Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[MariS_]

Nici crestinismul nu se cramponeaza de forme, dar le depaseste in TRANSCENDENT. Nici crestinismul nu ramane blocat in separabilitate, dar o depaseste prin COMUNIUNE, comuniune in har cu Dumnezeu. Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om. Si crestinismului ii displace ignoranta, dar o depaseste prin REVELATIE (nu prin intuitie, gand sau ratiune). Si crestinismul cauta Adevarul, dar Il gaseste ca fiind PERSOANA. Si crestinismul doreste schimbarea omului, dar il vrea ASEMENEA Creatorului sau. Si crestinismul doreste eliberarea, dar eliberarea din robia pacatului, adica MANTUIREA.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Nici crestinismul nu se cramponeaza de forme, dar le depaseste in TRANSCENDENT. Nici crestinismul nu ramane blocat in separabilitate, dar o depaseste prin COMUNIUNE, comuniune in har cu Dumnezeu. Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om. Si crestinismului ii displace ignoranta, dar o depaseste prin REVELATIE (nu prin intuitie, gand sau ratiune). Si crestinismul cauta Adevarul, dar Il gaseste ca fiind PERSOANA. Si crestinismul doreste schimbarea omului, dar il vrea ASEMENEA Creatorului sau. Si crestinismul doreste eliberarea, dar eliberarea din robia pacatului, adica MANTUIREA.
Har, smerenie si jertfa de sine.

A fi religios inseamna a avea un concept care nu este altceva decat un tipar, un sistem creat de minte, o identificare cu o forma a gandurilor. Tu spui "Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om". Din "lupta" reiese tiparul egoului, al mintii, al adversarului, al competitiei. Lupta este dictata de forma egocentrica ce ia nastere atunci cand te bazezi pe un concept care este produsul mintii tale. A te lupta cu egoul inseamna a te lupta in zadar cu intunericul. A inceta sa te lupti este lumina constiintei si realizarea faptului ca tu esti lumina din spatele egoului.
A te baza pe un concept este tot o identificare cu forma. De ce indoctrinarea ramane blocata in separabilitate? A fi indoctrinat inseamna sa pui etichete celorlalti (eu sunt crestin, tu esti catolic, ateu, pacatos etc). De fapt tu joci un rol in care egoul tau se distinge de celalalt ce nu joaca acelasi rol cu tine. De aici se naste lupta. Nu poti restaura chipul lui Dumnezeu in om prin lupta cu egoul ci doar daca ajungi transparent fata de lumina constiintei asemenea pietrei de diamant slefuite.

Uitarea Fiintarii: Egoul inseamna intotdeauna identificarea cu forma, cautarea de sine si, in consecinta, pierderea sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si corpuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare - lucrurile si corpurile - sunt formele mentale care apar constant in campul constiintei. Ele reprezinta forme energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi forme. Ceea ce constientizam sub forma unei voci in mintea noastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de gandire neincetata si compulsiva. Cand fiecare gand ne absoarbe complet atentia, cand suntem atat de identificati cu vocea din mintea noastra si cu emotiile care o insotesc incat ne pierdem pe noi insine in fiecare gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca suntem in totalitate identificati cu forma si prin urmare suntem in puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care am investit sentimentul de "eu", sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui "Eu Sunt", care este constiinta fara de forma, se intrepatrunde cu forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma realitatea intr-un cosmar.



Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limitele nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de intrerpretarile inguste ale scripturii ("Adevarului") erau considerate justificate, deoarece victimele "se inselau". Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat viata oamenilor. Si ce era Adevarul? O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de ganduri. Biserica catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un adevar absolut care sa ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai ca nu veti gasi adevarul absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit: in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea in comun? Sunt generate de gandire. Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre adevar, dar ea nu este niciodata adevarul. De aceea spun budistii: "Degetul care arata catre luna nu este luna". Toate religiile sunt in egala masura false si adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba egoului.Folosita astfel, religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre oameni.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

A fi religios inseamna a avea un concept care nu este altceva decat un tipar, un sistem creat de minte, o identificare cu o forma a gandurilor. Tu spui "Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om". Din "lupta" reiese tiparul egoului, al mintii, al adversarului, al competitiei. Lupta este dictata de forma egocentrica ce ia nastere atunci cand te bazezi pe un concept care este produsul mintii tale. A te lupta cu egoul inseamna a te lupta in zadar cu intunericul. A inceta sa te lupti este lumina constiintei si realizarea faptului ca tu esti lumina din spatele egoului.
A te baza pe un concept este tot o identificare cu forma. De ce indoctrinarea ramane blocata in separabilitate? A fi indoctrinat inseamna sa pui etichete celorlalti (eu sunt crestin, tu esti catolic, ateu, pacatos etc). De fapt tu joci un rol in care egoul tau se distinge de celalalt ce nu joaca acelasi rol cu tine. De aici se naste lupta. Nu poti restaura chipul lui Dumnezeu in om prin lupta cu egoul ci doar daca ajungi transparent fata de lumina constiintei asemenea pietrei de diamant slefuite.

Uitarea Fiintarii: Egoul inseamna intotdeauna identificarea cu forma, cautarea de sine si, in consecinta, pierderea sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si corpuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare - lucrurile si corpurile - sunt formele mentale care apar constant in campul constiintei. Ele reprezinta forme energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi forme. Ceea ce constientizam sub forma unei voci in mintea noastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de gandire neincetata si compulsiva. Cand fiecare gand ne absoarbe complet atentia, cand suntem atat de identificati cu vocea din mintea noastra si cu emotiile care o insotesc incat ne pierdem pe noi insine in fiecare gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca suntem in totalitate identificati cu forma si prin urmare suntem in puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care am investit sentimentul de "eu", sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui "Eu Sunt", care este constiinta fara de forma, se intrepatrunde cu forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma realitatea intr-un cosmar.



Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limitele nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de intrerpretarile inguste ale scripturii ("Adevarului") erau considerate justificate, deoarece victimele "se inselau". Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat viata oamenilor. Si ce era Adevarul? O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de ganduri. Biserica catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un adevar absolut care sa ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai ca nu veti gasi adevarul absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit: in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea in comun? Sunt generate de gandire. Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre adevar, dar ea nu este niciodata adevarul. De aceea spun budistii: "Degetul care arata catre luna nu este luna". Toate religiile sunt in egala masura false si adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba egoului.Folosita astfel, religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre oameni.

Ceea ce mi se pare ca sustii este o dizolvare completa a personalitatii. Atunci cand renunti complet la orice tip de forma, fie exterioara, fie interioara, cand renunti la orice tip de alteritate, chiar manifestata sub forma de gand sau concept, nu numai la nivel fizic, cand anulezi chiar si sentimentele, atunci dispare complet orice urma de personalitate. Or crestinismul tocmai pe acest lucru se bazeaza, pe conceptul de PERSOANA. Noi nu renuntam la persoana pentru a ne dizolva complet in Fiinta, si aceasta indefinita conceptual. Nu avem o tinta asa de "inalta", noi urmarim doar ASEMANAREA, nu contopirea, cu Fiinta Suprema. Nu ne permitem sa ne vedem atat de importanti ca sa ne egalam Fiintei perfecte. Suntem mai modesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Nu avem o tinta asa de "inalta", noi urmarim doar ASEMANAREA, nu contopirea, cu Fiinta Suprema. Nu ne permitem sa ne vedem atat de importanti ca sa ne egalam Fiintei perfecte. Suntem mai modesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.

Toata disertatia dvs despre egou e valabila, nu o contrazic. Dar noi nu ne identificam cu acest egou. Noi, crestinii, dorim sa restauram CHIPUL lui Dumnezeu in noi, iar acest chip nu este unul egoist sau egocentrist, din contra, e unul altruist, generos, jertfelnic. Deci dvs vorbiti, intr-adevar, despre ceva in discursul dvs, dar nu despre crestini. Eu ma refer doar la crestini.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

In lumea asta exista foarte multe doctrine si credinte diferite. Prin faptul ca te bazezi pe un sistem de credinte, ideologii, la nivel colectiv, se formeaza o mentalitate.

Mentalitatea "Noi avem dreptate si ei se inseala" este inradacinata deosebit de profund in acele parti ale lumii in care, conflictul dintre doua natiuni, rase, triburi, religii sau ideologii dureaza de multa vreme, este extrem si endemic. Ambele parti ale conflictului se identifica in aceeasi proportie cu punctul lor de vedere, cu propria lor "poveste", cu gandirea, asadar. Ambele sunt la fel de incapabile sa vada ca ar putea exista si o altfel de perspectiva, o alta poveste, iar acestea ar putea fi in egala masura valabile. Ambele parti se cred in posesia adevarului. Ambele se vad victime iar in "celalalt" citesc raul. Si pentru ca l-au conceptualizat, prin urmare l-au dezumanizat pe celalalt in chip de dusman, il pot condamna si acuza in orice fel, chiar daca este vorba despre un copil, fara sa-i simta umanitatea si suferinta. Cad prada unei spirale smintite a crimei si razbunarii, actiunii si reactiunii. Astfel se instraineaza Fiintarea si iau nastere conceptele de Bine si Rau.

Aici devine evident faptul ca egoul uman, in aspectul sau colectiv care ia forma lui "noi" impotriva "lor", este inca si mai dement decat "eu", egoul individual, desi mecanismul este acelasi.

Cea mai mare parte a actelor de violenta pe care oamenii le-au savarsit unii asupra altora nu este nici de departe reprezentata de lucrarea criminalilor sau a celor tulburati mental, ci a cetatenilor normali, respectabili, aflati in slujba egoului colectiv, in urma conceptelor si mentalitatilor comuniunilor indoctrinate. Am putea chiar merge atat de departe incat sa spunem ca "normal" inseamna nebun pe planeta aceasta. Ce se afla la radacina acestei nebunii? Identificarea completa cu gandul si emotia, cu egoul adica.

Lacomia, egoismul, exploatarea, cruzimea si violenta sunt inca pretutindeni. Atunci cand nu le recunoastem ca fiind manifestari individuale sau colective ale unei disfunctii sau boli a mentalului, cadem in greseala de a le personaliza. Construim o identitate conceptuala in cazul unui individ sau unui grup si spunem: "Aceasta il reprezinta pe el. Aceasta ii reprezinta pe ei."
Atunci cand confunzi egoul pe care il percepi in ceilalti cu identitatea lor, propriul tau ego este cel care foloseste aceasta perceptie gresita pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate, in consecinta este superior, si deoarece reactioneaza prin condamnare, indignare si adesea furie impotriva celui perceput ca dusman, ca rau. Toata aceasta atitudine satisface enorm egoul. Ea sporeste sentimentul de separare intre tine si celalalt, a carui alteritate a fost amplificata intr-o asemenea masura, incat nici nu mai simti caracterul uman care va este comun, nici inradacinarea in Viata unica pe care o impartasesti cu fiecare fiinta umana, divinitatea care se regaseste in toti.
Tiparele egoiste fata de care o persoana reactioneaza cu cea mai mare vehementa atunci cand le remarca la celalalt si le ia in mod eronat ca fiind identitatea lui tind sa fie aceleasi tipare care se regasesc si in acea persoana, dar pe care nu poate sau nu vrea sa le detecteze la ea. In acest sens ai multe de invatat de la "dusmanul" tau. Tot ceea ce-ti trezeste resentimente si o reactie vehementa fata de altcineva se afla si in tine. Dar nu este altceva decat o forma de ego, si din acest motiv este complet impersonala. Nu are nimic de a face cu ceea ce este acea persoana, si nici cu ceea ce esti tu. Doar daca o percepi ca fiind tu insuti iti va fi amenintat sentimentul de sine atunci cand o vei descoperi in tine.
Indiferent de doctrina religioasa din care faci parte, identificandu-te cu un concept, ia nastere separarea, dintre tine si celalalt identificat cu un alt concept, si odata cu ea iau nastere conceptele de "eu si tu, noi si voi, bine si rau etc."

[Tangun]

In afara de obiecte, lucruri, o alta forma elementara de identificare este cea cu corpul "meu". In primul rand, corpul este de barbat sau de femeie, astfel ca sentimentul de a fi barbat sau femeie preia o parte semnificativa a sentimentului de sine in cazul majoritatii oamenilor. Apartenenta la o anumita categorie sexuala devine identitate. Identificarea aceasta este incurajata de la o varsta timpurie si impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament conditionate care iti afecteaza toate aspectele vietii, nu doar sexualitatea. Este un rol caruia multi oameni ii cad prada complet.

Implinirea in viata este perceputa ca fiind respectarea valorilor asociate categoriei sexuale cu care se identifica individul.

Infatisarea fizica este cea care are un rol foarte mare in privinta modului in care se percepe fiecare pe sine: robustetea sau aspectul filiform, frumusetea sau uratenia, toate percepute prin raportare la ceilalti. In cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat in mod intim de forta lor fizica, de modul placut in care arata, de forma fizica si de aspectul exterior. Nu putini sunt cei care isi simt diminuata valoarea personala din cauza ca-si percep trupul ca fiind urat sau cu imperfectiuni.

Pe masura ce oamenii au devenit tot mai identificati cu mintea, ceea ce reprezinta o intensificare a disfunctiei egotice, s-a inregistrat si o crestere dramatica a cazurilor de anorexie in deceniile din urma. Daca cei care sufera de aceasta boala ar putea sa-si priveasca trupul fara sa permita mintii interferenta prin intermediul judecatilor ei sau daca ar putea chiar sa constientizeze acele judecati ca fiind ceea ce sunt, fara sa mai creada in ele - sau, chiar mai bine, daca si-ar putea simti corpul din interior - acesta ar fi inceputul vindecarii lor.

Cei identificati cu aspectul lor frumos, cu forta fizica sau cu abilitatile fizice resimt suferinta atunci cand aceste insusiri incep sa se estompeze si sa dispara, asa cum negresit se intampla in ultima instanta. Identitatea care fusese construita pe baza lor este astfel amenintata cu prabusirea. Frumosi sau urati, oamenii isi construiesc intr-o masura semnificativa identitatea - pozitiva sau negativa - pornind de la corpul lor. Mai exact, identitatea lor este derivata din gandul corespunzator lui "eu", gand pe care-l ataseaza in mod eronat imaginii mentale sau conceptului despre corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decat o forma fizica ce se supune destinului tuturor formelor - efemeritatea si, in final, degradarea.

Echivalarea corpului fizic perceput prin simturi, menit sa imbatraneasca, sa se usuce si sa moara, cu "eul", conduce inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta. Abtinerea de la identificarea cu corpul nu inseamna neglijarea, dispretuirea sau neingrijirea corpului.
Daca nu echivalez corpul cu ceea ce sunt, sentimentul valorii sau identitatea nu imi vor fi afectate in niciun fel atunci cand frumusetea se va estompa, puterea va scadea sau corpul va pierde din capacitati.


Nu doar cei cu corpuri placute sau aproape perfecte au tendinta de a crea sinonimie intre corp si ceea ce sunt ei.
Te poti la fel de usor identifica cu un corp "problematic" si ingloba imperfectiunea, boala sau dizabilitatea corpului in identitatea ta. Dupa care poti gandi si vorbi despre tine ca fiind "suferind" de cutare sau cutare boala cronica sau de cutare dizabilitate. Primesti (sau iti doresti sa primesti) multa atentie din partea doctorilor si a celorlalti care iti confirma constant identitatea conceptuala de suferind sau pacient. Atunci te agati in mod inconstient de boala, deoarece a devenit cea mai importanta parte din ceea ce percepi a fi tu insuti. A devenit o alta forma mentala cu care egoul se poate identifica. Odata ce si-a gasit o identitate, egoul nu mai vrea sa renunte la ea. In mod uimitor, nu rareori egoul aflat in cautarea unei identitati mai solide isi poate crea boli - si chiar o face - cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.