mesaj de la noul ierusalim

[vsovivi]

Medusa dragă, cei ce bat câmpii sunt profesorii gLumii, uite de exemplu a apărut pe site ''explicaţiuniunile'' de unde se trage cuvântul LER, de prof. Ion Ionescu.

Şi el dă tot felul de explicaţii ştiinţifice şi absurde ale mai marilor cercetători care au legat semnificaţia de cupidon sau de ceva zeităţi celtice sau de tot felul de nimereli, deci se vede că bârna zace la loc de cinste în ochişorii lor... ce ar fi trebuit să fie drepţi.

Uite m-am rugat doar o clipă, şi am primit de sus semnificaţia cea Adevărată a cuvântului Ler.

Cuvântul Ler vine de la numele VaLERiu, Valer, Valeria şi iată cine este acest Valeriu şi care este semnificaţia, găsită pe net:

''Despre numele Valeriu
Se trage din latina, de la cuvantul valere (a fi puternic)
Numele de baiat Valeriu are semnificatia de a fi puternic. Numele de Valeriu deriva din latinescul valere. Nume asociat cu sentimentele de afectiune si cu iubirea sincera, Valentin avea, la origine, alt sens. Forma sa latina se inrudeste cu verbul valens, insemnand a fi puternic si sanatos. (......) Forma masculina a numelui Valeria - la originea acestor doua prenume se afla numele gentilic Valeria, care a fost baza de pornire a numelui de Valerius. Sufixul "-ius" indica aici apartenenta la o ginta anume - "ginta Valeria". Cei mai multi specialisti apropie numele de verbele latine "valeo" si "valere", care au intelesul de "a fi puternic", "a fi sanatos". In epoca imperiala romana, Valeriu avea si alte derivate, terminate cu sufixele "-inus" si "-anus", respectiv Valerinus si Valerianus. Acestea erau initial nume purtate in randul ostasilor instruiti, din randul carora provin cei mai multi martiri cu acest nume. In onomastica romaneasca istoria acestor prenume este destul de veche, si se bucura de o multime de forme populare, arhaice: Valerian, Volerom, Velerim, Valerie, Valerin, Veler sau Ler (care se regaseste in colinde specifice sarbatorii Craciunului). Ca nume de familie intalnim: Valerio, Valesu, Valecu, Vale, Valean, Valea, Valeanu, Vales, Valesoae, Valaru, Valineasa si altele. Sf. Valeriu a trait in secolul al III-lea si a fost ucenic al Sf. Apostol Petru. El a savarsit multe minuni, iar biserica il celebreaza pe data de 29 ianuarie. Sf. Mc. Valeria este pomenita pe data de 6 iunie''

Înţelegi deci dumneata căror mesaje ar fi trebuit să dea el delete?

Vă întrebaţi poate cum a venit şi cum am primit şi priceput de unde vine cuvântul LER?
Păi este ca unda care vine, apoi o loveşti de Piatră şi dacă stă în picioare adevărul ei ănseamnă că e de la Dumnezeu:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (V)



Pretenţiile pucioşilor de “a descoperi America Ortodoxiei” în ceea ce priveşte o viitoare “despecetluire a tainei învierii făpturii” sunt de-a dreptul ridicole. Se ştie clar din Biblie că nepătrunsa taină a învierii morţilor a fost despecetluită cu peste 2000 de ani în urmă, fiind arătată odată cu Învierea Domnului Iisus, după moartea Sa pe cruce. Culmea este că din când în când pucioşii mărturisesc ei înşişi acest adevăr, contrazicându-se astfel de la un mesaj la altul:

“Pe Mine, Cel tainic, Cel nepătruns, M-a pătruns acest ucenic, şi cu dor a dorit să-i facă pe toţi ucenicii Mei să creadă cu pătrundere şi să mărturisească ei cu toată puterea lor taina cea pentru care Eu M-am coborât de la Tatăl pe pământ şi M-am întrupat ca să Mă las cu trupul pe cruce răstignit şi să pot arăta nepătrunsa taină a învierii morţilor prin însuşi trupul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8-5-2005)

Tot în ultimul “Cuvânt” pucioşii se lansează (ca de obicei) în adânci reflecţii filozofice, realizând încă odată performanţa de a cădea în ridicol, şi, ceeace este mai grav, de-a dreptul în erezie. Perorând minute în şir despre dragoste şi efectele ei, ajung să formuleze şi următoarea “maximă” pucioşească:

“Dragostea nu se probează decât prin credinţă şi prin mărturisire, iar altfel nu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Radicalismul acestei afirmaţii cu conotaţii negative (“altfel nu”) merită puţină atenţie. Este evident că dragostea este o virtute asupra cărei valenţe benefice nu mai este cazul să comentăm. Dar este oare corectă teorema pucioşilor referitoare la confirmarea ei?

Două şi numai două sunt reperele propuse de pucioşi ca să legitimeze dragostea: credinţa şi mărturisirea. Simpla lor enumerare clarifică şi destinaţia particulară a sentimentului pus în discuţie: nu este vorba de o dragoste oarecare, între doi soţi sau doi adolescenţi, ci este vorba de dragostea către Dumnezeu, căci lui Dumnezeu i se cuvine credinţă şi mărturisire. Sunt ele însă definitorii pentru dragostea de Dumnezeu?
Despre credinţă Biblia aminteşte că este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a fi un bun creştin. Oare nu au şi dracii credinţă? Ba ei au mai multă decât omul, căci ei sunt siguri că Dumnezeu există şi este Atotputernic:

“Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2,19)

Despre mărturisire se poate spune acelaşi lucru. Cei mai mari mărturisitori ai lui Hristos au fost demonii, care nu se sfiau să-I arate pe faţă dumnezeirea:

“Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” (Mc 1,24)

Aşadar, duhurile rele au avut şi credinţă, au avut şi mărturisire, dar tot n-au avut dragoste. Definiţia pucioşilor şchioapătă îngrozitor, pentru că ei nu citesc Scripturile, ci compun texte filozofice din capul lor. Dacă ar fi citit în Biblie ar fi văzut că Însuşi Domnul este cel care defineşte dragostea celor care-L iubesc pe El cu adevărat. Aceştia sunt cei care ascultă de cerinţa formulată de Hristos şi nu de teorii omeneşti. Iar Hristos a cerut aşa:
“Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Matei 9,13) , făcând trimitere directă la cuvântul proorocesc:

“Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Osea, 6,6)

O altă teorie năstruşnică din ultimul “Cuvânt” al pucioşilor este aceea că Dumnezeu este autorul bolii şi a suferinţei:

“Se duce omul la doctor şi-i dă doctorii doctorul, dar nici un doctor nu gândeşte şi nu ştie să spună de unde vine boala la om, şi nu-i dă omului doctorii după boala lui, ca să se vindece de boala de la care vine suferinţa. O, nu ştie omul că trupul plin de durere e doctorie pentru el. Altfel de doctor este Dumnezeu, Care trimite omului suferinţă pentru vindecare dacă omul nu ia ca doctorie umilinţa cea pentru păcate şi pocăinţa apoi şi iubirea apoi pentru Domnul vindecătorul.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Puţin mai lipseşte să spună că El este şi autorul morţii, şi acest pas funest chiar îl fac pucioşii, atunci când pretind că Dumnezeu a fost autorul morţii lui Simion (copilul Zidarilor) ca să-l scutească pe acesta de tulburări venite de la rudele lui, şi să-i “elibereze” pe părinţi de “povara” creşterii fiului lor, disponibilizându-i pentru grija exclusivă de obştea pucioşească. Poate că într-adevăr, Dumnezeul” lor, “Dumnezeul” Pucios, a fost autorul faptei oribile pe care singur o mărturiseşte cu cuvinte mieroase şi adormitoare:

“O, copilaşi iubiţi de Dumnezeu, Eu sunt iubirea cea fără de margini. Copilaşii Mei, Marian şi Victoria, am lucrat cu mare iubire pentru voi, […]şi am trimis pe îngerul Meu să-l aducă la Mine pe cel mic al vostru ca să nu se piardă de Mine şi de voi şi de poporul Meu, tată, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, că Mă uit înapoi şi văd lupta celor din afara poporului Meu cât s-au luptat să-l scoată pe acest copil din mănăstirea Mea, şi ziceau să înveţe carte şi să nu stea închis între ziduri. Câtă răutate se pornise înspre voi şi de la părinţii voştri cei după trup şi de la naşi şi de la arhierei şi de la preoţi şi de la oamenii luminaţi ai lumii, şi v-am spus să strângeţi toată mărturia despre această necredinţă care venea din cei necredincioşi ca să lovească în voi. Şi l-aţi luat din mănăstire ca să liniştiţi pe cei ce se răzvrăteau împotriva lucrării cuvântului Meu care vine pe pământ pentru voi. L-aţi luat ca să liniştiţi războiul şi l-aţi dat la şcoală, şi copilul e copil şi alunecă uşor şi dă să se despartă de Dumnezeu. Dar Eu am avut iubire pentru voi şi pentru el şi nu l-am lăsat să apuce să Mă părăsească sau să se răzvrătească cu cei răzvrătiţi, că duhul lumii dădea să-i păteze inima şi mintea, şi el era mic şi nu cunoştea puterea răului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (VI)

“Cel de la Pucioasa”, care pretinde că “este iubirea fără de margini” este capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează. (De aceea şi Dumnezeu i-a interzis în mod special să nu se atingă de viaţa lui Iov, căci el la asta ţintea):

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Moartea lui Simion Zidaru este echivalată cu o “ridicare a grijilor de părinţi” de pe umerii celor doi Zidari. În loc să împiedice, ca un Atotputernic, răul despre care pretinde că-l pândea pe Simion, “Cel de la Pucioasa” a preferat o soluţie mai simplă : să-i ia viaţa copilului. Nu a contat deloc jertfelnicia de ani de zile a Zidarilor, care şi-au rupt de la gură şi au umblat cu ciorapii rupţi ca să trăiască liderii pucioşi ca nişte belferi. Lovitura tragică a Zidarilor care şi-au primit în braţe copilul însângerat şi plin de pământul care se prăvălise peste el seamănă izbitor cu lovitura dată de diavol lui Iov, când i-a omorât fii şi fiicele într-un cutremur de pământ, tot pe motivul că se adunaseră ca să se umple de “duhul lumii”. Culmea ipocriziei este atunci când Zidarii sunt îndemnaţi să nu cârtească, ci să fie fericiţi că au scăpat de grija copilului şi că au rămas numai cu grija de a-i ţine în puf pe liderii pucioşi:

“ Grija voastră am luat-o Eu, şi pe voi v-am ajutat să puteţi să aveţi grijă de poporul Meu şi de răspândirea împărăţiei cuvântului Meu. Fiţi binevestitori şi nu cârtiţi pentru judecăţile Mele cele bune, că decât să aibă parte oamenii lumii de ce este al Meu, mai bine-l iau cu Mine pe cel pe care-l iubesc. Fiţi părinţi fericiţi, că mulţi părinţi şi-au dus copiii în spate până la puntea lor de trecere spre Mine ca să nu piară copiii lor şi să fie cu Hristos, Cel veşnic. Ridicaţi-vă cu iubire şi cu putere din cer, şi faceţi cu nădejde lucrul pe care vi l-am dat să-l lucraţi, căci v-am dat să aveţi grijă de poporul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Ce ştim însă din Biblie? Iov a primit suferinţă şi boală de la diavol, nu de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, ca să se învedereze dreptatea şi răbdarea lui Iov. Înainte de a intra în porci, diavolii au cerut învoire şi au primit-o de la Iisus, dar nu El a avut iniţiativa aceasta. Dimpotrivă, Domnul a fost doctorul sufletelor şi a trupurilor, samarineanul milostiv care a uns cu untdelemn şi vin rănile celui suferind, Cel care a plâns şi apoi l-a înviat pe Lazăr şi pe fiul şi fiica celor care îi jeleau. Este o jignire şi un afront şi o blasfemie să-L facă cineva pe Dumnezeu autorul suferinţei, fie ea şi “educativă” (sau “vindecătoare”, cum spun pucioşii) pentru om. Diavolul aduce suferinţa iar Domnul doar o tolerează pentru o vreme. A inversa termenii ecuaţiei înseamnă a dovedi ori rea intenţie blasfemiatoare, ori o raţiune adânc deformată şi profund pervertită.

Prin demersul lor “original”, pucioşii se regăsesc aşadar în cel puţin una dintre aceste două situaţii, dacă nu cumva chiar în amândouă.

[mariamargareta]

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (I)

În intenţia de a-şi legitima propriile predici ca fiind creaţia autentică a lui Dumnezeu, liderii pucioşi confundă voit lucrarea cu Lucrătorul ei şi numele cu Cel numit, apoi atribuie cu nonşalanţă titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu” acestor producţii teologico-literare şi reclamă necesitatea includerii lor în canonul Sfintei Scripturi. Ei pleacă de la premisa că lui Iisus I s-a atribuit prin Scripturi (mai precis, este vorba de cartea Apocalipsei, cap.19,v.13), numele de „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar numai la sfârşit, atunci când va avea loc venirea lui Hristos în trup şi Judecata cea Mare:

“Este scris în Scripturi că la venirea Mea iarăşi pentru vii şi pentru morţi cu judecata, numele Meu va fi Cuvântul lui Dumnezeu” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Or, Biblia vorbeşte limpede de un nume pe care Hristos Îl poartă din veac (întru dimensiunea interioară, nemărginită şi supratemporală a lui Dumnezeu), deci nu numai la sfârşit, iar acest nume este Cuvântul:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Întruparea din trup de Fecioară, această calitate excepţională dobândită de Hristos prin naştere mai presus de fire, este indestructibilă. Nici moartea n-a avut putere asupra ei, deşi a încercat şi ea aceasta, timp de două zile. Întruparea este esenţială ca suport viu al comunicării lui Hristos cu oamenii: numai aşa ei L-au văzut, şi I-au văzut totodată şi slava Lui, şi au constatat că slava Lui este aidoma cu slava Tatălui ceresc, şi au înţeles şi au mărturisit că El este plin de har şi de adevăr.

Folosirea numelui “Cuvântul lui Dumnezeu” la Apocalipsa 19,13 este cerută şi motivată doar de momentul recunoaşterii acestei calităţi a lui Hristos (Cuvântul care S-a făcut trup din Fecioară) de către toată făptura, şi nicidecum un moment istoric precis al “emanaţiei Cuvântului” sau de auto-legitimare a unei lucrări omeneşti născută din mândrie diavolească pe meleagurile dâmboviţene şi care a uzurpat cu îndrăzneală acest nume consacrat al lui Hristos cel viu.

Or, pucioşii promovează de 55 de ani încoace o lucrare bizară, care propune un “Hristos” destrupat, care Îşi identifică lucrarea Sa (“Cuvântul” Pucios) cu lucrătorul care o plăsmuieşte iar lucrătorul este – spun ei – duhul locvace de la Pucioasa. Mulţi s-au edificat însă deplin asupra falsului grosolan atunci când au observat că scamatoria de la Pucioasa avea nevoie şi de un trup, prin care duhul să vorbească, şi aşa au apărut, salvatoare şi providenţiale, “proorociţele” Verginica şi Maria, care vorbeau în somn “de la Domnul” lor, în stare de catalepsie adâncă. Succesoarea celor două “proorociţe” a fost Mihaela Tărcuţă, care a sesizat imediat că înşelătoria este cusută cu aţă albă, şi de aceea mai devreme sau mai târziu s-ar putea să fie demascată cu mare scandal. De aceea ea “a schimbat placa”, stabilind că de acum încolo, odată cu intrarea ei la “jugul proorociei”, “lucrarea” de la Pucioasa va avea un cu totul alt curs: “Domnul” Pucioasei nu va mai vorbi prin trup adormit, ci îi va şopti ei la ureche “Cuvântul”, trează fiind. Zis şi făcut. Îndată, ea lansează şi întreţine confuzia majoră între lucrător, despre care pretinde că este “Cuvântul”, şi lucrarea lui, care este … tot “Cuvântul”. De aici se dezvoltă alte confuzii, la fel de năstruşnice: lucrarea nu este numai colecţia de predici pucioşeşti, ci şi “cartea sfântă” care le înmănunchează într-o nouă Evanghelie, “Evanghelia de la Pucioasa”. Dar lucrarea mai este şi zidirea unei noi “Biserici”, care o reneagă pe cea tradiţională, din care ea a ieşit. În fine, “Cuvântul” nu este numai lucrătorul, ci şi venirea lui cea nevăzută de om pe pământ. Cei care au cercetat dedesubturile acestor şmecherii ieftine au identificat însă lucrătorul în însăşi persoana “proorociţei” de serviciu de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă, cea care le-a şi pritocit.

Această diversiune pucioşească, prin care se limitează doar pentru “sfârşit” folosirea numelui de “Cuvântul lui Dumnezeu”, urmăreşte un scop precis: acela de a putea identifica “sfârşitul” cu cei 55 de ani de când are loc “lucrarea Cuvântului” de la Pucioasa, iar lucrarea “Cuvântului” să poată fi asimilată cu zidirea unei noi “Biserici ortodoxe” româneşti, eretică şi schismatică, “Biserica Noul Ierusalim”, care nu-şi mai are rădăcinile în lucrarea de temelie a Cincizecimii, ci în anonimatul anului 1955:

“[…] găsesc veghe pentru venirea Mea cuvânt în cartea Mea cea de azi, pe care Eu Însumi o înfiinţez prin grăirea Mea cea de azi, că Eu vin pe pământ cuvânt pe vatra neamului român, şi de peste cincizeci de ani grăiesc peste un popor, care a ascultat din gura Mea grăirea Mea din zilele acestea, şi iată, am mlădiţe binecuvântate de Dumnezeu ca să audă glasul Meu şi să-l facă pe pământ carte, aşa cum în toate vremile a lucrat Dumnezeu prin slugile Sale şi S-a făcut carte pe pământ şi S-a dat oamenilor cuvânt. Dar ce face cuvântul Meu şi de ce se varsă el din gura Mea pe pământ? El zideşte biserica Mea […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Liderii pucioşi jonglează mai departe cu confuziile, identificând a doua venire întru slavă a Domnului cu promisiunea lui Iisus că El va fi, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, cu cei care cred în El, în toate zilele şi în tot veacul: “…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. “ (Matei 28,20).

Astfel, pucioşii promovează un “Iisus” care deşi vine a doua oară pe pământ, nu vine nici în trup, nu vine nici văzut întru slavă, ci vine în umilinţă şi semerenie, ca la naşterea lui Iisus Prunc în Betleem. Zadarnic îl aşteaptă încă unii dintre creştinii pucioşi, să vină întru slavă aşa cum le promite Biblia, căci la liderii lor se infiltrează insistent, în miez de noapte, doar un duh cu numele de “Iisus”, care vine (nu în toate zilele, dar în aproape toate nopţile) ca să-i mustre pe ceilalţi oameni că nu se pregătesc îndeajuns pentru venirea cu slavă a lui Iisus în trup:

“O, tot aşa de smerit, tot ca acum două mii de ani lucrez şi azi, şi lucrez prin cuvânt, Eu şi sfinţii Mei, Eu şi îngerii Mei. Zadarnic Mă aşteaptă altfel cei ce măcar nici nu se pregătesc pentru ziua slavei Mele […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

[bob2909]

Biserica universala s-a scindat in anul 1054(marea schisma) (aici nu mai crestin sa fi fost...) si a rezultat mai fratioare de acum 2 "biserici" Catolica si Ortodoxa(in graca se spune Catolichi)
Iar de aici 10.000 de secte in lume. In romania am inteles ca sunt peste 350 de secte.
Bun deci iata cat de mult tine omul la fratele sau de vrea sa il duca pe calea adevarului...
Precum dumneavoastra Maria Margareta, care dupa cum spuneti, tineti asa de mult la noi ca vreti sa ne "paziti" de acesti sectanti, nu? Dar de ce nu vorbiti si de alte secte ca sunt o gramada in Romania, de ce ati ramas fixata pe una singura. Si nici nu prea sunt cunoscuti in Romania, nici nu au putere de influenta precum au alte secte din Romania, bine cunoscute.
Eu am citit asa din mesajele lor, si sincer sa fiu nu mi se par chiar asa de periculoase dupa cum marturisiti dumneavoastra, chiar au metafore, cuvinte cu subinteles, "nu tot ce zboara se mananca"... mai pentru cine are intelepciune, ca sa nu spun ca de fapt prostia la noi in tara este la loc de cinste...
Bun, deci sa presupunem ca aveti dreptate, si practic ati desconspirat niste rataciti de la adevar, precum alte 350 de secte din tara asta. Pot sa spun excelent, ne-ati luminat pe toti in legatura cu adevarul.
Dar daca printr-o posibila eroare de "calcul" sa fi gresit si sa va inselati, -ati ajuns sa judecati Cuvantul Lui Dumnezeu?. Tot ce e posibil, ca doar nu suntem perfecti, si mai gresim si noi, de aceea zic ca judecata nu ne cam apartine.
Nemai vorbind de faptul ca sunt o gramada de profetii despre Romania, ca de exemplu: Vanga Dimitrovna, Sundar Singh, Arsenie Boca, Petrache Lupu, Sf Calinic de la Cernica, si se cam "pupa" cu ce spun cei de la Pucioasa.
...dar binenteles ce mai conteaza,nu? noi suntem ortodoxi, avem madria noastra, noi credem doar ce spune biserica, toti ceilalti sunt in erezie, noi stim adevarul , doar la noi exista mantuire...nu? asa gandim...si s-ar putea sa avem o supriza asa cum si evreii au avut...
si Papa Ioan Paul al II-lea a spus cand a venit in Romania ca: "Romania este gradina Maicii Domnului". Si nu cred ca isi permite Papa sa faca astfel de afirmatii, in contextul in care cam toata lumea il asculta. Si de aici spun profitand de ce a spus Papa, important este ca Romania este Gradina Maicii Domnului, implicit Noul Ierusalim Tara aleasa de Dumnezeu avand mire pe Iisus Hristos!

[Dumitru73]

În prealabil postat de bob2909

Biserica universala s-a scindat in anul 1054(marea schisma) (aici nu mai crestin sa fi fost...) si a rezultat mai fratioare de acum 2 "biserici" Catolica si Ortodoxa(in graca se spune Catolichi)
Iar de aici 10.000 de secte in lume. In romania am inteles ca sunt peste 350 de secte.
Bun deci iata cat de mult tine omul la fratele sau de vrea sa il duca pe calea adevarului...
Precum dumneavoastra Maria Margareta, care dupa cum spuneti, tineti asa de mult la noi ca vreti sa ne "paziti" de acesti sectanti, nu? Dar de ce nu vorbiti si de alte secte ca sunt o gramada in Romania, de ce ati ramas fixata pe una singura. Si nici nu prea sunt cunoscuti in Romania, nici nu au putere de influenta precum au alte secte din Romania, bine cunoscute.
Eu am citit asa din mesajele lor, si sincer sa fiu nu mi se par chiar asa de periculoase dupa cum marturisiti dumneavoastra, chiar au metafore, cuvinte cu subinteles, "nu tot ce zboara se mananca"... mai pentru cine are intelepciune, ca sa nu spun ca de fapt prostgia la noi in tara este la loc de cinste...
Bun, deci sa presupunem ca aveti dreptate, si practic ati desconspirat niste rataciti de la adevar, precum alte 350 de secte din tara asta. Pot sa spun excelent, ne-ati luminat pe toti in legatura cu adevarul.
Dar daca printr-o posibila eroare de "calcul" sa fi gresit si sa va inselati, -ati ajuns sa judecati Cuvantul Lui Dumnezeu?. Tot ce e posibil, ca doar nu suntem perfecti, si mai gresim si noi, de aceea zic ca zidecata nu ne cam apartine.
Nemai vorbind de faptul ca sunt o gramada de profetii despre Romania, ca de exemplu: Vanga Dimitrovna, Sundar Singh, Arsenie Boca, Petrache Lupu, Sf Calinic de la Cernica, si se cam "pupa" cu ce spun cei de la Pucioasa.
...dar binenteles ce mai conteaza,nu? noi suntem ortodoxi, avem madria noastra, noi credem doar ce spune biserica, toti ceilalti sunt in erezie, noi stim adevarul , doar la noi exista mantuire...nu? asa gandim...si s-ar putea sa avem o supriza asa cum si evreii au avut...
si Papa Ioan Paul al II-lea a spus cand a venit in Romania ca: "Romania este gradina Maicii Domnului". Si nu cred ca isi permite Papa sa faca astfel de afirmatii, in contextul in care cam toata lumea il asculta.

Baba Vanga?! ma faci sa rad ...
dar ce te faci daca Mahomed este adevaratul cuvant a lui Dumnezeu? pe unde scoti camasa?

[bob2909]

În prealabil postat de Dumitru73

Baba Vanga?! ma faci sa rad ...
dar ce te faci daca Mahomed este adevaratul cuvant a lui Dumnezeu? pe unde scoti camasa?

Pai a cam prezis al treilea razboi moandial , in noiembrie si cam asa a fost : Bombardarea Coreei de Sud de catre Coreea de nord. Si la ora actuala este o situatie cam jalnica acolo, mocneste a mare razboi...
Iar daca e Mahomed vom vedea cine se va arata in slava Iisus sau Mahomed...
vom vedea si la fel vom da si raspuns nu?

[bob2909]

Plus ca Iisus nu mai vine singur cum a venit prima data, ci cu intreaga obste, si deci vor fii multi care il vor recunoaste, nu va mai fi singur...

[Dumitru73]

În prealabil postat de bob2909

Pai a cam prezis al treilea razboi moandial , in noiembrie si cam asa a fost : Bombardarea Coreei de Sud de catre Coreea de nord. Si la ora actuala este o situatie cam jalnica acolo, mocneste a mare razboi...
Iar daca e Mahomed vom vedea cine se va arata in slava Iisus sau Mahomed...
vom vedea si la fel vom da si raspuns nu?

cu 5 bombe nu se face al 3-lea razboi mondial.
in legatura cu Mahomed, nu e riscul cam mare?
si daca nu e Mahomed, poate e Budha, Zeus, Zamolxes sau Zouroastru

[bob2909]

În prealabil postat de Dumitru73

cu 5 bombe nu se face al 3-lea razboi mondial.
in legatura cu Mahomed, nu e riscul cam mare?
si daca nu e Mahomed, poate e Budha, Zeus, Zamolxes sau Zouroastru

Da... nu se face dar, a spus ca va dura pana in octombrie 2014 asa ca e timp ca sa vedem si atomice si chimice, si daca vrei mai baga si unele noi cu neutroni,etc

Nu riscul cel mai mare e cu Iisus, si de ce spun asta pentru ca este singurul care vorbeste de judecata, de ghena ...