Citat:
În prealabil postat de ZergAteu
M-am apucat cu răspunsurile și am lăsat pe urmă motivul pentru care m-am înscris în discuție, tocmai campania ASUR.
Am câteva întrebări pentru creștinii ortodocși:
1. Considerați că orice părinte ar trebui să aibă dreptul să-și poată educa copilul așa cum consideră de cuviință, indiferent de ce atitudine are față de fenomenul religios? Adică fie că e ortodox, musulman, catolic, ateu sau mai știu eu ce, considerați că fiecare din aceștia are dreptul să-și educe copii așa cum consideră, inclusiv ateii?
Dacă nu, de ce nu?
2. Considerați că este just ca un copil care nu participă la orele de religie să-i fie afectată în mod negativ media generală, relativ la ceilalți?
3. Ați avea ceva împotriva predării istoriei religiilor, inclusiv istoria formării bibliei?
Va mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.
|
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor
Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 3. – (1) Părinții sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educația religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.