Exista dumnezeu?

[Traditie1]

În prealabil postat de Dumitru73

pana nu de mult am avut o singura rugaciune: DA-MI SACRED Doamne!!!
si mi-a dat ... de nu m-am mai vazut ...

Rugăciunea aceea era o greșeală. Tu practic îi cereai lui Dumnezeu să te îndoctrineze. Scopul nostru este aflarea adevărului, nu adoptarea forțată a unei ideologii. Autoforțarea ta de a crede poate fi cauza (sau una din cauzele) eșuării în necredință.

În căutarea adevărului în teorie trebuie să păstrăm un echilibru, să nu cădem în extreme, nici în fanatism religios nici în fanatism pentru știință sau altceva. Dar nici fanatism în necredință. Fanatismul ideologic de orice fel reprezintă o auto-mințire.

Dar precizez: dacă în domeniul teoriei trebuie să fim moderați, în domeniul practicii trebuie să fim extremiști. Nu se poate să ne apropiem de adevăr fără o sacrificare totală a vieții noastre. Cei ce-și iubesc viața nu vor ajunge la profunzimea sensurilor existenței fiindcă egoismul lor animalic îi va abate mereu spre lucrurile imediate.

Adevărul și sacrificiul sunt inseparabile.

[gabriela8]

În prealabil postat de Dumitru73

. si pana nu de mult am avut o singura rugaciune: DA-MI SACRED Doamne!!!
si mi-a dat ... de nu m-am mai vazut ...

Dumnezeu iti da situatiile prin care poti dobandi credinta, doar nu te astepti ca lucrurile sa se petreaca precum o vraja...?! Important este sa vezi situatiile respective si sa inveti din ele, altfel...

[Dumitru73]

În prealabil postat de Traditie1

Importantă nu e credința ci viața sfântă și cunoașterea. Atât timp cât trăiești așa cum trăiesc majoritatea credincioșilor, ai tot atâtea șanse de mântuire ca și ei căci Dumnezeu nu e nedrept. Dar eu cred că acești credincioși nu se mântuiesc, fiindcă nu sunt învățați să renunțe la viața lor, vor să-și împlinească poftele și urmăresc asta toată viața. Față de niște astfel de oameni, cu toată credința lor cu tot, iubirea lui Dumnezeu se răcește și îi va lepăda în final. Ei sunt ca niște animale care trăiesc pentru lucrurile de sub simțuri și nu au ce căuta în împărăția curăției și sfințeniei.

Iar căutarea lui Dumnezeu nu se face în mod filozofic ci prin bunăvoință, adică prin dorința de a te pune în slujba Lui, de a-ți dedica viața Lui. Numai unui astfel de om i se descoperă Dumnezeu.

Deci atât timp cât nu renunți la voința ta, degeaba speri să ajungi la cunoașterea adevărului.

stiu ce ai spus.
"trebuie sa crezi in pofida oricarei evidente".
asta nu este cale de urmat.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Traditie1

Rugăciunea aceea era o greșeală. Tu practic îi cereai lui Dumnezeu să te îndoctrineze. Scopul nostru este aflarea adevărului, nu adoptarea forțată a unei ideologii. Autoforțarea ta de a crede poate fi cauza (sau una din cauzele) eșuării în necredință.

În căutarea adevărului în teorie trebuie să păstrăm un echilibru, să nu cădem în extreme, nici în fanatism religios nici în fanatism pentru știință sau altceva. Dar nici fanatism în necredință. Fanatismul ideologic de orice fel reprezintă o auto-mințire.

Dar precizez: dacă în domeniul teoriei trebuie să fim moderați, în domeniul practicii trebuie să fim extremiști. Nu se poate să ne apropiem de adevăr fără o sacrificare totală a vieții noastre. Cei ce-și iubesc viața nu vor ajunge la profunzimea sensurilor existenței fiindcă egoismul lor animalic îi va abate mereu spre lucrurile imediate.

Adevărul și sacrificiul sunt inseparabile.

e gresit sa ceri credinta?
nu am cerut indoctrinare, am cerut motive de a crede.

În prealabil postat de Dumitru73

e gresit sa ceri credinta?
nu am cerut indoctrinare, am cerut motive de a crede.

Si mai zici ca Dumnezeu nu te iubeste!... Pai tu nici nu stii ce ceri si nici nu intelegi ca deja ai primit partea frumoasa a motivatiei de a crede si de a multumi pentru asta. Daca Dumnezeu si-ar pune mintea cu tine, ar fi simplu sa te aduca in ghearele disperarii. Tu ai foarte mult din ce altii isi doresc cu disperare, dar nu realizezi. Probabil iti dai seama dupa ce pierzi acel ceva. Imi amintesc de cineva care, pentru ca nu se intelegea cu sotul, ii cerea lui Dumnezeu sa-l faca pe el sa inteleaga drumul drept (fiindca era cam razvratit in materie de credinta) Si atunci Dumnezeu i-a dat un cancer cumplit, iar intr-un an a reusit sa vada drumul drept si sa-l regrete din toata inima pe cel ratacit, dar asta i-a folosit doar lui, ca mantuire, nu ei care s-a rugat atat si care a ramas vaduva la 42 de ani si cu doi copii. Vei zice ca Dumnezeu e crud. Asta ar insemna ca IL ACCEPTI. Si nu, nu e crud, ci doar ofera ceea ce-i ceri, dar in felul lui. Deci, ai mare grija ce si cum ceri, ca niciodata nu se stie!...

[Pippo_]

În prealabil postat de Traditie1

Cei ce-și iubesc viața nu vor ajunge la profunzimea sensurilor existenței fiindcă egoismul lor animalic îi va abate mereu spre lucrurile imediate.

As spune ca "cei ce-si iubesc placerile exagerate, viciile, obisnuintele" si nu viata in sine. Viata trebuie iubita, altfel cum?!

[Traditie1]

În prealabil postat de Dumitru73

stiu ce ai spus.
"trebuie sa crezi in pofida oricarei evidente".
asta nu este cale de urmat.

Aia se refera la o etapă superioară a procesului de cunoaștere. Tu începe cu începutul, caută să renunți la ambițiile tale și vei vedea cum încep să se limpezească lucrurile.

e gresit sa ceri credinta?
nu am cerut indoctrinare, am cerut motive de a crede.

Trebuie să pleci de la adevăr. Tu ai plecat de la o idee preconcepută, că ea, credința ar fi ceva bun. Ai căzut dintr-o extremă în alta, de la fanatism religios la fanatism ateist.

[Traditie1]

În prealabil postat de Pippo_

As spune ca "cei ce-si iubesc placerile exagerate, viciile, obisnuintele" si nu viata in sine. Viata trebuie iubita, altfel cum?!

Domnul Hristos spune că trebuie să ne urâm până și sufletul:

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.


Dar nu e vorba de ură, de aversiune ci de sacrificiu. Numai dacă sacrificăm tot ni se va revela Adevărul. Calea gnostică e nedespărțită de sacrificiu. Iar sacrificiul e permanent, până la mormânt.

Nu ni se cere o viață etică, așa cum cred chiar și credincioșii îmbunătățiți, ci sacrificiul total. De aceea doar Sfinții se mântuiesc, fiindcă numai ei și-au sacrificat viața în întregime. Nu prin mutilări, flagelări sau alte manifestări patologice (cum se întâmplă pe la 'sfinții' catolici) ci prin permanenta tăiere a voii proprii și căutarea voii lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Traditie1

Domnul Hristos spune că trebuie să ne urâm până și sufletul:

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.

“Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Ev. Matei 10:37-38)
Eu cred ca e o mica mare diferenta!...

În prealabil postat de Dumitru73

e gresit sa ceri credinta?
nu am cerut indoctrinare, am cerut motive de a crede.

daca nu te superi poti sa enumeri citeva motive ca sa crezi,adica ce ai cerut.