De ce ii uraste lumea pe crestini ?

În prealabil postat de Melissa

Da,si eu sunt de acord cu asta!
Lumea e oglinda ta.Se proiecteaza asupra celorlalti gandirea noastra.Ii vedem asa cum suntem noi defapt.De aceea crestinii au senzatia ca sunt urati.Cand de fapt, ei urasc tot ce nu e la fel ca ei.

Practic ne constrang doar ideile care ne plac. Si ascultam selectiv, auzind doar ce ne place.
Nu noi spunem ca crestinii sunt urati de lume, ci Iisus ne spune acest lucru; vezi Fericirile.
Lumea vrea sa ramana neschimbata si respinge orice ar indemna-o sa se schimbe. Ori, in clipa in care incepi sa crezi, incepi sa te schimbi, indepartandu-te de pacat.

In alta parte te intrebai cum poate fi posibil sa iubesti omul si sa urasti doar pacatul lui. Uite cum este posibil acest lucru: constientizand ca fiecare dintre noi ne putem sfinti la un moment dat, prin indepartarea de pacat. Urand nu numai pacatul ci si pe pacatos, practic ne incarcam de pacate grele. Iar cel, pe care il uram poate sa se mantuiasca, sfintindu-se, in vreme ce noi ramanem cu judecata facuta. Deci, chiar daca il vedem pe aproapele ca are pacate, exista posibilitatea, ca el sa scape de ele, mantuindu-se.
Nu exista o capcana mai mare decat judecarea aproapelui, caci ne rapim propria sansa la mantuire, in vreme ce orice pacatos se poate mantui, daca ajunge sa-si regrete pacatele. Stiind acest lucru, iti mai convine sa il judeci pe aproapele?!? Mie nu; dar asta nu ma obliga sa ii accept pacatele, caci tolerandu-le, ma fac partas la pacatele lui.

In ochii lui Dumnezeu omenirea prezenta, trecuta si viitoare reprezinta un singur om: Adam cel cazut din rai. Astfel noi toti suntem raspunzatori de pacatele tuturor. Pacatele fratelui apasa si pe umerii mei; de aceea cand le vad, trebuie sa ma rog pentru dansul, dar si pentru mine, caci purtand si eu acele pacate, voi fi ultimul dintre oameni, care se va mantui.

În prealabil postat de Miha-anca

Practic ne constrang doar ideile care ne plac. Si ascultam selectiv, auzind doar ce ne place.
Nu noi spunem ca crestinii sunt urati de lume, ci Iisus ne spune acest lucru; vezi Fericirile.
Lumea vrea sa ramana neschimbata si respinge orice ar indemna-o sa se schimbe. Ori, in clipa in care incepi sa crezi, incepi sa te schimbi, indepartandu-te de pacat.

In alta parte te intrebai cum poate fi posibil sa iubesti omul si sa urasti doar pacatul lui. Uite cum este posibil acest lucru: constientizand ca fiecare dintre noi ne putem sfinti la un moment dat, prin indepartarea de pacat. Urand nu numai pacatul ci si pe pacatos, practic ne incarcam de pacate grele. Iar cel, pe care il uram poate sa se mantuiasca, sfintindu-se, in vreme ce noi ramanem cu judecata facuta. Deci, chiar daca il vedem pe aproapele ca are pacate, exista posibilitatea, ca el sa scape de ele, mantuindu-se.
Nu exista o capcana mai mare decat judecarea aproapelui, caci ne rapim propria sansa la mantuire, in vreme ce orice pacatos se poate mantui, daca ajunge sa-si regrete pacatele. Stiind acest lucru, iti mai convine sa il judeci pe aproapele?!? Mie nu; dar asta nu ma obliga sa ii accept pacatele, caci tolerandu-le, ma fac partas la pacatele lui.

In ochii lui Dumnezeu omenirea prezenta, trecuta si viitoare reprezinta un singur om: Adam cel cazut din rai. Astfel noi toti suntem raspunzatori de pacatele tuturor. Pacatele fratelui apasa si pe umerii mei; de aceea cand le vad, trebuie sa ma rog pentru dansul, dar si pentru mine, caci purtand si eu acele pacate, voi fi ultimul dintre oameni, care se va mantui.

Miha-anca,
Am evitat sa raspund lui Andreicozia, Melisseisi... Dar iti multumesc ca ai facut-o tu pentru ca ai raspuns mult mai bine decat as fi facut-o eu.
Greseste fatal cel care nu crede in existenta diavolului. Practic neaga existenta raului. Mare greseala. Daca toti am face asa, satana isi va face de cap cu noi cum ar vrea. Ne-am ura unii pe altii la tot pasul pt ca toti purtam cate o vina. N-ar mai zambi nimeni la nimeni.
N-am vrut sa-i mai zic ceva lui Andreicozia ca sa-l mai enervez, era si asa destul de catranit si pe buna dreptate, pe tot ce se intampla cu noi, cu toata lumea.
Sa ne dea Dumnezeu intelepciune si putere de a ierta!

În prealabil postat de Miha-anca

In alta parte te intrebai cum poate fi posibil sa iubesti omul si sa urasti doar pacatul lui. Uite cum este posibil acest lucru: constientizand ca fiecare dintre noi ne putem sfinti la un moment dat, prin indepartarea de pacat. Urand nu numai pacatul ci si pe pacatos, practic ne incarcam de pacate grele. Iar cel, pe care il uram poate sa se mantuiasca, sfintindu-se, in vreme ce noi ramanem cu judecata facuta. Deci, chiar daca il vedem pe aproapele ca are pacate, exista posibilitatea, ca el sa scape de ele, mantuindu-se.
[b]Nu exista o capcana mai mare decat judecarea aproapelui, caci ne rapim propria sansa la mantuire, in vreme ce orice pacatos se poate mantui, daca ajunge sa-si regrete pacatele.

Miha-anca in primul rand iti multumesc pentru osteneala de a-mi explica atat de frumos.Sunt total de acord cu pasajul de mai sus, dar eu tot NU inteleg aici:

În prealabil postat de Miha-anca

dar asta nu ma obliga sa ii accept pacatele, caci tolerandu-le, ma fac partas la pacatele lui.

deci, nu inteleg cum desparti pacatele de pacatos, ajungand sa iubesti doar pacatosul si nu si pacatele lui,la modul PRACTIC!

Concret, sotul isi bate nevasta,bea toata ziua de il strange din sant..Cum poate ea, sotia lui sa il iubeasca pe el, in timp ce o rupe in bataie,maltrateaza copiii, supunandu-i poate la incest, beat crunt fiind???Poate o femeie sa isi iubeasca asa barbatul si sa deteste doar pacatul si diavolul care se joaca cu el? ..
Sau ..sunt sigura ca observi si aici pe forum, persoana care URASC sectantii..Si vezi si tu ca ura se indreapta asupra persoanelor, nu asupra faptului ca sunt sectari..Deci, din iubire pentru Dumnezeu, ajungem sa ne uram aproapele..

Asta nu inteleg eu Miha draga...CUM SA IUBESTI UN OM SI SA-I URASTI DOAR PACATUL?

În prealabil postat de Melissa

Miha-anca in primul rand iti multumesc pentru osteneala de a-mi explica atat de frumos.Sunt total de acord cu pasajul de mai sus, dar eu tot NU inteleg aici:


deci, nu inteleg cum desparti pacatele de pacatos, ajungand sa iubesti doar pacatosul si nu si pacatele lui,la modul PRACTIC!

Concret, sotul isi bate nevasta,bea toata ziua de il strange din sant..Cum poate ea, sotia lui sa il iubeasca pe el, in timp ce o rupe in bataie,maltrateaza copiii, supunandu-i poate la incest, beat crunt fiind???Poate o femeie sa isi iubeasca asa barbatul si sa deteste doar pacatul si diavolul care se joaca cu el? ..
Sau ..sunt sigura ca observi si aici pe forum, persoana care URASC sectantii..Si vezi si tu ca ura se indreapta asupra persoanelor, nu asupra faptului ca sunt sectari..Deci, din iubire pentru Dumnezeu, ajungem sa ne uram aproapele..

Asta nu inteleg eu Miha draga...CUM SA IUBESTI UN OM SI SA-I URASTI DOAR PACATUL?

Da-mi te rog voie sa incerc si eu.
Pornesc de la o situatie concreta: Imi iubesc masina, chiar daca e patata cu noroi (maine o s-o duc la spalat...). Imi iubesc bicicleta si nu o schimb cu a ta, chiar daca a ta e noua iar a mea e veche si are o spita rupta.
DE CE?
Pentru ca multe fapte din viata am facut impreuna, multe bucurii am trait. Suntem legati prin insasi puterea vietii. Acum, ca tu te-ai stricat la roata sau la caroserie, sa uit tot ce ne leaga?... doar pentru ca ai o pata de noroi sau o spita rupta?
Si apoi, te-ai murdarit cu mine, cand eram si eu acolo, ti-ai rupt spita pentru ca eu nu te tineam in magazie ci te chemam la petrecere. Adica, vezi bine, am si eu o participare la necazul tau, eram acolo, faceam ceva. Iar daca am lipsit si altii te-au murdarit in lipsa mea, cu atat mai rau: era datoria mea sa te protejez! (asta nu pricep mai ales sotii femeilor alcoolice, ca au si ei un rol in alcoolismul sotiei, ca era datoria lor sa asigure protectie sotiei)
Cam asa e si cu oamenii. Doar ca la nivel uman e uneori mai usor, alteori mai greu.
Ca nu traiesc nici cu masina nici cu bicicleta ce traiesc cu barbatul meu sau cu sotia mea.
E un pic mai dificil cand partenerul de viata innebuneste si e la balamuc (ca atunci chiar e diferenta coplesitoare...) sau cand te paraseste si fuge cu alta sau cu altul etc. Dar iubirea ramane. Iubirea ta. Daca a fost vreodata, nu piere, orice ar fi. Poate se retrage un pic, poate isi schimba manifestarile, dar nu piere.
Restul e egoism, uitare din egoism. Alcoolismul si nebunia sunt si un test pentru cel de langa victima. Prietenul la necaz se cunoaste.
Il iubesc pe acest om pentru ca are ceva in el pe care il iubesc. De pilda, are o inima buna desi e lipsit de trezvie sau de curaj. Sau: are pecetea lui Hristos in el, ca e botezat in Hristos. Restul, care e pacat sau cadere, nu iubesc la el.
La fel si cu mine. Nu ma urasc, nu ma omor cu de-a sila, pentru ca pacatuiesc mult. Caci am in mine viata, duhul lui Dumnezeu, infinita lui mostenire in mine, talantii stiuti de mine sau nestiuti.
Ca eu, sarmanul nepriceput si inca orb, nu stiu sa folosesc asta, ca nu fac nimic sa vieze Duhul in mine, ca nu sunt lucrator ci, dimpotriva, stric bogatia dinlauntrul meu, asta e alta problema. CINE strica din mine si in mine? Care PARTE a mea strica frumusetea lui Dumnezeu in mine? Raspuns: pacatul (pachet de ganduri, imagini, emotii, senzatii, voiri, vorbe, actiuni etc.). Aha! Atunci PE ASTA il urasc, nu pe restul, care e nevinovat (si chiar victima, inocenta batjocorita).

Romanul are o vorba: cand arunci apa murdara, nu arunca si pruncul din copaie.

Asa vad eu, desigur ca in practica mi-e greu, dar parca reusesc uneori, prin mila lui Dumnezeu.

Doamne ajuta!

[IOLANDA]

Sunt intru totul deacord cu Miha-anca....asa gandesc si eu ....se vede ca a studiat din invataturile marilor nostri duhovnici(gandire curata si inteleapta) si cu nevrednicie "ma lupt"cu toate fortele sa urmez o particica macar din "sfintele lor invataturi"...Doamne Ajuta!!necredintei noastre......