Animalele au suflet?

[Eugen7]

Animalele nu au minte, după cum spune şi psalmistul „omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”[7], deci omul, printr-o vieţuire pur trupească (instinctuală, bazată exclusiv pe cele şase simţuri trupeşti), renunţă de bună voie la cinstea comuniunii cu Dumnezeu, la viaţa cea adevărată.

Sufletul omului, spun Sfinţii Părinţi, „este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet” [8] .

Sfânta Scriptură precizeazăcă toate vietăţile animale au suflet, căci “tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă …”[9], Dumnezeu le dă aceeaşi hrana materială pentru trup ca şi nouă oamenilor (evident după căderea în păcat a lui Adam). Sfinţii Părinţi spun că „trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale. [10]“. Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”[11], deci omul nu are doar un suflet simplu (cu afecte sufleteşti: bucurie, tristeţe, iubire, ură etc. ) precum au animalele, ci a primit un suflet spiritual (cugetător, gânditor, raţional, deci cu conştiinţa existenţei fiinţiale şi nemuritor, cu posibilitatea unei vieţi duhovniceşti) direct de la Dumnezeu, fiind astfel o creatura directă a Lui.

„Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: «Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului»“[12]. Reţinem că toate vietățile animale au suflet viu, însă doar sufletul omului este spiritual aşa cum am arătat mai sus.

Astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [13] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [14] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [15] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele sufletești; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [16]. Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

Hristos Domnul spune clar că "Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic" [17] subliniind că măreția omului, "chipul si asemănarea"[18] lui cu Dumnezeu este exclusiv în sufletul său. Trupul omului (ca şi cel al animalelor), e făcut din pământ ca "să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” [19]. Nu vom intra acum în amănunte referitor la învierea morţilor[20] cu trup şi suflet la a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Tot Domnul Iisus Hristos ne avertizează "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." [21]

Dogma creștin-ortodoxă, bazându-se pe Sfânta Scriptura şi pe învăţătura Sfinților Părinți, mărturisește că Dumnezeu este creatorul vieții, Cel care a creat toate formele de viață (vegetale şi animale) inclusiv pe om, din pământ (materie) şi din acest motiv între om şi animale nu este nici o diferență fiziologică (trupească), ci una exclusiv de natură sufletească , pentru că numai sufletul omului este spiritual (cugetător, rațional, gânditor) şi nemuritor. Nu trebuie să confundăm inteligenţa cu rațiunea. Există inteligenţă artificială, inteligente sunt şi animalele, însă gândirea, cugetarea, raţiunea, este proprie doar omului pe Pământ. Întâlnim aceleaşi șase simţuri trupeşi atât la om, cât şi la animale: auz, văz, miros, gust, tactil (pipăit), echilibru. Sistemul nervos al trupului are un sistem senzorial dedicat fiecărui simț. Sfânta Scriptura nu intră în amănunte despre modul „cum” a apărut şi s-a dezvoltat viața pe planeta noastră în toată diversitatea ei, ci spune doar că Dumnezeu este cauza vieții şi EL poartă de grija la toată creaţia Sa, iar această grijă faţă de creaţie este numită pronie în limbajul teologic.

Raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduce la concluzii raţionale, or animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale (bazate pe simţurile trupeşti), Creatorul, înzestrând fiinţa (firea) animalelor cu anumite caracteristici specifice, cu simţuri trupeşti superioare, compensează lipsa lor de rațiune. Astfel unele animale au văzul mult mai bun decât omul, altele, mirosul, altele, gustul, altele, auzul, altele ,echilibrul, iar altele, simțul tactil (pipăitul). Reţinem că şi animalele au suflet (însă nespiritual şi pieritor), deci au sentimente. Astfel Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea, căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor".

[7] Psalmul 48,12,21.
[8] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[9] Facerea 1,30.
[10] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[11] Facera 2,7.
[12] Facerea 9,9-10.
[13] Evrei 4,12.
[14] Efeseni 4,23.
[15] I Tesaloniceni 5,23.
[16] I Corinteni 15,40-45.
[17] Ioan 6,63.
[18] Facera 1,26-27.
[19] Ecclesiaticul 12,7.
[20] Marcu 12,25.
[21] Matei 10,28.

[Traditie1]

În prealabil postat de Eugen7

Sufletul omului, spun Sfinţii Părinţi, „este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet”

Sufletul nu e o substanță ci este ipostasul, persoana, chipul lui Dumnezeu, ființa autoconștientă sau conștiința umană.

Sfânta Scriptură precizeazăcă toate vietăţile animale au suflet, căci “tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă …” Dumnezeu le dă aceeaşi hrana materială pentru trup ca şi nouă oamenilor (evident după căderea în păcat a lui Adam). Sfinţii Părinţi spun că „trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale. “.

Vechiul Testament e o culegere de mituri fără legătură cu felul cum a făcut Dumnezeu lumea. Iar prin suflare de viață nu se înțelege acolo viața conștientă ci chiar răsuflarea, respirația. Anticii identificau procesul respirator cu viața, de unde și originea cuvântului românesc suflet, de la suflare.

Dacă animalele au suflet, adică viață conștientă, înseamnă că ele sunt ipostase, chipuri ale lui Dumnezeu. Dar ideea că Dumnezeu a făcut niște făpturi conștiente condamnate la o existență mizeră și la dispariție nu are sens. Animalele au fost făcute spre slujba omului, sunt simple obiecte, de aceea uciderea lor nu e un păcat.

Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”[11], deci omul nu are doar un suflet simplu (cu afecte sufleteşti: bucurie, tristeţe, iubire, ură etc. ) precum au animalele, ci a primit un suflet spiritual (cugetător, gânditor, raţional, deci cu conştiinţa existenţei fiinţiale şi nemuritor, cu posibilitatea unei vieţi duhovniceşti) direct de la Dumnezeu, fiind astfel o creatura directă a Lui.

Ceea ce a dezvoltat gândirea umană a fost limbajul. Fără limbaj, omul ar fi fost ca un animal. Limbajul este cel care dezvoltă gândirea abstractă. Este un dar al lui Dumnezeu dar nu un implant, așa cum sugerezi tu. Copiii crescuți izolați de comunitățile umane devin autiști tocmai din pricină că nu adoptă limbajul în primii ani de viață, critici pentru formarea personalității.

Dacă tu susții că animalele au afecte, bucurii, tristeți etc tu afirmi următoarele aberații:

-Că Dumnezeu dă viață conștientă unor făpturi ce vor fi nimicite (ce rost ar avea aceasta?)

-Că animalele ar avea totuși rațiune, pentru că tristețea și bucuria nu sunt senzații fizice ci stări mintale generate de gândirea abstractă

-Că toate animalele ar avea experiențe la fel de complexe.


Referitor la ultimul punct, dacă e să ne luăm după știința ateistă, animalele nu au senzații la fel de complexe. Animalele neevoluate nici nu au organe de simț sau de percepție a durerii. Insectele au un văz sau auz total diferit de al mamiferelor etc. Deci ce animale susții tu că ar avea senzații de durere sau cu atât mai mult de tristețe? Și bacteriile și gândacii sau numai câinii și pisicile?

"Raționamentele" tale sunt generalizări aberante, gândire utopică, fără nici o legătură cu realitatea sau cu bunul simț.

„Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: «Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului»“[12]. Reţinem că toate vietățile animale au suflet viu, însă doar sufletul omului este spiritual aşa cum am arătat mai sus.

E vorba de o poveste, degeaba cauți să-i dai semnificații. Cum se poate încheia legământ cu o ființă care nu e rațională? Care nu gândește abstract? Nu vezi cum te contrazici?

Reţinem că şi animalele au suflet (însă nespiritual şi pieritor), deci au sentimente. Astfel Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea, căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor".

Încetează să gândești prin citate. Scrierile Părinților sau Scriptura sunt date să ne ajute, nu să înlocuiască gândirea noastră. Și ele pot fi greșite în unele aspecte. Fanatismul de care dai dovadă nu te va conduce la adevăr.