Ecumenism-pareri

[Mihnea Dragomir]

Există un ecumenism bun şi un ecumenism rău. În funcţie de cum îl definim. E mai simplu de spus ce NU ESTE (sau nu ar trebui să fie) ecumenismul. Astfel:
-ecumenismul NU trebuie să însemne târguirea credinţei, lucru despre care Biblia nu ne dă nici un exemplu. "Negocierile" de la "întâlnirile ecumenice" nu trebuie să fie pe principiul "mai dai tu, mai las eu", astfel încât să se ajungă la o religie nouă, făcută de oameni.
-ecumenismul nu trebuie să însemne irenism, adică minimalizarea până la pierderea legăturii cu realitatea a deosebirilor de credinţă. Un lucru e clar: propoziţia "Cristos este Dumnezeu" nu este echivalentă cu propoziţia "Baal este Dumnezeu". A stabili asemenea echivalenţe înseamnă relativism apostat, nu ecumenism.
-ecumenismul nu trebuie să îşi facă un scop din sine. Este, însă, un excelent mijloc pentru ca să fie cât mai mulţi angajaţi pe drumul mântuirii şi pentru ca Biserica să aibă mai multă forţă şi credibilitate publică, fapt foarte important mai ales în zilele noastre şi în cele ce vor veni.

Bine, bine, se va spune, şi atunci ce rămâne ? Ce aduce, de fapt, nou acest ecumenism despre care vorbim atâta ? Noutatea ţine de optică, nu de credinţă. Ecumenismul bun este o simplă deprindere de a vedea jumătatea plină a paharului. Este deprinderea de a vedea în celălalt, cel care poate că nu a avut şansa deplinei revelaţii, un frate: un purtător, ca şi noi, al chipului lui Dumnezeu.