el, Pavel confirma asta: ,, Vreau sa zic: taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar descoperita acum sfintilor Lui, carora Dumnezeu a voit sa le faca cunoscut care este bogatia slavei tainei acesteia intre Neamuri, si anume: Hristos in voi, nadejdea slavei.”(Coloseni 1: 27-28).

Este absolut,fie si logic, sa fie asa, Pavel explica de ce: ,, Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant. Caci voi ati murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu.”(Coloseni 3:1-3).Pocainta este un lucru care confirma cele spuse de Mantuitor,cu privire la strangerea de comori in ceruri: ,, Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.”(Matei 6:21).

Pocainta-smerenie-sacrificiu-dragoste.Nu este acesta invatatura Mantuitorului? Pavel asa spune: ,, Urmati, dar, pilda lui Dumnezeu ca niste copii preaiubiti. Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi "ca un prinos si ca o jertfa de bun miros - lui Dumnezeu.”(Efeseni 5:1-2).

Cata dragoste,pocainta,smerenie si sacrificiu vedem in jurul nostru?Dar in noi? Daca cadem pe ganduri inseamna ca Cel de Sus mai are inca rabdare cu noi..

Sa va spun ce am vazut pe la noi,pentru ca fiecare vorbeste cel mai bine despre propria ograda.Cel mai greu lucru in prezent,sau printre cele mai grele,este ca cineva sa le predice la oameni despre pacat,despre caderea lor,despre ipocrizia si lasitatea lor.Cultura sociala actuala pune omul,nu divinitatea,in centrul imaginii si il invata pe om ca singur poate atinge tot,sa nu fie asa aspru cu el,sa fie tolerant,ca ,,doar om este".O intreaga falsa invatatura,ce ascunde adevarului despre noi sub aparente comode.Si uite asa adorm ,,ostasii" Domnului in post..

Cand vine un pastor si predica despre mantuire sa vezi ce se lumineaza toti la fata,cum cresc din pitic in urias al credintei in cateva momente.Se umfla piepturile si toti privesc increzatori,undeva in sus sau in jur.,,Da domne,stiam eu ca sunt pe drumul cel bun,si eu simt asta".Daca predicatorul schimba registrul si predica despre pacat si pocainta sa vezi schimbare.Figurile se alungesc,privesc stanjeniti in jur,toti vor sa se scuze,se simte un sentiment de iritare.,,Domne,da ce tot o tine asta cu pacatu,cu pedeapsa,cam exagereza.Ce ne tot bate la cap,nu stie cum este lumea?Face el pe lupul moralist".Multi pastori,in ziua de azi,predica comod,moralizator,cu scopul de a gadila simtirea(fals)crestina,nu cumva sa le fuga credinciosii.Daca cumva le spun despre pacat multi fug ca potarnichiile,este o oglinda greu de indurat.

Mandria asta ticaloasa ne ucide pe toti.Cum domne sa ma pocaiesc si sa ma smeresc,pai nu sunt smerit,nu ma rog,nu fac aia si ailalta? Da-te ma mai incolo ca imi iei vopseaua :) Sare mandria din noi ca pestele din iaz.Lupta cu noi insine este extrem de grea,se opinteste necuratu mama-mama..,,Ce vrei mai sa faci?Da chiar azi?Chiar este nevoie?Hai ma,ca tu esti bun...".Rade de noi impielitatu.. :)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Scotland The Brave

In primul rand va multumesc pentru precizari.Ati facut un gest curajos sa renuntati,in aceste timpuri,la un job bine platit.Sa va calauzeasca Dumnezeu pasii in continuare dar sa stiti ca nu toti vor lua acest gen de decizie.Mai ales cei care au de intretinut o familie.Este o fraza cheie in ce spuneti:,,Concluzia este ca omul in lume duce o lupta puternica pentru a putea sa ajunga macar sa se mantuie, nu zic de sfintenie, lupta cu duhul lumii care e mai puternic ca oricand , cu firea sa si cu duhurile necurate care nu dorm nici ele."

Eu inteleg ca dvs sunteti angajata in lupta cu pacatul in vederea mantuirii.Este o lupta grea,zilnica, ce va tine pana in ultimele clipe.Ati precizat mai multe actiuni pe care le-ati facut si reguli(spovedania,ascultarea de duhovnic)pe care le urmati.Aceste reguli/actiuni va dau o posibilitate spre mantuire sau va asigura mantuirea?Ma intereseaza foarte mult distinctia ca sa inteleg exact.

Ramin cu o intrebare:daca mantuirea este atat de greu de obtinut,mai ales cand esti ancorat in lume,cum poti totusi sa atingi sfintenia?Poate fi atinsa sau este doar teoretic o posibilitate cat timp esti in lume?Daca mergi pe acesta calea a mantuirii,conform invataturii ortodoxe,este calea doar spre mantuire sau este si calea spre sfintenie?Parintii Bisericii ce spun cu privire la acest demers al credinciosului,de a nazui spre sfintenie?Ce sfaturi dau?

In primul rand vreau sa spun ca nu e chiar necesar schimbarea jobului daca acesta permite sa cistigi cinstit existenta. Sunt meserii care slujesc semenilor: medici, asistente, infirmiere, bucatarese, profesori sau sudor de pilda in care se poate trai curat fara sa faci compromisuri cu duhul lumii.

Eu stiu ca puneti aceste intrebari prin prisma dvs a ideii protestante prin care credeti ca e de ajuns credinta pentru mantuire.
Dar iata ce va raspund eu , ortodoxa la aceste intrebari.
Arata-mi faptele tale ca sa iti arat credinta ta. Noi avem tainele ca niste arme spre mantuire. Iar drumul spre mantuire dintre un ortodox si un protestant se aseamana ca a unor doi ostasi care pleaca la razboi, unul avand toate armele si echipamentul la el si altul plecand cu mainele goale si dezbracat.
Daca mantuirea ar fi ceva predestinat cum credeti, atunci Iisus pentru ce a mai venit pe pamant? Ca oricum cei carora le este predestinat sa se mantuie se mantuie nu? Ca le e predestinat. Atunci la ce bun faptele nu? Ca daca mantuirea nu depinde de fapte?
Atunci de ce : credinta fara fapte moarte este precum fapte fara credinta?
Iata de ce crestinul trebuie sa faca fapte bune pentru mantuire.
Dar faptele bune inseamna totul inclusiv smerenia.
Cel mai smerit om de pe pamant, smerenia desavarsita a avut-o Iisus Hristos. Daca El s-a smerit pentru mantuirea tututor oamenilor oare eu, pacatoasa nu pot sa ma smeresc pentru mantuirea mea?
Cum ajunge un om la smerenie?
Nu prin taine? spovedanie, impartasire, maslu, cununia cu un semen sau cu Hristos?
Nu ne-a aratat Hristos cum sa ne smerim? Nu a postit El 40zile? nu a spus el fiti desavarsiti? Nu ne-a arat El cum sa fim desavarsiti?
Nu prin curatirea de pacate? Si pacate nu sunt si gandurile rele? Doar faptele rele? Si asta deoarece omul este pacatos. Iar cum stim ca nimeni cu pacat nu intra in imparatia cerurile atunci trebuie sa curatam pacatele.
Faptele bune ne dau posibilitatea sa fim chip al lui Hristos.

Iata deci ca aceste fapte, numite de dvs reguli in primul rand ne da posibiltatea sa fim chip al lui Hristos si deci sa dobandim mantuirea si sfintirea. Si asta pentru ca Dumnezeu este drept si corect. Cu Dumnezeu nu facem targuri. Fac asta si asta si atunci imi asigur mantuirea. Nu. Eu am incredere deplina in Dumnezeu , ma vede ce fac , iar ce fac , fac curat cu inima. exact asa ca in fericiri: fericiti cei curati cu inima ca acelora le este imparatia cerurilor.
Si odata devenind chip al lui Hristos cu siguranta de vom mantui. Pentru ca Hristos e mantuirea.

Iata de pilda faptele fara credinta. Cum pot sa ma mantui in acest caz, daca nu am chipul lui Hristos?

In primul rand faptele bune ne sporeste credinta. pentru ca oamenii au putina credinta astazi. insusi dvs, prin intrebarea pusa aratati putina credinta. Ati spus: putini au curajul sa schimbe jobul pentru Hristos si ati spus ca daca aceste fapte dau siguranta mantuirii sau doar posibilitatea de mantuire. Aceasta este lipsa de incredere in Dumnezeu si arata putina credinta a omului. Daca am avea credinta deplina in Dumnezeu am stii f ca daca fac faptele bune nu exista urma de indoiala de mantuire. e ca si cum ne-am indoi de dreptatea si corectitudinea lui Dumnezeu.

Postul , nevointa, rugaciunea, infranarea ne ajuta spre smerenie si constientizarea starii noastre de pacatosenie. Asta trebuie sa reusim: sa constientizam starea de pacatosenie. Doar atunci poti sa te smeresti cu adevarat. Si doar atunci te poti mantui.
Poruncile lui Dumnezeu nu au fost date doar calugarilor ci tuturor oamenilor.

Iar in legatura cu greutatea de a reusi sa te mantui si sa devi sfant in lume va spun ca apare datorita faptului ca nu facem cat stim.
Trebuie , noi cei din lume sa facem nu numai cat putem ci cat si stim. Cati stiu si au citit despre smerenie si faptele bune si fac jumatate sau un sfert din ele?

Eu de pilda nu reusesc inca sa fac cat stiu. Deci da, oricine se poate mantui si oricine poate ajunge sfant. Au fost si sunt inca sfinti in viata. Si vor mai fi. Aceia sunt cei care au facut tot ce au stiut pentru asta. Iar cand neputinta intervine, dar doresc sa fac tot ce stiu, atunci vine si rugaciunea: ajuta Doamne neputintei mele. Si Domnul ajuta intotdeauna.

Aceasta cale este calea spre mantuire si sfintenie.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Va multumesc pentru modul cum ati inteles sa raspundeti.Sinceritatea este o haina rara a omului in ziua de astazi.O sa va spun si eu ce cred,cat mai clar pot eu,avand aceleasi limite ca si dvs dpdv al luptei zilnice cu pacatul.Ma uitam ieri la o icoana cu Sfanta Paraschiva,frumos pictata,si am observat,pe langa impresionanta figura ascetica tipica picturii rasaritene,ca tinea in mana un pergament pe care scria un verset din Fericiri: ,,Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!"(Matei 5:8).Vazind acest lucru mi-am amintit un verset din Profetul Isaia(40:21-25) unde Cel de Sus spune asa:

,,Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului? El sade deasupra cercului pamantului, si locuitorii lui sunt ca niste lacuste inaintea Lui; El intinde cerurile ca o marama subtire si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el. El preface intr-o nimica pe voievozi si face o nimica din judecatorii pamantului. De abia sunt saditi, de abia sunt semanati, de abia li s-a inradacinat tulpina in pamant; si El sufla peste ei de se usuca, si un vartej ii ia ca pe niste paie. "Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el? - zice Cel Sfant."

Cumva te blochezi cand citesti asa ceva.Daca asa este Dumnezeu,Sfant in esenta Sa,cum pot eu sa ma aseaman cu EL,sa incerc sa fiu desavirsit,sfant? Sfantul Grigore din Nyssa,comentand Fericirile spunea ca desi aparent nimeni nu poate sa-L vada pe Cel de Sus,prin despatimire,curatare interioara a inimii,care vine prin smerenie si pocainta,poate vedea lumina,chipul divinitatii, pus de Cel de Sus in fiecare om,creat dupa ,,dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra".

Toti Parintii Bisericii,toti ascetii din Pateric indeamna spre asta.Despatimire,smerenie,pocainta.Exact ce a lipsit omului mereu,posibilitatea de a vedea chipul dumnezeirii din el,eliberator si transformator.Primul pas spre sfintenie cred ca acesta este,o despatimire,o lepadare dura si fara oprire de buruienile pacatului ce cresc in noi.Daca ne gandim cate pacate savirsim zilnic,cu gandul,fapta sau vorbire ne ingrozim.Colcaim de pacate,despatimirea pana la obtinerea inimii curate pare un pod prea indepartat.Nu a spus nimeni ca drumul spre sfintenie este usor.Multi alergam spre mantuire dar putini spre sfintenie,asa cum remarca si dna Dobrin.Si asta cam arata cam cat putem noi ca oameni si cam cat reusim in mod normal.Daca ne-ar fi lasat Cel de Sus strict in faptele si putintele noastre eram teminati demult.

Omul care ajunge la acest indemn al Fericirilor cred ca a inceput sa calce pe greul drum spre sfintenie.Odata ce implineste acest lucru face voia Tatalui si implineste ce a spus Mantuitorul,marea porunca: ,,"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau." (Matei 22:37).Exista dovada de iubire mai mare fata de Cel de Sus decat ascultarea prin lupta cu tot ce inseamna pacat?Oare cel care face asta nu urmeza sa-si iubeasca si semenii?Exista oare iubire egoista de Dumnezeu sau iubirea fata de EL implica si "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 22:39)?

Iubirea de aproape.Cat de grea,cat de mult ne luptam cu noi insine.Nu doar iubirea normala,naturala, ci aceea care este cel mai greu de atins:iubirea aratata de Hristos.In Biblie se arata o cale de ajunge la desavirsire,care are la baza aceasta iubire predicata de Hristos,izvorata chiar in faptele vietii sale: ,,Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati?Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit."

Nu le-a cerut oare Mantuitorul Apostolilor: ,,Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii." (Ioan 13:34-35)? Nu punea Apostolul Pavel: ,,Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea"(I Corinteni 13:13)? Nu i-a spus Mantuitorul lui Nicodim: ,,Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"(Ioan 13:6)

Esenta lumii,esenta lucrarii Mantuitorului,acesta iubire transformatoare,lipsita de egoism,plina de sacrificiu,poate chiar dureroasa ca efecte in lumea asta.Oare cine reuseste asta,sa urmeze acest indemn,sa-si curete inima si sa iubeasca in acest mod,nu este oare pe drumul spre sfintenie? Nu din acesta dragoste divina pusa in om si aplicata de om iese lumina in lume? Multi incerca, cu greu, sa se lupte pentru mantuire.La acest tip de iubire sfanta parca nici nu ne mai gandim dar sa o mai si aplicam.Lumea si duhul ei parca ne-au intunecat de tot lumina pusa in noi.

Inima noastra,plina de pacat, parca si-a pierdut orice putere de a-L vedea pe Cel de Sus.Apostolul Ioan ne-a avertizat: ,,Vestea, pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu e lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul.Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat." (I Ioan 1:5-7).Nu ne-am impotrivit inca pacatului pana la sange,avea dreptate Apostolul Pavel,tot robi ai lui aratam ca suntem.Va las ce spunea Parintele Nicolae Steinhardt:

,,Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi. Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii."

Sa ne ajute Cel de Sus ca prin pocainta si smerenie sa gasim drumul prin intuneric,luptand cu pacatul, spre o inima curata,spre lumina din noi,spre spre iubirea de Dumnezeu si de aproape,asa cum ne-a invatat Hristos.Atunci si doar atunci vom merge pe drumul spre sfintenie.Doamne ajuta.

Ati vorbit acum exact ca un ortodox adevarat. Domnul sa fie cu dvs mereu!
Va vad ortodox in esenta desi scrieti ca sunteti protestant.

Atunci cand dobandesti smerenia atunci dobandesti si iubirea aproapelui. Aceasta iubire de aproape ne arata gradul nostru de smerenie si pocainta.
Aceasta ne ajuta sa vedem cum suntem cu adevarat si astfel sa ne trezim din adormirea in care ne cufunda duhul cel lumesc.

[costel]

Sfintii sunt oameni uniti cu Hristos. Celor straini de unirea cu Hristos, este posibil ca sfintii sa le apara a fi supraoameni (postesc mult, dorm putin, se roaga neincetat...). Mie sfintii nu-mi apar a fi dincolo de uman, ci a fi un uman implinit.

Doamna Dobrin,se pare ca am o problema :) sunt o struto-camila protestanta cu tendinte ortodoxe :) In primavara viitore plec in pelerinaj in Tara Sfanta,daca ma ajuta Domnul.Demult vroiam sa fac asta.Pana ma intorc va promit ca imi clarific situatia doctrinara :) Dumnezeu sa va apere.

[Daniel_7]

Cand am citit prima data Scara,eram nelamurit de primele trei trepte,necesare pentru inceperea urcusului duhovnicesc.
Mai tarziu le-am inteles.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Scotland The Brave

[font=Verdana]
Cand vine un pastor si predica despre mantuire sa vezi ce se lumineaza toti la fata,cum cresc din pitic in urias al credintei in cateva momente.Se umfla piepturile si toti privesc increzatori,undeva in sus sau in jur.,,Da domne,stiam eu ca sunt pe drumul cel bun,si eu simt asta".Daca predicatorul schimba registrul si predica despre pacat si pocainta sa vezi schimbare.Figurile se alungesc,privesc stanjeniti in jur,toti vor sa se scuze,se simte un sentiment de iritare.,,Domne,da ce tot o tine asta cu pacatu,cu pedeapsa,cam exagereza.Ce ne tot bate la cap,nu stie cum este lumea?Face el pe lupul moralist".Multi pastori,in ziua de azi,predica comod,moralizator,cu scopul de a gadila simtirea(fals)crestina,nu cumva sa le fuga credinciosii.Daca cumva le spun despre pacat multi fug ca potarnichiile,este o oglinda greu de indurat.

Da, ştiu cum e, aşa este şi la noi. Şi totuşi, Isus mai mult despre iad a vorbit, decât despre rai. Dar nu numai Isus, aşa au vorbit şi apostolii. Şi, înaintea lor, Ioan Botezătorul. Toţi marii predicatori au vorbit aşa. Dacă acuma, la o biserică catolică din Bucureşti, ar veni un preot să spună: "plecaţi de la mine, năpârcilor, plecaţi, morminte văruite !" s-ar lăsa cu scandal şi jalbă la episcop. Cum, dom'le, să sperie oamenii ?

[Daniel_7]

Cea mai buna predica este cea a faptelor si cea a marturisirii prin fapte.

Cuvinte pot sa fabrice multi,fapte doar foarte putini.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Mandria asta ticaloasa ne ucide pe toti.Cum domne sa ma pocaiesc si sa ma smeresc,pai nu sunt smerit,nu ma rog,nu fac aia si ailalta? Da-te ma mai incolo ca imi iei vopseaua :) Sare mandria din noi ca pestele din iaz.Lupta cu noi insine este extrem de grea,se opinteste necuratu mama-mama..,,Ce vrei mai sa faci?Da chiar azi?Chiar este nevoie?Hai ma,ca tu esti bun...".Rade de noi impielitatu.. :)

Ati sesizat corect. Aceasta este principala cauza pentru care multi nu ajung la mantuire, ce sa mai vorbim de sfintenie.
Acum cateva saptamani la biserica am vazut un domn care se pregatea de impartasanie. de obicei putini se impartasesc la biserica la care merg din pricina pacatelor lor. Se asezase primul, langa usi asteptand preotul sa iasa. Si a privit asa spre multime , pana la usa si apoi si-a umflat pieptul tare si si-a ridicat ochii in sus. Era mandria intruchipata. vedeti, eu ma impartasesc, sunt vrednic, uitati-va la mine si uitati-va la voi , pacatosilor.
Si mi-a parut rau de el. Necuratul inseala in nebanuite chipuri.