Femeia:sotie,mama,profesionista

[sophia]

În prealabil postat de caty_deea

Citind diferite topicuri mi.am dat seama din nou ca sunt o pacatoasa si va multumesc pt asta,dar imi pare rau ca daca m.ar vedea unii dintre voi pe strada m.ar judeca.De ce?
Timp de 6 ani de zile de cand merg la biserica(de la 17) eu nu am pus pantalon,ruj,rimel pe mine.Eram efectiv mironosita cum imi spune tata.De ceva timp am inceput sa am mari ispite:ma simt frustrata,neatragatoare.Am inceput sa port blugi din cauza faptului ca sunt pe drum 12 sau 13 ore pe zi si din comoditate fiind nevoita uneori sa ma schimb in uniforma in garderoba unisex in care nu e tocmai placut sa iti rulezi dresul de lycra in vazul barbatilor(nu de alta ,dar s.ar putea sa ii ispitesc.vezi topicul cu ispitele barbatilor).Am inceput sa imi dau cu fond de ten pe cearcane si cu rimel,ca altfel tradez cele 6 ore dormite si muuultele cosuri din cauza poluarii din Bucuresti.
Astea sunt lucruri pe care doar femeile le inteleg si nici dintre ele toate.
Si va intreb eu acum ce sa faca o femeie crestina care trebuie sa faca atati copilasi cati ii da Dumnezeu,care trebuie sa stie sa ramana frumoasa si pt sotul ei(parul pe picioare displace multora ,ochii umflati etc) sa fie fresh si profesionista la locul de munca chiar daca a copt fursecuri pt cei 3,4...6 copii pana la miezul noptii) DAR IN ACELASI TIMP SA PLACA LUI DUMNEZEU?
As vrea sfaturi mai ales de la mame si sotii care inteleg exact care e dilema mea,dar apreciez si gandurile bune si incurajatoare ale barbatilor
Si inca ceva:daca barbatul trebuie sa poarte straie barbatesti si femeia pe cele femeiesti,de ce in picturile din biserica Sfintii au vesminte in functie de vremurile in care traiau sau de meseria pe care o aveau?Am observat ca aveau robe lungi sau nu stiu cum sa le numesc,iar ostasii au uniforme mai scurte cu pantaloni.

Mai pe scurt asta este si problema mea: cum sa ma impart intre credinta si lume (sot, serviciu, prieteni, colegi, persoana mea etc.) pentru ca adeseori exista incompatibilitati.
Si nu este vorba neaparat, sau numai de aspectul exterior, de machiaj, sau haine, ci poate mai ales de activitati, de timp dedicat, de felul de a fi.
Incep sa-ti raspund (si nu numai tie), cu ultima parte.
Ceea ce vezi tu in icoane, in functie de cine si cand le-a pictat si ce a stiut despre vremea de acum 2000 ani, este traditia vremii si a locului.
In zona aceea si astazi lumea se imbraca altfel decat noi vesticii. Si barbatii, la fel ca femeile, se infasoara din cap pana in picioare si nu poarta pantaloni.
Pur simplu acolo este cald, umed si sunt si furtuni de nisip (mai in tarile arabe). Vesmintele acelea sunt pentru a-i proteja de soare, de vant, de nisip.
Nu au nimic de a face cu religia.
Nu stiu cum este cu vesmintele preotilor si cum erau acum 2000 ani, dar cred ca originea era tot aia de protectie fata de clima.
Iisus insusi, dupa ceea ce vedem noi in icoane si filme, era imbracat cu un vesmant tipic zonei. Nu purta panataloni si isi acoperea capul cu panza.
Si de la El au preluat si monahii.

Revin acum la prima parte a intrebarii si iti spun ca eu una inca n-am gasit raspuns.
Cu machiajul si hainele ar fi insa o solutie simpla si normala: moderatia.
Ceva simplu, care sa fie potrivit si la biserica si la serviciu sau in oras.
Curat, ingrijit, usoara corectie a imperfectiunilor, haine si incaltari moderate ca dimensiuni si culoare. Nu mini, dar nici de manastire.
Nu papusi vopsite, sau masti de teatru, dar nici la voia intamplarii.
Si nu este vorba aici de barbati, ci de tine insati in primul rand, de respectul cuvenit tie si celor din jur.
Repet: nu trebuie sa fim in lume ca la manastire.
Monahii au regulile lor, nu se sinchisesc nici de ei si nici de cei din jur, desi la maici eu am vazut totusi altceva.
Preotii insisi, citeam intr-o carte de liturgica, au obligatii inainte de slujba: trebuie sa se imbaieze, sa-si aranjeze parul, barba, unghiile, sa-si ia haine curate.
Uneori chiar smintesc ei insisi, cand le simti sapunul, deodorantul si alte cosmetice pe care le folosesc.
Si atunci?
Si s-a mai raspuns de multe ori la anumite lucruri:
1. Credinta este in cea mai mare parte in sufletul si fapta omului (smerenie, milostenie, cumintenie) si nu in haine.
2. Sunt barbati care cauta la femei diverse lucruri. Unii vor trup si vopsea, altii vor dimpotriva copilul, naturaletea. Nu este o regula. Cate fete cuminti nu au patit-o, cate fetite mici, nevinovate.
3. In biserica trebuie sa fim tot noi si sa fim cuminti, dar moderati. Si nu trebuie sa judecam pe altii, ci sa ne concentram la rugaciunea noastra.

In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).

[B0gdana]

Din moment ca traim in lume, trebuie sa ne adaptam ca sa nu smintim oamenii. Aspectul ingrijit, acesta e important! Daca ai sprancene foarte stufoase penseaza-le moderat (nu suntem la manastire ca sa punem sa nu ne pensam). Acoperirea imperfectiunilor, de asemenea, e un lucru ce trebuie facut. In legatura cu vestimentatia, cum a zis cineva, nici foarte mari sa fie hainele, nici stramte. In toate trebuie evitat extremul si pastrat undeva la mijloc. Consider parul natural foarte frumos si fata frumoasa fara farduri la ochi, rimel, rujuri ci doar ingrijire si acoperirea imperfectiunilor. Si inca un lucru important: zambetul.

Pt cea care a inceput topicul, o inteleg. Asa cum au zis si altii TREBUIE ajutor din partea sotului. Si nu-ti fie frica, Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce. "Dar ea (femeia) se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie. "
Sper sa-ti foloseasca incurajarile mele!
Doamne ajuta

[caty_deea]

În prealabil postat de sophia

Mai pe scurt asta este si problema mea: cum sa ma impart intre credinta si lume (sot, serviciu, prieteni, colegi, persoana mea etc.) pentru ca adeseori exista incompatibilitati.
Si nu este vorba neaparat, sau numai de aspectul exterior, de machiaj, sau haine, ci poate mai ales de activitati, de timp dedicat, de felul de a fi.
Incep sa-ti raspund (si nu numai tie), cu ultima parte.
Ceea ce vezi tu in icoane, in functie de cine si cand le-a pictat si ce a stiut despre vremea de acum 2000 ani, este traditia vremii si a locului.
In zona aceea si astazi lumea se imbraca altfel decat noi vesticii. Si barbatii, la fel ca femeile, se infasoara din cap pana in picioare si nu poarta pantaloni.
Pur simplu acolo este cald, umed si sunt si furtuni de nisip (mai in tarile arabe). Vesmintele acelea sunt pentru a-i proteja de soare, de vant, de nisip.
Nu au nimic de a face cu religia.
Nu stiu cum este cu vesmintele preotilor si cum erau acum 2000 ani, dar cred ca originea era tot aia de protectie fata de clima.
Iisus insusi, dupa ceea ce vedem noi in icoane si filme, era imbracat cu un vesmant tipic zonei. Nu purta panataloni si isi acoperea capul cu panza.
Si de la El au preluat si monahii.

Revin acum la prima parte a intrebarii si iti spun ca eu una inca n-am gasit raspuns.
Cu machiajul si hainele ar fi insa o solutie simpla si normala: moderatia.
Ceva simplu, care sa fie potrivit si la biserica si la serviciu sau in oras.
Curat, ingrijit, usoara corectie a imperfectiunilor, haine si incaltari moderate ca dimensiuni si culoare. Nu mini, dar nici de manastire.
Nu papusi vopsite, sau masti de teatru, dar nici la voia intamplarii.
Si nu este vorba aici de barbati, ci de tine insati in primul rand, de respectul cuvenit tie si celor din jur.
Repet: nu trebuie sa fim in lume ca la manastire.
Monahii au regulile lor, nu se sinchisesc nici de ei si nici de cei din jur, desi la maici eu am vazut totusi altceva.
Preotii insisi, citeam intr-o carte de liturgica, au obligatii inainte de slujba: trebuie sa se imbaieze, sa-si aranjeze parul, barba, unghiile, sa-si ia haine curate.
Uneori chiar smintesc ei insisi, cand le simti sapunul, deodorantul si alte cosmetice pe care le folosesc.
Si atunci?
Si s-a mai raspuns de multe ori la anumite lucruri:
1. Credinta este in cea mai mare parte in sufletul si fapta omului (smerenie, milostenie, cumintenie) si nu in haine.
2. Sunt barbati care cauta la femei diverse lucruri. Unii vor trup si vopsea, altii vor dimpotriva copilul, naturaletea. Nu este o regula. Cate fete cuminti nu au patit-o, cate fetite mici, nevinovate.
3. In biserica trebuie sa fim tot noi si sa fim cuminti, dar moderati. Si nu trebuie sa judecam pe altii, ci sa ne concentram la rugaciunea noastra.

In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).

Poate o sa iti raspunda o mama si sotie careia ii reuseste acest lucru(cred ca e o de 3 x femeie :D).Eu nu sunt casatorita,deci nu am nici sot nici copii.Ma impart doar intre facultate si servici si abia reusesc .Dar am simtit purtarea de grija a Lui Dumnezeu care ma ridica atunci cand simteam ca nu mai pot

[o copila]

În prealabil postat de sophia

In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).

Ca te critica unul si altul ...asta nu conteaza, niciodata nu trebuie sa incerci sa ii multumesti pe toti pentru ca nu vei putea.
Conteaza foarte mult sa ai un sot pentru care sa conteze Dumnezeu, asa e mult mai usor sa tii posturile, sa mergi la biserica.
De asemenea, cred ca si prietenii ti-i alegi oarecum in functie de afinitati. Adica nu cred ca esti prietena cu niste tipi/tipe care injura, sau hulesc sau sunt betivi, etc.
Cat despre rugaciune, nu trebuie neaparat sa mergi la biserica ca sa te rogi, adica o poti face in drum spre casa, sau in timp ce gatesti.
Si la servici poti fii un bun crestin, prin felul in care te comporti, cum vorbesti cu colegii, cum iti indeplinesti sarcinile.
Este greu, intr-adevar sa le impaci pe toate, dar nu imposibil.....parerea mea. Si sincer, multumesc lui Dumnezeu pt tot ce am, chiar daca uneori mi-as dori ca ziua sa aiba 25 de ore, dar decat sa fiu singura, sa am timp doar pentru mine si pt tabieturile mele, mai bine asa, ma simt mult mai implinita.
In concluzie, eu cred ca tot ceea ce faci o poti face sub amprenta crestinismului, casnicie, prieteni, servici. Iar cei din jur trebuie sa te accepte asa, daca vor, daca nu......

In urcusul spre mantuire fiecare intampinam adesea ispite care par de netrecut. Pentru fiecare gest crestinesc ducem practic o lupta cu noi insene. Atat viata de familie cat si viata monahala presupun sacrificii, dar alte cai de mantuire nu exista. Fiecare om este dator sa-si duca crucea care i-a fost data. Daca fugim de cruce, nu avem cum sa ne mantuim. Crucea casatoriei ne ajuta sa luptam cu egoismul si cu multe alte pacate. Important este cum vom iesi din aceasta lupta: invingatori sau invinsi.


Si mie mi se intampla ca atunci cand carpesc intr-o parte, se fisureaza in alta parte. Ma intorc si aplic un petec si acolo si merg mai departe. Pentru orice, caut sa am o dispozitie speciala, astfel incat sa reusesc sa pun suflet.


Am invatat sa nu-mi fac idol din nimeni, prin urmare le mai cer celor din jur sa ma si accepte asa cum sunt. Ca sotie, ca mama si ca profesionista. Imi impun niste rigori si niste praguri atat ca mama, cat si ca femeie cat si ca profesionista. Nu fac tot ce pot pe niciun plan. Incerc sa-I fac loc si Lui Dumnezeu in viata mea si sa-L asez intr-un loc mai de cinste.

Ca sotie, ma straduiesc sa ,,fac ascultare'' , dar solicit sa fiu ascultata. Nu-mi propun sa gandesc cu mintea sotului meu. ,,Uit'' in mod special cate un lucru nefacut, uite-asa ca sa nu ma trezesc ca sotul e nevoit sa-mi caute nod in papura daca vrea sa se certe. Nici macar din curatenie sau din gatit nu mi-am facut idoli. Gatesc cu placere, dar nu exagerat. Nu sterg praful in fiecare zi.

Ca profesionista, imi place sa muncesc corect, dar nu tintesc spre functii care sa atentenze prea mult la timpul meu liber. Nu vreau bani multi ,,cu orice pret''. Dupa ce m-am confruntat cu boala, am invatat sa inlocuiesc dorinta de afirmare cu satisfactia pentru lucrul bine facut. Si atat.

Ca mama, nu mi-am rasfatat copilul dandu-i bani multi, ci discutand cu el, citindu-i, alegandu-i cartile si filmele. I-am cumparat ceea ce am considerat ca-i este necesar, nu ceea ce aveau alti copii.

In calitate de crestina, aici lupta e dura si o duc si eu cum pot: acasa, la serviciu, in societate. M-am convins incet si sigur ca, daca nu zideste Domnul, in zadar munceste omul. Cat reusesc sa fiu pe placul lumii si cat reusesc sa fiu pe placul lui Dumnezeu, acestea sunt intrebari pe care le am in atentie la spovedanie. Sufletul meu este de asemenea important. Dar parca prea l-am lasat la urma! Iar Dumnezeu ne spune sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua!

Pentru o reusita pe toate planurile femeia are nevoie de credinta puternica. Nimic nu poate face singura, fara ajutorul lui Dumnezeu. Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti.

[caty_deea]

În prealabil postat de antoniap

In urcusul spre mantuire fiecare intampinam adesea ispite care par de netrecut. Pentru fiecare gest crestinesc ducem practic o lupta cu noi insene. Atat viata de familie cat si viata monahala presupun sacrificii, dar alte cai de mantuire nu exista. Fiecare om este dator sa-si duca crucea care i-a fost data. Daca fugim de cruce, nu avem cum sa ne mantuim. Crucea casatoriei ne ajuta sa luptam cu egoismul si cu multe alte pacate. Important este cum vom iesi din aceasta lupta: invingatori sau invinsi.


Si mie mi se intampla ca atunci cand carpesc intr-o parte, se fisureaza in alta parte. Ma intorc si aplic un petec si acolo si merg mai departe. Pentru orice, caut sa am o dispozitie speciala, astfel incat sa reusesc sa pun suflet.


Am invatat sa nu-mi fac idol din nimeni, prin urmare le mai cer celor din jur sa ma si accepte asa cum sunt. Ca sotie, ca mama si ca profesionista. Imi impun niste rigori si niste praguri atat ca mama, cat si ca femeie cat si ca profesionista. Nu fac tot ce pot pe niciun plan. Incerc sa-I fac loc si Lui Dumnezeu in viata mea si sa-L asez intr-un loc mai de cinste.

Ca sotie, ma straduiesc sa ,,fac ascultare'' , dar solicit sa fiu ascultata. Nu-mi propun sa gandesc cu mintea sotului meu. ,,Uit'' in mod special cate un lucru nefacut, uite-asa ca sa nu ma trezesc ca sotul e nevoit sa-mi caute nod in papura daca vrea sa se certe. Nici macar din curatenie sau din gatit nu mi-am facut idoli. Gatesc cu placere, dar nu exagerat. Nu sterg praful in fiecare zi.

Ca profesionista, imi place sa muncesc corect, dar nu tintesc spre functii care sa atentenze prea mult la timpul meu liber. Nu vreau bani multi ,,cu orice pret''. Dupa ce m-am confruntat cu boala, am invatat sa inlocuiesc dorinta de afirmare cu satisfactia pentru lucrul bine facut. Si atat.

Ca mama, nu mi-am rasfatat copilul dandu-i bani multi, ci discutand cu el, citindu-i, alegandu-i cartile si filmele. I-am cumparat ceea ce am considerat ca-i este necesar, nu ceea ce aveau alti copii.

In calitate de crestina, aici lupta e dura si o duc si eu cum pot: acasa, la serviciu, in societate. M-am convins incet si sigur ca, daca nu zideste Domnul, in zadar munceste omul. Cat reusesc sa fiu pe placul lumii si cat reusesc sa fiu pe placul lui Dumnezeu, acestea sunt intrebari pe care le am in atentie la spovedanie. Sufletul meu este de asemenea important. Dar parca prea l-am lasat la urma! Iar Dumnezeu ne spune sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua!

Pentru o reusita pe toate planurile femeia are nevoie de credinta puternica. Nimic nu poate face singura, fara ajutorul lui Dumnezeu. Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti.

Munca singura este istovitoare; munca impreunata cu rugaciunea este aducatoare de binecuvantare, spun Sfintii Parinti......FOARTE FRUMOS multumesc

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Mai pe scurt asta este si problema mea: cum sa ma impart intre credinta si lume (sot, serviciu, prieteni, colegi, persoana mea etc.) pentru ca adeseori exista incompatibilitati.
Si nu este vorba neaparat, sau numai de aspectul exterior, de machiaj, sau haine, ci poate mai ales de activitati, de timp dedicat, de felul de a fi.
Incep sa-ti raspund (si nu numai tie), cu ultima parte.
Ceea ce vezi tu in icoane, in functie de cine si cand le-a pictat si ce a stiut despre vremea de acum 2000 ani, este traditia vremii si a locului.
In zona aceea si astazi lumea se imbraca altfel decat noi vesticii. Si barbatii, la fel ca femeile, se infasoara din cap pana in picioare si nu poarta pantaloni.
Pur simplu acolo este cald, umed si sunt si furtuni de nisip (mai in tarile arabe). Vesmintele acelea sunt pentru a-i proteja de soare, de vant, de nisip.
Nu au nimic de a face cu religia.
Nu stiu cum este cu vesmintele preotilor si cum erau acum 2000 ani, dar cred ca originea era tot aia de protectie fata de clima.
Iisus insusi, dupa ceea ce vedem noi in icoane si filme, era imbracat cu un vesmant tipic zonei. Nu purta panataloni si isi acoperea capul cu panza.
Si de la El au preluat si monahii.

Revin acum la prima parte a intrebarii si iti spun ca eu una inca n-am gasit raspuns.
Cu machiajul si hainele ar fi insa o solutie simpla si normala: moderatia.
Ceva simplu, care sa fie potrivit si la biserica si la serviciu sau in oras.
Curat, ingrijit, usoara corectie a imperfectiunilor, haine si incaltari moderate ca dimensiuni si culoare. Nu mini, dar nici de manastire.
Nu papusi vopsite, sau masti de teatru, dar nici la voia intamplarii.
Si nu este vorba aici de barbati, ci de tine insati in primul rand, de respectul cuvenit tie si celor din jur.
Repet: nu trebuie sa fim in lume ca la manastire.
Monahii au regulile lor, nu se sinchisesc nici de ei si nici de cei din jur, desi la maici eu am vazut totusi altceva.
Preotii insisi, citeam intr-o carte de liturgica, au obligatii inainte de slujba: trebuie sa se imbaieze, sa-si aranjeze parul, barba, unghiile, sa-si ia haine curate.
Uneori chiar smintesc ei insisi, cand le simti sapunul, deodorantul si alte cosmetice pe care le folosesc.
Si atunci?
Si s-a mai raspuns de multe ori la anumite lucruri:
1. Credinta este in cea mai mare parte in sufletul si fapta omului (smerenie, milostenie, cumintenie) si nu in haine.
2. Sunt barbati care cauta la femei diverse lucruri. Unii vor trup si vopsea, altii vor dimpotriva copilul, naturaletea. Nu este o regula. Cate fete cuminti nu au patit-o, cate fetite mici, nevinovate.
3. In biserica trebuie sa fim tot noi si sa fim cuminti, dar moderati. Si nu trebuie sa judecam pe altii, ci sa ne concentram la rugaciunea noastra.

In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).

F. frumos scris, impresionant, sufleteste dar si realist . Dulce , duios si caramelizant de adevarat !
Atit de frumos ati scris sora incit mie unuia mi-ati frint inima si mi-a dat o lacrima ! Ati desfacut-o in doua ? Cu ce o sa mi-o coaseti acum, ca sa fiu iarasi crestin normal , ca la inceput ? Mie, dar si tuturor celor ce se vatama de cuvintul dvs, sa-i spunem dureros de realist ?
Daca nu ma puteti salva si nu-mi puteti coase inima la loc,am sa incerc singur dar mai am un singur fir dintr-o papiota pe care scrie :
,,Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decit pe mine nu este vrednic de Mine;cel ce iubeste pe fiu ori pe fica mai mult decit pe mine nu este vrednic de Mine.
Si cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de mine .
Cine tine la sufletul lui il va pierde , iar cine-si va pierde sufletul lui pt. Mine il va gasi." (Ev. Matei; capX; 37-39.).

Iar acul cu care voi coase l-am gasit intr-o cutiuta cu insemnele :
,,Nimeni care pune mina pe plug si se uita indarat nu este potrivit pt. imparatia lui D.zeu " (Ev. Luca, cap.IX;62)

Iar eu, un simplu si un incurcat in multe felurti de pacate , dupa ce mi-au trecut lacrimile cuvintelor dvs frumoase si dupa ce mi-am cusut inima mai am un singur gind netrecator :
,,Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti si lui D.seu si lui mamona" ! (Ev. Matei; cap.VI; 24).

Cuvintele frumoase pot emotiona... dar doar atit ! Dumnezeirea iti pune in inima sublimul ! Unele sunt de o secunda , celalalt de o vesnicie !

[caty_deea]

În prealabil postat de zaharia_2009

F. frumos scris, impresionant, sufleteste dar si realist . Dulce , duios si caramelizant de adevarat !
Atit de frumos ati scris sora incit mie unuia mi-ati frint inima si mi-a dat o lacrima ! Ati desfacut-o in doua ? Cu ce o sa mi-o coaseti acum, ca sa fiu iarasi crestin normal , ca la inceput ? Mie, dar si tuturor celor ce se vatama de cuvintul dvs, sa-i spunem dureros de realist ?
Daca nu ma puteti salva si nu-mi puteti coase inima la loc,am sa incerc singur dar mai am un singur fir dintr-o papiota pe care scrie :
,,Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decit pe mine nu este vrednic de Mine;cel ce iubeste pe fiu ori pe fica mai mult decit pe mine nu este vrednic de Mine.
Si cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de mine .
Cine tine la sufletul lui il va pierde , iar cine-si va pierde sufletul lui pt. Mine il va gasi." (Ev. Matei; capX; 37-39.).

Iar acul cu care voi coase l-am gasit intr-o cutiuta cu insemnele :
,,Nimeni care pune mina pe plug si se uita indarat nu este potrivit pt. imparatia lui D.zeu " (Ev. Luca, cap.IX;62)

Iar eu, un simplu si un incurcat in multe felurti de pacate , dupa ce mi-au trecut lacrimile cuvintelor dvs frumoase si dupa ce mi-am cusut inima mai am un singur gind netrecator :
,,Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti si lui D.seu si lui mamona" ! (Ev. Matei; cap.VI; 24).

Cuvintele frumoase pot emotiona... dar doar atit ! Dumnezeirea iti pune in inima sublimul ! Unele sunt de o secunda , celalalt de o vesnicie !

De ce nu sunteti mai direct?Stiam ca vorba cu 2 intelesuri nu e placuta in fata Lui Dumnezeu.Eu sunt asaaaa...mai grea de cap.Merit si eu o sansa?Imi explicati si mie ce ati vrut sa spuneti mai sus?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de caty_deea

De ce nu sunteti mai direct?Stiam ca vorba cu 2 intelesuri nu e placuta in fata Lui Dumnezeu.Eu sunt asaaaa...mai grea de cap.Merit si eu o sansa?Imi explicati si mie ce ati vrut sa spuneti mai sus?

Vai sora ce ma mustrati ! Dar de ce ma luati cu lucruri mai putin adevarate ? Cine v-a spus ca lui Hristos nu ii este placuta vorba cu doua intelesuri, cea in pilde si nu cea parsiva ? Pai chiar el , Hristos , de f. multe ori vorbea in pilde astfel ca mai mereu chiar apostolii lui nu il intelegeau si cereau lamuriri suplimentare . Iar cind a fost intrebat de ce se exprima asa a motivat (am sa ma exprim scurtind motivatia Mintuitorului): pt. a nu intelege decit cei ce voiesc sa caute adevarul, intelesul adinc al cuvintelor iar cei neinteresati sa se opreasca in fata acestora fara a le pricepe tilcul .

Eu, spre deosebire de pildele Mintuitorului pot spune ca ma fost chiar raspicat ! ce nu este de inteles ? Ca nu ne putem gindi cu aceiasi tarie si aceiasi iubire si acelasi interes la sot, copii, parinti, prieteni, colegi de servici ca la D.zeu ? Ca noi ne iubim pe toti cei de aproape desi inima noastra este toata ocupa de El. Ca de dorul Lui murim si ardem ca o faclie a luminarii de ceara curata !
Intru El muncim, traim, iubim,iertam, marturisim adevarul. El este totul pt. noi !

Daca nu ar fi asa nu am fi vrednici de imparatia Lui ! Ne-o spune chiar EL !

Ce este asa de greu de inteles ?
Sora exemplificata de mine a vorbit frumos despre impartirea ei eroica pe toate planurile vietii , despre membrii familiei, despre imbracaminte , despre rimelare, coafare, fardare , etc dar la fel de egal si despre El.
Vorbirea despre toti ceilalti a fost frumoasa, emotionanta dar mult prea putina, prea stearsa despre El. Si sa nu uitam ca tot asa ii este si trairea , precum a vorbit . Si atunci , pe cale de consecinta cum sa o numim , vrednica sau nu de imparatia lui D.zeu ?
Deci trebuie avuta mare grija pe cine bagam in inima noastra si cit loc de mare ii dam deoarece fiecaruia care il bagam in inima noastra ii facem loc din portia lui D.zeu pina ce constatam ca iubim toata lumea mult de tot iar pe D.zeu prea putin . Ori tocmai asta spune El la Matei : ,,... sa iubesti pe Domnul D.zeul tau din toata inima ta , cu toata puterea ta, din tot cugetul tau , cu tot sufletul tau "

[caty_deea]

În prealabil postat de zaharia_2009

Vai sora ce ma mustrati ! Dar de ce ma luati cu lucruri mai putin adevarate ? Cine v-a spus ca lui Hristos nu ii este placuta vorba cu doua intelesuri, cea in pilde si nu cea parsiva ? Pai chiar el , Hristos , de f. multe ori vorbea in pilde astfel ca mai mereu chiar apostolii lui nu il intelegeau si cereau lamuriri suplimentare . Iar cind a fost intrebat de ce se exprima asa a motivat (am sa ma exprim scurtind motivatia Mintuitorului): pt. a nu intelege decit cei ce voiesc sa caute adevarul, intelesul adinc al cuvintelor iar cei neinteresati sa se opreasca in fata acestora fara a le pricepe tilcul .

Eu, spre deosebire de pildele Mintuitorului pot spune ca ma fost chiar raspicat ! ce nu este de inteles ? Ca nu ne putem gindi cu aceiasi tarie si aceiasi iubire si acelasi interes la sot, copii, parinti, prieteni, colegi de servici ca la D.zeu ? Ca noi ne iubim pe toti cei de aproape desi inima noastra este toata ocupa de El. Ca de dorul Lui murim si ardem ca o faclie a luminarii de ceara curata !
Intru El muncim, traim, iubim,iertam, marturisim adevarul. El este totul pt. noi !

Daca nu ar fi asa nu am fi vrednici de imparatia Lui ! Ne-o spune chiar EL !

Ce este asa de greu de inteles ?
Sora exemplificata de mine a vorbit frumos despre impartirea ei eroica pe toate planurile vietii , despre membrii familiei, despre imbracaminte , despre rimelare, coafare, fardare , etc dar la fel de egal si despre El.
Vorbirea despre toti ceilalti a fost frumoasa, emotionanta dar mult prea putina, prea stearsa despre El. Si sa nu uitam ca tot asa ii este si trairea , precum a vorbit . Si atunci , pe cale de consecinta cum sa o numim , vrednica sau nu de imparatia lui D.zeu ?
Deci trebuie avuta mare grija pe cine bagam in inima noastra si cit loc de mare ii dam deoarece fiecaruia care il bagam in inima noastra ii facem loc din portia lui D.zeu pina ce constatam ca iubim toata lumea mult de tot iar pe D.zeu prea putin . Ori tocmai asta spune El la Matei : ,,... sa iubesti pe Domnul D.zeul tau din toata inima ta , cu toata puterea ta, din tot cugetul tau , cu tot sufletul tau "

Felul in care ati abordat.o pe sora noastra a relevat talentul dvs de judecator.Mai bine ii dadeati un sfat sau un citat din 5 cuvinte de la Sfintii Parinti sau din NT si intelegea dansa ce si unde greseste in gandire sau in fapta.Cam asa daca ati fi procedat as fi inteles ca e o pilda,dar vorba dvs a fost cu 2 intelesuri pt ca nu aveti darul Mantuitorului de a vorbi in pilde.Ceea ce ati spus a fost umila dvs parere ascunsa in spatele unor clisee.Un exemplu de vorba cu dublu inteles ,dar bineplacut Lui Dumnezeu(adica o pilda) :SA NU ITI FACI CHIP CIOPLIT
Doamne ajuta si iertare