![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Fiinta nu exista in sine ci doar in ipostasuri, insa atributele apartin fiirii si nu ipostasei (persoanei). Personana (ipostasul) are toate atributele firii iar aceste atribute pot fi particularizate sau nu (in fuctie de ipostas, persoana). In cazul Sfintei Treimi, singura diferenta intre persoanele (Sfintei Treimi) este atributul cauzalitatii care pentru Tatal este: nenastere, pentru Fiul este: nastere din Tatal; iar pentru Sfantul Duh este: purcedere din Tatal. Așadar, ființa Dumnezeirii este una singură și este mai presus de existență și de cunoaștere, și “toate aceste însușiri trebuie atribuite întregii Dumnezeiri în chip comun, identic, fără deosebire, neîmpărțit și unitar. În chip deosebit însă, atribuim fiecărei ipostase a Dumnezeirii expresiile: Tată, Fiu, Duh, necauzat, cauzat, nenăscut, născut și purces, care nu indică ființa, ci raportul unei ipostase față de celelalte și modul lor de existență”[Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I-a, cap 10] supraexistențial (mai presus de Univers, de spațiu și timp). Prin urmare, după cum spune și Sfântul Ioan Damaschin, noi creștinii ortodocși urmând adevărul “credem într-o singură ființă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voință, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăție, cunoscută în trei ipostase desăvârșite”[Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I-a, cap 10.] și anume: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Este aceasta o idee ortodoxă, demnă de luat în considerare?
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
"Toate cate face Tatal asemenea face si Fiul intocmai" Ioan 5 Nu trebuie facuta confuzie intre fiinta si persoane. Doar persoana Fiului s-a intrupat. Doar Hristos Iisus s-a rastignit si a murit ca om si a inviat ca om (ca Fiu al lui Dumnezeu este este insasi viata, iar unitatea dumnezeiasa cu Tatal este atemporala - deci nu poate fi vorba de despartie spatiala sau temoporala intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, ci doar intre Dumnezeu Tatal si umanitatea lui Iisus Hristos. Intr-adevar acestea sunt subiecte teologice ortodoxe profunde dificil de inteles). Iisus Hristos nu a fost niciodata parasit de Tatal ca Fiul al lui Dumnezeu, ci doar ca om a fost parasit de Tatal, cand a murit doar ca om pe cruce (cand sufletul s-a desparti de trup, caci aceasta este moartea pentru om). Astfel sufletul omenesc al lui Iisus, care este unit cu Dumnezeu, se pogoara la iad si scoade de acolo pe toti cei drepti; iar trupul este pus in mormant dar nu putrezeste pentru ca este unit cu Dumnezeu (Psalmul 15). Ipostasa Iisus Hristos nu s-a distrus prin moartea pe cruce caci Fiul lui Dumnezeu facea legatura intre trupul omenesc si sufletul omenesc. Omul insa, cand moare, se strica (distruge) ipostasa lui, prin despartirea sufletul de trup. Sfantul Ioan Damaschin explica foarte bine in "Dogmatica" aceste adevarui ortodoxe crestine. P.S. Am spus ca se studiaza corespunzator dogmatica ortodoxa in facultate, dar asta nu implica faptul ca toti studentii inteleg... Doamne ajuta. Har si pace. Last edited by Eugen7; 20.04.2011 at 15:59:08. |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Last edited by georgeval; 20.04.2011 at 17:41:33. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Putem face analogie intre un foc si Sfanta Treime. Precum atat lumina focului cat si caldura focului sunt cauzate de flacara focului (iar daca nu ar fi flacara focului nu ar fi nici caldura focului si nici lumina focului. Caldura focului vine din flacara focului si nu din lumina focului). Astfel asemanam pe Dumnezeu Tatal cu flacara focului, pe Dumnezeu Fiul cu lumina focului, iar pe Dumnezeu Sfantul Duh cu caldura focului; si in cazul Sfintei Treimi Dumnezeu Fiul e nascut din Dumnezeu Tatal iar Dumnezeu Sfantul Duh este purces din Dumnezeu Tatal (Tatal este cauza Fiului si a Sfantului Duh. Sfantul Duh purcede doar din Tatal). Doamne ajuta. Har si pace. Last edited by Eugen7; 22.04.2011 at 10:46:01. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
As dori sa revin la tema din topic, deoarece o familie - buni prieteni de-ai mei se confrunta cu o problema spinoasa, deja ff dificila, care ii implica si pe copii, desigur...
Mai intai precizez ca e o familie alcatuita in mod spontan (cum s-a exprimat duhovnicul barbatului), adica tinerii s-au iubit, au facut copii. Nu s-au casatorit insa, nici macar in forma laica. Au cunostinte despre Sfanta Taina a Cununiei, li se lumineaza privirea cand pomenesc de Nunta, dar... nu mai este dragoste intre ei, in special din partea femeii. Ma grabesc sa adaug ca nu se pune problema unei relatii paralele pentru nici unul din ei. Au pozitii diferite fata de Sfanta Taina: el o vede ca pe o plinire (prin Duhul Sfant) a iubirii iar ea o vede ca pe o datorie fata de Dumnezeu. Marea lui problema este aceasta: daca nu se mai iubesc, ce se va "plini" prin Sfanta Taina? Considera casatoria drept implinire a iubirii, nu a resentimentelor. Problema e grea, pentru ca femeia, la indemnul parintelui Duhovnic (care a intarit refuzul ei natural), nu mai doreste sa aiba viata sexuala cu barbatul ei, iar daca au totusi activitate ea nu simte nici o placere, dimpotriva. Se considera foarte vinovata pentru pacat. El ii reproseaza ca se foloseste de Taina pentru a-si masca respingerea naturala fata de barbatul ei si ca ar fi normal ca mai intai sa faca amindoi dovada iubirii (in diverse planuri) apoi sa mearga la Cununie. Ea crede ca iubirea va renaste dupa Cununie, el crede ca asta suna a pacaleala. Considera ca Dumnezeu desavarseste sau plineste dragostea fireasca, ca nu e cuvenit ca ei sa ceara de la Dumnezeu o minune, cata vreme e posibil ca pacea si iertarea sa si-o acorde fiecare, cu inima buna, ca doi crestini, si sa porneasca cu nadejde la Cununie DUPA unirea fireasca a sufletelor, iar nu dezbinati... Pe de alta parte, duhovnicul barbatului a criticat abstinenta impusa si a spus ca o eventuala "casatorie in alb" nu este binecuvintata, oamenii fiind tineri si sanatosi iar abstinenta lor ar fi nefireasca (inclusiv pentru ca Domnul le mai poate darui prunci). In acest moment, prietenul meu se zbate intre doua alternative: 1) sa paraseasca domiciliul, (lucru pe care femeia pare sa il accepte), vizitind copiii si contribuind la cresterea si educatia lor asa cum e posibil, evntual sa se retraga definitiv intr-o manastire (dar toata lumea ii spune ca asta e aberant in situatia lor) 2) sa se casatoreasca cu femeia lui, dupa cum ea insasi doreste, dar cu handicapul ca ea, asa cum recunoaste, nu il mai iubeste. Aceasta insa pare absurd si, spune el, e spre smintirea copiilor. "cum vor creste copiii nostri intre doi parinti care nu cultiva o atmosfera de dragoste?... ce hrana sufleteasca le vom da noi? oare nu mai degraba otrava?..." Dupa multa perpelire, prietenul meu tinde spre varianta casatoriei, din motivul ca nu vrea sa se razvrateasca fata de Biserica ci sa dea ascultare. Considera ca, din moment ce 3 preoti i-au spus sa se casatoreasca, iar Dumnezeu binecuvinteaza casatoria, el ar fi incapatinat, mandru, sfidator etc. daca nu si-ar lua aceasta cruce (casatorie fara iubire reciproca, doar pentru ca sunt copii in familie). Se mai gandeste si la copiii care ar ramine fara tata... E dispus, deci, sa rabde lipsa de iubire a femeii sale, desi se teme ca nu va rezista pe termen lung si se va imbolnavi intr-un fel sau altul (a avut cu ani in urma unele probleme cu alcoolul si se teme sa nu tinda cumva, pe un fond de suferinta cronica, spre vechea meteahna). Nu exclude insa posibilitatea ca Dumnezeu sa intervina in viata lor, dupa Nunta, astfel incat toate aceste necazuri sa piara. E o situatie grea, eu nu stiu cum sa ii ajut. Recunosc ca tind sa empatizez mai mult cu el si, recunosc, imi e chiar mila de el (ca e pe pragul de a se casatori doar din ascultare de Duhovnic si din dragoste pentru copii, precum si pentru femeia care se arata hotarita sa ramina inflexibila, cu gandul mai degraba la corectitudine, la Lege, iar nu la starea sufleteasca). Personal l-am incurajat sa rabde si sa nu se infricoseze. Odata facut sacrificiul (asa cred ca se cheama daca se casatoreste cu o femeie care afirma si dovedeste ca nu il mai iubeste..), sunt sigur ca Dumnezeu il va rasplati pentru fapta lui, cu mult har. Voi cum vedeti situatia acestor oameni? Va multumesc. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Hmmm... eu nu stiu ce sa zic, dar iti pot spune ca bunicul meu s-a casatorit cu bunica din dragoste, ea s-a casatorit cu el din datorie (fata de parinti, fata de Dumnezeu). Si au trait impreuna cununati 52 de ani, rezistand atata timp, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, prin datoria ei si prin dragostea lui. Si ghici ce a dainuit mai mult, caci datoria ei s-a transformat in jertfa! A dainuit si dragostea lui, dar nu a fost suficienta. Am vazut cupluri care s-au casatorit reciproc din dragoste si dupa 10-20 de ani s-au destramat.
Totusi, nu recomand nimanui asa ceva, pentru ca nu stie nimeni ce capacitate de iubire, datorie sau jertfa are. Totul le da harul lui Dumnezeu! E bine sa pornim la drum cu toate trei, zic eu.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Ce bine ar fi fost ca toate aceste întrebări să și le fi pus cei doi cu ani în urmă ! Înainte de a face copii și înainte de a trăi în necuviință. Datele problemei fiind, însă, cele care sunt, problema se pune ce trebuie să facă de aici înainte.
În mod evident, sunt următoarele două posibilități: sau se căsătoresc și trăiesc ca un singur trup, sau nu se căsătoresc și urmează să trăiască în abstinență, preferabil nu sub același acoperiș. Copiii nu pot fi invocați ca datorie de a te căsători. Nu există o datorie de a te căsători, ci există datorii după ce te-ai căsătorit. Călugăria nu e o bună soluție, cel puțin deocamdată. Fiindcă sunt copii care trebuie ajutați: lor le trebuie un tată, nu un călugăr. Pe urmă, la călugărie e bine să ajungi căutându-L pe Domnul și dorind, de dragul Lui și din sete de El, să trăiești încă de pe acum precum îngerii și nu fugind de viața căsătorită. Nici căsătoria fără legătură trupească nu e o soluție. Această variantă (noi o mai numim "căsătorie iosefină") are un caracter excepțional și presupune două condiții: -învoiala amândurora și -să fie făcută din motivație pozitivă (ca și călugăria) și nu fugind de responsabilitățile date de legătura trupească. Dacă să se căsătorească sau nu, numai cei doi pot hotărî. Oricare ar fi hotărârea lor, revin la ceea ce am spus cu alt prilej: iubirea nu este atât sentiment, cât este act de voință. Dacă se înțelege acest lucru și ea nu are o atitudine te tip "contra", el va ști să aprindă în ea scânteia iubirii, și împreună vor ști să facă din asta o flacără. Nu e greu să iubești, totul e să vrei. E ca și o casă iubirea, se construiește cărămidă cu cărămidă. Deci, întrebările cheie pentru a ști dacă e mai bine să se căsătorească ori să se despartă acestea sunt: -pentru el: o iubește îndeajuns ? ("Bărbaților ! Iubiți pe femeile vostre !") -pentru ea: are destulă voință să asculte de el ? ("Femeilor ! Ascultați de soții voștri !"). Este Taina Căsătoriei eficientă și i-ar putea aduce într-o stare mai bună decât cea prezentă ? Tainele Bisericii sunt întotdeauna eficiente, dacă sunt primite cu dispoziția cuvenită. Deocamdată, ceva îmi spune că cei doi nu au dispoziția cuvenită. Toate au, însă, un început.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 24.04.2011 at 02:21:13. |
#9
|
|||
|
|||
![]()
Va multumesc pentru bunele voastre ganduri, sora si frate intru Hristos, le voi transmite prietenilor mei opinia voastra. Nadajduiesc sa le aduca repere la care sa ia seama.
Pace intru Domnul Hristos! |
#10
|
||||
|
||||
![]()
Întîi de toate, slavă Domnului că respectivii au hotărît să nască cei doi copii. Cel mai mare rău a fost evitat și îi felicit pentru asta pe amîndoi. Ei sînt un exemplu pentru cuplurile necăsătorite care se trezesc în situația unei sarcine nedorite, pentru că au ales viața în locul morții.
Instinctiv, mă gîndesc că lipsa tainei cununiei le provoacă ispite și neplăceri acum. Ispite la nivelul gîndului, provocate de cel care vrea cu tot dinadinsul să îi despartă, pentru că la asta se pricepe cel mai bine. Cred că dacă s-ar căsători, multe probleme ar dispărea și dragostea reciprocă (mai ales a ei) ar reînvia. Și cred că ar fi cel mai bun lucru mai ales pentru copiii lor, care altfel ar crește fără atmosfera caldă a unui cămin normal, ceea ce ar putea să-i afecteze și să le schimbe viața în rău pe viitor, cînd vor crește și vor deveni conștienți de situația tristă a părinților lor.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Care este scopul vietii? | amatyyy | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 53 | 23.05.2013 20:57:02 |
Despre Taina Nuntii in cultul rasaritean | Alexandru | Nunta | 18 | 10.05.2012 11:36:35 |
Noaptea nuntii | Solveig | Nunta | 208 | 29.10.2011 00:47:41 |
Scopul familiei | costel | Nunta | 23 | 12.01.2010 09:07:51 |
Scopul creatiei | toni2009 | Generalitati | 22 | 23.11.2009 17:31:32 |
|