Marturii

Am aflat despre Parintele Arsenie Boca acum cativa ani, destul de tarziu. Am fost atat de suparata ca nu am stiut ca a existat un astfel de om atata cat mai traia inca......
Nu stiam ca Prislopul este undeva pe langa Valea Jiului, ma gandeam ca e undeva in munti pe langa Valea Oltului, iar eu am trecut ani in sir pe acolo pe Valea Oltului si imi faceam mustrari de constiinta: cum de am trecut pe langa el de atatea ori si nu am stiut ca exista.... poate fiica mea....poate altfel era....poate...
Eram suparata tare.
Citind cartile despre dansul mi-am dat seama ca manastirea unde a vietuit si este inmormantat parintele este de fapt pe celalalt defileu, pe Valea Jiului. Oricum tot necajita eram.
Imi doream sa ajung si eu acolo, macar acum, chiar daca acum nu se mai putea indrepta, schimba nimic legat de fiica mea.
In acelasi timp, citind despre cum ii primea pe unii iar pe altii nu, ma gandeam oare pe mine ma va primi? socotindu-ma nevrednica si pacatoasa (comparandu-ma cu fagarasenii aceia carora le-a marcat viata si familiile pe mai multe generatii si care l-au urmat peste tot locul pe unde a fost fortat sa stea parintele, nu ieseam deloc bine... eram la capatul randului rau de tot...)
Stand in fotoliu, seara, citind si vorbind in gand: oare pe mine ma primeste? aproape milogindu-ma am auzit in .. nu stiu unde.. in cap? aievea? In casa? habar n-am unde am auzit: te primesc, tu, te primesc! O voce puternica, hotarata, exact asa cum era descrisa vocea Parintelui in carte. Imi zicea cu ingaduinta, parca ar fi zis: ce sa ma fac cu tine, hai si tu acuma! M-am speriat atat de rau incat am fugit in bucatarie. Am revenit in camera. Nu stiam ce sa cred. Ma uitam cam speriata prin camera.
Nu dupa multa vreme a venit la usa o femeie. Marturisesc ca nu imi plac tiganii aceia care vin la usa si cer bani si care nu vor altceva decat bani, daca le dai altceva le gasesti mai apoi aruncate pe langa bloc, lucru care ma supara tare rau. Femeia asta insa a zis: dati-mi ceva de mancare, am cinci-sase copii (nu mai stiu exact cat a zis) si figura ei arata altfel decat a celorlalti cersetori. Ca norocu’ ca aveam in frigider destule, tocmai primisem si eu de la altii pachet de Craciun. I-am facut si ei parte si i-am dat cu inima deschisa, gandindu-ma la copiii ei. Si mai aveam niste haine bune care nu-mi mai veneau si le pregatisem pentru cand se va ivi o ocazie sa le duc undeva...numai bune de copilasii ei. Am pomenit acest episod pentru ca si cu alta ocazie cand am mai mers la Parintele, s-a intamplat la fel. Inainte de a merge a venit cineva la usa sa ceara ceva, dar parca nu era un cersetor obisnuit. Asta am dedus-o ulterior, pe moment nu m-am gandit la acest aspect.
Am reusit sa ajung si eu la parastasul parintelui. Stand in curte si vazand multimea de oameni, ma uitam la ei, multi se cunosteau dupa port ca sunt munteni. Imi ziceam ca precis se gasesc printre ei destui care l-au cunoscut pe parintele... Mi-as fi dorit sa schimb doua vorbe cu unul din acestia, sa stiu care din ei l-a cunsocut...Era ca si cum l-as fi vazut si eu aievea pe parintele, prin transmitere, nu stiu cum, parca l-as fi atins putin si eu, sau as fi fost si eu atinsa de parintele... dar nu indrazneam sa zic catre nimeni nimic. Cum s-ar fi uita oamenii aceia la mine? Probabil ca m-ar fi socotit cam dusa daca le ziceam ce-mi trecea prin minte.
In sfarsit, s-a terminat parastasul si a venit vremea de plecare spre casa. Am intrat in biserica sa ne inchinam.
In biserica mare inghesuiala, mare invalmaseala, nu prea se cuvenea cum se ingramadeau oamenii acolo. Ii zic fetei care era vecina mea de scaun in autocar: “hai sa nu ne inghesuim, lasa-i sa iasa si cand o fi mai liber megrem si noi. Macar in biserica sa mergem ca oamenii.” In spatele meu o femeie micuta, cu fata luminoasa, cu bucurie in privire, imbracata in straie de munteana imi zice: “bine ziceti doamna. Stiti eu l-am cunoscut pe parintele, eu sunt din Fagaras, cum iti zicea asa gaseai acasa, a fost prooroc parintele...”. Eu am ramas muta. A mai zis femeia ceva dar nu am auzit din cauza invalmaselii si-a uimirii mele. Dar continuam sa fiu muta de uimire. Am ajuns sa ne inchinam, acolo am pierdut-o pe femeie, totul s-a petrecut foarte repede, nu am apucat sa zic nimic si nici nu eram in stare sa zic ceva. Ce sa mai zic? Parintele imi auzise gandul si mi-a dat in dar ceea ce-mi dorisem desi sunt atat de nevrednica! Ce daruri mari trebuie sa primeasca cei vrednici, daca eu, asta nevrednica si pacatoasa mai mult decat toti, am primit in dar ce mi-am dorit!
Mergem apoi spre iesirea din curtea manastirii si aud un glas pe care-l recunosc: era femeia din Fagaras, care ma vede si ea si-mi spune: ne grabim ca avem de mers pe jos pana la tren (adica la Calan) si din Fagaras iar avem de mers pe jos pana acasa (in munte). Va dati seama cat l-au pretuit pe Parintele? Care din noi ar merge pe jos o jumate de zi pana la tren? Noi nu mai stim sa umblam de parca nu am mai avea picioare, ci roti! De acasa si pana la Mall trebuie sa mergem cu masina, chiar daca sunt si autobuze, pe jos nici nu se pune problema! Vai de capul nostru!
Multumesc Parintelui Arsenie pentru ingaduinta si dar!

[FLORINA]

Foarte frumos scrieţi!Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă fie sprijin mereu !
Şi eu sunt conştientă că puteam sa trec prin multe lucruri urâte,dar am fost mereu protejată,chiar dacă pe moment nu realizam!Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!Măicuţă roagă-te pentru noi păcătoşii împreuna cu toţi Sfinţii si mijlociţi pentru noi!AMIN!

În prealabil postat de FLORINA

Foarte frumos scrieţi!Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă fie sprijin mereu !
Şi eu sunt conştientă că puteam sa trec prin multe lucruri urâte,dar am fost mereu protejată,chiar dacă pe moment nu realizam!Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!Măicuţă roagă-te pentru noi păcătoşii împreuna cu toţi Sfinţii si mijlociţi pentru noi!AMIN!

Multumesc draga mea. Scriu toate astea pentru ca asa simt, simt ca trebuie spuse, chiar cu riscul de a plictisi pe cineva. Sper insa sa nu se intample asa, ci sa ajute si altora. Sa aibe curajul sa se apropie atunci cand sunt la nevoie, pentru ca atunci cautam mai tare ajutorul de sus, dar sa nu uite ca trebuie sa se apropie si la bucurie, pentru multumire.
Craciun fericit si Maicuta sa te aibe in paza.

[glykys]

În prealabil postat de Adriana Cluj

Multumesc draga mea. Scriu toate astea pentru ca asa simt, simt ca trebuie spuse, chiar cu riscul de a plictisi pe cineva. Sper insa sa nu se intample asa, ci sa ajute si altora. Sa aibe curajul sa se apropie atunci cand sunt la nevoie, pentru ca atunci cautam mai tare ajutorul de sus, dar sa nu uite ca trebuie sa se apropie si la bucurie, pentru multumire.
Craciun fericit si Maicuta sa te aibe in paza.

Foarte bine faceti! O sa scriu si eu pe acest topic, daca imi dati voie, despre nenumaratele ocazii in care eu si bunica mea am primit ajutor de la sfinti.

În prealabil postat de glykys

Foarte bine faceti! O sa scriu si eu pe acest topic, daca imi dati voie, despre nenumaratele ocazii in care eu si bunica mea am primit ajutor de la sfinti.

Cum sa nu, cu toata bucuria! Asta a fost popunerea mea de la bun inceput: maturisind despre ceea ce noua ni s-a intamplat, sa facem cunoscut oamenilor marele ajutor pe care il primim mereu de la Tatal Ceresc prin Sfintii Sai, spre slava Sa, nu pentru vrednicia noastra ci din bunatatea si indurarea Sa fata de noi. Si astfel toti sa indrazneasca si sa se apropie din toata inima si cu sufletul deschis, si nu doar atunci cand vad ca nu mai razbesc. Si sa multumim macar in acest fel pentru binefacerile primite in dar.
Maica-mea avea o vorba pe care o spunea mereu: Doamne-Ti multam! si care, chiar daca era exprimata printr-un regionalism mai greu de inteles, mie mi-a ramas in minte cu duiosie, parea a cuprinde tot ceea ce putea spune un om simplu dar cu credinta.
Sa zicem si noi: Doamne-Ti multam pentru toate!