Cum se intelege asta

Si eu sustin,poate ciudat la prima vedere,acelasi lucru:faptele bune vin din Credinta,Credinta genereaza fapte bune si nu invers.In mod paradoxal si in Westminster Confession of Faith se sustine acelasi lucru si se poate exemplifica cam asa:

1.Credinta genereaza fapta iar cel ce o face stie ca meritul ii apartine in totalitate Celui de Sus iar slava pentru asta se cuvine doar Lui. 2.Cineva face fapte pentru a-i demonstra Celui de Sus cat de bun este el.Din punctul meu de vedere acesta vrianta nu se poate retine intrucat:

a).Fapta este compromisa din start pt ca de fapt tu te lauzi pe tine,te glorifici pe tine fiinta umana,iti creezi un mic idol in oglinda in tine,care iti spune:,,Vezi ce bun esti?"

b).Intrucat,cum spune Apostolul Pavel,nimeni nu este fara de pacat,inseamna ca orice fapta a ta,cat de buna ar fi,va avea un germene al pacatului in ea,fie si insesizabil pentru tine.Dar el exista si intrucat Cel de Sus est sfintenia absoluta,este de la sine inteles,fie si logic,ca o fapta din partea unui pacatos nu are cum sa stea perfect pura in fata puritatii absolute.Aici multi se descurajeaza si spun:,,Pai atunci inseamn ca nici o fapta a mea nu este buna si sunt pierdut".Gresit.Si asta din cauza ca multi nu pot defini exact ce inseamna fapte bune.Nu se rezuma doar la milostenie.Se refera la cercetare vaduvelor si orfanilor dar mai inseamna ceva pe parte interioara(cele de mai sus sunt manifestari exterioare)

Faptele tale bune,rod al pocaintei(asa cum pun si Parintii Bisericii),nu al egoismului si zelului orbesc si egoist,care prin modul lor de desfasurare si efect il slavesc pe Cel de Sus sunt adevaratele fapte bune.Nu cele care te slavesc pe tine.Care sunt insa faptele pocaintei,adevratele fapte bune ale Credintei?Aici veti vedea ca veti primi cele mai variate rasunsuri.In esenta nu sunt cele la care se asteapta cei mai multi si sunt pe doua directii:

-raportat la tine:recunoasterea si marturisirea pacatelor,abandonarea definitiva a vietii pacatoase,intrarea in viata dupa poruncile evanghelice
-raportat la Cel de Sus:sa te socotesti nevrednic de dragostea Lui,nevrednici sa ne numim ,,Fii ai lui Dumnezeu",lasare in mod complet a vointe tale in Cuvantul si voia Celui de Sus.

Ce am scris mai sus(ultimul paragraf^^) puteti citi pe larg aici intr-un articol ortodox despre Sf.Ignatie Briancianinov.In stanga gasiti o coloana cu scrieri ale sfintilor.Nu le ratati,parerea mea.

Acum ramine o intrebare:dupa ce fiecare dintre noi isi face un lung,serios,sincer si profund exament al vietii si constiintei>cati vor putea putea spune ca savrisesc faptel bune ale pocaintei cerute de Cel de Sus si cati vor spune ca le savirsesc asa cum au vrut sau au crezut ei.Asta ca sa fim si mai in context referitor la cele spuse de Apostolul Pavel.

[Rodica50]

În prealabil postat de Scotsman

Si eu sustin,poate ciudat la prima vedere,acelasi lucru:faptele bune vin din Credinta,Credinta genereaza fapte bune si nu invers.In mod paradoxal si in Westminster Confession of Faith se sustine acelasi lucru si se poate exemplifica cam asa:

1.Credinta genereaza fapta iar cel ce o face stie ca meritul ii apartine in totalitate Celui de Sus iar slava pentru asta se cuvine doar Lui. 2.Cineva face fapte pentru a-i demonstra Celui de Sus cat de bun este el.Din punctul meu de vedere acesta vrianta nu se poate retine intrucat:

a).Fapta este compromisa din start pt ca de fapt tu te lauzi pe tine,te glorifici pe tine fiinta umana,iti creezi un mic idol in oglinda in tine,care iti spune:,,Vezi ce bun esti?"

b).Intrucat,cum spune Apostolul Pavel,nimeni nu este fara de pacat,inseamna ca orice fapta a ta,cat de buna ar fi,va avea un germene al pacatului in ea,fie si insesizabil pentru tine.Dar el exista si intrucat Cel de Sus est sfintenia absoluta,este de la sine inteles,fie si logic,ca o fapta din partea unui pacatos nu are cum sa stea perfect pura in fata puritatii absolute.Aici multi se descurajeaza si spun:,,Pai atunci inseamn ca nici o fapta a mea nu este buna si sunt pierdut".Gresit.Si asta din cauza ca multi nu pot defini exact ce inseamna fapte bune.Nu se rezuma doar la milostenie.Se refera la cercetare vaduvelor si orfanilor dar mai inseamna ceva pe parte interioara(cele de mai sus sunt manifestari exterioare)

Faptele tale bune,rod al pocaintei(asa cum pun si Parintii Bisericii),nu al egoismului si zelului orbesc si egoist,care prin modul lor de desfasurare si efect il slavesc pe Cel de Sus sunt adevaratele fapte bune.Nu cele care te slavesc pe tine.Care sunt insa faptele pocaintei,adevratele fapte bune ale Credintei?Aici veti vedea ca veti primi cele mai variate rasunsuri.In esenta nu sunt cele la care se asteapta cei mai multi si sunt pe doua directii:

-raportat la tine:recunoasterea si marturisirea pacatelor,abandonarea definitiva a vietii pacatoase,intrarea in viata dupa poruncile evanghelice
-raportat la Cel de Sus:sa te socotesti nevrednic de dragostea Lui,nevrednici sa ne numim ,,Fii ai lui Dumnezeu",lasare in mod complet a vointe tale in Cuvantul si voia Celui de Sus.

Ce am scris mai sus(ultimul paragraf^^) puteti citi pe larg aici intr-un articol ortodox despre Sf.Ignatie Briancianinov.In stanga gasiti o coloana cu scrieri ale sfintilor.Nu le ratati,parerea mea.

Acum ramine o intrebare:dupa ce fiecare dintre noi isi face un lung,serios,sincer si profund exament al vietii si constiintei>cati vor putea putea spune ca savrisesc faptel bune ale pocaintei cerute de Cel de Sus si cati vor spune ca le savirsesc asa cum au vrut sau au crezut ei.Asta ca sa fim si mai in context referitor la cele spuse de Apostolul Pavel.

E greu, Scotianule. Imi vin in minte cuvintele Parintelui Rafail Noica- cand vine ispita, sa zicem- Doamne! Doamne! Macar de ne-ar veni in ceasurile de ispita acest gand si ne-am salva.

"Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate”.
Sfantul Ioan Gura de Aur

În prealabil postat de Rodica50

E greu, Scotianule. Imi vin in minte cuvintele Parintelui Rafail Noica- cand vine ispita, sa zicem- Doamne! Doamne! Macar de ne-ar veni in ceasurile de ispita acest gand si ne-am salva.

"Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate”.
Sfantul Ioan Gura de Aur

Exact asta cred si eu doamna Rodica.Ati spus in cateva cuvinte mai bine decat ce am reusit eu intr-o opinie prea lunga.Ce cuvinte frumoase si profunde,macar de am reusi sa le intelegem.Mie de asta imi este teama:nu numai ca nu facem aproape nimic si credem ca facem totul dar nici macar nu intelegem asta si ne amagim singuri.Va multumesc pt ca ati surprins, extrem de inspirata, esenta intregii discutii.Cel de Sus sa ne apere pe toti pt ca mare nevoie avem de asta.Mare de tot.

[Danut7]

În prealabil postat de Scotsman

Si eu sustin,poate ciudat la prima vedere,acelasi lucru:faptele bune vin din Credinta,Credinta genereaza fapte bune si nu invers.In mod paradoxal si in Westminster Confession of Faith se sustine acelasi lucru si se poate exemplifica cam asa:

1.Credinta genereaza fapta iar cel ce o face stie ca meritul ii apartine in totalitate Celui de Sus iar slava pentru asta se cuvine doar Lui. 2.Cineva face fapte pentru a-i demonstra Celui de Sus cat de bun este el.Din punctul meu de vedere acesta vrianta nu se poate retine intrucat:

a).Fapta este compromisa din start pt ca de fapt tu te lauzi pe tine,te glorifici pe tine fiinta umana,iti creezi un mic idol in oglinda in tine,care iti spune:,,Vezi ce bun esti?"

b).Intrucat,cum spune Apostolul Pavel,nimeni nu este fara de pacat,inseamna ca orice fapta a ta,cat de buna ar fi,va avea un germene al pacatului in ea,fie si insesizabil pentru tine.Dar el exista si intrucat Cel de Sus est sfintenia absoluta,este de la sine inteles,fie si logic,ca o fapta din partea unui pacatos nu are cum sa stea perfect pura in fata puritatii absolute.Aici multi se descurajeaza si spun:,,Pai atunci inseamn ca nici o fapta a mea nu este buna si sunt pierdut".Gresit.Si asta din cauza ca multi nu pot defini exact ce inseamna fapte bune.Nu se rezuma doar la milostenie.Se refera la cercetare vaduvelor si orfanilor dar mai inseamna ceva pe parte interioara(cele de mai sus sunt manifestari exterioare)

Faptele tale bune,rod al pocaintei(asa cum pun si Parintii Bisericii),nu al egoismului si zelului orbesc si egoist,care prin modul lor de desfasurare si efect il slavesc pe Cel de Sus sunt adevaratele fapte bune.Nu cele care te slavesc pe tine.Care sunt insa faptele pocaintei,adevratele fapte bune ale Credintei?Aici veti vedea ca veti primi cele mai variate rasunsuri.In esenta nu sunt cele la care se asteapta cei mai multi si sunt pe doua directii:

-raportat la tine:recunoasterea si marturisirea pacatelor,abandonarea definitiva a vietii pacatoase,intrarea in viata dupa poruncile evanghelice
-raportat la Cel de Sus:sa te socotesti nevrednic de dragostea Lui,nevrednici sa ne numim ,,Fii ai lui Dumnezeu",lasare in mod complet a vointe tale in Cuvantul si voia Celui de Sus.

Ce am scris mai sus(ultimul paragraf^^) puteti citi pe larg aici intr-un articol ortodox despre Sf.Ignatie Briancianinov.In stanga gasiti o coloana cu scrieri ale sfintilor.Nu le ratati,parerea mea.

Acum ramine o intrebare:dupa ce fiecare dintre noi isi face un lung,serios,sincer si profund exament al vietii si constiintei>cati vor putea putea spune ca savrisesc faptel bune ale pocaintei cerute de Cel de Sus si cati vor spune ca le savirsesc asa cum au vrut sau au crezut ei.Asta ca sa fim si mai in context referitor la cele spuse de Apostolul Pavel.

Nu neaparat.. Exista si atei care fac fapte bune(eu cunosc).. Un exemplu avem si in epistola lui Iacov de fapte fara credinta, pe desfranata Rahav.. Credinta nu genereaza automat fapte bune.. Suntem justificati si din fapte si din credinta spune Iacov.. Iar credinta roditoare este cea care salveaza.. Prin intermediul harului suntem salvati.. Prin harul care are calitatea de a ne vindeca si a ne sfintii.. Pavel spune ca primim acest har prin credinta adevarata.. Datorita acestei credinte Dumnezeu ne da harul Duhului Sfant si sfintele daruri in masura credinciosiei noastre.Prin credinciosie ma refer la faptele din credinta..Credinciosia automat presupune ascultare.

În prealabil postat de Danut7

Nu neaparat.. Exista si atei care fac fapte bune(eu cunosc).. Un exemplu avem si in epistola lui Iacov de fapte fara credinta, pe desfranata Rahav.. Credinta nu genereaza automat fapte bune.. Suntem justificati si din fapte si din credinta spune Iacov.. Iar credinta roditoare este cea care salveaza.. Prin intermediul harului suntem salvati.. Prin harul care are calitatea de a ne vindeca si a ne sfintii.. Pavel spune ca primim acest har prin credinta adevarata.. Datorita acestei credinte Dumnezeu ne da harul Duhului Sfant si sfintele daruri in masura credinciosiei noastre.Prin credinciosie ma refer la faptele din credinta..Credinciosia automat presupune ascultare.

Si eu m-am gandit,ca si dvs,la situatia ateilor.Si eu cunosc atei care fac fapte bune,cel putin din perspectiva unei definitii general acceptate.Chiar mult chiar,cunosc atei care salveaza vieti,sunt doctori.Nu au credinta de mult timp si din ce am vorbit nici nu-si doresc.Totusi salveaza vieti.Oricine ar spune: ,,Este imposibil ca Cel de Sus sa nu le ia in considerare chiar daca sunt atei.Salveza vieti.".Asa este.Nu stiu cum priveste Cel e Sus acesta circumstanta atenuanta a lipsei de Credinta dar eu cred ca Cel e Sus poate lucra spre binele nostru prin oricine doreste.Inclusiv printr-un ateu.In ce masura acest aspect determina soarta sufletului acelui ateu asta nu pot spune.Sunt Judecatile Celui de Sus unde intelegere umana nu are acces si poate este mai bine asa.

Referitor la Epistola lui Iacov o sa va citez o opinie a unui protestant pentru ca acel celebru pasaj din Iacov a fst mereu analizat de catre multi teologi in antiteza cu Epistola lui Pavel.Trebuie sa remarc ca sustine punctul dvs de vedere dupa cum veti vedea:

,,Martin Luther era cât se poate de conştient că acest verset se găseşte în cartea lui Iacov. Luther citea cartea Romani, unde Pavel explică foarte clar că omul nu e socotit neprihănit prin faptele legii şi că suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă şi numai prin credinţă.

Unii învăţaţi spun că avem un conflict ireconciliabil între Pavel şi Iacov, că Iacov a scris după Pavel şi a încercat să-l corecteze pe acesta. Alţii spun că Pavel a scris cartea Romani după Iacov şi încerca să-l corecteze pe Iacov.

Nu există vreun conflict în acest punct. Iacov spune de fapt: Dacă o persoană spune că are credinţă, dar nu oferă nici o dovadă exterioară a acelei credinţe prin fapte neprihănite, atunci credinţa sa nu îl va îndreptăţi.Luther,Calvin,sau Knox, au fost absolut de acord cu Iacov.

Nu suntem mântuiţi printr-o mărturisire a credinţei sau printr-o credinţă pretinsă. Credinţa trebuie să fie autentică înainte ca meritele lui Hristos să fie trecute în contul cuiva. Nu poţi spune pur şi simplu că ai credinţă. Adevărata credinţă în mod absolut şi necesar va aduce roadele ascultării şi faptele neprihănirii.

Luther spunea că acele fapte nu adaugă la îndreptăţirea cuiva înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Dar ele îi confirmă pretenţia că are credinţă. Iacov nu spune că omul e socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin faptele sale ci afirmaţia lui că are credinţă e adevărată atunci când prezintă şi demonstrează dovezile acestei pretenţii prin faptele sale."

Cred ca am ajuns cu analiza intr-un punct,cel putin pentru moment,comun.Acest raspuns este si pentru domnul/doamna zsuleica cu multumiri pentu completarile si opiniile dvs

[Danut7]

În prealabil postat de Scotsman

Si eu m-am gandit,ca si dvs,la situatia ateilor.Si eu cunosc atei care fac fapte bune,cel putin din perspectiva unei definitii general acceptate.Chiar mult chiar,cunosc atei care salveaza vieti,sunt doctori.Nu au credinta de mult timp si din ce am vorbit nici nu-si doresc.Totusi salveaza vieti.Orcine ar spune: ,,Este imposibil ca Cel de Sus sa ne le ia in considerare chiar daca sunt atei.Salveza vieti.".Asa este.Nu stiu cum priveste Cel e Sus acesta circumstanta atenuanta a lipsei de Credinta dar eu cred ca Cel e Sus poate lucra spre binele nostru prin oricine doreste.Inclusiv printr-un ateu.In ce masura acest aspect determina soarta sufletului acelui ateu asta nu pot spune.Sunt Judecatile Celui de Sus unde intelegere umana nu are acces si poate este mai bine asa.

Referitor la Epistola lui Iacov o sa va citez o opinie a unui protestant pentru ca acel celebru pasaj din Iacov a fst mereu analizat de catre multi teologi in antiteza cu Epistola lui Pavel.Trebuie sa remarc ca sustine punctul dvs de vedere dupa cum veti vedea:

,,Martin Luther era cât se poate de conştient că acest verset se găseşte în cartea lui Iacov. Luther citea cartea Romani, unde Pavel explică foarte clar că omul nu e socotit neprihănit prin faptele legii şi că suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă şi numai prin credinţă.

Unii învăţaţi spun că avem un conflict ireconciliabil între Pavel şi Iacov, că Iacov a scris după Pavel şi a încercat să-l corecteze pe acesta. Alţii spun că Pavel a scris cartea Romani după Iacov şi încerca să-l corecteze pe Iacov.

Nu există vreun conflict în acest punct. Iacov spune de fapt: Dacă o persoană spune că are credinţă, dar nu oferă nici o dovadă exterioară a acelei credinţe prin fapte neprihănite, atunci credinţa sa nu îl va îndreptăţi.Luther,Calvin,sau Knox, au fost absolut de acord cu Iacov.

Nu suntem mântuiţi printr-o mărturisire a credinţei sau printr-o credinţă pretinsă. Credinţa trebuie să fie autentică înainte ca meritele lui Hristos să fie trecute în contul cuiva. Nu poţi spune pur şi simplu că ai credinţă. Adevărata credinţă în mod absolut şi necesar va aduce roadele ascultării şi faptele neprihănirii.

Luther spunea că acele fapte nu adaugă la îndreptăţirea cuiva înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Dar ele îi confirmă pretenţia că are credinţă. Iacov nu spune că omul e socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin faptele sale ci afirmaţia lui că are credinţă e adevărată atunci când prezintă şi demonstrează dovezile acestei pretenţii prin faptele sale."

Cred ca am ajuns cu analiza intr-un punct,cel putin pentru moment,comun.Acest raspuns este si pentru domnul/doamna zsuleica cu multumiri pentu completarile si opiniile dvs

Nu suntem de acord.. Nu e adevarat ca faptele nu adauga la indreptatirea cuiva.. ca si Avraam s-a justificat din fapte nu numai din credinta cand l-a pus pe Isaac pe jertfelnic... credinta fara fapte este moarta in ea insasi.. o astfel de credinta au si demonii care cred si se infioara.. Si din fapte este justicat omul , si din credinta.. Credinta din fapte se desavarseste.. Credinta fara fapte este ca cea a demonilor,adica e moarta in ea insasi.. Daca nu produce rod, si daca nu o lucrezi credinta nu e buna la nimic.. Credinta adevarata e cea traitoare si cea care aduce rod..

În prealabil postat de Danut7

Nu suntem de acord.. Nu e adevarat ca faptele nu adauga la indreptatirea cuiva.. ca si Avraam s-a justificat din fapte nu numai din credinta cand l-a pus pe Isaac pe jertfelnic... credinta fara fapte este moarta in ea insasi.. o astfel de credinta au si demonii care cred si se infioara.. Si din fapte este justicat omul , si din credinta.. Credinta din fapte se desavarseste.. Credinta fara fapte este ca cea a demonilor,adica e moarta in ea insasi.. Daca nu produce rod, si daca nu o lucrezi credinta nu e buna la nimic.. Credinta adevarata e cea traitoare si cea care aduce rod..

Nu am spus acord am spus punct comun al analizei.Adica am ajuns cu analiza la un anumit nivel,nu neaparat si pe aceiasi lungime de unda.In plus nu am spus Credinta fara fapte ci ca distinctia este data de o justificare diferita.Cum s-a justificat Avraam? Pai sa vedem.

,,După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!"
Şi Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!"
Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi".
Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.
Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: "Tată!" Iar acesta a răspuns: "Ce este, fiul meu?" Zis-a Isaac: "Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?"
Avraam însă a răspuns: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.
Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!"
Iar îngerul a zis: "Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău".
Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său."

Oircine din ziua de azi,cand citeste situatia lui Avraam,sau al lui Iov,ramine pe ganduri.Oare cati dintre noi am avea o asemenea Credinta sau cati dintre noi am da dovada de asemenea fapte?Prefer sa nu ma gandesc la un raspuns sincer.A vrut sa-l testeze Cel de Sus pe Avraam?Daca este asa atunci a ales cel mai extrem mod de testare pentru un tata:jertfa propriului fiu.Orice tata ar prefera sa moara el decat fiul sau dar dreptul Avraam nu a ezitat.Cumva promtitudinea sa atat prin raspuns ,,Iată-mă"cat si prin determinarea actiunii ne trimit cu gandul la cuvintele Mantuitorului:

,,Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa."(Matei 10:43-35)

,,Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine"(Matei 10:37)

Este greu de spus ce era in sufletului lui Avraam cand a pregatit lemnele si cele trebuincioase de drum.Nu ne putem imagina ce a simtit cand fiul sau l-a intrebat unde este jertfa iar tatal l-a asigurat ca Cel de Sus va avea grija de oaia jertfei sale.Daca est cineva tata pe aici il rog sa-si imagineze scena in calitate de tata.Este cutremuratoare.
Faptele de pina acum ale lui Avraam sunt ireprosabile.Nu s-a indoit ci a actionat,indiferent cat de mult suferea.Traia drama vietii sale din iubire pentru Cel de Sus.

In momentul de maxima tensiune ingerul opreste drama.Uitati-va la ce spune:,,Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău" Versiunea Anania traduce si mai sugestiv:,,Să nu-ţi ridici mâna asupra băiatului, nici să-i faci vreun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi că de dragul Meu nu l-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit!“

In ambele situatii primim confirmarea:faptele fusesera un test pentru frica sfanta a lui Avraam fata de Dumnezeu,
frica sfanta ce este dragostea Credintei.Totusi Avraam actionase doar in baza faptelor?Avem un indiciu deseori igorat chiar in text:,,Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi".

De ce si-ar fi mintit Avraam slugile?Acestea nu ar fi cutezat sa-l opresca si in plus stia ca nu se vor mai intoarce amandoi.Ar fi mintit la intoarcere cu privire la motivul jertfei?Greu de crezut ca Avraam ar fi mintit in Numele Domnului.Si atunci care este exlicatia acestor cuvinte?

Avea cumva Avraam speranta ca Cel de Sus va opri cumva drama sa personala?Poate si asta dar poate este si altceva.Mergeti in spate la Geneza 15:1 >,,După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: "Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!"

Asadar Avraam avusese o promisiune directa a Celui de Sus.Stia ca orice i-ar fi cerut ar fi fost drept.Stia ca orice i-ar fi cerut ar fi fost spre binele Lui.Cel de Sus l-a incredintat pe Avraam ca ii va fi scut si rasplata.Daca il va lua drept scut,prin Credinta in promisiunea Sa atunci rasplata sa va fi mare.Si a fost.

Credinta Lui Avraam in promisiunea Celui de Sus nu s-a clatinat in pamintul Moria.Avraam poate a sperat,atunci in fata slugilor,ca Celui de Sus ii va fi pina la urma mila.Asa am crede noi cei lipsiti de Credinta.El era insa manat de Credinta in Cuvantul Domnului si a mers pina la capat.Raspunsul sau catre baiatul sau tot asta arata:

,,Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale"

Stia ca daca l-ai ales pe Cel de Sus scut prin Credinta in dreptatea rasplatei sale Cel de Sus nu se va schimba.EL nu se schimba niciodata.Poate a sperat dar a lasat totul,prin Credinta,in ultima instanta in mainile Domnului si in Judecata Sa dreapta.

Faptele sale au fost rodul Credintei sale in Cuvantul si promisiunea Domnului.Faptele lui Avraam nu au rasarit din neant ci din Credinta,atat de puternica,atat de neclintita incat a determinat inclusiv punerea propriului sau fiu sub cutit.Acum o sa scriu iar ce am scris intr-un post mai devreme:,,Credinta genereaza fapta iar cel ce o face stie ca meritul ii apartine in totalitate Celui de Sus iar slava pentru asta se cuvine doar Lui".

Si cand v-am spus asta sa stiti ca stiam cum a numit Avraam acel loc,iar acel nume este justificarea lui Avraam,
exprimata prin fapte dar generata prin Credinta: ,,Iahve-ire"=Dumnezeu poartă de grijă

[Danut7]

Apreciez postul asta, dar aici a fost pusa la incercare ascultarea lui Avraam.Cu strangere de inima, Avraam a fost dispus sa mearga pana la capat, adica sa-si jertfeasca propriul fiu chiar daca el a sperat ca lucrul acesta sa nu aiba loc.. A stiut ca caile Domnului sunt drepte si ca chiar daca isi va omori fiul, Dumnezeu va face cum a promis, va face din el(Avraam) un neam mare si il va pune parinte al multor neamuri.Din fiul sau Ismael, daruindu-i un nou fiu , sau chiar dobandindu-l pe Isaac din nou.Scriptura ne spune ca Avraam credea ca Dumnezeu are puterea si sa-l invie pe Isaac din morti.Nu a contat pentru el cum.. Ci doar sa-l asculte pe Dumnezeu.. Aici se arata ascultarea lui Avraam si fapta sa ca nu si-a crutat nici macar fiul, cel mult asteptat.. singurul sau fiu.. Asta separat de credinta sa.

În prealabil postat de Danut7

Apreciez postul asta, dar aici a fost pusa la incercare ascultarea lui Avraam.Cu strangere de inima, Avraam a fost dispus sa mearga pana la capat, adica sa-si jertfeasca propriul fiu chiar daca el a sperat ca lucrul acesta sa nu aiba loc.. A stiut ca caile Domnului sunt drepte si ca chiar daca isi va omori fiul, Dumnezeu va face cum a promis, va face din el(Avraam) un neam mare si il va pune parinte al multor neamuri.Din fiul sau Ismael, daruindu-i un nou fiu , sau chiar dobandindu-l pe Isaac din nou.Scriptura ne spune ca Avraam credea ca Dumnezeu are puterea si sa-l invie pe Isaac din morti.Nu a contat pentru el cum.. Ci doar sa-l asculte pe Dumnezeu.. Aici se arata ascultarea lui Avraam si fapta sa ca nu si-a crutat nici macar fiul, cel mult asteptat.. singurul sau fiu.. Asta separat de credinta sa.

Sa va spun ceva cat se poate de sincer:si eu si dvs putem crede orice.Sa presupunem ca eu as spune(desi nu cred asta)ca doar o Credinta la nivel declarativ ar fi suficienta sa ma mantuiesc.Sa spunem ca dvs ati spune ca orice fapta buna,sau orice fapta buna alaturi de Credinta,nascuta din Credinta sau generatoare de Credinta va va mantui.

In esenta,raportat la mantuirea dvs sau a mea,afirmatiile nu au nici un efect doar daca:amandoi am avea o Credinta si fapte precum Avraam(cat timp luam acea situatie drept etalon).Sincer,daca ma refer strict la mine,as spune ca mai am mult de lucru.Tocmai de aceea am si precizat ca nu resping alte pareri si in esenta nu am orgolii personale in raport de Cuvantul Domnului.Atat timp cat esti inca plin de pacate(cazul meu)nu te poti considera depozitarul intregului Adevar sau macar a unei mici parti Lui.Dar poti fi in cautarea Lui si acest este cazul meu.

Insa daca va uitati in versiunea Anania,Geneza 22:1,veti vedea scris asa:

,,Episod devenit celebru prin originalitatea, dramatismul şi frumuseţea lui literară. Sfântul Pavel îi va acorda evenimentului şi o dimensiune simbolică, Isaac prefigurând jertfa şi învierea lui Iisus Evrei (11,17-19). Iconografia ortodoxă va introduce „Jertfa lui Avraam“ în pictura altarului, ca simbol euharistic."

Dimensiunea simbolica ar adanci discutia nostra,pentru care va multumesc,la noi analize(o a va rog ceva) dar voi posta interpretarea Apostolului Pavel :

,,Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac spre jertfă atunci când a fost pus la'ncercare; el, cel ce primise făgăduinţele, îl aducea spre jertfă pe singurul său născut,el, cel căruia i se spusese că numai cei din Isaac se vor numi urmaşii tăi!El a socotit că Dumnezeu putere are chiar să învie pe cineva din morţi; drept aceea, el l-a primit înapoi, dar şi'n prefigurare."

Eu am insistat pe partea de Credinta pt ca Apostolul Pavel insista(versetele urmatoare+Evrei 11:11) ca nu este o situatie singulara ci una care se va mai repeta constant:

1.Prin credinţă însăşi Sarra primit-a putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că şi L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise;
2.Prin credinţă şi'n vederea celor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau.
3.Prin credinţă i-a binecuvântat Iacob, când a murit, pe fiecare din fiii lui Iosif, şi s'a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.
4.Prin credinţă Iosif, spre sfârşitul său, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la osemintele sale.
5.Prin credinţă, când s'a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos: şi nu s'au temut de porunca regelui.
6.Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

Si gasiti acesta exprimare ,,Prin Credinta"pina la Evrei 11:32 cand si Apostolul spune ca sunt prea multi in acesta situatie ca sa-i spuna pe toti.Insa in Evrei 11:33-40 vedeti clar(asa cred eu)faptele nascute din Credinta sau Credinta generatore de fapte(un ex): ,,care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor,au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmaşilor le-au preschimbat în fugă"

Trebuie sa plec,sa nu va suparati ca va citesc maine raspunsul si daca cumva gasiti o opinie a Parintilor Bisericii referitor la ce am discutat noi va rog sa postati ca sa citim toti.As dori sa va multumesc pentru dialog si opiniile dvs.O sa va mai las si eu in zilele urmatoare inca o opinie pe acesta tema dar referitor la un alt episod biblic.Sper sa-mi spuneti si atunci parerea dvs.

Va salut.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Danut7

Nu neaparat.. Exista si atei care fac fapte bune(eu cunosc).. Un exemplu avem si in epistola lui Iacov de fapte fara credinta, pe desfranata Rahav.. Credinta nu genereaza automat fapte bune.. Suntem justificati si din fapte si din credinta spune Iacov.. Iar credinta roditoare este cea care salveaza.. Prin intermediul harului suntem salvati.. Prin harul care are calitatea de a ne vindeca si a ne sfintii.. Pavel spune ca primim acest har prin credinta adevarata.. Datorita acestei credinte Dumnezeu ne da harul Duhului Sfant si sfintele daruri in masura credinciosiei noastre.Prin credinciosie ma refer la faptele din credinta..Credinciosia automat presupune ascultare.

Pavel cap. 11
31. Prin credinta Rahav, desfranata, fiindca primise cu pace iscoadele, n-a pierit impreuna cu cei neascultatori.

Iacov cap. 2
14. Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele,
16. Şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
17. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.
18. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.
19. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.
20. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?
21. Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic?
22. Vezi că, credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit?
23. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: "Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate" şi "a fost numit prieten al lui Dumnezeu".
24. Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă.
25. La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale?
26. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este.

Iata cum Iacov nu contrazice pe Pavel si nici invers.
Pavel spune ca Rahav prin credinta a facut fapta buna.

Iacov spune ca , credinta lucra impreuna cu faptele, prin fapte credinta se desavarseste si dadea exemplu clar pe Rahav. ``din fapte este indreptat omul iar nu numai din credinta. La fel ca si Rahav, desfranata...``

Ateii pot face o tona de fapte bune, fara credinta nu sunt mantuiti.
Ateii fac fapte bune din alte considerente exemplu: daca e medic - pentru ca asta e meseria si pentru ca primeste multumiri si nu numai.
Ateii intotdeauna nu fac fapte bune gratuit, intotdeauna asteapta un revers. Daca nu exista rarspunsul la fapta sa, nu va face nimic ci va sta si va privi. Altfel, din punctul lui de vedere nu face nici rau nici bine tocmai pentru ca nu are credinta.
Un ateu rareori va sari sa ridice pe cel ce se impiedica in fata sa, dar atunci cand o face , o face pentru ca are o fire mai miloasa, din instinct dar, e degeaba. fara credinta totul e degeaba.