Ajutor. Mama se opune casatoriei. Nu poate ierta trecutul sotului meu

[AlinB]

În prealabil postat de Melissa

Am cunsocut pe cineva cu o casnicie fara repros din partea societatii sau a familiilor lor.El un sot model,un bun profesionist,un om bland si cu foarte mult bun simt.Se ocupa activ de cresterea si educarea baiatului pe care-l aveau. Sotia lui insa era rea de gura.Toata lumea care ii cunostea observa cum ea il toaca la cap si e vesnic nemultumita iar si el tacea si le incasa.Era de o bunatate iesita din comun, cauta mereu sa o inteleaga si facea totul ca familia lor sa mearga inainte si mereu salva aparentele. Pana intr-o zi cand a ajuns acasa val-vartej, a intrat in bucatarie unde era sotia, a luat un cutit si i-a aplicat vreo 40 de lovituri parca, omorand-o instantaneu.Totul s-a petrecut sub ochii inspaimantati ai copilului de 5 anisori.Cand copilul a inceput sa urle, el, sotul si tatal model, s-a aruncat de la etaj, si cazand pe beton, a murit pe loc.( era etajul 4).
Acel barbat nu a avut nici o boala psihica, dar se pare ca a clacat iremediabil.

Eu de aceea spun, ca niciodata nu stii ce se poate intampla si nimeni si nimic nu-ti garanteaza ca cel de langa tine nu te nenoroceste la un moment dat.

Desi as fi vrut sa nu existe astfel de exemple ..cam despre asta vorbeam cand spuneam ca cel de langa tine, cel cu care esti casatorit(a) are o mare putere asupra ta, chiar si cand crezi ca nu te implici prea mult afectiv, si oricat de stabil te crezi iti poate face lucruri sau mai bine zis te poate face in stare de lucruri care nici macar nu ti le-ai fi inchipuit..

Omul de care vorbim aici, si pe care unii il judeca cu atata usurate si dispret chiar (tot mandria, bat-o vina) chiar daca a clacat, si-a oferit un timp de gandire chiar daca nu la modul cel mai inofensiv (pentru el in special).
Pe langa o intamplare ca cea mai de sus mai ca-l poti felicita ca a procedat astfel.

[heaven]

În prealabil postat de AlinB

Desi as fi vrut sa nu existe astfel de exemple ..cam despre asta vorbeam cand spuneam ca cel de langa tine, cel cu care esti casatorit(a) are o mare putere asupra ta, chiar si cand crezi ca nu te implici prea mult afectiv, si oricat de stabil te crezi iti poate face lucruri sau mai bine zis te poate face in stare de lucruri care nici macar nu ti le-ai fi inchipuit..

Omul de care vorbim aici, si pe care unii il judeca cu atata usurate si dispret chiar (tot mandria, bat-o vina) chiar daca a clacat, si-a oferit un timp de gandire chiar daca nu la modul cel mai inofensiv (pentru el in special).
Pe langa o intamplare ca cea mai de sus mai ca-l poti felicita ca a procedat astfel.

Draga Alin si Mellisa,nimeni nu poate scoate din noi ceea ce nu exista deja acolo.Cu cat ne reprimam mai mult agresivitatea,cu atat cresc sansele sa izbucnim intr-un mod neasteptat,de nedorit si uneori cu consecinte extrem de grave.
Agresivitatea face parte din fiinta umana si trebuie sa invatam sa o acceptam ca atare si sa o exprimam intr-un mod constructiv.Cu cat o vom nega si respinge,cu atat cresc sansele ca ea sa se transforme in violenta.
Si eu aveam tendinta sa ii invinovatesc pe cei din jur pentru greselile mele,pentru iesirile mele la nervi,pentru toata nefericirea mea,pana cand a venit momentul si s-a facut lumina in mintea si in intelegerea mea: am inteles ca fiecare persoana care a exista intr-un anumit moment in viata mea a existat cu un scop,nicidecum la intamplare,a fost o oglinda care mi-a aratat atat partile mele bune,insa si cele intunecate,pe care mi le respingeam.Fiecare din acesti oameni,partea mea de lupta interioara,bucuria,dar si suferinta,toate m-au ajutat sa evoluez,sa imi arate noi si noi lucruri despre mine insami si despre partile pe care trebuia sa le lucrez.
Nu putem evolua daca nu intelegem ca suntem proprii responsabili atat de fericirea sau nefericirea noastra,de fiecare actiune si alegere,ca nimeni nu poate avea putere asupra noastra de a ne face sa actionam intr-un anumit fel,ci ca suntem singurii care alegem constient sau inconstient.
Cand aratam cu degetul spre oameni,viata,soarta,Dumnezeu,nu facem decat sa traim intr-o continua negare,iar abia atunci cand incepem sa ne punem noua insine intrebari despre noi,sa cautam cauza in propria fiinta,abia atunci incepem sa pasim spre transformarea noastra.
Va spun toate acestea nu pentru ca vreau sa par eu filosoafa forumului :),ci pentru ca am trait si traiesc chiar si in aceste momente acesti pasi ai transformarii interioare,care de multe ori te arunca de la cer la pamant,de la agonie la extaz,pentru ca nu e usor,credeti-ma cand va spun...sa constientizezi lucruri despre fiinta ta,sa iti recunosti tie deschis anumite lucruri,insa este minunat apoi,cand vezi ca peste intuneric ai adus lumina,ca esti un om mai intreg,mai responsabil si implicit mai intelegator cu tine si cu semenii,ca incepi sa privesti cu totul alti ochi experientele de viata si toate capata un cu totul alt inteles fara de care erai orb pana atunci.
Este adevarat ca am fost si sunt ajutata pe acest drum,de aceea ma bucur daca la randul meu pot darui un strop din aceasta experienta si celor din jur,mai ales celor care cauta raspunsuri,asa cum am facut-o si o fac in continuare si eu.

În prealabil postat de heaven

Draga Alin si Mellisa,nimeni nu poate scoate din noi ceea ce nu exista deja acolo.Cu cat ne reprimam mai mult agresivitatea,cu atat cresc sansele sa izbucnim intr-un mod neasteptat,de nedorit si uneori cu consecinte extrem de grave.
Agresivitatea face parte din fiinta umana si trebuie sa invatam sa o acceptam ca atare si sa o exprimam intr-un mod constructiv.Cu cat o vom nega si respinge,cu atat cresc sansele ca ea sa se transforme in violenta.

Da draga mea, ai perfecta dreptate.Tocmai de aceea sustineam ca niciodata nu poti sa prevezi reactiile celui de langa tine.Deoarece faptul ca cel de langa tine este o apa lina,un om bland ,impecabil din punct de vedere social,nu-ti garanteaza securitatea personala,pentru ca n-ai de unde sa stii cata frustrare a acumulat, cata furie a reprimat, pana la varsta la care l-ai cunoscut.

De aceea eu am si spus ca prefer oamenii care reactioneaza pe loc.

În prealabil postat de heaven

Nu putem evolua daca nu intelegem ca suntem proprii responsabili atat de fericirea sau nefericirea noastra,de fiecare actiune si alegere,ca nimeni nu poate avea putere asupra noastra de a ne face sa actionam intr-un anumit fel,ci ca suntem singurii care alegem constient sau inconstient.
Cand aratam cu degetul spre oameni,viata,soarta,Dumnezeu,nu facem decat sa traim intr-o continua negare,iar abia atunci cand incepem sa ne punem noua insine intrebari despre noi,sa cautam cauza in propria fiinta,abia atunci incepem sa pasim spre transformarea noastra.

Da, si eu sunt de parere ca atunci cand ceva nu iese sau nu este cum dorim, la noi trebuie sa cautam raspunsul, nu la cei din jur.
Depinde de noi cum reactionam la tot ce vine din afara fiintei noastre.Problema este insa ca multa lume nu realizeaza cat de fatal poate fi pentru propria persoana,neacceptarea propriilor reactii negative si "camuflarea" lor .
Defapt,problema nu este ce sa faci cu furia de exemplu.Cum sa o exteriorizezi constructiv sau cum sa o reprimi.Adevarata incercare este sa descoperi CUM SA LUCREZI CU FIINTA TA, sa ajungi sa NU MAI SIMTI FURIE. Aceasta este adevarata imblanzire a firii. Si ca sa ajungi aici, primul pas este acceptarea si nu reprimarea!

În prealabil postat de heaven

sa constientizezi lucruri despre fiinta ta,sa iti recunosti tie deschis anumite lucruri,insa este minunat apoi,cand vezi ca peste intuneric ai adus lumina,ca esti un om mai intreg,mai responsabil si implicit mai intelegator cu tine si cu semenii,ca incepi sa privesti cu totul alti ochi experientele de viata si toate capata un cu totul alt inteles fara de care erai orb pana atunci.

Foarte adevarat si sunt total de acord.Atunci cand deja incepi sa fii mai intelegator cu tine insuti,inseamna ca ai inceput procesul de acceptare,de care vorbeam mai sus.

Vorbeai de sport la un moment dat.Persoanelor cu exces de "energie" ca sa nu spun agresivitate,le-as recomanda jogging-ul.E la indemana oricui si ai sentimentul omenesc ca fugi de probleme, cand defapt incepi sa le rezolvi..

[heaven]

În prealabil postat de Melissa

Defapt,problema nu este ce sa faci cu furia de exemplu.Cum sa o exteriorizezi constructiv sau cum sa o reprimi.Adevarata incercare este sa descoperi CUM SA LUCREZI CU FIINTA TA, sa ajungi sa NU MAI SIMTI FURIE. Aceasta este adevarata imblanzire a firii. Si ca sa ajungi aici, primul pas este acceptarea si nu reprimarea!

Sunt in asentimentul tau cu tot ce ai spus,insa referitor la citatul de mai sus,ideea este tocmai sa ne permitem sa traim cu emotiile noastre si sa le acceptam ca facand parte din noi,asta insemnand si cu cele pe care cei din jur le catalogheaza ca fiind defecte ori de nedorit,precum tristetea,furia,sentimentul de revolta,teama si orice alta traire omeneasca.
Din momentul in care iti doresti sa nu le mai simti,deja le-ai etichetat,deja ai respins o parte din tine.In momentul in care se petrece acceptarea iti vei da voie sa traiesti aceasta emotie,insa proportiile vor fi altele si transformate intr-o maniera benefica pentru noi si cei din jurul nostru.
Foarte important este sa invatam sa exprimam fata de cei din jur ceea ce simtim,indiferent de natura sentimentelor,ce dorim,ce nevoi avem,insa printr-o comunicare asertiva,in care fiecare il asculta pe celalalt si cauta sa gaseasca nu tapul ispasitor,ci numitorul comun la problema lor.
Fiecare asa zis defect al nostru poate sa ne conduca spre a descoperi calitati despre care nu banuiam ca ar exista in noi:dandu-ne voie sa ne infruntam teama,ne putem descoperi curajul,lasandu-ne sa traim tristetea,vom gasi dincolo de ea bucuria si asa mai departe.

În prealabil postat de heaven

Sunt in asentimentul tau cu tot ce ai spus,insa referitor la citatul de mai sus,ideea este tocmai sa ne permitem sa traim cu emotiile noastre si sa le acceptam ca facand parte din noi,asta insemnand si cu cele pe care cei din jur le catalogheaza ca fiind defecte ori de nedorit,precum tristetea,furia,sentimentul de revolta,teama si orice alta traire omeneasca.
Din momentul in care iti doresti sa nu le mai simti,deja le-ai etichetat,deja ai respins o parte din tine.In momentul in care se petrece acceptarea iti vei da voie sa traiesti aceasta emotie,insa proportiile vor fi altele si transformate intr-o maniera benefica pentru noi si cei din jurul nostru.
Foarte important este sa invatam sa exprimam fata de cei din jur ceea ce simtim,indiferent de natura sentimentelor,ce dorim,ce nevoi avem,insa printr-o comunicare asertiva,in care fiecare il asculta pe celalalt si cauta sa gaseasca nu tapul ispasitor,ci numitorul comun la problema lor.
Fiecare asa zis defect al nostru poate sa ne conduca spre a descoperi calitati despre care nu banuiam ca ar exista in noi:dandu-ne voie sa ne infruntam teama,ne putem descoperi curajul,lasandu-ne sa traim tristetea,vom gasi dincolo de ea bucuria si asa mai departe.

Draga mea, citatul la care tu faci referire mai sus, intradevar, contine mult prea putine cuvinte, ca sa exprime corect ideea pe care am vrut s-o expun.

Deci tot ceea ce ai spus mai sus, exprima foarte frumos si corect,etapa constientizarii si acceptarii.Sunt de acord cu tot ce ai spus.

DAR, ceea ce eu am vrut sa cuprind in ideea pe care ai citat-o, este URMATOAREA etapa.Cea la care trebuie SA TINDEM cu totii. De a NU MAI SIMTI FURIA.( merg tot pe acest exemplu, dar este valabil pentru toate exprimarile negative ale fiintei noastre).
Adica sa ajungem la asa un nivel EVOLUTIV, incat toleranta si iubirea pentru aproapele nostru, sa ne eleveze, sa ne transforme astfel incat sa nu mai simtim furie, ci COMPASIUNE SI IERTARE.

Cam asta a fost diferenta intre vecinul de la parter aparent calm ca o apa lina,bland si rabdator si parintele Teofil Paraian:IUBIREA,COMPASIUNEA SI IERTAREA! Astea fac diferenta( desigur, erau multe alte diferente,avand in vedere ca am adus drept exemplu un mare duhovnic).Pentru ca primul isi reprima sentimentele negative, iar al doilea si le-a transformat. Desi atitudinea exterioara parea la fel..blanda,rabdatoare si binevoitoare..

Acum cred ca ai inteles ce am vrut sa spun..

[heaven]

Da,acum am inteles,Mellisa...:)
Sa dea Dumnezeu sa ajungem cu totii la un asa nivel de elevare spirituala in care sa ne contopim cu divinul si sa devenim doar si numai Iubire...

În prealabil postat de heaven

Da,acum am inteles,Mellisa...:)
Sa dea Dumnezeu sa ajungem cu totii la un asa nivel de elevare spirituala in care sa ne contopim cu divinul si sa devenim doar si numai Iubire...

Eu personal sunt departe de o asa realizare, dar ma straduiesc, iar Ioan Gura de Aur, ma linisteste :"Dumnezeu nu rasplateste rezultatele, ci intentia."

Asa cum spui,sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa ajungem la acest nivel, pe care atat de frumos l-ai descris.Pentru ca singuri, n-o sa reusim, deoarece "cetatea daca n-o pazeste Dumnezeu, degeaba o vegheaza paznicii"(Ioan Gura de Aur)

[AlinB]

În prealabil postat de heaven

Draga Alin si Mellisa,nimeni nu poate scoate din noi ceea ce nu exista deja acolo.(..)
Si eu aveam tendinta sa ii invinovatesc pe cei din jur pentru greselile mele,pentru iesirile mele la nervi,pentru toata nefericirea mea(..)

Cred ca ai inteles gresit, n-am sustinut ca acea femeie a fost exclusiv vinovata pentru gestulul acelui om, este pur si simplu un exemplu cum viata, cei din jur, propriile slabiciuni pot crea combinatii nefericite.

Nu prea exista un unic vinovat, si de multe ori se intampla ca victima sa fie si agresorul sau invers daca vrei.

Cum spunea Ioana - nimeni nu este atat de bun cat pare dar nici atat de rau, e bine sa ne temperam atat asteptarile (la pomul laudat..) si e bine sa nu osandim nici pe cei care ne par chiar fundamental rai, sau au facut greseli care ni se par mari - in viata, cu atat mai putin cu cat nu-i cunoastem personal ci din relatarile altora.

[ioanacluj]

În prealabil postat de AlinB

Cred ca ai inteles gresit, n-am sustinut ca acea femeie a fost exclusiv vinovata pentru gestulul acelui om, este pur si simplu un exemplu cum viata, cei din jur, propriile slabiciuni pot crea combinatii nefericite.

Nu prea exista un unic vinovat, si de multe ori se intampla ca victima sa fie si agresorul sau invers daca vrei.

Cum spunea Ioana - nimeni nu este atat de bun cat pare dar nici atat de rau, e bine sa ne temperam atat asteptarile (la pomul laudat..) si e bine sa nu osandim nici pe cei care ne par chiar fundamental rai, sau au facut greseli care ni se par mari - in viata, cu atat mai putin cu cat nu-i cunoastem personal ci din relatarile altora.

Nu a fost de vina ea, de fapt cred ca devina au fost amandoi. S-au casatorit din motive gresite. El isi dorea o familie, considerand ca nu conteaza cum e nevasta doar sa faca copii........ea isi dorea sa plece de acasa si uite asa s-a incropit o familie care nu avea nimic in comun. Nu se cunosteau si nu se acceptau asa cum sunt. El a subestimat puterea unei femei, ea si-a dorit sa-l transforme in altceva decat era. Nu cred deloc ca era rea, doar o femeie ambitioasa care isi dorea un alt fel de barbat...si a crezut ca fortandu-l poate sa-l schimbe.

In concluzie vina e de ambele parti si acest fenomen se petrece in foarte multe familii. De cele mai multe ori societatea are o foarte mare vina prin presiunea pe care o pune asupra tinerilor de a-si forma o familie fara sa le explice greutatile care vin dupa aceea si adevaratele valori ale familiei.

Va dati seama ca si eu (pana la 34 de ani) am trecut prin tot felul de presiuni din partea tuturor, La un moment dat ma gandeam sa ma marit doar sa nu-i mai aud intrebandu-ma " tu, cand ai nunta?" :D. Am reusit sa nu fac acest pas doar de gura lumii, dar............multi nu reusesc si de aici multele divorturi si multele familii nefericite.