Rugaciunea si plansul

[Silencer]

Sf. Ignatie Brancianiov zice sa preschimbam lacrimile firesti(lumesti) indata cum apar in lacrimi duhovniceshti... Adica pentru un oarecare motiv plingi, atunci sa iti aduci aminte de pacatele tale, de cele duhovniceshti...

Citat din scrierile lui Sf. Ignatie Brancianinov despre lacrimi:
"Silirea este de trebuinta mai ales atunci cand din pricina firii cazute sau a rautatii demonilor apare in noi vreo pornire sau tulburare pacatoasa: atunci este nevoie neaparat sa rostim ceva mai auzit cuvintele plangatoare ale rugaciunii.
Plansul material,mashinal,auzit, deosebit de silit nu este pe potrvia celor neputinciosi, fiindca zguduie trupul si pricinuieste in el o durere si o suferinta chinuitoare. Aceasta durere si suferinta au fost asemuite de Partinti cu durerile celei care nashte; in urma lor apare o slabiciune insemnata chiar la nevoitorii puternici.
Monahilor zdraveni la trup le este cu putinta si de folos o silire mai puternica spre plins si lacrimi. Pentru ei e de trebuinta (mai ales cand sunt incepatori) sa spuna cuvintele rugaciunii cu glas plangator, asa incat sufletul care doarme somnul mortii din pricina betiei pacatului, sa se trezeasca la glasul plansului si sa se patrunda el insusi de simtamantul plansului. "

Poate eu nu inteleg ceva corect ? Ce inseamna "silit" dar ?

[calator prin ploaie]

...orice lacrimi izvorate din iubire pentru ceea ce iubeste Dumnezeu....sunt de la El....sigur in rugaciune precum scrisesem..e bine sa ajungem sa plangem de bucurie pentru tot ceea ce este Dumnezeire...( creatie , iertare, darurie, recunostinta etc...)trebuie citit cu profunzime ce exprim...continutul e larg, chit ca vor fi ca de obicei, carcoteli...

[costel]

În prealabil postat de Dumitru73

poate si eu as plange daca m-as certa cu mama.
dar crezi ca ei i-ar placea sa ma vada plangand?
si-ar rupe carnea de pe ea ca sa ma vada iar fericit.

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

[calator prin ploaie]

Dumnezeu cred ca nu face troc cu noi...Si am convingerea aceasta deoarece este UNICUL care ne iubeste profund , total si neconditionat...Greu de inteles unora , insa asa este....

[Marius22]

Atat lacrimile de pocainta cat si cele ce exprima bucuria "intalnirii" lui Dumnezeu in semeni si in creatie, sunt mari taine ale vietii duhovnicesti.

Dar aceste doua forme exterioare de manifestare, sunt roadele plansului launtric. "Plansul existential" dupa Izvorul vietii.

Un lucru este cert. Cine nu plange in lumea aceasta dupa Domnul, asemenea unui prunc dupa mama sa, o va face necontenit in cea viitoare, unde este "plangerea si scrasnirea dintilor".

Cred ca si acesta poate fi unul din sensurile cuvintelor Mantuitorului: "De un veti fi ca pruncii, nu veti intra in Imparatie ...".

[Silencer]

Totushi referitor la citatul care l-am scris mai sus, cum intelegeti ?
Nu inteleg sensul cuvantului "silire" in citat...

[George.m]

În prealabil postat de costel

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu. Lacrimeaza cand simte dragostea lui Dumnezeu in inima sa.
Referitor la asta, spunea Parintele Savatie Bastovoi:

"Lacrimile? Stiti…Dar hai sa va spun un caz cu parintele Rafail Noica, despre care voi stiti mai multe decat mine, ca sunteti din zona. A fost la noi intr-o noapte [la schituletul de la Bogaltin] si am slujit Liturghia cu el, si pe urma am stat de vorba. Eu auzisem de acest parinte Rafail, dar nu credeam bine despre el. Eu m-am gandit, zic, iara romanii astia au facut…, fiul lui Constantin Noica…, ma rog.

Avea cineva o carte cu el si spune: “Ai citit Rafail Noica? Scrie bine”. Zic: “Ce fel de Noica?” Zice: “Fiul lui Constantin”. “Nu mai cartesc, zic, daca-i fiul lui Constantin Noica. Nu-mi place cum fac romanii tot felul de povesti si mituri despre cine vrei si despre cine nu vrei, mai ales credinciosii. Sunt satul de intelectuali”.

Si spun ca si atunci cand a venit, nu prea mi-au tremurat mie genunchii, nici nu aveam de gand sa-l intreb ceva, ca nu aveam nevoie. Dar dupa ce am slujit Liturghia, m-am aprins de dragoste pentru el si mi-am cerut blagoslovenie sa-l intreb cateva vorbe.

Si vreau sa va spun despre lacrimi. Stateam si vorbeam ceva despre pravila, despre rugaciune, stiti, cum ne rugam. Parintele statea in pat, ca era obosit, si-mi pare ca si cam bolnav, iar eu stateam jos pe podea, langa dansul. Eu am inceput sa fac o apologie a pravilei, ca, de, cand o faci, ai putina mangaiere, iar cand n-o faci, ai prilej de pocainta. Si el imi strange mana si se uita la mine si imi zice: “Dumnezeu nu este pravila, Dumnezeu este dragoste”. Si atunci i s-au inlacrimat ochii.

Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumnezeu este dragoste. Ati vazut vreodata? Atunci cand nu ne vedem mult cu cineva, la intalnire plangem. Dar mai ales se vede asta la batranii de prin sate, care au copiii plecati, si-i vad foarte rar, poate doar de Paste. Si vezi acesti batrani cum ii asteapta in gara si cand ii imbratiseaza plang. Dar ei plang de bucurie, si numai ei stiu de ce mai plang, ce-si mai amintesc atunci, ce mai gandesc, pentru ca plansul acela e o mare bucurie.

Asa cred eu ca sunt lacrimile astea cand spunem: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat”(Ps. 84,11), atunci cand noi ne-am imbratisat cu Dumnezeu si, iaca, plangem, pentru ca nu ne-am vazut de mult.

Stiti, asa ma gandesc, ca or fi asa lacrimi. Dar sunt si oameni care n-au lacrimi in afara, lacrimile lor sunt inauntru. Sunt unii asa mai plangaciosi, dar sunt si care…. Asa, cred ca sunt fel de fel. Importanta e bucuria noastra. Ca lacrimile fara bucurie nu sunt nimic, “cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera”(Ps. 125,5). Asa ca, intai lacrimile, pe urma bucuria…cu lacrimi."

Cules din volumul “Ieromonah Savatie Bastovoi-Despre curaj si libertate in ortodoxie", Editura Sofia, Bucuresti-2006, de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog (cf. sursa)

[camy_d]

În prealabil postat de Hartford

Camy alea sint altfel de lacrimi, asa si eu cind vad la tv necazuri si pe cineva care plinge hop si eu incep a plinge. Plinsul la rugaciune este altfel.

Niciodată nu mi-am plâns păcatele

[Marius22]

În prealabil postat de Silencer

Totushi referitor la citatul care l-am scris mai sus, cum intelegeti ? Nu inteleg sensul cuvantului "silire" in citat...

Lacrimile cele duhovnicesti sunt ele dar dumnezeiesc, insa este necesar sa ne aducem si noi aportul in a le dobandi.

"Silirea" spre plans o poate avea numai cel ce are trezvia mintii si a inimii. Cand simte ca i se strecoara in suflet o pricina a plansului dupa cele ale lumii, acesta e cu luare aminte, pentru a o transforma in temei pentru plansul duhovnicesc. In aceasta stare, omul isi plange slabiciunea, nu numai pacatul, ci si pornirea spre pacat.

[costel]

În prealabil postat de George.m

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu.

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.