Nevoia de estetic în spațiul public

[Mihailc]

În prealabil postat de Traditie1

Deci, Mihai, faci o confuzie gravă între două tipuri de manifestare cu aspirații radical diferite: tendința atomistă de ignoare a bunăstării comune și tendința atingerii absolutului, perfecțiunii, ultima fiind motorul progresului.

Nu-i exclus să fac şi confuzii şi poate m-am poziţionat greşit faţă de tema destul de abstractă a topicului. Eu doream să exprim observaţia că orice loc din lumea asta reflectă disponibilitatea locuitorilor lui de a alcătui un trup, cum e Biserica de exemplu, dar şi solidaritatea strict socială cum vedem în cea ce numim în mod generic "occident":felul cum locuiesc ei lumea şi cum o organizează estetic arată ceva din calitatea lor umană şi de absorţia şi producţia de civilizaţie de care sunt capabili. E un paradox care răstoarnă prejudecăţile conform cărora răsăritenii ar fi mai detaşaţi de egoism, prin urmare mai comunianţi. Ce se întâmplă acum la noi arată exact contrariul, şi asta se vede cel mai uşor în felul cum arată oraşele şi satele româneşti (cu excepţii neglijabile).
Însă nici unele experimentele arhitectonice pe care le-am observat în lumea largă nu mă conving că ar fi rezultatul unui "progres" sau propensiuni spre absolut. În mod straniu, civilizaţia parcă e invers proporţională cu gradul de cultură vie agonisită de indivizi dar există totuşi o adeziune largă la un set de reguli ce fac societatea să funcţioneze. Şi apoi, în societatea postrenascentistă, cultul progresului prin export de civilizaţie este puternic inoculat încă de la vârste fragede, printr-o educaţie care nu prea lasă spaţiu de mişcare creativităţii dar dezvoltă nişte convingeri etice care rivalizează cu credo-urile religioase.

M-ar interesa foarte tare ce credeţi voi despre frumosul viu şi frumosul mort!