Cuvantul meu, cuvantul tau...

În prealabil postat de glykys

Mi-ar placea sa vad pe strada oameni veseli, deschisi, nu muti, incruntati, posomorati, suparati pe viata... Mi-ar placea sa vad oameni zambitori, care sa ofere un salut si un suras celui de langa el, o vorba buna... sa se bucure de soare si de ninsoare si sa ii dea slava lui Dumnezeu pentru toate!

Offfff si eu cat de mult mi-as dori sa vad asta...dar deocamdata ma bucur de feedbackul pe care il primesc,datorita atitudinii mele...ceva ce reda aproape fidel ceea ce ne dorim sa vedem in jur...

[Pippo_]

În prealabil postat de Melissa

Offfff si eu cat de mult mi-as dori sa vad asta...dar deocamdata ma bucur de feedbackul pe care il primesc,datorita atitudinii mele...ceva ce reda aproape fidel ceea ce ne dorim sa vedem in jur...

Apropo de cuvinte. Melissa, sa stii ca-mi esti simpatica. :) Inteleg ca nu vrei raul. Dar si tu trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi trebuie sa fie foarte responsabil in legatura cu efectele pe care actiunile lui le creaza celorlalti oameni si mersului lumii in general. Iubirea asta care se preamareste, nu este o iubire tampa, ci una inteligenta. Dumnezeu ne invaluie cu inteligenta si grija lui. Daca Dumnezeu ne vrea ca EL, atunci cum ne putem maturiza daca nu ne recunoastem si indreptam greselile? A baga capul in pamant nu este o solutie, pentru ca pamantul nu ne fereste de palma lui Dumnezeu care ne readuce mai devreme sau mai tarziu la realitate. Si atunci de ce sa suferim, cand cu putina buna vointa ii putem face pe plac lui Dumnezeu? Doar este spre binele nostru. De ce sa fim copii indaratnici, certareti, egoisti, cand putem fi copii silitori? Sa intelegem scopul vietii. Ma, daca Dumnezeu exista, ce vrea de la noi? Care-i rostul vietii? De ce ma chinuie Dumnezeu daca se spune ca Dumnezeu este IUBIRE INFINITA? Ceva nu se leaga... Te-ai intrebat daca este Dumnezeu cel care ne chinuie, sau daca cumva suntem chiar noi insine prin indaratnicia si ignoranta noastra?...

În prealabil postat de Pippo_

Apropo de cuvinte. Melissa, sa stii ca-mi esti simpatica. :) Inteleg ca nu vrei raul. Dar si tu trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi trebuie sa fie foarte responsabil in legatura cu efectele pe care actiunile lui le creaza celorlalti oameni si mersului lumii in general. Iubirea asta care se preamareste, nu este o iubire tampa, ci una inteligenta. Dumnezeu ne invaluie cu inteligenta si grija lui. Daca Dumnezeu ne vrea ca EL, atunci cum ne putem maturiza daca nu ne recunoastem si indreptam greselile? A baga capul in pamant nu este o solutie, pentru ca pamantul nu ne fereste de palma lui Dumnezeu care ne readuce mai devreme sau mai tarziu la realitate. Si atunci de ce sa suferim, cand cu putina buna vointa ii putem face pe plac lui Dumnezeu? Doar este spre binele nostru. De ce sa fim copii indaratnici, certareti, egoisti, cand putem fi copii silitori? Sa intelegem scopul vietii. Ma, daca Dumnezeu exista, ce vrea de la noi? Care-i rostul vietii? De ce ma chinuie Dumnezeu daca se spune ca Dumnezeu este IUBIRE INFINITA? Ceva nu se leaga... Te-ai intrebat daca este Dumnezeu cel care ne chinuie, sau daca cumva suntem chiar noi insine prin indaratnicia si ignoranta noastra?...

Si tu imi esti simpatic...si nu sunt masochista.....Exact.Nu vreau raul,dar uneori sunt smucita,impulsiva.Se poate interpreta in defavoarea mea.Sunt perfect de acord cu ce ai scris aici iar faptul ca nu sunt o fiinta chinuita imi arata ca nu sunt nici indaratnica si nici ignoranta.Mai mult, atunci cand ceva "pute" si nu imi iasa bine si sufar ,intotdeauna ma gandesc unde am gresit.Mereu caut vina la mine si nu la cei din jur.Mereu gasesc fisura si o umplu.Negresit situatia se indreapta imediat!

Astazi,daca cineva incearca sa tina putin traditia,posturile,sa nu lucreze de sarbatori,sa fie evlavios,unii spun:,,Unde se trezeste omul acesta?S-au dus astfel de lucruri.Acestea au fost pt. vremurile vechi''.Iar daca le vei raspunde ceva,iti vor spune;,In ce epoca traiesti?Acestea nu se mai fac acum''.Incet,incet,le iau drept basme.Dar HRISTOS si ieri si azi si in veci e Acelasi.Daca cineva nu poate tine aceste porunci,macar sa spuna;,,Dumnezeule,am gresit'',si va fi miluit.Dar cel care nu respecta porunca cauta sa-i impuna si celuilalt acest lucru,si face aceasta pt. ca este mustrat de constiinta.Sa ducem un indracit intr-o atmosfera duhovniceasca si-i vom vedea tulburarea,deoarece e silit de atmosfera.Si acestia sunt mustrati de constiinta si incearca sa o innabuse prin cuvinte.Valorile le considera depasite,iar vechile oranduieli le inlocuieste cu faradelegi.Frumusetea duhovniceasca o socotesc ca fiind uratenie.Si uitati-va,acum se lupta cu Biserica,pentru distrugerea ei.Sa nu recunoasca acesti oameni,macar ca Biserica apara copiii,ii ajuta sa nu devina haimanale,ci ingaduie liber distrugerea lor.Biserica-i invata pe copiii si tineri sa fie cuminti,sa-i respecte pe ceilalti,sa se pastreze curat pt. a fi corect in societate.Dar lucrurile vor veni iarasi la locul lor.In Rusia,o batrana se ruga in genunchi intr-o biserica langa oicoana.Merge o femeie tanara,care era in acelasi timp om de stiinta,si-i spune:,,Acestea sunt lucruri depasite''.Atunci batrana i-a spus:,,La aceasta icoana unde ma rog si plang eu acum,vei veni si tu dupa o vreme si vei plange.Ale voastre ,ale stiintei vin si trec,dar CRESTINISMUL NU VA TRECE NICIODATA.''

[Marius22]

Pierdem din vedere puterea cuvantului pentru ca de mici, de cand invatam a ne folosi de el, deprindem numai comunicarea pe orizontala. In scoala, ne imbogatim vocabularul si invatam sau nu sa vorbim corect din punct de vedere gramatical. Mai invatam una sau doua limbi straine.

Dar nu este de ajuns. Puterea cuvantului se manifesta numai in comunicarea cu Dumnezeu, prin rugaciune. In Biserica, aflam ca exista atat pacatul "cu cuvantul" cat si "cuvantul cu putere multa". Comunicarea se muta asadar in alt plan, cel spiritual, unde cuvantul fie zideste, fie darama.

[dianagroza]

Cuvantul poate aduce fie moarte, fie dezbinare. Soacra mea mi-a povestit tot felul de intamplari nefericite care au inceput cu niste cuvinte spuse in gluma sau chiar cu respect. Va spun cazul unuia si daca mai vreti va mai zic si altele:
Doi barbati, stand la un pahar (de fapt mai multe, ca asa se obisnuieste) si discutand vrute si nevrute, unul dintre ei isi aminteste ca l-a pus nevasta-sa sa cumpere ceva si era deja prea tarziu pentru a mai gasi. Celalalt auzind numele nevestei prietenului de pahar, prins de flama, ii zice "las-o ca nu se supara, ca eu stiu ce-i poate capul". Celalalt nedumerit, probabil de felul cum a zis, l-a intrebat cum o cunoaste si acesta i-a raspuns ca el cunoaste toate femeile din sat, inclusiv pe nevasta astuia, pentru ca si pe la ea a fost. Sotul, nu a mai zis nimic, dar in capul lui diavolul a bagat o idee. Apoi, dupa ore de baut, cei doi se despart la miezul noptii. Sotul inselat, ca sa zic asa, s-a dus acasa a pus mana pe un topor si a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. Aceasta a lasat copiii in pat si a reusit sa fuga in camasa de noapte la mama ei, ramanand doar cu o rana la picior in urma loviturii de topor. A doua zi, s-a dat vestea in sat ca nenea X a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. In cele din urma, a auzit si cel care a povestit presupusa aventura si s-a dus la sotul gelos sa se jure ca a GLUMIT. Au mers pe la Biserica, s-au jurat in fata preotului si nevasta si prietenul ca nu s-a intamplat nimic intre ei, si intr-un final s-au impacat. Ideea e ca femeia s-a intors acasa, dar barbat-su de cate ori se imbata o batea ca-si amintea ca a fost "inselat". Si uite asa de la o vorba proasta, femeia a plecat tot cu copii si l-a lasat pe sot, care a devenit un betiv notoriu.

În prealabil postat de dianagroza

Doi barbati, stand la un pahar (de fapt mai multe, ca asa se obisnuieste) si discutand vrute si nevrute, unul dintre ei isi aminteste ca l-a pus nevasta-sa sa cumpere ceva si era deja prea tarziu pentru a mai gasi. Celalalt auzind numele nevestei prietenului de pahar, prins de flama, ii zice "las-o ca nu se supara, ca eu stiu ce-i poate capul". Celalalt nedumerit, probabil de felul cum a zis, l-a intrebat cum o cunoaste si acesta i-a raspuns ca el cunoaste toate femeile din sat, inclusiv pe nevasta astuia, pentru ca si pe la ea a fost. Sotul, nu a mai zis nimic, dar in capul lui diavolul a bagat o idee. Apoi, dupa ore de baut, cei doi se despart la miezul noptii. Sotul inselat, ca sa zic asa, s-a dus acasa a pus mana pe un topor si a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. Aceasta a lasat copiii in pat si a reusit sa fuga in camasa de noapte la mama ei, ramanand doar cu o rana la picior in urma loviturii de topor. A doua zi, s-a dat vestea in sat ca nenea X a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. In cele din urma, a auzit si cel care a povestit presupusa aventura si s-a dus la sotul gelos sa se jure ca a GLUMIT. Au mers pe la Biserica, s-au jurat in fata preotului si nevasta si prietenul ca nu s-a intamplat nimic intre ei, si intr-un final s-au impacat. Ideea e ca femeia s-a intors acasa, dar barbat-su de cate ori se imbata o batea ca-si amintea ca a fost "inselat". Si uite asa de la o vorba proasta, femeia a plecat tot cu copii si l-a lasat pe sot, care a devenit un betiv notoriu.

Acesta este un cliseu pe care l-am auzit in multe variante.
Morala : Nu va lasati barbatii la birt!Alcoolul dauneaza grav sotiei!
Multumim Diana pentru buna ta intentie.Din partea mea, poti sa mai povestesti.

[costel]

În prealabil postat de Marius22

Pierdem din vedere puterea cuvantului

Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea la un moment dat: "pastrez o amintire din vremea cand aveam optsprezece ani. Scrisesem a treia mea piesa de teatru, care se monta la Teatrul National Studio din Bucuresti. Ma aflam, ca autor, la repetitia generala. O repetitie generala este prefigurarea exacta a premierei de a doua zi, un spectacol care se joaca in decoruri, costume, lumini, machiaje, cu grija de a corecta tot ce e de corectat, de implinit tot ce e de implinit. Pe scena, inainte de ridicarea cortinei, un vacarm de necrezut: regizorul de spectacol striga si urla dintr-o parte, regizorul de culise striga si urla din alta, maestrul de lumini tipa ragusit spre cei din spatele proiectoarelor, masinistii imping si fixeaza ultimele elemente de decor, ciocanele scrasnesc, fierastraiele ragaie, costumierele alearga de la un actor la altul, de la o actrita la alta, cu acul in mana si ata dupa gat, peruchierul inca mai pudreaza tamplele cuiva... In acest timp se apropie de mine o tanara care avea in piesa un rol de zana (de fapt, era inca eleva de liceu si se pregatea pentru scena), imbracata intr-o rochie lunga, alba, diafana, si-mi spune:
– Ce fericit trebuie sa fii dumneata, domnule Anania!
– Ce trebuie sa inteleg prin asta, domnisoara? am intrebat eu, nedumerit.
– Cand te gandesti ca toata aceasta lume se misca numai pentru ca dumneata ai scris!
Atunci mi-am dat seama de puterea magica a cuvantului. Stai linistit in camaruta ta, scrii o piesa de teatru si provoci vacarme si fericiri, aplauze sau huiduieli, succese sau esecuri pe care nu ti le-ai imaginat. Scrii un scenariu de film si insufletesti cartoane, scrii un libret de opera si misti o padure de instrumente muzicale. Atunci am priceput cum a rostit Dumnezeu doar doua cuvinte si a urnit universul".

[MariS_]

Puterea cuvantului este imensa. El poate forma suflete sau le poate ucide.
Iar sufletul e lucrul cel mai de pret al nostru. Nu aruncati cuvinte, nu
inveninati cuvinte, nu omorati CUVANTUL. Cuvantul are viata doar daca
are si dragoste in el.
Har, smerenie si jertfa de sine.