Psaltirea in versuri

[NECTARIE]

Psalmul 118, partea a doua

Psalmul 118, continuare



Sunt al Tău, mă mântuieşte,

Aştept să-mi dai îndreptări;

Păcătosul mă pândeşte,

Pentru rele încercări.


Nu pot spune eu, vreodată,

C-am plinit porunca Ta -

Ea e pentru oameni dată,

Eu pot numai încerca.


Ţi-am iubit legea cu totul.

Toată ziua cuget, cuget...

Gândul bun e de la Domnul

Şi puterea-n dreptul umblet.


Mai mult decât toţi duşmanii

Şi decât învăţătorii

Mai mult chiar decât bătrânii

Înţeleg calea-ndreptării.


Fiindcă eu mi-am pus frână

Pentru viaţa în păcat;

Iar a Domnului meu mână

Mă smereşte ne-ncetat.


Doamne, Tu mi-ai sădit lege

De la care nu m-abat.

Iar sufletul meu culege

Mierea graiului curat.


Deci urât-am nedreptatea,

Că e întuneric greu.

Strălucirea, bunătatea

Din poruncă, râvnesc eu.


Legea Ta mă luminează,

E făclie de nestins.

Calea mi-o înseninează,

Pasul mi-e spre Tine-ntins!


Hotărârea mea e luată:

Voi urma pe Dumnezeu;

Iubesc a Sa judecată,

Care arde tot ce-i rău.


Umilinţa mă-nconjoară.

Doamne, viaţa o aştept!

Îngăduie să răsară

Pe-a mea limbă, graiul drept.


Sufletul e-n a Ta mână

Şi nu uit că eşti Stăpân;

Legea Ta îmi este lună,

Soare, -n care eu rămân!


Păcătoşii mi-au pus cursă,

Dar eu nu m-am rătăcit.

Viclenia lor ascunsă,

Legea mi-a dezvăluit.


Graiurile mântuirii

Eu în veac le moştenesc.

Ele-s calea fericirii,

În inimă le sădesc.


Iar fiinţa mi se pleacă,

Legea să o împlinesc;

În păcat nu se îneacă,

De nedrepţi eu mă feresc.


Doamne, Tu eşti Ajutorul,

În Tine nădăjduiesc,

Tu îmi eşti Sprijinitorul,

Înspre Tine îndrăznesc!


Depărtaţi-vă îndată

Cei vicleni, rău-voitori;

Viaţa mea e luminată

De Domnul Mântuitor!


Apără-mă, mă viază,

După sfatul Tău cel drept!

Doamne, nu se ruşinează

Aşteptând, cel înţelept.


Veşnic voi gândi la Tine,

Mântuit, spre slava Ta;

Tu ai defăimat pe cine

N-a fost bun în viaţa sa.


Păcătosul calcă legea

Şi nedrept e gândul lui.

N-am iubit fărădelegea,

Ci porunca Domnului.


Străpunge-mi trupul cu frica

Judecăţilor de taină;

Să nu făptuiesc nimica

Ce-mi aduce vreo rea faimă!


Vieţuiesc doar în dreptate,

De aceea nu mă da

Celor ce-mi fac strâmbătate.

Dăruieşte-mi mila Ta!


Condu-mă cu bunătate,

Să nu fiu vorbit de rău;

Ştiu că numai Domnul poate

Mântui sufletul meu!


Învaţă-mă îndreptarea,

Robul Tău sunt, milă ai;

Îţi voi cerceta cărarea,

Dacă-nţelepciune-mi dai.


Să lucrezi, e vremea, Doamne,

Cei răi, legea Ţi-au stricat;

Urmez poruncile Tale,

Nelipit de vreun păcat!


Piatra preţioasă-mi pare

Un nimic strălucitor,

Pe lângă a Ta cărare,

Sfântă, de Mântuitor.


Minunat Îţi e cuvântul,

Eu pe el îl cercetez -

Luminează-ntreg pământul,

Necurmat mă prosternez!


Cuvântul Tău dă putere,

Din prunci face înţelepţi;

Doamne, mila Îţi voi cere,

Să fiu printre oameni drepţi!


Paşii mei se îndreptează

Urmând sfânt cuvântul Tău;

Nu vreau să mă stăpânească

Vreun păcat, vreun lucru rău...


Scoate-mă din clevetire

Şi porunca-Ţi voi păzi;

Creşte-mă în mântuire,

Faţa Ta o voi zări!


Izvoare-mi ţâşnesc, de lacrimi,

Din ochi trişti, pentru păcat.

Doamne, Tu, drept judeci inimi,

Numai Tu eşti nepătat!


Porunca Ta este dreaptă,

Sfântă şi fără cusur.

Spre Tine, râvna mă poartă,

La păcat nu mă îndur.


Cuvântul Tău străluceşte,

Aur lămurit în foc.

Robul Tău mult îl iubeşte

Şi nu l-a uitat deloc!


Eu sunt tânăr, dar tot cuget

Spre dreptarul ce mi-ai pus;

Iar al defăimării muget

Se ridică până sus.


Dreptatea nu-Ţi e de-o clipă,

Ci-i al veşniciei dar.

Adevărul se-nfiripă

În lege, ca îndreptar.


Peste mine vin necazuri,

Cu grele nevoi mă lupt,

Însă ale mele gânduri

Înspre Domnul gardu-au rupt.


De-mi vei da înţelepciune,

Nimic nu mă va clinti.

Stăruind în fapte bune,

Legea Ta voi împlini!


Strig cu inima spre Tine:

Să m-auzi, să mă asculţi,

Ca să mă zidesc în bine,

Mila spre mine să-Ţi muţi!


Strig spre Tine, Doamne Sfinte,

Mântuire să îmi dai!

Păzesc cele poruncite,

Prin a mea faptă şi-n grai.


Din zori strig şi strig întruna,

Rugă cu nădejde strig,

La Tine nu e minciuna,

Prin poruncă, mă ridic!


Deschid ochii dimineaţa,

Înspre Domnul cugetând,

La tot rostul şi la viaţa

Ce-am primit-o, la cuvânt.


Să-mi auzi glasul tăcerii,

Mila Ta să nu-mi ascunzi,

Viaţă-n locul disperării

Să îmi dai, să mă pătrunzi!


Se apropie de mine

Cei ce mă batjocoresc;

Cu păcat şi prigonire

Ei spre mine se pornesc.


Şi nu Ţi-au respectat legea,

De Tine s-au depărtat;

Iară Tu, Doamne, eşti Calea,

Aproape şi-adevărat!


Cuvintele Tale, toate,

Veşnice sunt şi-nţelepte;

Vezi-mi umilinţa mare,

Mila Ta să mă îndrepte!


Judecă-mi pricina mie,

Fă-mă viu, cum ai promis;

Cel ce e-n necurăţie

A căzut în greu abis.


Doamne, Tu ai daruri multe,

După ele mă viază,

Răi mulţi vor a mă abate

De la calea ce-ndreptează.


Eu nu plec din a Ta lege,

Cu durere văd la mulţi

Că nu vor să Ţi se plece

Şi trăiesc ... nepricepuţi.


Eu iubesc a Ta poruncă,

De ea nu mă depărtez;

Mila Ta să mă ajungă,

Ca în Tine să viez!


Adevărul este veşnic,

Iar cuvântul Tău e plin

De mila Celui puternic,

Îndreptar ne e, divin.


În zadar voi, căpetenii,

Pe mine mă prigoniţi.

Eu, de oameni, nu mă sperii,

Degeaba vă străduiţi!


Inima mi se-nfioară

Doar de-al Domnului cuvânt.

Mă bucur ca de-o comoară,

Sfaturile Lui aflând.


Urăsc toată nedreptatea,

N-o vreau şi-o dispreţuiesc;

Mă hrănesc cu bunătatea,

Legea Domnului iubesc!


De şapte ori, eu Te laud,

Că eşti Drept Judecător;

În fiece zi aplaud

Prin rugă, pe Ziditor.


Cei care Îţi află legea

Şi de ea nu se smintesc

Primesc răsplătire: pacea,

Darul Tău nespus, ceresc.


Aşteptat-am mântuirea,

Doamne, legea Ţi-am iubit;

Am trăit în împlinirea

Poruncilor, negreşit.


N-am ascuns de Tine umbră

De vreun gând necugetat;

N-am avut voire sumbră

De cădere în păcat.


Ruga mea să-Ţi stea aproape,

Înainte-Ţi s-o primeşti!

Adevărul să mă scape,

Doamne, să mă-nţelepţeşti!


Gura mea să Îţi rodească

Slavă, laudă şi cânt.

Buzele să răspândească

Rugăciune pe pământ!


Să rostesc cuvântul vieţii,

În care m-ai învăţat.

Pe cărările dreptăţii,

Mila Ta m-a îndrumat.


Mâna Ta mă izbăvească,

Poruncile am ales,

Ca să mă călăuzească

Nopţi şi zile, cât mai des.


Doritu-Ţi-am mântuirea,

La cuvânt am cugetat;

Viu voi fi şi-Ţi dau slăvirea

Din suflet înaripat!


Mă ajuţi cu-a Ta certare

Şi cu cercetarea Ta.

Rătăcit-am, ca o oaie,

Doamne, nu Te voi uita!


Caută pe robul Tău,

Doamne, Dumnezeul meu!