Ati auzit de Klaus Kenneth?

[cristiboss56]

În prealabil postat de camy_d

Înclin să cred până la urmă că este într-adevăr un om bun, dar nu sunt 100% sigură.

Tare concluzia !

[camy_d]

În prealabil postat de cristiboss56

Tare concluzia !

Dacă zici tu :D

[cristiboss56]

În prealabil postat de camy_d

Dacă zici tu :D

Tu ai tras o concluzie , iar eu m accentuat cele deduse de tine !

[Daniel777]

Autorul acestei cărţi, Klaus Kenneth, un elveţian acum în vârstă de 63 de ani, este unul dintre puţinii oameni care pot zice, în acest veac, că L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevărat în Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de 2.000.000 de kilometri de-a lungul şi de-a latul pământului, vreme de aproape patru decenii.

Născut în Cehoslovacia anului 1945, în nişte împrejurări dramatice – refugiul familiei din calea trupelor ruseşti –, K. Kenneth are una dintre primele experienţe ale morţii, scăpând ca prin minune de la moarte prin împuşcare, ga*zare şi înfometare. Copil răzvrătit, ajunge în 1957 şef de bandă şi infractor înrăit, având nenumărate confruntări cu poliţia. Suferă o perioadă traumatizantă din pricina unui preot romano-catolic pedofil, în urma căreia ajunge să urască întreg creştinismul. O dată cu prima jumătate a anilor 1960, viaţa sa devine tot mai aventuroasă şi mai trepidantă; astfel, călătoreşte pe bicicletă prin Roma, Nisa, Paris şi sudul Franţei; ajunge baterist într-un club de noapte din Viena şi întemeiază „The Shouters”, o trupă beat de succes din Germania de sud. În 1966, călătoreşte în Spania şi face cunoştinţă cu lumea islamică în Maroc, ajungând şi pentru întâia oară la închisoare. Un an mai târziu, reuşeşte să-şi dea bacalaureatul şi să devină student al Universităţii din Tübingen, unde participă la revol*tele studenţeşti din acea perioadă, căpătând convingeri marxist-leniniste; tot acolo începe să se drogheze. Se căsătoreşte cu Ursula, însă numai pentru a divorţa trei ani mai târziu. Între 1968-1970, călătoreşte în Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Suedia, Norvegia, Finlanda, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungând până în deşertul Sahara. După un an, face prima călătorie în Asia şi Orientul Mijlociu, trecând prin Persia, Afganistan, Pakistan, India şi Nepal, iar la întoarcere, prin Irak şi Siria. Cu acest prilej, capătă o fascinaţie pentru demoni. Pe de altă parte, în Irak scapă ca prin minune dintr-un câmp minat. Criza sa lăuntrică începe să se adâncească, ajungând să ducă în Hamburg o viaţă de noapte împinsă la extrem – pornografie, droguri şi exces de alcool. Cuprins de ură faţă de toţi şi de toate, are o încercare nereuşită de sinucidere. În această deşertare sufletească, dă peste secta Meditaţiei Transcendentale (MT), condusă de Maharishi Mahesh, în care intră după puţină vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism şi vrăjitorie.

În 1972 începe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vieţii, încă şi mai întunecat decât cele de până atunci. După o vizită într-o tabără revoluţionară din munţii Mexicului şi o călătorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se întoarce în Europa, trecând prin Anglia, Scoţia şi Germania Democrată. Părăseşte drogurile şi se apucă de yoga, ajungând în relativ scurtă vreme să cunoască stări de extaz şi levitaţie. După trei ani, hotărăşte să se mute în India, la Calcutta, unde va renunţa la MT în favoarea hinduismului. Călătoreşte prin India de sud, Thailanda, Malaiezia, Bhutan, Tibet şi Bangladesh, cunoscând numeroşi guruşi; puterile sale oculte sporesc – devine medium şi începe să primească mesaje „de dincolo”, cunoaşte numeroase stări de transă şi extaz, ba chiar are parte şi de o întâlnire drăcească cu „zeiţa” indiană a morţii, Kali.

După şase ani, hinduismul ajunge să îl dezamăgească şi, după o scurtă călătorie prin Israel, Ierusalim şi Sinai, Klaus Kenneth îşi continuă peregrinarea în căutarea păcii lăuntrice prin Bangkok, Pattaya, Laos şi Cambodgia, trecând în cele din urmă la buddhism.

În 1980, se întoarce în Europa, trecând prin Rusia, Polonia şi Spania, şi rămâne să lucreze ca profesor în Elveţia. Atacurile demonice asupra sa se intensifică, iar Kenneth îşi găseşte refugiul în alcool şi în dans până la epuizare. Aflat la limita deznădejdii, caută ajutor în spiritualitatea sud-americană, călătorind în Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Paraguay şi Bolivia. În munţii de lângă Bogotá are loc, însă, un eveniment care îi schimbă definitiv cursul vieţii: scapă de la moarte, prin minune, dintr-un atac tâlhăresc. Simte în lăuntrul său că Dumnezeu a lucrat în chip vădit cu el şi că trebuie să dea un răspuns tuturor chemărilor din partea lui Hristos de până atunci.

Întors în Elveţia, K. Kenneth cunoaşte creştinismul prin intermediul unor grupări neoprotestante. Prin întâlnirea ipostatică cu Hristos, viaţa sa începe să se schimbe. Din iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care îl întăresc în adevărul creştinismului. Începe să ia parte la numeroase „turnee” şi „cruciade” evanghelice, în care mărturiseşte tuturor povestea de până atunci a vieţii sale. Cu toate că are parte de o primire foarte călduroasă, ajungând să aibă un renume în cercurile protestante şi catolice din Apus, simte în adâncul său că totuşi ceva îi lipseşte. Căutarea nu se sfârşise încă.

În 1983, se înfiripă legătura duhovnicească dintre Klaus şi Arhimandritul Sofronie Saharov, întemeietorul şi stareţul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Essex, Anglia. Klaus găseşte, astfel, împlinirea a tot ceea ce îi lipsea până atunci, ajungând să cunoască, după cum însuşi mărturiseşte, „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest răstimp, nu s-a schimbat nicio iotă din învăţătura lui Hristos” – Dreapta-slăvire. După o perioadă de „coacere” duhovnicească, primeşte în 1986 botezul ortodox la Geneva. Părintele Sofronie îi devine povăţuitor duhovnicesc, până la fericita sa adormire din 1993.

Astăzi, K. Kenneth îşi continuă cu smerenie lucrarea de propovăduire a Adevărului – Hristos – pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, şi nu un „ce”, în duhul rugăciunii lui Iisus –, prin traducerea în limba germană a Sfinţilor Părinţi şi prin mărturisirea cu cuvântul şi cu lucrul a Dreptei-slăviri.

Radu Hagiu

[Daniel777]

preluat de pe blogul lui saurian

Zilele trecute m-am uitat la nişte episoade din serialul “Joan of Arcadia”. Povestea e destul de simplă: o adolescentă are întâlniri cu Dumnezeu care îi dă tot felul de misiuni. În deschiderea episodului ( chestia aia unde scrie actorii şi toate cele ) e pusă muzica lui Joan Osbourne: “What if God was one of us?” care s-ar traduce “Cum ar fi dacă Dumnezeu ar fi printre noi?” şi la astfel de lucruri aş vrea să mă refer.

Noi trăim nişte vremuri foarte grele în care este o foame foarte mare de Hristos. Spunea proorocul Amos ( dacă nu mă înşel ) că vor veni zile când va fi o foame puternică după cuvântul lui Dumnezeu. Cred că acele cuvinte spuse de Dumnezeu prin proorocul Amos se potrivesc zilelor de azi că nu pot să-mi explic altfel toate întoarcerile la tot felul de credinţe precum şi subiectele destul de interesante abordate în filmele de azi. Spunea păr. Rafail Noica că în ziua de azi filmele tratează nişte subiecte foarte adânci ce trădează căutarea puternică de Dumnezeu ce o are omenirea azi.

Îndrăznesc să pun şi eu întrebarea: “Cum ar fi dacă Dumnezeu ar fi printre noi?”. Cum ar fi dacă sfinţii lui Dumnezeu nu ar fi călugării bătrâni cu barbă mare ci printre oamenii din jur pe care îi vedem tot timpul şi niciodată nu-i băgăm în seamă.

Spunea o persoană sporită în rugăciunea inimii că în zilele acestea există foarte, foarte mult har. Dumnezeu dă mult mai uşor harul Său celor ce Îl caută decât în zilele de dinainte. Tocmai din cauza vremurilor cumplite ce le trăim Dumnezeu dă aşa mult har cerând mai puţine eforturi de la noi ca oricând. Chiar şi Sfinţii Părinţi vorbesc că în zilele din urmă va fi un har atât de mare cum n-a mai fost de la începutul lumii şi asta din cauză greutăţilor din acele zile.

Dacă ne uităm la seriale, desene şi filme vedem că oamenii caută un alt fel de sfinţi faţă de cei tiparul arhicunoscut. Ei nu mai vor un cuvios ce face mii de acatiste, ţine mii de posturi, stă sute de ore la rugăciune. Ei vor ceva mai natural, vor un sfânt ca ei, vor un Klaus Keneth, o Vasula Ryden etc. ( Am mai corespondat cu Klaus Kenneth prin mail şi sunt de părere că ce trăieşte el e autentic în schimb am mari îndoieli în ce o priveşte pe Vasula Ryden ) Şi Dumnezeu poate să vorbească prin astfel de oameni indiferent de cultul de care aparţin. Singura problemă este că şi vrăjmaşul poate să îşi ea un chip de lumină şi să înşele pe oameni. Ortodoxia având o vechime de 2000 de ani are şi experienţă în înşelările demonice de aceea se descurcă mai bine în a vedea înşelările unde sunt. Totuşi, doar Dumnezeu Îşi ştie aleşii.

Dumnezeu vrea mântuirea tuturor aşa că încearcă să intre în relaţii cu orice fel de oameni. Cei mai mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu sunt cei din mijlocul nostru pe care noi nu îi cunoaştem. Aceştia sunt cei care duc lumea în spate. Marii Părinţi pe care îi ştim sunt lăsaţi de Dumnezeu ca nişte făclii ce ne arată calea spre Hristos, nouă celor orbi.

[camy_d]

Interesant, avem din ce în ce mai mult har.

[Daniel777]

Obtinem har mai usor decat obtineau cei din trecut,pentru ca avem conditii mai grele astazi,suntem mai slabi si ispitele sunt mai numeroase.