![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Ideea este sa NU ajunga sa-si ucida sotia asa cu una cu doua.Poate daca este in vigoare pedeapsa cu moartea, cand ridica toporul sa crape capul nevestei, se mai gandeste o data daca sa dea ori nu.Asa se merge pe principiul "imi dau 15 ani, ma port bine,ies peste 10 dar macar stiu c-am scapat de EA"...
|
#2
|
|||
|
|||
![]()
A dori moartea altora este o manifestare a urii, oricât de vinovat ar fi celălalt. Am fost impresionat când am auzit de cazuri în care membrii familiei unui om care a fost ucis l-au iertat pe făptaș (de pildă în cazul unor creștini omorâți de musulmani). Nu putem probabil să-i iubim, dar putem să renunțăm să le luăm viața. Dacă nu mă înșel, dacă rudele victimei iartă pe făptaș, acesta poate fi absolvit de pedeapsa capitală.
Protecția societății nu trebuie să meargă până la a ridica viața altuia. Este ceva ce, fiecare din noi și colectiv, trebuie să lăsăm în seama lui Dumnezeu. Sună teoretic și abstract dar e ceva ce putem face și chiar asta e voia lui Dumnezeu. Cei care contribuie la ridicarea vieții unui suflet vor fi bântuiți mereu în veșnicie de ceea ce au făcut, chiar dacă nu începând de acum, ci mai târziu, când conștiința lor se va trezi.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si pentru crima cu premeditare nu se dau 10 ani. Aici este problema pe care, se pare, refuzi sa o vezi. Acum, reversul medaliei ar fi ca si nevasta, sa se teama sa-l enerveze in halul ala, incat sa nu-i lase alta iesire din casatorie. Ar fi foarte benefic pentru societate.. ![]() In plus: Citat:
Logica e foarte simpla: fie o moarte, fie o mie, tot cu o moarte platesc. Necrezand nici in viata si justitia de dincolo de moarte, moartea (mai ales rapida si nedureroasa) este pentru ei chiar o iesire elenganta din viata asta. Teama de moarte functioneaza cum zici tu doar pentru o persoana ca tine, nu un om scos din minti de cel de langa el sau multe alte probleme pe care tu din scaunelul tau moale din fata calculatorului nici macar nu ti le poti imagina. O societate care "vindeca" crima cu crima nu poate decat sa produca si mai multi criminali, mai feroci, lipsiti de scrupule, etc. Ca sa nu mai vorbim ca NU poate fi crestina. Partial/superficial/aparent crestinata da, in realitate, NU. Last edited by AlinB; 21.03.2011 at 21:09:22. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Mamaaa ce remarca tare..:-)) Evident ca EU am auzit de divort, dar crezi ca pe Nea Caisa, care-si fugareste nevasta cu toporul prin batatura,il intereseaza de divort???
Citat:
Deci, care este problema care crezi tu ca refuz sa o vad???? Citat:
![]() |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ps- si cu imaginatia stau mai bine ca tine;am propus un exercitiu de imaginatie si te-ai eschivat de la raspuns, ai tras doar concluziile pe care le-ai vrut! Citat:
Ca nu este crestineste, ca ne situam in afara Legilor Lui, asta admit.Dar de aici pana sa afirmi ce afirmi..e cale lunga! |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu le ai tatica..si mai ales iti lipsesc experientele de viata si cunoasterea directa, prin care sa vezi lucrurile drept nu eronat in ceea ce priveste psihologia umana. Iti dau un exemplu scurt(daca nu te stiam de o vreme nu ma sinchiseam dar consider ca meriti) In socialism unde plateai la greu si pentru crime pe care nu le comiteai, CRIMA si LUMEA INTERLOPA IN ROMANIA A FOST PRACTIC ELIMINATA...doar din FRICA ca poti fi acuzat si trimis la mititica DIN NIMIC! ! ! MUNCA OBLIGATORIE si CINSTITA PENTRU TOTI, DISCIPLINA SI ORDINEA CIVICA si ONOAREA a eliminat tot PUTREGAIUL SOCIETATII ROMANESTI si a celei chinezesti, coreene, arabe, musulmane, japoneze. Cum a disparut acest dresaj uman oarecum impus, si IN LIPSA vre-unui suport moral spiritual, al unui MODEL REAL DE URMAT, cum mizeria si banditismul s-a reintors in neamul romanesc! Un alt exemplu de cum lucreaza creierul animal din noi reprezinta domesticirea animalelor. Am citit un studiu extraordinar despre domesticirea speciei umane care nu difera cu mai nimic fata de metodologia domesticirii dobitoacelor. Exista si un filmulet fascinant pe NOVA - PBS - in care vedem cum se domesticesc soimii si vulturii de catre mongoli si prin ce proces de umilire trec aceste pasari legate de o birna cu o fringhie pentru a le taia avintul de zbor, de rebeliune, si in ultima instanta de libertate de alegere. cheers ! Last edited by andreicozia; 22.03.2011 at 01:04:06. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Pedeapsa | Lucemferre | Generalitati | 108 | 22.04.2011 16:24:56 |
Pedeapsa capitala | Dia20_diana | Eutanasia | 82 | 21.01.2011 23:14:24 |
Crima fara pedeapsa... | silverstar | Generalitati | 37 | 11.04.2009 16:09:06 |
Taina mortii. Moartea dreptului si moartea pacatosului | patinina34 | Din Noul Testament | 1 | 04.01.2009 07:32:19 |
Pedeapsa pentru vrajitorie ! | cristiboss56 | Vrajitoria | 0 | 17.12.2008 19:55:01 |
|