Spovedania

E foarte greu pentru cineva care merge pentru prima oara la spovedit, sa nu treaca printr-o confuzie nu tocmai placuta. Cand constiinta e incarcata cu pacate grele, trebuie timp si smerenie, trebuie rugaciune si mai ales vointa de a te indrepta si de a nu mai repeta ceea pana nu demult erai atat de obisnuit sa faci. Ba mai mult: pana sa fii eliberat de intregul lest, se vor napusti asupra ta mai multe tentatii ca niciodata, pe orice cale, inclusiv in vis. Daca esti slab, cazi din nou, poate mai adanc decat inainte, daca constientizezi ca esti in fata unei lumi nevazute pe care n-o poti invinge decat cu ajutorul smereniei si credintei, iti spui ca meriti tot raul ce ti se intampla, si te rogi , te rogi, te rogi pana cand, tot ce era rau si te tenta odata, te lasa rece si indiferent. Atunci stii ca Dumnezeu te-a iertat, si iti va fi mai usor in tot ce intreprinzi, daca nu cumva ajungi sa te mandresti cu "iertarea" primita...

[ursulianu cristian]

daca vreti ca preotul sa va acorde mai mult timp pt spovedanie merge-ti atunci cand nu e post si nu o sa m-ai fie asa dpe graba.
cred ca fiecare preot s-ar bucura

[zaharia_2009]

Am citit postarea din deschidere si in felul acesta m-au napadit mai multe ginduri si gusturi legate de noi oamenii, de dumnezeire si de duhovnici .
Noi oamenii, vesnic il scoatem dator si nedrept pe D.zeu gasindu-i lui sau slujitorulilor Lui tot felul de pacate si de neajunsuri . Niciodata insa nu vrem sa stam si sa judecam profumd si indelungat la cine este si ce vrea sa fie dumnezeirea si cine suntem noi , care este rostul sau indatoririle noastre si ce vrem in acest context .
Este adevarat ca tot timpul exista o recomandare cum ca duhovnicul trebuie sa fie intr-o arecare asemanare, similitudine, dorinte si trairi (evident scara de amplitudine difera dintre cei doi) cu ucenicul sau , cu fiul sau duhiovnicesc .
Subiectul a mai fost discutat pe acest forum si s-au dat si exemplele de rigoare . Asa de exemplu se stie ca pina aproape de batrinete(adica pina sa ii inmoaie neputinta trupului) gheronul Cleopa sau Arsenie Boca sau Papacioc erau duhovnici f. pretentiosi si cereau multicel ucenicului (ma repet : fiului duhovnicesc)adica multa nevointa de pravila individuala si viata cit mai corecta in duh si adevar. In schimb parintele Paisie Olaru , care era mult mai putin aspru , era mai ingaduitor si mai iertator si mai trecator cu vederea si mai cu rabdare pina ce te curatai de patimi si de marile pacate .
Pt. o asemenea situatie parintele Rafail Noica a fost intrebat despre ai cui ucenici s-au mintuit, cei ai lui Paisie Olaru sau ceilalti . Schimnicul a raspuns ca si pe linga un parinte dar si pe linga ceilalti s-au mintuit fii duhovnicesti numai ca pe linga unii s-au mintuit un gen de fii (mai nevoitori, ei insisi mai aspri, mai dornici de viata riguroasa si care au ajuns pe anumite locuri in rai) iar pe linga ceilalti alt gen si apucind alt fel de locuri in rai (mai molicei, mai gingasi, mai putin rezistenti la infrinari de orice fel, mai putin bataiosi in lupta cu pacatul, s.a.m.d.).
Insusi parintele Rafail Noica spunea : eu nu te primesc la mine ca fiu duhovnicesc daca nu faci pravila serioasa (conforma cu virsta si cu puterile ei, precum si cu starea de sanatate) si nu lupti tare pt. mintuire . Daca nu voiesti sa te nevoiesti, te duci la altii . Clar , scurt si f. explicit .

Deci spuneam ca este adevarat ca trebuie sa existe o arecare afinitate sufleteasca intre duhovnic si ucenic dar aceasta conditie este aleatorie si nu capitala .
Spuneam ca noi ortodocsii de nenumarate ori ne rafuim in sufletul nostru cu D.zeu si ii gasim vina pt. toate relele facute de noi . Asa de exemplu , daca mamica te cearta pt. ca te scarpini in nas sau la fund sau casti fara a pune mina la gura ori ca vorbesti in jargon cu adultii , asta facuta in mod public, nici nu te sinchisesti . Dar daca un preot te mustra clar, nominal pe tine ca tulburi rinduiala din timpul slujbei ori ca nu esti atent la slujba ori ca te fitii, vorbesti, etc, etc, orice, orice ... mama ce te mai superi si ce de greseli ii gasesti preotului si si lui D.zeu ca ingaduie asemenea preoti , s.a.m.d. !
Daca profesoara la scola te face albie de porci cind te preinde ca nu ai invata si iti si da o nota de 2 sau 3 , pai te doare crestine drept in cot . Dar daca te duci la duhovnic si ii spui pacatele si el incepe sa sape adinc si tot mai adinc sa vada de unde este isvorul lor si te pune apoi la canon serios si nu te impartaseste vreo 4-5 ani ... mama ce te enerveaza si cum ti se pare ca este zbir si capsoman si ca nu are nici un pic de talent psihologic ori ca habar nu are de pedagogie dar mai ales si mai ales ca nu tine cont ca lucreaza cu oameni. Pai cu oameni lucreaza duhovnicul sau cu pacate , in primul rind !
Ia sa ne gindim putin la situatia cind ne este bolnav trupul ! Mergem la doctor si in primul rind cautam unul cit mai bun, bun rau de tot , ca sa ne lecuiasca . Apoi ne lasam in seama lui si tot ce ne zice aia si facem si cu tot ceea ce ne mustra nici nu ne deranjeaza , rabdam orice . Poate sa ne bruscheze ca se grabeste , ori ca avem obiceiuri gresite si de aceea ne imbolnavim , ca suntem bolnavi de nesimtire pt. ca nu ne prezentam preventiv la consulting medical, s.a.m.d. Rabdam orice si de multe ori fara a cirti !
Cind insa ne imbolnavim sufleteste , datorita pacatelor, atunci nici nu descoperim bine duhovnicul potrivit si incepem sa punem conditii : sa fie asa si asa , sa nu-mi zica asa si asa, sa nu ma intrebe intimitati asa si asa, sa nu ma rusineze voit cautind sa sape cit mai mult dupa pacat ci sa se multumeasca cu ce ii spun eu , sa nu ma puna la canon si mai ales sa nu cumva sa indrasneasca sa nu ma impartaseasca pt. ca il las balta (auzi acolo, cica eu il las balta pe el !) si ma duc la altul care chiar daca ii spun ca am avortat acum 2 saptamini el imi spune sa nu mai fac asa ceva , ca ma iarta deoarece Hristos este dragoste oarba si iarta orice facem noi neconditionat si ma impartaseste si uite, gata totul se lamureste si cu duhovnicii acestia !

Eu personal am asista(adica am asteptat sa se termine spovedania) intro minastire la spovedania a doi soti in virsta de 34 ani , care nu se spovedisera nici o data si a durat 9 ore pina au iesit . Voi fratilor credeti ca a fost o marturisire de mintuiala sau ca s-a stat la o sueta ?

Revenind ,rareori se intimpla ca si crestinul , mai ales cel incepator, sa mearga din proprie dorinta (neconstrins) la spovedit , sa-si puna inima in mina duhovnicului marturisind tot, tot, tot, ce a facut (adica sa fie f. pregatit pt. spovedanie), sa se caiasca cu adevarat de pacatele sale si ca urmare a adevaratei cainte sa inceteze sa mai faca asemenea lucruri, si sa primeasca cu bucurie canonul si constient fiind ca acesta si numai acesta este medicamentul cel mai potrivit pt. a-si vindeca sufletul.
De obicei omul face cam cum il taie capul si de acolo in colo numai D.zeu cu mila daca mai traieste sau nu , daca o rupe cu pacatul sau nu, daca voieste sa se primeneasca si sa treaca prin baia celui de al doilea botez ca astfel renascut curat sa inceapa o noua viata . De cele mai multe ori se lasa cu nemultumire, delasare , recadere in aceleasi pacate si se finalizeaza totul cu nemultumirea asupra duhovnicului si cu cuvinte de genu :,, bai, daca era asta un duhovnic asa cum zice lumea ca este pai stia sa se poarte cu mine si sa ma scape de pacate si de suferinta , dar este si el un popa ca toti hotii astia care zic ca sunt slujitorii lui D.zeu. Pai si D.zeu , daca este D.zeu nu vede cum procedeaza astia ? Nu au tact, nu au maniere, nu ma iarta, nu au rabdare, auzi, cica sa o rup eu brusc cu pacatul !"

Din toate aceste motive ne invata parintii biserici ca nici atunci cind ne rugam pt. a gasi un duhovnic potrivit noua sa nu spunem in rugaciune : ,, doamne , da-mi si mie un duhovnic pe sufletul meu " ci sa ne rugam asa :,, doamne, ajuta-mi sa ma gaseasca si pe mine un duhovnic potrivit mie ca sa ma pot mintui !"
In relatia duhovnic-ucenic conditiile nu i se pun duhovnicului , cum de altfel nu i se pune nici doctorului, nici profesorului , nici sefului de la serviciu , nici parintilor , nici sotului ci ucenicului care voieste sa intre in viata adevarata si caruia i se cere ascultare neconditionata . Ascultind astfel , ne invata batrinii bisericii, ca chiar daca s-ar intimpla ca duhovnicul sa dea un sfat gresit D.zeu intoarce situatia in asa fel incit pina la urma totul iese bine , pt. rugaciunile duhovnicului si pt. ascultarea fiului duhovnicesc !

Dar toate aceste adevaruri nu scuteste desigur duhovnicii de neintrerupta nevointa in perfectionarea harismei duhovnicesti prin rugaciune si cunoasterea teologiei cit mai multa si mai bine in mod continuu precum si a firii omului !

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Adriana-Simona

Altii dupa o spovedanie nu au mai calcat pragul bisericii toata viata lor, si unii dintre ei au trecut la alte religii mai permisive,...

Nu e obligatoriu sa nimeresti din prima un duhovnic care ti se potriveste. Pentru ce sa-ti schimbi religia daca poti sa gasesti un alt preot ortodox caruia sa i te spovedesti? In momentul in care ai gasit omul care te face sa te simti in largul tau, duhovniceste vorbind, ramai la el si mantuiti-va impreuna.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu e obligatoriu sa nimeresti din prima un duhovnic care ti se potriveste. Pentru ce sa-ti schimbi religia daca poti sa gasesti un alt preot ortodox caruia sa i te spovedesti? In momentul in care ai gasit omul care te face sa te simti in largul tau, duhovniceste vorbind, ramai la el si mantuiti-va impreuna.

Problema e alta ! Se caută "Religii permisive " ! Auzi unde am ajuns, şi cât de parşiv lucrează diavolul ?

În prealabil postat de Adriana-Simona

Adeseori am auzit/vazut inclusiv aici pe forum sfaturi generice date unor oameni deznadajduiti si foarte ispititi.
Printre ele cel mai des este: du-te si te spovesdeste.
Dar apoi am aflat cazuri destul de grave.
O fetita din gimnaziu la sfatul acesta dat de profa de religie, dupa ce s-a spovedit s-a sinucis la scurt timp. Stiam cu totii ca are probleme in familie si ca ducea o viata dupa cum dictau revistele pentru fete, si ca era foarte frustrata. Dar ce i-ar fi putut spune parintele (caci era un parinte bun) sa o determine sa faca astfel de gest?
Altii dupa o spovedanie nu au mai calcat pragul bisericii toata viata lor, si unii dintre ei au trecut la alte religii mai permisive, iar altii desi se spovedesc in continuare nu spun tot, ci doar ce le convine, apoi se lauda altora, ca au facut si aia dar la parintele nu i-au spus ca sa nu se supere pe ei.

Ma gandeam: oare nu de multe ori spovedania prea in graba, fara a cunoaste realmente omul?
Si nu tot de atatea ori omului i se dau verdicte aspre, fara sa i se arate, fara sa i se explice de ce nu e bine ce face, fara sa i se aminteasca ca Dumnezeu il iubeste cu adevarat si il iarta.
Nu ar trebui acordat mai mult timp cunoasterii omului inainte de spovedanie?
Nu ar trebui sa i se faca o scurta cateheza a iubirii inainte de a-l lua la rost? (mai ales daca pana in acel moment nu a avut contact cu Dumnezeu si cu Biserica)

Cineva cand se duce la spovedit trebuie sa fie gata sa spovedeasca toate pacatele pe care si le aminteste (si daca din greseala/uitare a zis ceva gresit, sau a uitat ceva,sa rectifice la a doua spovedanie) si trebuie sa fie mai ales dispus sa accepte mustrarea. Pai daca ii zici pacate, doar n-ai vrea preotul sa-ti zica "bravo, mai fa!", logic ca trebuie sa te certe, sa-ti explice cum e bine si de ce ai gresit, sa te indrume,etc.

Spovedania se face in graba doar daca asa vrea cel ce se spovedeste. Trebuie sa il anunti pe preot daca ai multe de spus, astfel, daca nu are timp sa te asculta atunci, sa-ti spuna cand sa vii, sau sa fragmentati spovedania in cateva zile.

Doamne ajuta!

P.S.- daca simti ca cearta preotului te-ar putea impedica sa spui anumite pacate, zi-i adevarul. Spune-i sincer, "parinte, am de zis niste pacate despre care stiu ce implicatii au, dar mi-e atat de rusine si de greu sa le zic incat va rog sa ma lasati sa le zic fara sa ma intrerupeti, si daca vreti sa ma certati, certati-ma la urma pt ele." Fii sincer pur si simplu... e mai usor asa.

[alex.petrisor]

În prealabil postat de Adriana-Simona

Adeseori am auzit/vazut inclusiv aici pe forum sfaturi generice date unor oameni deznadajduiti si foarte ispititi.
Printre ele cel mai des este: du-te si te spovesdeste.
Dar apoi am aflat cazuri destul de grave.
O fetita din gimnaziu la sfatul acesta dat de profa de religie, dupa ce s-a spovedit s-a sinucis la scurt timp. Stiam cu totii ca are probleme in familie si ca ducea o viata dupa cum dictau revistele pentru fete, si ca era foarte frustrata. Dar ce i-ar fi putut spune parintele (caci era un parinte bun) sa o determine sa faca astfel de gest?
Altii dupa o spovedanie nu au mai calcat pragul bisericii toata viata lor, si unii dintre ei au trecut la alte religii mai permisive, iar altii desi se spovedesc in continuare nu spun tot, ci doar ce le convine, apoi se lauda altora, ca au facut si aia dar la parintele nu i-au spus ca sa nu se supere pe ei.

Ma gandeam: oare nu de multe ori spovedania prea in graba, fara a cunoaste realmente omul?
Si nu tot de atatea ori omului i se dau verdicte aspre, fara sa i se arate, fara sa i se explice de ce nu e bine ce face, fara sa i se aminteasca ca Dumnezeu il iubeste cu adevarat si il iarta.
Nu ar trebui acordat mai mult timp cunoasterii omului inainte de spovedanie?
Nu ar trebui sa i se faca o scurta cateheza a iubirii inainte de a-l lua la rost? (mai ales daca pana in acel moment nu a avut contact cu Dumnezeu si cu Biserica)

Problema aceasta este extraordinar de important de rezolvat.
Asa e.
Ai dreptate la tot ce spui.
Sa ne rugam pentru toti.
Te imbratisez.

[fallen]

Ce trebue sa facem cand ne e rusine sa mergem la spovedanie, cand ne gandim ca sigur n-o sa il gasim pe preot disponibil, ca o sa ne amane pe alta data, ca vrea sa "ne dea cu flit", sa scape de noi, ca nu suntem printre enoriasii lui favoriti, ca poate il plictisim cu problemele noastre, care nu sunt asa grave ca ale altora, ca poate ocupam timpul care ar fi putut fi folosit in scopul mantuirii altcuiva?

Dacă nu-ți înțelege nevoile duhovnicești, dacă simți că nu te ajută, poate nu e duhovnicul potrivit și ar trebui să cauți sfat la altul.
Cred că e foarte folositor un preot care să te îndrume în felul în care îți rânduiești viața. Personal, îmi doresc unul care să-mi întărească obișnuințele bune, dându-mi canoane precise, cu o rânduială de rugăciune, de post, de fapte bune.

Schimbarea... E vorba, de fapt, de pocăință, adică de metanoia, de înnoirea, schimbarea gândirii, a minții. De curățirea ei pentru a ne deschide harului. Pentru a avea o legătură reală cu Dumnezeu. A cunoaște răul din inima și din mintea noastră și a-l îndepărta înseamnă a trece de la întuneric la lumină. Iar această cunoaștere, conștientizare a stării de păcat în care suntem (căci în general ne credem destul de buni) vine în urma rugăciunii, a postului, a citirii Scripturii și a Părinților înduhovniciți.

[fallen]

Nu e chiar asa nasol, e chiar de treaba, dar mai are si alta ocupatie (preda religie) si nu ma nimeresc niciodata intr-un moment potrivit. Si totusi, sfaturile lui sunt foarte asemanatoare cu ale tuturor celorlalti oameni, doar ca e mai neutru (adica nu cum zic altii "tu gresesti, sefu are intotdeauna dreptate, sau sotul are, sau mama, sau tata). intr-adevar, dupa ce m-am spovedit a fost mult mai bine, o vreme, dar acum parca nu se mai poate, parca ma evita , cine stie poate il depaseste 'cazul' meu. Stiti ce mi-a spus azi? Ca daca eram o persoana slaba avea Dumnezeu grija de mine altfel (mai mult), dar m-a lasat sa ma descurc singura fiindca stie ca pot. Oare chestia asta, de a-i spune omului lucruri care ii sunt pe plac, care-l incurajeaza, se invata la scoala, sau e urmare a altor calitati? Sau e o metoda de manipulare ? De ce altii imi spun exact pe dos, adica lucruri care ma dor, si asta o fac culmea cei care ar trebui sa-mi fie mai apropiati, si apoi sustin ca 'asta e adevarul, ce vroiai sa te mint?" Adica cu alte cuvinte aia care-mi zic de bine (ma incurajaza) ma mint?
Sau ar trebui safac eu un proces de selectie si sa cred ceea ce imi convine mai mult, sau ceea ce simt in inima mea? Si daca ma insel?