Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 18.12.2010, 23:32:52
dumitrucelmare2000 dumitrucelmare2000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.03.2007
Mesaje: 101
Implicit Calatoria Maicii Domnului la Iad

Această carte arată muncile creștini*lor ce le-a arătat Arhanghelul Mihail Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca să vadă unde se muncesc creștinii cu sufletele. Și zise Maica Domnului: Spune-mi, Mihaile câte munci sunt? Iar Mihai zise: Vă voi spune, fără de nu*măr sunt; atuncea deschiseră îngerii iadul și văzură acolo o mulțime de suflete muncindu-se noroade multe, bărbați și muieri. Și zise Maica Domnului: ce le sunt păcatele acestora? Și zise Mihail: aceștia sunt făcători de rele, și care n-au crezut în Dumnezeu și așa se vor munci în veci; iar Maica Domnului îl plânse cu jale; și văzură în tartar întu*neric mare și zise Maica Domnului: Mihaile, ce Ie sunt păcatele acestora de se muncesc întru atât pe întune*ric? Mihai îi zise: aceștia nu s-au temut *de Dumnezeu și păcate au făcut și trupul Lui au răstignit; și zise iar Mihail; nu la învățătură la această muncă; să se ridice întunericul să vezi că sunt de Tatăl nevăzuți și i-a băgat aicea ca să nu vază lumina lumii; și se milostivi Maica Domnului și căută la cer și se rugă Fiul și Duhul Sfânt; atunci se ridică întunericul și am văzut acolo mulțime de suflete muncindu-se și țipând, iar Maica Domnului îi plânse și zise către ei :ohI săracilor, ce ați stricat de v-au băgat aici? Iar îngerii care păzeau această muncă au zis: de ce nu răspundeți Maicii Domnului? Iară ei au zis către Maica Domnului: Doamnă, n-am văzut lumea de când am venit aicea și nu putem căuta în sus că fierbe rășină și seu pe noi cade,și lăcrimară și au zis către Maica Domnului: ahl Maica Domnului milostivă, cum n-a venit aici Avraam, nici Apostolul Pavel, nici loan Botezătorul să grăiască cu noi. Atunci a zis Maica Domnului către Mihail: aces*tora ce le sunt păcatele de sunt întru atât de muncă de rășină și de smoală cu foc? Și a răspuns Mihail:aceștia n-au crezut în Sfânta Troiță și cuvintele proorocilor n-au ascultat că vei naște pe Hristos din tine. Și lacrimă Maica Domnului și a zis:oh! săracilor.cum v-ați înșelat.de nu ați crezut că voi naște pe Hristos din mine; și atunci iarăși a căzut întunericul pe dânșii. Și a zis Mihail: Doamnă, merge-vom la răsărit sau la miazănoapte, unde-ți este voia. Și au luat îngerii și au dus-o înspre miazăzi și a văzut ieșind răul de foc și sta în el noroade multe,bărbați și muieri,unii până la grumaji în foc; alții până la brâu, iar alții până la creștet și a plâns Maica Domnului și a zis către Mihail: ce sunt aceștia care sunt în foc până la brâu? Mihail zise: aceștia sunt cei ce și-au blestemat părinții și așa se vor munci în veci. Dar aceștia până la creștet?Aceștia sunt cel care au mâncat carne de om. A zis Maica Domnului: cum au mâncat carne de om? Mihail a zis: muierea când își omoară copilul în pântece sau dacă îl face, și cel ce părăsește pe altul de îl pierde; aceia așa se vor munci în veci; iară a văzut Maica Domnului o muiere spânzurată de unghii și a zis Maica Domnului: aceasta ce-a făcut? Aceasta a ascultat pe la ferestrele altora și a învrăjbit pe alții de s-au omorât și așa se va munci in veci! Și a plâns Maica Domnului și a zis: mai bine nu s-ar fi născut să vadă așa. Și a zis Mihail: încă muncile mari și amare; și s-a dus la apus și a văzut Maica Domnului un nor alb și mare, lumi*nat, și în mijloc și pe lături zăcea mulțime de oameni și muieri; umblau șerpi peste ei și focul ardea peste el; și a întrebat Maica Domnului: acestora ce le sunt păcatele? A zis Mihail: aceștia n-au vrut să se scoale duminica, să se ducă la biserică și așa se vor munci in veci; și a zis Maica Domnului: dar de vor fi bolnavi și nu vor putea ieși ? Mihail a zis: de vor fi bolnavi cât se aprinde casa pe ei, și de nu vor putea ieși și îi vor scoate alții, aceia vor fi iertați; și iară a văzut Maica Domnului intr-un loc scaune de foc și ședeau pe ele oameni mulți, bărbați și muieri; și a zis Maica Domnului: ce le sunt păcate*le acestora? Aceștia nu s-au sculat înaintea preoților când au venit la biserică și au slujit liturghia; așa se vor munci în veci; și într-alt loc a văzut Maica Domnului un copac mare și avea dinții de fier și pe dinți erau bărbați și *muieri spânzurați de limbi; și lacrimă Maica Domnului și l-a întrebat pe Mihail: ce le sunt păcatele acestora ? Aceș*tia au fost slovnici de s-au sfădit frate cu frate și vecin cu vecin așa se vor munci în veci; și a văzut Maica Domnului într-un colț oameni spân*zurați de unghii și erau legați și le ieșeau foc din guri și nu puteau zice "Doamne miluiește". Și a zis Maica Domnului: ce le sunt păcatele acestora? Și a zis Mihail: aceștia nu s-au închinat icoanelor, ci au râs de ele în biserică, n-au gândit și cum au făcut așa și pla*ta își iau; și a zis Mihail către Maica Domnului: să mergem unde se mun*cesc preoții. Și au mers și au văzut preoți spânzurați de limbi și de degete și dede*subt ardea focul, și a zis Maica Domnului: ce au făcut acești preoți? Mihail a zis: aceștia au spurcat liturghiile șl le-au căzut fărămituri printre degete pe pământ, și așa se vor munci in veci; și a văzut Maica Domnului într-un alt loc un preot de-I mânca o gadină mare cu aripi și nouă capete; cu două capete era pe ochii lui, iară cu patru era pe gura lui, cu trei capete îi sugea din țâță și a între*bat Maica Domnului: dar acestuia care ii sunt păcatele? Mihail a zis: aceștia sunt cărturarii care n-au cetit la Evanghelie și cuvintele lui Hristos n-au ascultat cum au spus la cărți și îi va mânca gadina aceia în veci; și iar a văzut Maica Domnului un cărturar muncindu-se și a zis: dar acesta ce a gre*șit? Acesta a spus câte minciuni și așa se vor munci în veci.Și zise Mihail: să mergem Maica Domnului unde muncesc frații Apostolilor,și ieși într-un loc și văzu Maica Domnului o mulțime de oameni și ii mâncau viermii cei neadormiți și zise Maica Domnului: dar aceștia ce au greșit? Și zise Mihail: aceștia sunt patriarhii care n-au purtat chinu*rile lor ale călugăriei, și au făcut cum n-au fost legile lor, pentru aceia așa se vor munci în veci; și iarăși a văzut Maica Domnului într-un loc muieri multe și le ieșeau văpaie din guri și strigau: miluiește-ne Maica Domnului că ne muncim mai rău ca toate sufletele; și a plâns Maica Domnului către Mihail și a întrebat: dar acestora ce le sunt păcatele ? Și zise: acestea sunt preotesele care le mor preoții și ele iarăși se mărită, pentru aceea, așa se vor munci în veci; și iară a văzut Maica Domnului într-un loc muieri multe și le munceau foarte cumplit și a zis către Mihail: dar acestea ce au greșit? Mihail zise: acestea sunt călugărițele care au făcut curvie pe pământ și pentru acestea așa se vor munci în veci. Amin. Și iară a văzut Maica Domnului o pară de foc și erau oameni mulți spânzurați, întrebă Maica Domnului: dar acestora ce le sunt păcatele? Mihail a zis: aceștia sunt curvarii și cei ce jură stâmb și toți cei ce nu au vrut să facă voia lui Dumnezeu, sau sărac, sau bogat, sau iubitor de argint și care n-au vrut să facă milă.Și a zis Maica Domnului:oh! vai de voi,cum v-a înșelat lumea cea deșartă și trecătoare. Și iară a văzut Maica Domnului într-alt loc unde se munceau bărbați și ardeau în foc ziua și noaptea și lacrimă Maica Domnului pentru creștini și a zis către Arhanghelul Mihail: dar acestora care le sunt păcatele ? Mihail a zis: aceștia sunt domnii jude*cători ai pământului care au judecat în fățărnicii și așa se vor munci în vecii vecilor. Amin.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 20:01:38
Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) cristiboss56 Rugaciuni 10 26.10.2010 00:21:27
Violonistul - o poveste cu talc costel Generalitati 2 25.09.2009 16:35:42