Cum masuram moralul unui crestin in viata din afara bisericii?

[patinina34]

Multumesc pentru raspunsuri!

Banuiesc ca aveam in minte o intimplare intre doi prieteni foarte buni, intr-o zi unul nu a mai raspuns la intrebarile celuilalt subit, fara motiv, fara o cearta, fara un temei.

Amindoi erau buni crestini, ffiecare dupa puterea lui: posturi , rugaciuni etc.

Intrebarea era, oare cit de crestina a fost fapta celui ce a decis subit sa rupa o relatie, asa fara motiv? O fii crestineste sau nu?

Raspunsurile de aici, unele mai subtile, altele mai la subiect, in special multumiri d-lui Cozia, lamuresc putin problema.

Banuiesc , insa ca e mai mult o latura morala, dar si crstineasca tot odata. Trebuie sa ai curaj sa spui omului de ce ai hotarat sa intrerupi o relatie, daca in primul rand ai moral ridicat si mai ales o sanatoasa invatatura crestineasca, nu lasi omul sa-si framante mintea si sufletul incercand sa descopere unde a gresit?!

In al doilea rand , banuiesc ca atunci cind urmezi pildele Mantuitorului, nu faci o asemenea fapta, incerci sa discuti problema, deoarece doar atunci tu urmezi acele pilde.

Si da, ca sa raspund la o afirmatie aici, facuta de Melissa, uneori oamenii nu continua o relatie fara un motiv anume, deci se intimpla uneori in viata sa ai astfel de situatii, altfel ajungi sa te intrebi exact ceea ce m-am intrebat eu: care o fii motivul? e crestineste sau nu?

[Traditie1]

În prealabil postat de patinina34

Intrebarea era, oare cit de crestina a fost fapta celui ce a decis subit sa rupa o relatie, asa fara motiv? O fii crestineste sau nu?

Relațiile de prietenie nu se bazează pe principii religioase sau morale ci pe confortul pe care îl oferă sprijinul celuilalt.

În momentul când pentru una din părți relația nu mai oferă confort, ea renunță la relația respectivă. Dragoste cu sila nu se poate, nici prietenie din simțul datoriei.

[patinina34]

În prealabil postat de Traditie1

Relațiile de prietenie nu se bazează pe principii religioase sau morale ci pe confortul pe care îl oferă sprijinul celuilalt.

În momentul când pentru una din părți relația nu mai oferă confort, ea renunță la relația respectivă. Dragoste cu sila nu se poate, nici prietenie din simțul datoriei.

Adevarat, insa ai datoria morala a unei explicatii, in cazul in care viata ta in primul rand e bazata pe principii sanatoase, nu-i asa?
Repet: unui condamnat la moarte i se comunica motivul condamnarii sale, oare de ce nu functioneaza la fel la toate nivelele?

[costel]

Bine ai revenit Nina.

Un adevarat crestin nu are dreptul sa ignore pe nimeni. Nu se poate sa crezi in Dumnezeu, Cel care ii iubeste pe toti, iar tu sa ignori. Sau se poate, dar numai in conditiile in care crezi intr-un asa zis dumnezeu.

[patinina34]

În prealabil postat de costel

Un adevarat crestin nu are dreptul sa ignore pe nimeni. Nu se poate sa crezi in Dumnezeu, Cel care ii iubeste pe toti, iar tu sa ignori. Sau se poate, dar numai in conditiile in care crezi intr-un asa zis dumnezeu.

Da, Costel, asa consideram si eu, pentru simplul motiv ca a fii crestin, inseamna sa-ti pese de aproapele tau si sa incerci sa nu superi, sa nu il dai pe "ignor" cum e la moda acuma, ci simplu, in mod civilizat, comunici persoanei respective ce te face sa rupi o legatura.
Banuiesc ca in acest mod ai dat dovada si ca esti crestin si ca ai un moral pozitiv.


Bine ai revenit Nina.
Bine te-am gasit!

[MariS_]

În prealabil postat de patinina34

Multumesc pentru raspunsuri!

Banuiesc ca aveam in minte o intimplare intre doi prieteni foarte buni, intr-o zi unul nu a mai raspuns la intrebarile celuilalt subit, fara motiv, fara o cearta, fara un temei.

Amindoi erau buni crestini, ffiecare dupa puterea lui: posturi , rugaciuni etc.

Intrebarea era, oare cit de crestina a fost fapta celui ce a decis subit sa rupa o relatie, asa fara motiv? O fii crestineste sau nu?

Raspunsurile de aici, unele mai subtile, altele mai la subiect, in special multumiri d-lui Cozia, lamuresc putin problema.

Banuiesc , insa ca e mai mult o latura morala, dar si crstineasca tot odata. Trebuie sa ai curaj sa spui omului de ce ai hotarat sa intrerupi o relatie, daca in primul rand ai moral ridicat si mai ales o sanatoasa invatatura crestineasca, nu lasi omul sa-si framante mintea si sufletul incercand sa descopere unde a gresit?!

In al doilea rand , banuiesc ca atunci cind urmezi pildele Mantuitorului, nu faci o asemenea fapta, incerci sa discuti problema, deoarece doar atunci tu urmezi acele pilde.

Si da, ca sa raspund la o afirmatie aici, facuta de Melissa, uneori oamenii nu continua o relatie fara un motiv anume, deci se intimpla uneori in viata sa ai astfel de situatii, altfel ajungi sa te intrebi exact ceea ce m-am intrebat eu: care o fii motivul? e crestineste sau nu?

Draga patinina34, bine ai revenit pe forum. Iti spun acum, ca luat de valul intrebarii, am uitat sa-ti dau binete. Eu am sesizat "directia" intrebarii tale si de aceea am dat un raspuns mai umoristic. Stiam ca intrebarea ta bate inspre falsii crestini si in aceeasi directie a batut si raspunsul meu. Numai ca m-am inclus si pe mine printre ei. Si nu din falsa smerenie ci pentru ca eu cred ca suntem putini cei adevarati. Dar nu asta e o problema, problema e sa constientizezi acest lucru si sa incerci tot timpul sa te corectezi. Adica sa fii pe drumul cel bun, chiar daca stadiul in care te afli la un moment dat nu-ti da dreptul sa te numesti crestin autentic. Toti avem scaderi, toti avem greseli, toti avem pacate, important e sa ni le recunoastem, sa ni le asumam si pe cat posibil sa incercam sa devenim mai buni. Deci problema cu prietenul sau prietenii care nu-ti mai raspund la mesaje e la ei, nu la tine, dar pastreaza speranta ca se vor schimba, acorda tu aceasta sansa din generozitate si atunci poate se vor schimba si ei. Sa nu-i judecam pripit daca n-am primit si raspunsul lor, cine stie ce motive au, poate gresite, poate greu de descalcit, impresii false dar poate au si un sambure de adevar, o vorba nepotrivita, un gest interpretat gresit etc, etc. Cand noi luam si greseala lor asupra noastra facem fapta lui Hristos si ne numim atunci crestini.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Mihailc]

În primul rând, te salut Nina şi mă bucur că putem vorbi din nou.

În al doilea rând, cred că faci o confuzie involuntară între două cuvinte aproximativ paronime: - moralul ca stare de spirit, dispoziţie emoţională etc. sub raport psihologic, cum găsim bunăoară în expresia a ridica moralul (cuiva)
- morala care ştim cu toţii ce înseamnă, viaţă virtuoasă legată de principii ferme, stabile şi (de regulă) pozitive etc.

Cred că te referi mai degrabă la al doilea cuvânt.
Dar ştiu unde baţi şi cred că am o posibilă explicaţie. Atunci când prietenia se bazează pe admiraţie, complimente, poate şi un pic de competiţie (valabil mai ales pentru femei), capriciile se manifestă la un moment dat şi pun în criză relaţia. Un om căruia i-ai arătat în dese rânduri preţuire, el nefiind suficient de matur să se ridice la nivelul ei, începe să se comporte ca un copil: se supără din nimicuri. În general, pentru a conserva cu succes o relaţie de prietenie, ar trebui să renunţăm la aşteptările proiective, altfel spus să nu aşteptăm ca prietenul(a) să comporte cum vrem noi şi să-l lăsăm să se manifeste cum crede şi cum poate.
Prietenia e o formă foarte interesantă de cunoaştere de sine, mai ales când vorbim de creştini. Uneori atitudinea faţă de un prieten pe care-l iubim, ne dezvăluie trăsături de caracter care mai suportă îmbunătăţiri. Creştinul de obicei vorbeşte mult despre tot felul de lucruri frumoase pe care le cunoaşte numai mental, ca informaţie, şi nu ca experienţă de viaţă.
Poate aveţi ocazia acum să vă cercetaţi mai bine analizând cu atenţie care e distanţa între ce vreţi să fiţi şi ce sunteţi cu adevărat.

În prealabil postat de MariS_

Stiam ca intrebarea ta bate inspre falsii crestini si in aceeasi directie a batut si raspunsul meu. Numai ca m-am inclus si pe mine printre ei. Si nu din falsa smerenie ci pentru ca eu cred ca suntem putini cei adevarati.

aici ai fost foarte tare ! "suntem putini cei adevarati".
primul tau raspuns mi-a placut mai mult, desi nu era prea clar ce masuram, fiziceste vorbind.

[MariS_]

În prealabil postat de mirelat

aici ai fost foarte tare ! "suntem putini cei adevarati".
primul tau raspuns mi-a placut mai mult, desi nu era prea clar ce masuram, fiziceste vorbind.

Da, eu sustin acest lucru pentru ca cei adevarati nu sunt cei care citeaza des, cei care bat mii de matanii sau isi numara rugaciunile la kilogram, ci aceia care se pun cu tot sufletul in slujba aproapelui. Si aici stam rau, trebuie sa recunosti. Eu ma simt si ma exclud din categoria celor adevarati caci n-am ajuns inca la masura aceea de-a ma pune in slujba aproapelui, dar macar stiu directia si ma tarasc de-a busilea intr-acolo. Si inca ceva, crestinul adevarat ia si sarcina aproapelui, nu i-o pune in spinare si pe-a sa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de MariS_

Da, eu sustin acest lucru pentru ca cei adevarati nu sunt cei care citeaza des, cei care bat mii de matanii sau isi numara rugaciunile la kilogram, ci aceia care se pun cu tot sufletul in slujba aproapelui. Si aici stam rau, trebuie sa recunosti. Eu ma simt si ma exclud din categoria celor adevarati caci n-am ajuns inca la masura aceea de-a ma pune in slujba aproapelui, dar macar stiu directia si ma tarasc de-a busilea intr-acolo. Si inca ceva, crestinul adevarat ia si sarcina aproapelui, nu i-o pune in spinare si pe-a sa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Da, da, da. ai dreptate!
Dar ar fi trebuit sa zici "sunt putini cei adevarati", nu "suntem putini...".
Chestiune de nuanta, sau poate sunt eu prea tipicara momentan.