Povestirile Parintelui Cleopa: CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

[spre_rasarit]

Era odata un calugar in Galia, in Franta de astazi. Era pe timpul cand Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa in toata lumea, ca pana la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si in fiecare zi ii facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamant si in vremea mortii si in ziua judecatii.


Dar, auzind el ca este atata frumusete in ceruri, zicea: "Daca un inger este atat de frumos, dar Maica Domnului, care-i imparateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu in viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cat este cu putinta omului!" Si a inceput a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca imi este de folos, as vrea sa te vad o data in veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu in ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cat este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atata frumusete.


Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramai fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa raman orb cate zile mai am, numai sa o vad o data".


Si odata, pe cand era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit intai o mireasma a Duhului Sfant si cand a inceput sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gandit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa inchid un ochi si am sa orbesc numai de unul".


Si a aparut Maica Domnului cu Mantuitorul in brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a inchis un ochi. Si a cazut cu fata la pamant de atata lumina si frumusete, incat limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu inceta a te ruga. Atat m-am aratat, cat iti este cu putinta". Si l-a binecuvantat si ca fulgerul s-a inaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.


Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mangaiere de la Duhul Sfant care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar ii parea rau ca nu s-a uitat cu amandoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Imi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa raman orb pana la moarte, numai sa te mai vad o data".


Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie ii lasase in suflet, ca nu poate sa inteleaga mintea si sa spuna limba de tarana, cata frumusete are chipul ei.


Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramai orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamant nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapanei cerului si al pamantu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt in stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".


Si ce s-a gandit el: "Am sa pun mainile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar cand a vazut ca vine si cand a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mainile la ochi. Si cand s-a uitat, in loc sa-l orbeasca, s-a intamplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramai si ma vei vedea in veacul viitor pentru vecii vecilor!"


Si atat s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, il auzeau calugarii cantand Maicii Domnului o cantare. Si atata bucurie avea, ca in loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvant, decat "Maica Domnului", oriunde.


Si s-a dus bietul calugar in ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca indreptata spre Preacurata si spre Mantuitorul si spre Sfanta Treime cu toti sfintii, in lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.


Noi sa nu dorim numaidecat o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.


Sa ne vedem si sa ne plangem pacatele! Sa ne pocaim pana la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim impacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mantuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi in veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci in vecii vecilor.


Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

[spre_rasarit]

Cand te-ai sculat dimineata din somn, intai sa povatuiasca in viata ta nevinovata rugaciune. Da repede cu apa rece pe ochi sa sara somnul, fa trei inchinaciuni in fata sfintelor icoane si apoi incepe cu rugaciunile incepatoare: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!"


Apoi: "Imparate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfanta Treime", "Tatal nostru", "Crezul", "Psalmul 50"... si celelalte.


Rugaciunea este maica si imparateasa peste toate faptele bune si aduce in sufletul nostru dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Ea uneste si lipeste pe om de Dumnezeu si il face un duh cu El.


Orice rugaciune-i buna, daca o zici cu frica lui Dumnezeu si cu atentie. Esti acasa, esti pe drum, esti in camera ta, esti la lucru, esti la camp, oriunde, tu inalta mintea catre Dumnezeu. Si zi cum poti, dar zi mereu! Ca cel ce se roaga des, insasi rugaciunea i se face lui cel mai mare dascal al rugaciunii.


In Martea cea Mare, Mantuitorul era flamand si vazand un smochin infrunzit pe cale, a cautat poame in el, dar n-a gasit; l-a scuturat si n-au cazut smochine. Atunci a zis: De acum sa nu se mai faca roade in tine in veac, si indata s-a uscat smochinul.


Atunci Apostolii s-au speriat: "Cum, Doamne, s-a uscat smochinul asa de repede?" Iar Mantuitorul, aratand cat de slabi suntem noi in credinta, zice: De veti avea credinta cat un graunte de mustar, nu numai smochinul acesta s-ar usca, ci veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici si te arunca in mare, si se va muta.


Samanta de mustar este mai mica decat cea de ceapa si decat cea de mac. Este foarte mica si, cand o semeni, se face un umbrar mare cat un mar, incat vin si pasarile cerului si stau in ramurile lui. Mustarul este simbolul credintei.


Mantuitorul a spus: Cela ce crede intru Mine, minunile care le fac Eu, si mai mari decat Mine va face; ca Eu la Tatal ma sui, si va voi trimite voua de acolo pe Duhul Sfant si orice veti cere in numele Meu va fi voua. Adica "ma duc acolo, sa va dau Eu putere, ca sa vedeti cum se implinesc cuvintele Mele la vremea lor".


Hristos n-a mutat munti. El a inviat morti de patru zile, a mers pe apa, a inmultit painile, dar crestinilor care cred in El mai mare putere sa faca minuni a lasat.


Deci, daca cela ce crede in Hristos, va face minuni mai mari decat Dansul, sa va spun o istorie cum s-a mutat muntele Adar din Alexandria, la anul 604 dupa Hristos. Si iata cum a fost:


In istoria Bisericii sunt trei sfinti care au mutat muntii cu rugaciunea: Sfantul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului, a mutat muntele Durda; Sfantul Marcu a mutat muntele Fracesc din Abisinia, pe timpul Sfantului Serapion si pe vremea Sfantului Platon, Patriarhul Alexandriei, un argintar a mutat muntele Adar, 600 de stadii pana in apa Nilului. Avem Vietile Sfintilor si Istoria Bisericii care-i verificata de-atatia mari istorici.


Prin secolele VI - VII arabii au daramat multe imparatii in Africa si in Asia si au ajuns si in Europa. Dar cand au ajuns ei in Egipt, pe la anul 604, toate tarile crestine care au fost - Pamfilia, Pontul, Galatia, Nicomidia, Cezareea Palestinei, Fenicia, Libanul, Siria, Frigia, Paflagonia, Mira Lichiei - le-au ocupat, patimind atunci milioane de crestini. Numai in Nicomidia in ziua de Craciun au ars 20.000 de mucenici, pe timpul lui Diocletian, ca i-a gasit in biserica in ziua Nasterii Domnului. Si atunci au inconjurat orasul si a dat foc bisericii celei mari si i-a ars pe toti.


Alta data imparatul Traian a ucis 10.000 de martiri in alta biserica, in Frigia, cu tot cu femei si copii, si iarasi in timpul imparatului Nero au murit 15.000 de martiri.


Prin secolul VII au ajuns arabii si in Egipt, tara crestina pe atunci. Astazi sunt numai cinci milioane de crestini monofiziti si vreo 20.000 de crestini ortodocsi in Patriarhia Alexandriei. Ceilalti toti sunt mahomedani. Acolo a fost focarul calugarilor: Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie, Sfantul Pahomie, Sfantul Paisie cel Mare, Sfantul Sisoe, Sfantul Pamvo, Sfantul Teodor Studitul si atatea mii de cuviosi. Numai Sfantul Antonie cel Mare avea, in pustiul Egiptului, peste 20.000 de ucenici prin secolul III.


Cand au ajuns la Alexandria si au pus mana pe cetate si pe Egipt, era patriarh Sfantul Platon. La dansii asa era: ori te faci mahomedan, ori te trece prin sabie. Iti taiau capul daca nu te faceai mahomedan.


Ce s-a intamplat? Erau in jurul Alexandriei orase de calugari. Era un oras, Oxirinius, langa Cartagina, care avea mai multi calugari decat oameni casatoriti. Erau multe manastiri de calugari si de calugarite.


A venit veste la episcop si au inceput sa planga preotii si poporul: "Au venit turcii, ne omoara pe toti, daca nu ne lepadam de Hristos!"


Ce s-a intamplat? S-a dus episcopul la sultanul turcilor si sultanul i-a spus asa:


- Tu esti mai mare peste crestini?


- Eu sunt.


- Cum te cheama?


- Platon.


- Uite, eu sunt pasa cel mai mare, trimis de sultanul aici. Hristos al vostru spune minciuni!


Si a inceput sa huleasca pe Mantuitorul.


- Dar de ce?


- Uite, am o Evanghelie in mana mea! Iata ce scrie aici: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca in mare, si daca veti crede, va fi cum ziceti. Deci, daca voi sunteti crestini si arhierei si preoti si calugari si calugarite atatea mii, aveti opt zile ca muntele acesta, Adar, sa-l mutati din loc. (Caci era acolo un munte mare si avea cateva sate si de crestini si de mahomedani). Daca nu-l mutati cu rugaciunea in opt zile, nu va ramanea nici un crestin netaiat si averile voastre toate le luam noi. Sa vad eu, exista asa putere si adevar in Evanghelia voastra sau Hristos a spus minciuni!


Ca El n-a fost Dumnezeu, a fost un prooroc, asa spun mahomedanii.


Patriarhul a zis:


- Domnule pasa - pasa inseamna general la turci -, lucrul acesta care il spui dumneata este peste putinta noastra, dar Mantuitorul poate va face mila cu noi, iar daca nu, vom muri toti ca martiri.


Caci altfel trebuia sa le taie capetele si sa le ia si averile.


- Eu nu stiu - a zis sultanul -, daca nu mutati muntele in opt zile, nu ramane nici un crestin si nici un calugar si nici un preot in toata lumea asta. Sa va arat eu voua sa mai spuneti minciuni, ca voi ziceti ca puteti sa mutati muntii cu rugaciunea, ca asa spune minciuni si Hristos al vostru.


Patriarhul a venit scarbit in Alexandria, a adunat episcopii, sinodul, preotii, staretii si staretele manastirilor, toti crestinii cei buni, si le-a zis:


- Iata, fratilor, mai avem de trait opt zile si daca nu vom muta muntele Adar cu rugaciunea, nu va ramane nimeni viu. Turcii au spus ca ne omoara pe toti, ca Sfanta Evanghelie spune minciuni si ca nu se poate sa se mute muntii cu rugaciunea. Ca daca n-a mutat Mahomed muntii, apoi nici Hristos nu poate, ca au spus ca Mahomed al lor a fost mai mare ca Hristos.


- Atunci ce-i de facut, preasfintite?


Patriarhul Platon a spus:


- Noi, iubitii mei frati, nu ispitim pe Dumnezeu, ca n-avem noi credinta sa mutam muntii. Hai sa punem rugaciuni! Intai si-ntai punem trei zile de post. Sa posteasca toata cetatea cu tot cu animale, cum a fost in Ninive. Copiii sa nu suga la mamele lor, chiar de-or muri. Toata lumea sa vina la biserica si sa se spovedeasca. Ne pregatim de moarte. Toti sa treaca pe la duhovnici sa se marturiseasca si ne impartasim tot poporul cu Sfintele Taine, si care este oprit si care nu-i oprit, pentru ca suntem in fata mortii. Si chiar de vom muri, sa murim spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine si mai mult, ce va voi Domnul cu noi.


Si a placut la toti cuvantul acesta, si au plecat toti acasa. Iar preotii au adunat oamenii in biserici si le-au zis:


- Oameni buni, iata turcii ne-au inconjurat! A venit califul Omar si pasa si sultanul si acum ne-au dat opt zile de viata. Daca vom muta muntele Adar cu rugaciunea, vom trai; iar daca nu, nu ramane unul viu si averile noastre le vor lua ei.


Tot poporul cand a auzit a inceput a plange.


- Iata ce este. A randuit patriarhul post; nimeni nu gusta apa si mancare trei zile si trei nopti, macar de ar muri de foame. Cine va manca, nu mai este crestin. Facem si noi ca si poporul din cetatea Ninive, cand a spus Proorocul Iona ca mai au trei zile si vor muri. Poate va face Dumnezeu mila cu noi, sa faca vreun semn cu muntele.


Si au postit crestinii si preotii si calugarii si maicile si toata lumea si pustnicii din pustie, ca era mare pustia sketica si avea multi sihastri si oameni sfinti. Si s-au rugat lui Dumnezeu si dupa ce poporul a postit trei zile, preotii i-au spovedit pe toti si au impartasit tot poporul cu Preacuratele Taine, si care erau vrednici si care nu. Ce-au zis? "Mai, oamenii sunt in fata mortii. Omul, in caz de moarte, trebuie sa fie pregatit".


Pe urma ce-au zis?


- Hai sa inconjuram muntele cu procesiune!


Preotii si arhiereii imbracati, au luat moastele Sfantului Mina, moastele Sfantului Prooroc Ieremia, care se gasesc acolo aduse de Alexandru cel Mare, Machedon. Au luat prapurii, crucile, icoanele, si au inceput a merge in jurul muntelui si a face procesiune, cum se face pentru ploaie pe camp, cu Sfantul Maslu. Si mergeau in jurul muntelui cateva sute de metri cantand "Sfinte Dumnezeule...". Si iarasi ziceau diaconii: "Iara si iara, plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam...". Si iar se rugau arhiereii plangand, dupa ce poporul era acum impartasit si pregatit de moarte.

[spre_rasarit]

Si a spus patriarhul: "Sa iasa cat se poate de multi, numai cei bolnavi si batrani sa ramana in oras. Sa vina toata lumea la rugaciune".


Si au mers in jurul muntelui Adar cu mult popor, facand rugaciune si citind din Sfanta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau in genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, cate au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.


Dar s-a intamplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte in toata cetatea aceea pentru mestesugul mainilor lui. Ioan il chema. Era un baiat cu viata sfanta si necasatorit. El a intrebat pe preot:


- Parinte, merg si eu acolo pe munte la ruga-ciune?


Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de imbracat si evanghelii pe sfanta masa, si i-a zis:


- Fiule, tu ramai, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramai la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi in fiecare ceas.


Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, insa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.


In timpul acesta, lucrand el si ceilalti inconjurand muntele cu post, cu rugaciune si cu plangere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dansul, si ce-a gandit ea? Acum cand toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gand spurcat. Si s-a dus la Ioan:

- Ioane, ce faci?


Dar el saracul, scarbit ca arabii ii amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:


- Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.


- Am venit sa-mi faci un inel de aur.


El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:


- Da, doamna.


I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfranata, il priveste in ochi si-i spune:


- Mai Ioane, mie imi plac ochii tai!


Dar el, credincios foc, a zis:


- Cum ai zis?


- Imi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.


- Iti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.


A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.


- Iti mai trebuie si celalalt?


- Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.


- Tu nu vezi ca maine-poimaine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu ganduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Iti plac ochii mei? Unul l-am scos si indata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma invata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stangul.


Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat in toata cetatea.


Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis in Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi in Rai, decat cu amandoi in iad.


Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune in Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dansul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi in Alexandria, zicand:


- Duceti-va repede in cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pana la noi. Sa vina cu nadejdea in Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!


S-au dus diaconii. El, cand a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:


- Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.


Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns in fata patriarhului.


- Ce ai, frate Ioane?


- Ma doare un ochi!


Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.


- Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atata ai iubit pe Mantuitorul lumii, incat ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.


- Dar ce sa fac, parinte?


- Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pana poimaine nu mutam muntele - ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pana in apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!


- Parinte, cum sa ma rog?


- Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfanta cruce in mana si zi asa:


- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, iti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pana in apa Nilului si sa nu te mai opresti!


Atunci s-a pornit un cutremur mare si au inceput a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a inceput a merge huind la vale. Ce se intamplase? Casele care erau pe munte au inceput a se darama una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.


Arabii care pandeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se intrebau:


- Ce se intampla?


- Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!


Si au inceput a striga de frica la dumnezeul lor, impreuna cu generalii:


- Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!


Si s-au dus generalii turci la Sfantul Platon, patriarh batran, avea 90 de ani, si au inceput a se ruga:


- Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atatea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii - ca erau si sate de crestini.


Iar patriarhul a zis:


- Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: "Ca daca ar avea vreun crestin credinta cat un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute". Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cat va voi El, atat va merge.


Si a mers muntele pana in apa Nilului. Pana in ziua de azi, cine merge in Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept in albia Nilului si pana azi Nilul face ocol, roata imprejurul muntelui, pana vine in albia sa inapoi.


Aceasta mutare a muntelui Adar s-a intamplat la anul 604, cand era Platon patriarh al Alexandriei si cand au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune in proloage si in Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, cand au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorat pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rand s-au increstinat si au zis: "Hristos este adevaratul Dumnezeu".


Iar Califul arabilor a spus: "O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar in fata a atatea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut".


*


Deci, cand am pornit noi cuvantul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cat un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tanar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decat sa manie pe Dumnezeu.


Care crestini isi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mana ta, tai-o. Care-si mai taie mainile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.


Dar Dumnezeu nu cere numaidecat aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, cand cineva il iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.


Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra in Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atata lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine il poate vedea astazi in Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, cand s-a mutat muntele acesta atatia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin.

[spre_rasarit]

Wikipedia despre Simion: http://orthodoxwiki.org/Simon_the_Shoemaker

[spre_rasarit]

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT IN INGER DE LUMINA
Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iarta-ma"!


Am sa va spun o istorioara sfanta din cartea Everghetinos. La o manastire de maici, o calugarita, saraca, era paraclisiera, in viata de obste. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, ca Utrenia se face la miezul noptii, si scoala pe stareta. Asa am apucat si noi. Cand eram paraclisier, aveam un clopotel in mana si un ciocan. Ma duceam si bateam de trei ori in usa si ziceam: "Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casa zicea: "Amin".


Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era randuiala si asa am apucat noi. Asa era si aceasta calugarita. Ea, ca sa nu doarma, ce facea? Citea la Psaltire de cu seara si pana la Utrenie, si cand era ora 11(23) fuga la stareta sa ia blagoslovenie ca sa mearga sa toace, sa scoale maicile la rugaciune.


Diavolul avea mare ciuda pe ea, ca-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca, ca s-o ocarasca stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i tragea clopotele. Dar nu le tragea cand trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:


- Nebuna, hai, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?


Dar ea zicea:


- Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit!


Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca ei rau. Alta data, de doua ori le tragea, si de cu seara si dupa miezul noptii, dupa ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le tragea, ca sa tulbure pe calugarita care citea la Psaltire.


Dar ea ce-a facut? "Mai, am sa ma duc in clopotnita! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce in mana si niste lumanari, ca nu erau pe atunci becuri, ca sa citeasca in clopotnita, sa vada care-i maica aceea, ca de atatea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, ca suna clopotele inainte de vreme.


Cand s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celalalt si se agata cu mana de funie ca sa traga clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, cand l-a vazut, a zis:


- In numele lui Iisus Hristos, stai! Sa te lege puterea dumnezeirii!


- Valeu, roaba lui Dumnezeu, da-mi drumul, ca nu mai vin niciodata!


- Nu. Stai!


- Da-mi drumul! Ma jur ca nu mai vin la ma-nastirea asta!


- Nu! Stai sa vina maica stareta si maicile din consiliu, care de atatea ori m-au pus la canon, ca eu trag clopotele.


- Da-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!


- Nu. Sa te lege puterea lui Dumnezeu si Sfanta Cruce! Stai asa, cu mana pe funie!


Si ea saraca s-a dat jos din clopotnita si s-a dus la stareta.


- Maica stareta!


- Ce-i cu tine?


- Hai sa vezi cine trage clopotele, ca de atatea ori m-ai pus la canon!


Maica stareta a luat cateva maici din consiliu si s-a dus sa vada cine trage clopotele. Ea a crezut ca este o maica care trage clopotele, ca s-o supere. Cand a ajuns si l-a vazut:


- Valeu! Maica, alunga-l de aici! Vai de noi, murim de frica! Ii urat tare!


Si, pe fuga, cand a vazut ca dracu-i clopotar!


- Nu! Lasati-l! Nu poate sa se duca, ca-i legat.


Dar el striga:


- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, ca nu mai vin la manastirea asta in veac!


- Nu! Stai aici sa aduc tot soborul manastirii sa-ti ceri iertare de la maici, ca ai tulburat toate maicile, cand sunai clopotele inainte de vreme!


- Asta n-o pot face!


Ai vazut rautatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic in iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot impotriva lui Dumnezeu, caci au cazut din mandrie.


Si au tras clopotele sa se adune maicile.


- Mai, dracul in clopotnita! Il pune aceea sa-si ceara iertare.


Cand il vedeau, tipau si fugeau care intr-o parte, care in alta.


- Zi, iarta-ma! ii spuneau maicile.


- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!


- Asta vrem noi! Sa vedem un drac ca s-a facut inger cum a fost inainte.


Vezi, daca a cazut din mandrie, nu poate zice "iarta-ma". Asa si noi. Cand vei vedea ca cineva iti cere iertare, si tu, daca nu zici: "Dumnezeu sa te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iarta-ma". Sau daca ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, ca nu zici "iarta-ma". "Nu vreau sa zic "iarta-ma"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"


- Nu zic "iarta-ma"!


Atunci a zis calugarita:


- Uite ce-i! Daca nu zici "iarta-ma", sa ne canti o cantare, cum cantai tu cand erai inger inainte.


- Daca voi canta, va topiti ca ceara.


- Nu ne temem!


- Si ce cantare sa cant?


- Canta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.


Cand a inceput sa cante, plangea tot soborul manastirii. Canta frumos tare. Dar stii cum canta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, si gata. Pana acolo! Miluieste-ne, nu voia sa zica.


- Zi "miluieste-ne"!


- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!


- Asta vrem noi! Canta miluieste-ne, ca nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si maine, sa vina toate satele sa te vada aici clopotar! Puterea dumnezeirii sa nu-ti dea drumul, pana nu zici miluieste-ne.


Canta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.


- Zi miluieste-ne!


- Nu pot!


- Sa te arda puterea Sfintei Cruci!


- Valeu! Dati-mi drumul, ca nu mai vin in veac aici! Am sa spun la tot iadul ce-am patit aici.


- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!


Cand a vazut ca-l arde puterea Sfintei Cruci, a cantat. Si cand a cantat miluieste-ne pe noi, a stralucit ca soarele si a zburat la cer. S-a facut inger. Si atunci maicile au inceput a face metanii:


- Multumim Domnului ca am vazut un drac care s-a facut inger inapoi, ca a zis miluieste-ne pe noi!


De aceea, daca cineva a gresit ceva, sa zica imediat: "Iarta-ma, frate, ca am gresit!"

[andreicozia]

Da, asa ca povesti sunt frumoase...insa de acolo pina la realitate istorica este drum lung

[spre_rasarit]

Uite unele povesti sunt scrise in carti istorice ca de exemplu povestea cu ingerul e din cartea Evergetinos.

Atat cat crezi orice in istorie poti sa crezi si aici.

[andreicozia]

:)) Touche' :))
De fapt cred ca drumurile sunt la fel de lungi in ambele cazuri:)) si chiar tind spre + sau -oo

[andreicozia]

În prealabil postat de spre_rasarit

Uite unele povesti sunt scrise in carti istorice ca de exemplu povestea cu ingerul e din cartea Evergetinos.

Atat cat crezi orice in istorie poti sa crezi si aici.

Cine a zis ca cred orice in istorie.
Istoria romana, de ex. este 90% falsificata, idealizata, romantata,

[spre_rasarit]

Da, dar daca nu credem in istorie nu prea mai stim nimic de trecut.
E normal ca istoria mai e romantata ca marile caractere istorice nu si-au vorbit in versuri , sau mai stii? , dar adevarul pe acolo e.

Si eu odata pe cand eram in Biserica mi se pare ca vine o fosta colega de scoala suparata rau si se duce direct la Maica Domnului sa sarute icoana. Si cum ma uitam eu la ce se intampla, numai mi se pare ca Maica Domnului scoate mana din icoana si o atinge de buzele fetei. Saptamana urmatoare fosta colega era tralala.

Eu cred in miracole in lucrurile astea caci am avut rude care au fost martorele unor miracole ale parintelui Arsenie Boca si eu am fost martor la o profetie a parintelui devenind adevar si daca esti martor la miracole crezi. Daca nu nu stiu.

Deci pentru mine daca zice in istorie ca s-a mutat muntele, eu cred ca s-a mutat muntele. Nu zic ca toate sunt adevarate, poate pe undeva sa mai fie si parere.

Uite zi urmatoarea rugaciune:

Doamne forteaza-ma spre mantuire si da-mi si mie sa vad un miracol sa ma dumiresc.

Eu m-am rugat odata sa vad un inger. Si pe cand eram la cumparaturi vad un om. Dar mie nu mi s-a parut ca e nici femeie nici barbat. Avea o fata foarte frumoasa, luminoasa dar nu stiam parca era intre femeie si barbat. Si parul era lung ca de femeie si prins la spate parca intr-o coada. Cum sa zic , uita-te la o icoana cu ingeri si vezi ce par frumos mare au. Si cum ma intrebam eu ce sa fie, mi-am adus aminte ca e exact ca in poza cu ingeri si m-am gandit ca e raspuns la rugaciunea mea.

Eu am rugat niste oameni cu viata Sfanta ca Parintele Teofil de la Sambata si un parinte din Athos sa se roage pentru mine, si prin rugaciunea lor imi mai arata si mie Dumnezeu cate ceva. Apropo, faceti si voi asta, rugati un om cu viata sfanta sa aiva grija de mantuirea voastra, sa se roage pentru ea , ca am citit undeva ca un om cu viata Sfanta ca parintele Arsenie Boca poate baga multi oameni in rai cu rugaciune .

Ziceti asa:
Parinte Arsenie Boca roaga-te ca Dumnezeu sa ma forteze spre mantuire si roaga-te ca sa forteze spre mantuire si familia si neamul meu .

Daca ziceti rugaciunea asta, intr-un an doi, o saptamana, o sa uitati de ea. Dar Dumnezeu si parintele nu o sa uite.