Crede si nu cerceta

În prealabil postat de Pippo_

Deci fara rugaciune nu facem nimic. Adevarul este ca m-am rugat la Dumnezeu sa ma lumineze, sa ma ajute sa inteleg, inainte de a obtine rezultatele surprinzatoare.

(Starea de reflectie in care am reusit sa inteleg mai multe, este o stare speciala. Nu este starea normala de constienta, ci o stare diferita, care nu se obtine imediat, ci in 1-3 ore din mometul in care incep sa ma concentrez profund pe argumente fara a face alte activitati. Apoi, revenind cu atentia asupra lucrurilor obsinuite, de zi cu zi, starea se pierde, in schimb ramane o anumita luciditate peste medie. Imi da impresia ca pe masura ce petrec mai mult timp in starea de reflectie, starea normala de luciditate creste de fiecare data)

De ce spun asta... Deoarece ma intreb, aceasta stare de reflectie ar putea fi "judecata duhoviniceasca" despre care se vorbeste? Adica, pana la urma ce este Duhul? O superratiune, o forma de constienta suprarationala? Sau altceva? Nu inseamna oare tocmai o stare de reflectie profunda in care starea de constienta se modifica, "judecata duhovniceasca"?

Mi-e drag de tine ca te zbati..Cauti,cauti,cauti...si sunt sigura ca pana la urma vei gasi..;-)

În prealabil postat de Pippo_

Nu inseamna oare tocmai o stare de reflectie profunda in care starea de constienta se modifica, "judecata duhovniceasca"?

Starea asta de reflectie profunda,tu o descrii ca pe o meditatie..Starea de rugaciune este o stare a inimii, a sufletului,nu a mintii...

[Pippo_]

În prealabil postat de Melissa

Starea asta de reflectie profunda,tu o descrii ca pe o meditatie..Starea de rugaciune este o stare a inimii, a sufletului,nu a mintii...

Ai descris bine, este exact o meditatie rationala. In schimb starea de rugaciune, atunci cand imi reuseste, este starea copilului care-si spune oful si cere ajutor, lasandu-se protejat ca bebele la pieptul mamei :) (ca sa-ti dau senzatia a ceea ce inteleg eu prin rugaciune si credinta in Absolut (Dumnezeu) la nivel emotional). Si starea de meditatie rationala produce la un moment dat emotii, deci tinde sa se transforme in credinta si simtire.

Oricum, ceea ce as vrea sa inteleg mai exact, este unde se termina animalul din noi si unde incepe Duhul Sfant. Si daca meditatia rationala duce in final automat la revelatii (Adevaruri direct perceptibile). Eu as tinde sa spun ca da, dar ramane de vazut. Oricum, rugaciunea cred ca este foarte importanta, precum si sentimentul de comunicare directa cu Dumnezeu si de incredere. Deci nu este o analiza logica stearpa, ci o cautare logica pasionala ce induce stari emotionale. Bine, adevarul este ca si un pasionat in matematica traieste momente emotionante cand descopera cate ceva. Deci cu revelatiile, ramane de vazut...

[MariS_]

În prealabil postat de Pippo_

Ai descris bine, este exact o meditatie rationala. In schimb starea de rugaciune, atunci cand imi reuseste, este starea copilului care-si spune oful si cere ajutor, lasandu-se protejat ca bebele la pieptul mamei :) (ca sa-ti dau senzatia a ceea ce inteleg eu prin rugaciune si credinta in Absolut (Dumnezeu) la nivel emotional). Si starea de meditatie rationala produce la un moment dat emotii, deci tinde sa se transforme in credinta si simtire.

Oricum, ceea ce as vrea sa inteleg mai exact, este unde se termina animalul din noi si unde incepe Duhul Sfant. Si daca meditatia rationala duce in final automat la revelatii (Adevaruri direct perceptibile). Eu as tinde sa spun ca da, dar ramane de vazut. Oricum, rugaciunea cred ca este foarte importanta, precum si sentimentul de comunicare directa cu Dumnezeu si de incredere. Deci nu este o analiza logica stearpa, ci o cautare logica pasionala ce induce stari emotionale. Bine, adevarul este ca si un pasionat in matematica traieste momente emotionante cand descopera cate ceva. Deci cu revelatiile, ramane de vazut...

Starea de "meditatie rationala sau suprarationala" la sfintii din pustie se
chema contemplatie. Sf. Maxim Marturisitorul vorbeste de doua faze in
evolutia duhovniceasca a crestinului: faza activa si cea contemplativa. Dar,
asa cum si in faza activa crestinul trebuia sa impleteasca munca si rugaciunea,
tot asa si in cea contemplativa, cele doua sunt strans impletite. De fapt, ei
practicau rugaciunea inimii, care e o rugaciune permanenta. Astfel obtineau
starea de trezvie, stare care le permitea si usura contemplatia. Dar Duhul era
cel care ii ridica la starea suprarationala sau starea contemplativa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Pippo_]

În prealabil postat de MariS_

Starea de "meditatie rationala sau suprarationala" la sfintii din pustie se
chema contemplatie. Sf. Maxim Marturisitorul vorbeste de doua faze in
evolutia duhovniceasca a crestinului: faza activa si cea contemplativa. Dar,
asa cum si in faza activa crestinul trebuia sa impleteasca munca si rugaciunea,
tot asa si in cea contemplativa, cele doua sunt strans impletite. De fapt, ei
practicau rugaciunea inimii, care e o rugaciune permanenta. Astfel obtineau
starea de trezvie, stare care le permitea si usura contemplatia. Dar Duhul era
cel care ii ridica la starea suprarationala sau starea contemplativa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Da, cred ca e vorba de acelasi lucru. Deci e posibil ca starea de meditatie rationala profunda (sau contemplativa) sa fie "judecata cu duhul". (bine, starea poate fi mai adanca sau mai putin adanca, depinde de corectitudinea bazei conceptuale la care s-a ajuns cu corectarea erorilor)

În prealabil postat de Pippo_

Oricum, ceea ce as vrea sa inteleg mai exact, este unde se termina animalul din noi si unde incepe Duhul Sfant. Si daca meditatia rationala duce in final automat la revelatii (Adevaruri direct perceptibile). Eu as tinde sa spun ca da, dar ramane de vazut. Oricum, rugaciunea cred ca este foarte importanta, precum si sentimentul de comunicare directa cu Dumnezeu si de incredere. Deci nu este o analiza logica stearpa, ci o cautare logica pasionala ce induce stari emotionale. Bine, adevarul este ca si un pasionat in matematica traieste momente emotionante cand descopera cate ceva. Deci cu revelatiile, ramane de vazut...

În prealabil postat de MariS_

Starea de "meditatie rationala sau suprarationala" la sfintii din pustie se chema contemplatie. Sf. Maxim Marturisitorul vorbeste de doua faze in evolutia duhovniceasca a crestinului: faza activa si cea contemplativa. Dar,asa cum si in faza activa crestinul trebuia sa impleteasca munca si rugaciunea, tot asa si in cea contemplativa, cele doua sunt strans impletite. De fapt, ei practicau rugaciunea inimii, care e o rugaciune permanenta. Astfel obtineau starea de trezvie, stare care le permitea si usura contemplatia. Dar Duhul era cel care ii ridica la starea suprarationala sau starea contemplativa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Despre care duh vorbiti????Faceti referire la Duhul Sfant din Trinitate sau faceti referire la sufletul,spiritul propriu???Pentru ca nu se prea "asorteaza " afirmatiile voastre si io nu mai inteleg nimic ..

[Pippo_]

În prealabil postat de Melissa

Despre care duh vorbiti????Faceti referire la Duhul Sfant din Trinitate sau faceti referire la sufletul,spiritul propriu???Pentru ca nu se prea "asorteaza " afirmatiile voastre si io nu mai inteleg nimic ..

Sufletul nu este acelasi lucru cu Spiritul (Duhul Sfant). Deci Spiritul (din alte dogme) si Duhul Sfant (din Biblie) este acelasi lucru si este in stransa legatura cu mentalul, cu ratiunea. Iar sufletul este in stransa legatura cu sentimentul existentei si personalitatea. Se poate face usor confuzie intre Spirit(Duh) si Suflet. Dar eu nu cred ca sunt acelasi lucru, ceea ce se poate observa la o analiza mai atenta.

Spiritul propriu este Duhul Sfant.

În prealabil postat de Pippo_

Sufletul nu este acelasi lucru cu Spiritul (Duhul Sfant). Deci Spiritul (din alte dogme) si Duhul Sfant (din Biblie) este acelasi lucru si este in stransa legatura cu mentalul, cu ratiunea. Iar sufletul este in stransa legatura cu sentimentul existentei si personalitatea. Se poate face usor confuzie intre Spirit(Duh) si Suflet. Dar eu nu cred ca sunt acelasi lucru, ceea ce se poate observa la o analiza mai atenta.

Spiritul propriu este Duhul Sfant.

Duhul Sfant este una din cele 3 ipostaze ale Trinitatii Divine( in Crestinism ).
Deci nu poate fi spiritul propriu.Spiritul propriu il poti numi duh,dar nu Duh Sfant.

[Pippo_]

În prealabil postat de Melissa

Duhul Sfant este una din cele 3 ipostaze ale Trinitatii Divine( in Crestinism ).
Deci nu poate fi spiritul propriu.Spiritul propriu il poti numi duh,dar nu Duh Sfant.

TOTUL este Duh (Spirit), dar Duhul Omului este Duhul Sfant (Spirit Inteligent). Deci Spiritul (Duhul) Omului nu este orice Duh, ci Duhul Sfant, deoarece este Inteligent in comparatie cu tot ceea ce este Duh pe pamant. Duhul oricarui alt lucru il vad ca pe o structura logica, dar lipsita de inteligenta proprie. Deci Duhul in sine este structura logica, dar Duhul Sfant este o structura logica Inteligenta. Atentie! Precum nu sunt iluminat si e foarte probabil sa fac atat greseli de intelegere cat si de exprimare, lucrurile astea trebuiesc rationate foarte bine si nu asimilate asa cum le-am scris. Dar cred ca directia este corecta.

[andreicozia]

În prealabil postat de Melissa

Duhul Sfant este una din cele 3 ipostaze ale Trinitatii Divine( in Crestinism ).
Deci nu poate fi spiritul propriu.Spiritul propriu il poti numi duh,dar nu Duh Sfant.

Incerc sa mediez un pic:)
Cred ca Pipoo vorbeste din experienta lui directa cu Duhul, ceva ce cred ca el a descoperit in cautarile si credinta sa timp de multi ani, tu insa, si poate gresesc, vorbesti din definitii pe care le-ai luat din carti sau din spusele altora.
Din nou poate ma insel si ai discutat clar cu Duhul Sfint si ai clarificat foarte bine ce si cum!..sau poate si tu esti ca anna21, o pacatoasa si nevrednica de a afla ceva concret si n-ai acces la intelepciune?

[Fr.Guillaume de Ruszka]

În prealabil postat de Melissa

Duhul Sfant este una din cele 3 ipostaze ale Trinitatii Divine( in Crestinism ).
Deci nu poate fi spiritul propriu.Spiritul propriu il poti numi duh,dar nu Duh Sfant.

Mai bine-zis, Duhul Sfant este una dintre cele trei PERSOANE ale Sfintei Treimi.Fiindca Persoana Duhului este alta decat Persoana Tatalui,si alta decat cea a Fiului.Ceea ce le uneste este Natura Divina.O Natura,Trei Persoane.Iar dupa cum am demonstrat deja ca Natura Divina este pura-Fiinta,rezulta ca este in mod absolut infinita,deci prin urmare indivizibila,deci desi Persoanele sunt Trei,si sunt diferite,Dumnezeu este Unul.