Citat:
În prealabil postat de tricesimusseptimus
Dacă nici la Cruce nu e evidentă această relație, ce pot să mai spun? Înseamnă că Hristos S-a jertfit pe cruce absolut gratuit! Legea care cerea moartea păcătosului nu putea fi împlinită, desăvârșită și satisfăcută decât printr-o enormă "risipă" de dragoste divină. Dacă exista o altă posibilitate (exemplu ștergerea, anularea Legii Divine) mai era nevoie ca Hristos să vină pe pământ să moară?
. În Împărăția lui Dumnezeu nu există atitudine de beizadea. Doar cei ce se umilesc până la statutul de "argat", vor fi recunoscuți drept fii ai Tatălui Ceresc. Adevărații "sclavi" sunt cei în aparență fii de drept, dar care bombănesc în permanență vis a vis de "restricțiile" Tatălui (vezi aceeași pildă).
|
Să o luăm pe fraze. Fraza 1: Din ce-ai scris acolo se poate deduce că numai pentru evrei și neputința lor de a se conforma Legii a murit Domnul pe Cruce. Pe ostrogoți de exemplu, cum îi bagi la Lege că habar n-aveau de ea? Teoria ta e tributară doctrinei răscumpărării pentru "ofense" aduse lui Dumnezeu, inventată de Augustin și cizelată de Anselm de Canterbury, și care a declanșat în occident o isterie religioasă străină de Biserica primului mileniu, o teologie a morții extrem de sadică și legalistă. Hristos n-a murit să satisfacă setea de dreptate a unui Dumnezeu răzbunător, încetați odată cu aceste proiecții antropormofiste imaginare!
Fraza 2: Hermeneutica ta, sau a grupului unde te manifești religios, este (nu te supăra pe mine) morală de grădiniță! Mai citește odată pilda și vezi care e finalul. Și mai observă că metanoia fiului risipitor nu vine din autosugestie (trebuie să fiu smerit că așa scrie în Biblie) ci e rezultatul eșecului trăit "la sânge", existențial, și nu la nivel conceptual, că trebuie să ne conformăm unei rețete primite "de-a gata", textual. Fiul risipitor ajunge să se confrunte cu consecințele unei vieți fără rost, fără direcție, și experiența directă, suferința, îl smerește, nu citirea Vechiului Testament. El ajunge la Tatăl convins până în străfundurile ființei sale de consecințele păcatului, că "și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul" în fața părintelui său. Faptul că îi este redată demnitatea de fiu nu este o rezultatul necesar al metanoiei sale, ci e o dovadă de dragoste mai presus de fire a Tatălui.
După intrepretarea ta, urmează că fiul ar fi trebuit să-i spună tatălui "nu mersi, eu vreau să fiu argat, n-am nevoie de dragostea ta ci numai să mă scoți din belea, să nu mai fac foamea printre străini". Cu alte cuvinte, hai la Domnul să scăpăm de pedeapsa veșnică nu ca să punem început unei relații de iubire incredibilă pentru mintea umană, inacceptabilă pentru moraliștii legaliști care vor tranzacții, schimburi, nu daruri. Nici nu mă mir că propovăduirea curentelor postcreștine seamănă mai mult cu niște agenții de imigrări în rai, și că de fapt toată treaba cu mântuirea e de fapt foarte capitalistă. Primești mântuirea dacă îndeplinești următoarele condiții: asta , asta și asta (grilă standard). Dacă nu vă conformați, criteriile de selecție nu sunt îndeplinite, prin urmare nu sunteți eligibili pentru Împărăție. Curată birocrație UE!