Extremele smereniei

[dobrin7m]

În prealabil postat de ciradu

... şi îmi mai vine acum în minte un lucru care ne ajută dacă vrem să ne smerim: părerea proastă a altora despre noi. Ar trebui să-i preţuim mai mult pe cei care ne ocărăsc sau care ne impută diverse defecte sau neajunsuri. Pentru că ei ne pot arăta adevărata noastră faţă. Uneori ei sunt, cu voia Domnului, foarte aproape de noi, casnicii noştri. Sigur, mult ne mângâie vorbele bune spuse despre noi, însă de mult folos ne sunt cele rele.

``Apoi a venit la dînsul un frate oarecare şi i-a zis: "Avvo, spune-mi un cuvînt prin care să mă mîntuiesc". Zis-a lui bătrînul: "Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi". Deci, a mers fratele şi grăia de rău, apoi şi cu pietre a bătut mormintele; după aceea venind, a spus bătrînului; iar acela l-a întrebat: "Nimic nu ţi-au spus?" Zis-a el: "Nu". Atunci îi zise bătrînul: "Mergi şi îi laudă pe ei".

Deci, a mers şi a început cu laude a ferici pe cei morţi, zicîndu- le: "Apostoli, sfinţi şi drepţilor!" Apoi întorcîndu-se, a spus bătrînului că i-a lăudat. Iar bătrînul i-a grăit: "Nimic nu ţi-au răspuns?" A zis el: "Nu". Bătrînul a zis: "Vezi că nici cînd i-ai grăit de rău nu ţi-au spus ceva împotrivă, nici cînd cu laude i-ai fericit, nu ţi-au zis ţie ceva; aşa şi tu, de vei voi să te mîntuieşti, să fii ca un mort, nici ocărîndu-te, să nu te mînii, nici cinstindu-te să nu te înalţi şi atunci te vei mîntui".`` Extras din viata Sfantului Macarie Egipteanul

Iertare. Doamne ajuta!