mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (III)

*
Cea mai mare taină a lui Dumnezeu din cer este “poporul pucios”:

“Nici Noi, Verginico, nici Noi, tată, nu mai avem pace. Şi Noi am plecat cu tine după poporul tău ca să-i dăm viaţă vie, că poporul tău este cea mai mare taină pentru făptura dumnezeiască, de la început şi până la aceste zile. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27.11.1990)

Cea mai mare taină a lui Dumnezeu din cer este “Noua Scriptură de la Pucioasa”:

“Această Scriptură este cea mai mare taină este împărăţia lui Dumnezeu, căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul fiilor ei. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 23-2-1992)

Cea mai mare taină este “Cuvântul care grăieşte la Pucioasa”:

“Cea mai mare taină între cer şi pământ, între cele ce se văd şi cele ce nu se văd este cuvântul Meu care grăieşte cu omul, şi omul care grăieşte cu cuvântul Meu, cu Mine, fiilor copii. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20 1.2001)

Cea mai mare taină este “credinţa”:

“...căci credinţa este cea mai mare taină a vieţii veşnice... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-2007)

Cea mai mare taină în taina lucrării îngerului este “cuvântul omului”:

“... cea mai mare în taina lucrării îngerului este cuvântul omului, de la care ia îngerul pentru Dumnezeu, şi iată, de aceea este scris că omul din cuvintele sale va fi mântuit sau osândit înaintea lui Dumnezeu. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21.11. 2001)

Cea mai mare taină este “suferinţa”:

“O, fiilor care căutaţi să crească şi nu să scadă Domnul în voi, nu uitaţi că suferinţa care doare în trupul dar şi în sufletul vostru este taina cea mai mare care-L leagă pe Dumnezeu de om, iar lacrima ei este mângâierea şi puterea suferinţei, şi nu este ea slăbirea inimii omului, ci este mulţumirea inimii lui, fiilor. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-12-2004)

[IonelS]

Este evident ca fenomenul Pucioasa prinde amploare pe fondul crizei spirituale din sanul BOR. Intr-adevar, masa crestinilor este de slaba calitate, preotii sunt si mai slabi decat erau cei anteriori, etc.
Cel mai mare pacat al romanilor este infranarea de a face copii si avortul. Ce fac preotii vis-a-vis de aceste fenomene ? Nimic ! Cati dintre ei mai propovaduiesc facerea de copii ? Putini ! Uitati-va cati copii au preotii ! Majoritatea 1 sau 2. Pai cu restul ce-au facut, ca sa-l reproduc pe Parintele Arsenie Boca !

Revolutia din 89 a dat frau liber Bisericii sa practice catehismul asa cum se cuvine. Ii vedeti voi pe preoti alergand dupa oamenii care traiesc in mijlocul nostru fara de Dumnezeu, asa cum faceau candva inaintasii lor ? Nu ! Stau infipti in biserici ....

Este inadmisibila parasirea Bisericii, schisma, etc., insa nici asa nu se poate...Eu nu cred ca un post de radio si unul tv pot inlocui adevaratul catehism, face to face, cu cei pierduti ! Cica sa nu ne judecam pastorii ! De acord, dar sa le cerem sa fie adevarati pastori avem voie ?

Voi, cei ce sunteti preoti, faceti copii cati v-ar putea da Dumnezeu, dati exemplu viu oamenilor, cereti-le romanilor sa faca la fel, alergati dupa cei ramasi fara de Dumnezeu, din usa in ura, faceti-va datoria fata de turma, daca mai vreti sa mai aveti turma !

[mariamargareta]

Aşa-zisa “criză spirituală din sânul BOR” nu legitimează nici schisma, nici erezia, şi cu atât mai puţin înşelătoria conştientă, toate practicate pe scară largă de către pucioşii de la "Noul Ierusalim".
În realitate, nu există nici o criză spirituală în BOR.
A vorbi de o “criză spirituală” înseamnă a evidenţia grave conflicte de doctrină în sânul Bisericii, căci în aceasta constă “spiritualitatea”. Dar Biserica a reuşit să aplaneze de-a lungul timpului toate conflictele de conştiinţă, stabilind un canon limpede şi ferm pentru ca acestea să nu mai apară niciodată.
Ceea ce numeşti “slaba propovăduire pentru a face copii” nu ţine de spiritualitate, ci de misiune. Dar misiunea înseamnă cu totul altceva; nu este "misiunea" preotului ca să-i îndemne pe bărbat şi pe femeie să facă copii şi mai ales câţi să facă: unul, doi, zece, douăzeci. Se confundă adesea misiunea preotului cu aceea a unui consilier marital. Se confundă adesea rolul duhovnicului, ca şi când acesta poate şi ar fi obligat să dicteze în amănunt viaţa fiecărui penitent, inclusiv în cele mai intime aspecte sexuale, în loc să rămână la postura firească de sfătuitor, şi asta numai în linii generale. Preotul nici nu poate, nici nu este obligat şi nici nu are voie să se facă un păpuşar care-i manevrează pe credincioşi ca pe nişte marionete. El nu este nici moaşă comunală, nici sexologul de serviciu pentru Tanţa şi Costel.
Nu mai este timpul de a merge preotul din poartă în poartă, îndată ce toate bisericile sunt deschise şi nimeni nu-ţi cere taxă de intrare la uşă. Nici nu-ţi bagă nimeni mâna în buzunar, nici nu-ţi dă peste mână. Cine te opreşte să intri? Zice o vorbă în popor: “Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă”.
Expresia “stau înfipţi în biserici” este vag răutăcioasă. Acolo este locul preoţilor, în biserici, şi măcar de ar sta acolo cât mai mult le permite timpul şi sănătatea. Biserica este locul consacrat de întâlnire al creştinilor cu Dumnezeu.
Cei care au nemulţumiri, din cauza mândriei le au. Cine-i opreşte să fie desăvârşiţi în Biserica în care au fost botezaţi? Dar ei cred că desăvârşirea este neapărat în altă parte, în ograda vecinului, acolo unde îi aşteaptă dulceaţa fructului oprit. De aceea aleargă la secte, şi de aceaa ajung din lac în puţ.

[vsovivi]

Unii vor ţine ca orbii de bâtă (nu de toiag) de minciuna cu care au fost privilegiaţi, a lor sau a altora, şi de necredinţă şi de minteresul lor mocirlos pentru a dezinforma şi a dezbina şi a huli la nesfârşit, ajungând să primească aplauze deşarte de la celelalte sărmane suflete reBelle... iar spre sfârşit, când vor constata ce munte de gunoaie şi de nisisip şi-au clădit în drumul lor spre mântuire, să vezi ce o să miorlăie, de mămica focului, căci grea va fi munca la lopată, singura şansă pentru ca să-şi eliberze drumul spre Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu...de la Pucioasa.

Deci nu mai insista de frică ca să te vadă nenea cum înfierezi proletar pe nevinovaţi, văduve şi orfani crezând totuşi că faci bine, postând mereu lucruri de o reală valoare din Cuvânt dar ridiculizându-i ca pe clowni şi distrându-te de ei ca de ciudaţi.

Nu te amăgi, nu poţi fi şi cu mamona şi cu antichrist dar şi cu Domnul nostru Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu ce se plineşte pe Sine prin drepţi şi sfinţi şi umili după ce mai înainte grăieşte prin prooroci... peste pământ. Trebuie să te decizi, ori primeşti Cuvântul şi cauţi să te faci ucenic în taină, adică să-L trăieşti, sau o laşi baltă de tot, ca nu cumva să te facă diavolul avocat sau procuror al acuzării, că va fi vai de tine, că trebuie apoi să joci aşa cum îţi cântă toţi dracii, că ei au vechime mai multă la activ, şi experienţa păcătuirii, căci ei ştiu findcă au făcut păcatul, au îndrăznit să cunoască ''binele''... şi răul. Deci nu te amăgii că nu te poţi ascunde în ''vrednicia'' procurorului mincinos al acuzării sau in competenţa criticului de artă sau să te înfrăţeşti cu grămăticul şi echipa... ăia care au pus beţe în roate când s-a rezidit templul cel vechi din Ierusalimul pătimirii, pe vremea lui Ezdra proorocul.

Acum e vorba de Noul Ierusalim al Slavei care înseamnă Fii cu Duhurile... Sfinte.

Deci nu ai să scapi crezând că faci aici aşa o viclenie frumoasă, osândind pe pucioşi mereu ca eretici şi sectanţi, aşa de ochii gLumii şi de frica lui nenea şi a lui tanti grijania, dar pe de altă parte să aduci pe tapet lucruri atât de frumoase şi serioase din Cuvânt. Căci nu ţi se va scrie înţelepciune ca şerpii şi fără de răutate ca porumbeii ci viclenie şi prostie ţi se va scrie, că doar azi nu e nimeni care să te dea afară din Biserică, cum era pe vreme antichristului ceauşescu şi dej şi iliescu...

Deci nu tot crea tu iluzia unei certe, o groază şi o frică monstruoasă, de parcă ar fi BOR prigonitoare şi inchizitoare că nu e cazul... căci şi preoţi din BOR sunt destui care cred în Cuvântul lui Dumnezeu... de la Pucioasa, numele cel nou al Domnului... Iisus Hristos.

Iar cu schizma şi erezia şi alte minciuni... e ridicol să crezi că vei putea face aşa cum au făcut jidovii, scoţând vorbă mincinoasă că defapt ucenicii l-au furat pe Iisus din mormânt, că aşa faceţi şi voi, ziceţi că proorocii vorbesc şi inventează de la ei ce este scris acolo, păi dacă ar fi aşa, chiar şi aşa, ar trebui să ne închinăm la ei ca la Dumnezeu căci este perfecţiunea ceea ce se grăieşte acolo... deci dacă doar omul ar grăi, aşa cum susţineţi voi, ar trebui să-l socotim cel mai luminat om, dar iată că voi oriceaţi face nu aveţi argument şi sunteţi neserioşi, căci ce se dăruie de acolo e perfect conform cu Noul Testament, cu Apocaliipsa şi cu Vechiul Testament... şi cine poate şti altcineva decât Dumnezeu, că dracul uită în mândria lui că dacă n-ar uita atunci şi-ar aminti de toate ispitele şi minciunile sale... şi-ar aminti şi ar recunoaşte că numai Dumnezeu ştie pe Adevărul şi că el nu face altceva decât că le mai nimereşte...

Deci nu ei s-au rupt ci au fost alungaţi, gata să li se răpească ce le-a dăruit Dumnezeu, nu sunt eretici că nu ei interpretează ci chiar Dumnezeu despecetluieşte Tainele, nu sunt sectanţi căci e la Lumină toată lucrarea lor şi nu au credinţa ascunsă sub obroc, şi nu mint ca să zici că ar fi prooroci mincinoşi ci ei au părăsit gLumea şi trăiesc conform cu credinţa şi cu Adevărul şi cu veşnicia.

Aşa că nu te amăgi că păcăleşti pe cineva... până şi pe cei aleşi, adică pe poporul cel mic al Lui Dumnezeu... oricât ai încerca, doar ce smintiţi se smintesc fiindcă trăiesc în sminteală, adică au lepădat virtuţile şi au pus în loc soluţiile... câştigul cel lesne, rapid şi murdar...

Toiagul este Cuvântul lui Dumnezeu care bate cu smerenie la poarta sufletului din inima ta... Ferice de cine deschide nu doar din curiozitate macabră sau pentru a împlini încă un poft, soft, moft... o pretenţie gLumească la modă... moda de a acuja şi huli, fericirea prostului ciorb ce râde de boala spartă a altuia, un sadism inutil şi o aparentă scăpare de greu, ai scăpat tu şi el de un pai din ochiul lui dar aveţi amândoi bârna din ochiululhul tău cel viclean, aşa mămos de parcă ar sulimeniza pe cel mititel cum să salute frumos pe nenea şi cum să stea frumos la masă când după cafea le ghiceşte tanti grijania viitorul lor în zaţ.

[IonelS]

În prealabil postat de mariamargareta

Aşa-zisa “criză spirituală din sânul BOR” nu legitimează nici schisma, nici erezia, şi cu atât mai puţin înşelătoria conştientă, toate practicate pe scară largă de către pucioşii de la "Noul Ierusalim".
În realitate, nu există nici o criză spirituală în BOR.
A vorbi de o “criză spirituală” înseamnă a evidenţia grave conflicte de doctrină în sânul Bisericii, căci în aceasta constă “spiritualitatea”. Dar Biserica a reuşit să aplaneze de-a lungul timpului toate conflictele de conştiinţă, stabilind un canon limpede şi ferm pentru ca acestea să nu mai apară niciodată.
Ceea ce numeşti “slaba propovăduire pentru a face copii” nu ţine de spiritualitate, ci de misiune. Dar misiunea înseamnă cu totul altceva; nu este "misiunea" preotului ca să-i îndemne pe bărbat şi pe femeie să facă copii şi mai ales câţi să facă: unul, doi, zece, douăzeci. Se confundă adesea misiunea preotului cu aceea a unui consilier marital. Se confundă adesea rolul duhovnicului, ca şi când acesta poate şi ar fi obligat să dicteze în amănunt viaţa fiecărui penitent, inclusiv în cele mai intime aspecte sexuale, în loc să rămână la postura firească de sfătuitor, şi asta numai în linii generale. Preotul nici nu poate, nici nu este obligat şi nici nu are voie să se facă un păpuşar care-i manevrează pe credincioşi ca pe nişte marionete. El nu este nici moaşă comunală, nici sexologul de serviciu pentru Tanţa şi Costel.
Nu mai este timpul de a merge preotul din poartă în poartă, îndată ce toate bisericile sunt deschise şi nimeni nu-ţi cere taxă de intrare la uşă. Nici nu-ţi bagă nimeni mâna în buzunar, nici nu-ţi dă peste mână. Cine te opreşte să intri? Zice o vorbă în popor: “Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă”.
Expresia “stau înfipţi în biserici” este vag răutăcioasă. Acolo este locul preoţilor, în biserici, şi măcar de ar sta acolo cât mai mult le permite timpul şi sănătatea. Biserica este locul consacrat de întâlnire al creştinilor cu Dumnezeu.
Cei care au nemulţumiri, din cauza mândriei le au. Cine-i opreşte să fie desăvârşiţi în Biserica în care au fost botezaţi? Dar ei cred că desăvârşirea este neapărat în altă parte, în ograda vecinului, acolo unde îi aşteaptă dulceaţa fructului oprit. De aceea aleargă la secte, şi de aceaa ajung din lac în puţ.

Respect parerea oricui, insa pe subiectele abordate de tine te simti cumva mai presus ca niste duhovnici precum Arsenie Papcioc, Iustin Parvu, etc. ?
Daca sfintii apostoli faceau la fel, sa stea infipti pe undeva,...., "aleluia" credinta-n lume !

[mariamargareta]

Nu s-a auzit despre duhovnicii Arsenie Papcioc şi Iustin Pârvu nici "să bată din uşă-n uşă" ca să facă prozelitism ortodox, nici să-i consilieze pe tinerii însurăţei, veniţi sfios la scaunul spovedaniei, despre cum să folosească sau nu prezervativul: pe faţă sau pe dos. Fiecare a stat cuminte în biserica lui, la locul de metanie, şi s-a ocupat mai mult cu rugăciunea şi cu postul.
Aşa că las-o mai moale şi nu mai fă pe lupul moralist care se uită la BOR ca la Scufiţa Roşie. Lasă-i pe sectari, că ei ştiu meserie, nu ca tine, începător şi diletant.

[vsovivi]

Degeaba încerci să-ţi asiguri spatele la duhovnici ferindu-i de prozelitism ca să li se pară altora că aperi o cauză, cauza duhovnicilor, cauza bisericii... dejaba, că se vede cât colo că ai bellit câinii şi pisicile şi după ce le-ai folosit blana făcându-ţi rochiţă cu pete, ai aruncat hoiturile în curte la alţii şi miorlăi întruna de mama focului că de acolo vine putoareaoarea, din curţile şi grădinile alea... acuzând şi trăgând ipisisikaa de coadă ca să te credem că eşti un fel de petrică şi lupul din poveste şi că lupul pe care ni-l prezinţi dumneata e chiar lupul cel rău, crezând că o să fi plătită pe post de trăgătoare de sfoară, pe sfoara de la sirena lui Roaită... Nu te amăgii că lupul vă dirijează pe voi şi se vede şi o să stai închisă apoi, de tanti grijania, uite cam aşa, căci dacă ţi-a trebuit party, party o să-ţi găseşti, mai ales că petele de pe rochiţa ta sunt roşii... în loc să fi fost negre... că aşa s-ar fi cuvenit.

Deci nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (V)

*
Cea mai mare minune din veac în veac este “credinţa”:

“Eu voiesc să arăt slava Mea, şi lucrarea Mea lângă ea, dar pentru aceasta a trebuit şi trebuie o credinţă minunată de la cei ce sunt aşezaţi în staulul acestei lucrări, şi nu este din veac în veac minune mai mare decât credinţa cea care a lucrat şi a rămas lucrarea ei de la Avraam şi până peste toată seminţia lui, căci cei ce sunt purtaţi de sânul lui Avraam, lucrează ca Avraam, şi mai mare se va chema cel ce va lucra acum. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20.6.1993)

“...dar minunea cea mai mare este credinţa, fiilor, căci ea le face pe toate a putea, pe toate ale ei” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12.12 1996)

Cea mai mare minune din veac în veac este “omul cel nou”:

“Am grăit prin gura apostolului Meu din grădina Mea care rosteşte peste tine cuvântul cel venit la el din cer, am grăit prin guriţa lui înaintea ta şi am spus prin Duhul Sfânt, prin vorbire de Duh Sfânt am spus că cea mai mare minune pe care am făcut-o Eu prin această lucrare din cer coborâtă este minunea omului cel nou, care trăieşte după cuvântul lui Dumnezeu, care se mişcă întru cuvântul rostit de Dumnezeu, care-şi ia prin cuvânt şi prin împlinire de cuvânt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa precum Eu l-am făcut pe om la început. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 3-6-1995)

Cea mai mare minune este “ a face voia Celui de la Pucioasa” :

“Minune este să faci tu voia Mea şi nu pe a ta. Mai mare minune ca aceasta nu poţi tu să faci. [...]Omule, fă-te făcător de minuni, căci cea mai mare minune între cer şi pământ este să faci tu voia Mea, şi Eu te voi numi făcător de minuni, făcător de iubire. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 10.6.2001)

Cea mai mare minune este “omul cel născut de sus”:

“ Mai mare minune ca omul cel născut de sus nu este minune. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 10.6.2001)

Cea mai mare minune este că “liderii pucioşi scriu ca de la Dumnezeu”:

“O mulţime de scriitori scriu de la ei, iar voi scrieţi de la Mine. Mai mare minune ca aceasta nu este pe pământ, nu este, fiilor, dar cine pricepe ca să caute spre ea şi s-o ia în casa lui şi s-o trăiască, şi pe veci s-o trăiască?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2.8.2001)

Cea mai mare minune este că “Dumnezeul Pucioasei vine la liderii pucioşi”:

“Mai mare minune ca venirea Mea la voi, nu este.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2.8.2001)

Cea mai mare minune este ca “poporul pucios să ia ceea ce îi dă Dumnezeul lui”:

“E mare înţelepciunea pe care am Eu să ţi-o dau, dar cea mai mare minune este să iei ceea ce Eu îţi dau să ai, [...] copilul Meu micuţ.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 3-06-2003)

Cea mai mare minune este ca “poporul pucios să fie asemenea Dumnezeului lui”:

“Cea mai mare minune pe care o puteţi face prin credinţa din voi este să fiţi asemenea Mie şi să Mă văd în voi, iar Eu să vă dau bucuria Duhului Sfânt,... .”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20-9-2003)

Cea mai mare minune este ca “omul să-l lase pe Dumnezeul de la Pucioasa să trăiască în el şi să-i primească apoi Cuvântul de învăţătură ”:

“Lucrarea credinţei omului în Dumnezeu îl face pe om făcător de minuni, şi nu este o mai mare minune ca aceea de a-L lăsa omul pe Dumnezeu să trăiască în el, şi să-I primească apoi cuvântul şi să se hrănească cu el pentru ca să trăiască.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 13-7-2004)

Cea mai mare minune este “credinţa omului în venirea Dumnezeului Pucios - Cuvânt pe pământ”:

“[...]şi iată, cea mai mare minune pe care o poate face omul pe pământ acum este credinţa lui în venirea Mea cuvânt pe pământ pentru învăţătură de înviere, învăţătură peste vii şi peste morţi, poporul Meu.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-2007)

Cea mai mare minune este “ împlinirea cuvântului de la Pucioasa”:

“Nu este minune mai mare între oameni ca şi împlinirea cuvântului Meu.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 25-12-2006)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (VI)


*
Cel mai mare rău este neumilinţa; cel mai mare rău este îngâmfarea:

“Nimeni nu mai ştie ce este umilinţa. Învăţătorul e îngâmfat şi dă sfaturi, şi el nu le aude, el nu este pildă înaintea celorlalţi, şi nu mai e un rău mai mare ca acesta. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 18.6.1995)

Cel mai mare rău este neascultarea:

“Ce rău a făcut omul, fiilor? O, cel mai mare rău este neascultarea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1.12.1996)

Cea mai mare stricăciune este: “ascunderea în sine”:

“S-a săturat cerul de creştin ascuns în sine. Aceasta este cea mai mare stricăciune care roade la rădăcina acestei lucrări. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 8-11-1996)

“... cine vrea să urmeze pe Dumnezeu, să nu se ascundă în sine, ci să se lepede de sine. O, să nu se ascundă, căci aceasta este cea mai mare stricăciune care roade la rădăcina vieţii veşnice, la rădăcina acestei lucrări. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1.12.1996)

*
Cel mai mare idol este “meciul”, căci acest cuvânt este o scamatorie:

“Feriţi-vă de acest cuvânt, „meci“. Feriţi-vă de scamatorie. Acesta este cel mai mare idol din vremile voastre. (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-3-1977)

Cel mai mare idol este “mintea omenească”:

“...căci cel mai mare idol este mintea omenească în care încape semeţia omului, duhul care îl bucură şi îl hrăneşte pe om pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-7-2006)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (VII)

*
Cea mai mare bucurie este “angajarea în lucrarea Domnului de la Pucioasa ”:

“Lucrează cu Mine, şi altă bucurie mai mare să nu ai, că vei fi Mie martor în faţa noroadelor atunci când voi ieşi deasupra cu lucrul Meu lucrat tainic, prin care Eu lucrez mântuirea care va să vină în curând.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 23-2-1991)

Cea mai mare bucurie este “găsirea şi urmarea Domnului Pucioasei”:

“...că nu e bucurie mai mare în cer ca atunci când un om fără Dumnezeu vine spre Mine să Mă găsească şi să Mă urmeze.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19.12. 1996)

Cea mai mare bucurie este ” mărturisirea celor din cer de cei de pe pământ”:

“Dar cea mai mare bucurie pentru cei din cer este atunci când cei care-i mărturisesc pe ei pe pământ, trăiesc cu umilinţă legile cerului între cer şi pământ, purtând grijă de venirea Mea în toată vremea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21.11. 1999)

Cea mai mare bucurie este “credinţa în venirea Domnului Pucioasei pe pământ”:

“...şi nu mai e pentru cer mai mare bucurie ca această bucurie care vine de la credinţa în venirea Ta a celor mai mici între fiii cerului de pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-4-2000)

Cea mai mare bucurie este “dragostea dintre Mire şi mireasă”:

“...că acela aşa Mă aşteaptă, căci bucuria nunţii e mare bucurie, iar dragostea dintre Mire şi mireasă e cea mai mare bucurie de suflet.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 25.2.2001)
Cea mai mare bucurie este “cunoaşterea Domnului înviat”:

“N-a mai fost bucurie mai mare pe pământ ca bucuria aceea când noi Te-am cunoscut înviat, Doamne...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 29.4.2001)

Cea mai mare bucurie este “vederea feţei Domnului de către îngeri”:

“Cea mai mare bucurie o are îngerul omului atunci când el vede faţa Mea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21.11. 2001)

Cea mai mare bucurie este “plânsul Maicii Domnului pentru Fiul ei”:

“De mila Ta plâng şi în cer şi pe pământ, că mă doare suspinul Tău de la om şi nu am bucurie mai mare ca aceea că plâng pentru Tine, copil îndurerat şi Dumnezeule nemângâiat. Maica durerii sunt,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 6-5-2005)

Cea mai mare bucurie este “Cartea cuvântului de la Pucioasa în faţa îngerilor”:

“Cartea cuvântului Meu din mijlocul tău este cea mai mare bucurie a celor din cerul cel nevăzut, poporul Meu, ...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-8-2005)

Cea mai mare bucurie este “plânsul cel plin de pocăinţă al omului”:

“Nu este pentru suflet bucurie mai mare ca şi plânsul cel plin de pocăinţă, cel plin de vindecare pentru răul din om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-12-2008)

Cea mai mare bucurie este “învăţătura, când o ai şi poţi s-o dai”:

“Şi tu, scumpă mama Mea, alătură-te şi te bucură învăţând pe poporul Meu, că nu este bucurie mai mare ca învăţătura când poţi s-o dai, când poţi lucra cu ea, mama Mea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-10-2006)

Cea mai mare bucurie este “ bucuria cea care vine după durere”:

“Nu este bucurie mai mare ca şi cea de după durere, şi aceea este înviere, dar vai celui ce nu ştie să înţeleagă aşa şi să preţuiască chemările Mele şi să-Mi răspundă cu recunoştinţă când Eu îl ridic ca să fie el apoi şi să rămână pentru înviere!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 4-4-2010)

Cea mai mare bucurie este “să existe un popor de întâmpinare a Domnului la a doua Sa venire pe pământ”:

“ Cei asemenea Ţie Te văd, Doamne. Cei ce Te văd sunt asemenea Ţie, Doamne, dar bucuria cea mai mare este să avem popor tare în întâmpinarea Ta, o, Doamne. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-6-1998)

În schimb, cea mai mare tristeţe a “Dumnezeului“ de la Pucioasa este fericirea omului:

“Nu mai este omul învăţat să fie cu Mine, iar fericirea lui este cea mai mare tristeţe care îl înşeală pe om şi îl face să uite de bucuria Mea cu el. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 11.2.2001)