Mania orbeste ochii sufletului

[George.m]

Avva Dorotei ne indeamna: "In vremea tulburarii fratelui ce ti se impotriveste, pazeste limba ta ca sa nu graiasca nicidecum ceva intru manie; si nu lasa inima ta sa se inalte impotriva lui, ci adu-ti aminte ca fratele si madularul in Hristos si chipul lui Dumnezeu e ispitit de vrasmasul nostru comun, si ai mila de el ca nu cumva robindu-l diavolul prin lovitura iutimii, sa-l omoare cu tinerea de minte a raului si din negrija noastra sa se piarda sufletul lui pentru care a murit Hristos.

Gandeste-te ca si tu esti supus la aceleasi judecati ale maniei si, cunoscand neputinta ta, ai mila de fratele tau si multumeste ca ti s-a dat prilej sa ierti, ca sa-ti fie iertate si tie de Dumnezeu cele mai mari si mai multe.

Socotesti oare ca se vatama fratele tau prin indelunga ta rabdare? Dar Apostolul porunceste sa biruim raul cu binele; nu raul cu raul. Caci si parintii spun: Cand, certand pe altul, esti starnit de manie, ai implinit patima ta".

[George.m]

"Mania - spune Diadoh al Foticeii - obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori il si foloseste cat se poate de mult. Caci cand ne folosim de ea fara tulburare impotriva celor necuviosi, sau intr-un fel sau altul neinfranati, ca, sau sa se mantuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blandete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu.

Pe langa aceasta, adeseori, maniindu-ne tare impotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapandu-l de moleseala. De asemenea nu incape nicio indoiala ca maniindu-ne impotriva duhului stricaciunii, cand suntem in mare intristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte.

Ca sa ne invete aceasta, Domnul S-a maniat si S-a tulburat de doua ori impotriva duhului iadului, desi facea toate cate voia cu o vointa netulburata. Asa a intors sufletul lui Lazar in trup. Incat mie imi pare ca mania neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, Care n-ea zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea impotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea aceea patimasa" (Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Mania mereu orbeste...exact ca si iubirea in exces...Dar mania produce ff usor caderea in pacate si mai grele....duce la razbunari cu repercursiuni substantiale asupra celor in cauza..Deci sa nu aplicam chestia cu "privind inapoi cu manie"...Parca era titlul unui film , nu?

[fallen]

În prealabil postat de George.m

"Mania - spune Diadoh al Foticeii - obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori il si foloseste cat se poate de mult. Caci cand ne folosim de ea fara tulburare impotriva celor necuviosi, sau intr-un fel sau altul neinfranati, ca, sau sa se mantuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blandete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu.

Pe langa aceasta, adeseori, maniindu-ne tare impotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapandu-l de moleseala. De asemenea nu incape nicio indoiala ca maniindu-ne impotriva duhului stricaciunii, cand suntem in mare intristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte.

Ca sa ne invete aceasta, Domnul S-a maniat si S-a tulburat de doua ori impotriva duhului iadului, desi facea toate cate voia cu o vointa netulburata. Asa a intors sufletul lui Lazar in trup. Incat mie imi pare ca mania neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, Care n-ea zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea impotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea aceea patimasa" (Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Avem noi muritorii dreptul sa facem asta>? Ca de facut o facem oricum, asta e cert...da r nu mereu atunci cand trebuie.

[windorin]

Orice patima orbeste ochii cei vazatori ai sufletului, cu atat mai mult mandria, mania si ura.

Personal, ma confrunt cu un mare intuneric in a'mi vedea pacatele si cu o mare atentie in a le vedea pe ale celuilalt.
Pentru aceasta, un parinte din Sfantul Munte m'a invatat sa ma rog astfel: "Doamne, lumineaza'mi intunericul."

Mania nu piere decat cu tacerea, cu mila si cu blandetea, iar toate acestea sunt din harul lui Dumnezeu.
Desi sunt biruit des de manie, cer Domnului ajutor si nedajduiesc ca va veni si blandetea.

În prealabil postat de windorin

Orice patima orbeste ochii cei vazatori ai sufletului, cu atat mai mult mandria, mania si ura.

Personal, ma confrunt cu un mare intuneric in a'mi vedea pacatele si cu o mare atentie in a le vedea pe ale celuilalt.
Pentru aceasta, un parinte din Sfantul Munte m'a invatat sa ma rog astfel: "Doamne, lumineaza'mi intunericul."

Mania nu piere decat cu tacerea, cu mila si cu blandetea, iar toate acestea sunt din harul lui Dumnezeu.
Desi sunt biruit des de manie, cer Domnului ajutor si nedajduiesc ca va veni si blandetea.

Windorin...se pare că eşti departe de a fi numai vînt(wind) precum suntem majoritatea! Mi-a placut aceasta postare cel mai mult de la revenirea mea! Mă înclin!

[Marius22]

De nu vom putea scapa definitiv de manie macar sa nu o mai manifestam fata de semeni. Sa ne varsam mania (daca tot suntem iuti la manie) cel mult fata de noi insine si pacatele noastre. Asa ne indeamna si psalmistul: "Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti."

Sa ne maniem spre a nu mai gresi.

[fallen]

În prealabil postat de George.m

Avva Dorotei ne indeamna: "In vremea tulburarii fratelui ce ti se impotriveste, pazeste limba ta ca sa nu graiasca nicidecum ceva intru manie; si nu lasa inima ta sa se inalte impotriva lui, ci adu-ti aminte ca fratele si madularul in Hristos si chipul lui Dumnezeu e ispitit de vrasmasul nostru comun, si ai mila de el ca nu cumva robindu-l diavolul prin lovitura iutimii, sa-l omoare cu tinerea de minte a raului si din negrija noastra sa se piarda sufletul lui pentru care a murit Hristos.

Gandeste-te ca si tu esti supus la aceleasi judecati ale maniei si, cunoscand neputinta ta, ai mila de fratele tau si multumeste ca ti s-a dat prilej sa ierti, ca sa-ti fie iertate si tie de Dumnezeu cele mai mari si mai multe.

Socotesti oare ca se vatama fratele tau prin indelunga ta rabdare? Dar Apostolul porunceste sa biruim raul cu binele; nu raul cu raul. Caci si parintii spun: Cand, certand pe altul, esti starnit de manie, ai implinit patima ta".

Foarte frumos spune awa Dorogtei...
Dar pe noi de ce nu ne iarta fratii nostri intotdeauna, cand gresim, daca Dumnezeu e dispus sa ne ierte?