Sunt sfintii supraoameni ?

[Daniel_7]

Scopul vietii crestine dupa cum spune Serafim de Sarov este dobandirea Duhului Sfant.
Sfintii ,mai mult decat altii ,au reusit acest lucru ,sa simta lucrarea Duhului sfant in ei.Ei ne sant exemplu de urmat,si trebuie sa-i urmam,atat cat putem si ne dorim ,in virtutile pe care le-au lucrat.

Unii aduc argumente ca ei nu cauta sfintenia ,ci doar mantuirea,ca sa nu cada chipurile in slava desarta.Eu cred ca aceasta este o cale calduta,pe care o urmeaza orisicare.Batalia cea mare o dau cei care cauta cu adevarat sfintenia,dobandirea Duhului Sfant.
Este falsa smerenie,ca eu nu vreau prea mult ca sa nu ma mandresc.Insa cei care vor cu adevarat lucruri inalte ,nu se poticnesc in asta,si nu cad in fariseism.

Spunea un parinte ca este mai buna ravna pentru incepatori,chiar daca poate aparea si slava desarta,pentru ca smerenia se poate dobandi mai apoi,dar din lenevie si satisfacerea placerilor proprii iesi mai greu.

Cand incepi un drum,trebuie sa-ti stabilesti telul,obiectivul final,inainte de a incepe munca propriu-zisa,nevointele ...

Si acest tel,dupa cum spun Sfintii Parinti,este dobandirea Duhului Sfant ,adica sfintenia. Si celor care se sperie inca de la inceput de mandrie,le-as putea spune ca dobandirea sfinteniei este corolata cu dobandirea smereniei,drumul spre sfintenie ,prin greutatile ,necazurile si incercarile avute,smereste mult sufletul.

[dobrin7m]

/////mesaj sters//////

[Daniel_7]

Nu trebuie sa-ti fie teama de a vorbi de sfintenie.Vorbim de atatea lucruri desarte,si de lucrul cel mai bun sa nu vorbim? Daca ne lamurim prin cuvant care e scopul nostru,vom avea si imboldul de a-l pune in practica.
Daca ne vom vaicari si ne vom "smeri",vom ramane "mititei".

[George.m]

Duhul Sfant ne uneste cu Hristos, iar Fiul Intrupat ne ridica in slava Tatalui. Omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu; si trebuie sa dobandeasca asemanarea cu El. A primit porunca sa devina dumnezeu, dupa cum marturisesc Cuvantatorii de Dumnezeu Parinti. Asta e menirea lui. A fost zidit spre a-I fi salas lui Dumnezeu, spre a se uni cu El.

Petrecerea in despartire de Dumnezeu e subumana. Sfintii nu sunt supra - oameni, ci sunt oameni. Pentru ca starea fireasca a omului e aceea harica, plina de Duh.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de George.m

Petrecerea in despartire de Dumnezeu e subumana. Sfintii nu sunt supra - oameni, ci sunt oameni. Pentru ca starea fireasca a omului e aceea harica, plina de Duh.

Foarte bine aţi sesizat esenţialul asupra întrebării acestui topic.
Chemându-ne pe toţi la sfinţenie, Dumnezeu ne cheamă să fim oameni.

[Daniel_7]

Eu as trage alta concluzie.Daca sfintii nu sunt supraoameni,atunci putem deveni si noi sfinti.

Sfintenia, din cate am inteles pana acum - urmarind aici topicul, precum si in afara lui, poate fi inteleasa in doua ipostaze: potential si implinire.
Ca potential: toti oamenii au "bagajul" ereditar de a deveni sfinti, macar ca toti avem trup si suflet, fiind fapturile Domnului.
Ca implinire, e starea la care ajung oamenii dupa multe nevointe si prin harul lui Dumnezeu.
Deci problema este, imi pare, de a face ce depinde de mine (in impreuna-lucrare cu Dumnezeu) pentru a fi "in act" ceea ce sunt deja in potenta.
Daca oamenii, mai exact daca omenitatea din homo sapiens nu ar avea si potentialul sfinteniei, atunci nu vad cum ar deveni cineva sfant. Nu pot deveni ceea ce nu sunt deloc. Nu pot deveni crocodil daca sunt doar om, si nu poate deveni om elefantul, chiar presupunind ca ar voi.

Ca sa devin sfant, prin harul lui Dumnezeu, se pare ca trebuie sa fiu deja, in potentialul sau virtualitatea omenitatii mele. "Fiti desavarsiti", spune Domnul, adica impliniti-va potentialul sfinteniei sau pur si simplu al omeniei dinlauntrul vostru. Aduceti pe toate ale voastre, inteleg ca spune Domnul, la masura (inaltimea) sfinteniei: trupul, insusirile sufletesti, faptele. Prin lucrarea curatiei, prin lucrarea intru smerenie. Peste care vine partea Domnului, prin Harul Sau.

Asadar, propunerea unui crestin de a se apuca de treaba pentru a deveni sfant, nu mi se pare deplasata in sine, caci crestinul deja este cu un pas mai nainte pe drum, cata vreme e botezat in Hristos, e parte din Biserica, e deja in locul cel mai potrivit pentru "germinatie".
Doar ca lucrurile se complica mult atunci cand trecem la treaba, cand incepem constient si voluntar (altminteri e doar inclinatie sentimentala, insuficienta sau chiar pagubitoare uneori), lucrarea intru sfintenie. Aici se dau bataliile cu sudoare, cu sange. Fie ca toti crestinii sa le poarte pana la capat, prin Mila Domnului nostru Iisus Hristos, laudat fie in veci.AMIN

[anna21]

În prealabil postat de Daniel_7

Scopul vietii crestine dupa cum spune Serafim de Sarov este dobandirea Duhului Sfant.
Sfintii ,mai mult decat altii ,au reusit acest lucru ,sa simta lucrarea Duhului sfant in ei.Ei ne sant exemplu de urmat,si trebuie sa-i urmam,atat cat putem si ne dorim ,in virtutile pe care le-au lucrat.

Unii aduc argumente ca ei nu cauta sfintenia ,ci doar mantuirea,ca sa nu cada chipurile in slava desarta.Eu cred ca aceasta este o cale calduta,pe care o urmeaza orisicare.Batalia cea mare o dau cei care cauta cu adevarat sfintenia,dobandirea Duhului Sfant.
Este falsa smerenie,ca eu nu vreau prea mult ca sa nu ma mandresc.Insa cei care vor cu adevarat lucruri inalte ,nu se poticnesc in asta,si nu cad in fariseism.

Spunea un parinte ca este mai buna ravna pentru incepatori,chiar daca poate aparea si slava desarta,pentru ca smerenia se poate dobandi mai apoi,dar din lenevie si satisfacerea placerilor proprii iesi mai greu.

Cand incepi un drum,trebuie sa-ti stabilesti telul,obiectivul final,inainte de a incepe munca propriu-zisa,nevointele ...

Si acest tel,dupa cum spun Sfintii Parinti,este dobandirea Duhului Sfant ,adica sfintenia. Si celor care se sperie inca de la inceput de mandrie,le-as putea spune ca dobandirea sfinteniei este corolata cu dobandirea smereniei,drumul spre sfintenie ,prin greutatile ,necazurile si incercarile avute,smereste mult sufletul.

Cred ca adevarata problema nu este "mandria".
De altfel, dupa cum ai observat, sfintenia implica smerenia.

Si oricum, nici nu poti fi smerit stiind ca esti smerit.. aceeasi problema, dar se pare ca oamenii nu mai sesizeaza asta, caci cumva smerenia le pare multora mai usor de dobandit decat sfintenia (ceea ce eu cred ca nu e chiar asa). Cum spunea (cita) cineva zilele trecute: "In materie de umilinta desfid orice concurenta". Foarte bine a punctat.

Ci cred ca oricine stie macar intuitiv ca pornirea pe calea sfinteniei implica renuntatarea la toate.. inclusiv la sine.
(Ca cine e plin de sine nu poate fi vas al Sfantului Duh).

Si atunci se fabrica scuze.

Numai gandul ca as putea renunta ma paralizeaza. Cum sa renunt la aia sau ailalta? Mi-a luat atata timp si motivatie sa renunt la tv, abia anul acesta am inchis cu totul muzica lumeasca (de doi ani ma straduiesc, ultima reduta era muzica simfonica), ma lupt inca cu obiceiuri alimentare si cu dorinta de acumulare de lucruri.. etc..
Mi se pare ca-mi golesc viata.. desi in realitate orice renuntare a fost o MARE usurare!

E mai simplu sa spui.. aaa, pai sfintenia nu este pt oricine, sa nu ne mandrim!

Doar sa acumulam cunostinte teoretice teologice ca cine stie.. poate peste 10 ani vom si incepe sa traim crestineste.
Daca ne trece spaima de a renunta la lume.