filioque

[doctor_faustus]

„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi pentru că de la început sunteţi cu Mine” (In 15, 26-27)

După ce a spus că vor fi urâţi şi El, şi Tatăl de iudeii lipsiţi de înţelegere, degeaba, fără nici un motiv cuvenit, adaugă cu folos că va veni Duhul. O dată cu aceasta, arată hotărât cuvântul de mai înainte având în el plinătatea Sfintei Treimi.1824 Prin aceasta se osândesc cei ce, văzând minunile Lui, şi-au bătut joc de ele şi au hulit astfel puterea mai presus de fire a fiinţei mai presus de toate, nesocotind că prin ele trebuie să primească pe Hristos. Căci, deşi a făcut aceste minuni în chip neobişnuit, spre asigurarea lor, sau deşi a făcut lucruri care înfricoşează numai prin gândirea la ele, ei totuşi n-au crezut în El. Astfel, s-ar putea spune: Hristos ţi S-a făcut ţie, o, iudeu fără de minte, făcător de minuni care întrec şi slava lui Moise, şi strălucirea oricărui Sfânt. Acest înţeles ni-l comunică Domnul spunând: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut.” Şi totuşi, pe slujitorul şi săvârşitorul celor mai mici, adică pe Moise, îl încununezi cu atâtea cinstiri, iar pe Săvârşitorul mai presus de fire al unor lucruri cu mult mai mari, nu te ruşinezi să-L respingi, deşi Cel vestit odinioară prin proorociile lui Moise a dus la capăt şi a încheiat umbra prin adevăr. Deci, o dată cu aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos a amintit pe Duhul împreună cu Sine şi cu Tatăl. Aceasta arată cu adevărat ceea ce am spus mai înainte, că, dacă cineva se hotărăşte să urască pe Hristos, va supăra, împreună cu El, şi pe Tatăl din Care este El. Şi cum, sau în ce mod, observă iarăşi.

Căci vorbind de Duhul Adevărului, adică de Duhul Său, zice că El purcede de la Tatăl. Fiindcă, precum este prin fire al Fiului, existând în El şi prin El, aşa este şi al Tatălui.1825 Căci Celor cărora Duhul le este comun, cele ale fiinţei nu le sunt despărţite. Să nu ne conducă unii din cei obişnuiţi cu necredinţa, prin cuvintele lor nepricepute, la cele pe care nu trebuie să le cugetăm, socotind că Fiul împlineşte vreo necesitate de slujire, dăruind creaţiei pe Duhul de la Tatăl.1826 Unii nu s-au temut să facă această afirmaţie nepricepută. E mai corect să se creadă că, deoarece Duhul e al Lui ca şi al lui Dumnezeu-Tatăl, Îl trimite Sfinţilor Săi ucenici ca pe al Său, spre sfinţire.1827 Dacă socotesc că trebuie să cugete şi să spună aceasta cu încăpăţânare, cum nu va urma că afirmă că ne este şi nouă slujitor? Nebuni şi orbi, cum, exprimând gânduri prosteşti din nepriceperea aflată în voi, nu Îl lipsiţi şi de slava Unuia-Născutului? Căci dacă Fiul, procurând pe Duhul de la Tatăl, e cugetat într-un oarecare rol de slugă, cum n-ar fi necesar să fie mărturisit ca străin cu totul de fiinţa Tatălui, fiind, prin aceasta, şi Duhul mai mare ca El şi cu mult mai bun?1828 Dacă Fiul nu se naşte din Tatăl, adică din fiinţa Lui, cum nu se va cugeta Duhul mai mare decât Fiul? Dar atunci, ce vom zice când vom auzi: „Acela Mă va slăvi pe Mine, că dintr-al Meu va lua şi va vesti vouă” (In 16, 14)?

Pe lângă cele spuse, mai rezultă şi următoarele. Dacă socotiţi că Fiul îndeplineşte o lucrare de slujitor, procurându-ne ceea ce este de la Dumnezeu-Tatăl ca pe ceva străin, iar Duhul este Sfânt după fire, Fiul nu va fi Sfânt după fire, ci prin împărtăşire, ca şi noi. Aceasta urmează dacă se afirmă de către cei rău credincioşi, cu nepricepere, că Fiul este străin de fiinţa Tatălui, din Care purcede Duhul, Cel procurat de Fiul. Dar, dacă Duhul nu e propriu Fiului, şi Fiul are sfinţenia ca pe ceva adăugat, ca şi creaţia, este posibil să se afirme că Fiul poate cădea din sfinţenia Sa,1829 pentru căceea ce este câştigat ca adaos s-ar putea să se şi piardă. Şi cine nu se va feri de astfel de opinii? Dar socotesc că e mai cuvenit să afirmăm că Adevărul şi dogmele ce rezultă din Adevăr ne sunt de mare preţ.1830

Nu vom urma acelora, ci, urmând credinţa Sfinţilor Părinţi, spunem că Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, este propriu Fiului şi nu I se adaugă ca un adaos din afară ca în cei care au facerea din cele ce nu sunt şi primesc sfinţenia, ci este de o fiinţă cu Fiul, ca şi cu Tatăl. Astfel, înţelesul dogmelor bisericeşti nu va degenera într-o mitologie politeistă, ci Sfânta Treime rămâne strânsă într-o unică raţiune a Dumnezeirii. Arătând prin aceasta unitatea fiinţei Sale cu a lui Dumnezeu-Tatăl, dar spunând şi că Mângâietorul este Duhul Adevărului şi că purcede din Tatăl, respinge neîndoielnic şi deplin pe potrivnicul Său, care luptă împotriva lui Dumnezeu.1831 Cel ce vrea să batjocorească pe Fiul păcătuieşte şi împotriva Celui din Care este Fiul. Când deci va veni, zice, Mângâietorul, Duhul Adevărului, adică al Meu, Care purcede de la Tatăl, Acela va da mărturie despre Mine. Cum va da mărturie? Lucrând în voi şi prin voi lucruri minunate, va fi martor drept şi adevărat al puterii Mele şi al măririi puterii Mele. Căci Duhul Care lucrează în voi (Filip. 2, 13) este al Meu. Iar precum este al Meu, aşa este şi al lui Dumnezeu-Tatăl. Deci trebuie cugetat că, împreună cu Hristos, sunt batjocoriţi şi cei care, prin Duhul cel Unul şi bun, săvârşesc fapte minunate spre asigurarea credinţei din puterea lui Hristos, în Care locuieşte trupeşte, după Pavel, nu o parte oarecare a Dumnezeirii, ci toată plinătatea Ei (Col. 2, 9). Mărturisind Hristos pe Duhul, veţi mărturisi, zice, şi voi, căci v-aţi făcut văzători ai celor săvârşite de Hristos, fiind pururea împreună cu El, ca ucenici.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan - Editura IBMBOR, 2000, pag. 972-975

Din acest fragment al comentariului sfântului Chiril la pasajul evanghelic referitor la purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, se poate observa că sfântul Chiril nu emite nici o pretenţie că Duhul Sfânt ar avea vreo purcedere din/prin Fiul, alta decât purcederea din Tatăl. Recunoaşte deofiinţimea Duhului cu Tatăl şi cu Fiul, recunoaşte că Duhul Sfânt e şi al Fiului şi recunoaşte că Fiul lui Dumnezeu ne procură nouă, Bisericii, pe Duhul Sfânt de la Tatăl, mărturiseşte ceea ce mărturiseşte şi sfânta scriptură, însă nu pomeneşte nici o iotă despre vreo presupusă purcedere din/prin Fiul a Duhului Sfânt, deşi Duhul Sfânt este şi al Fiului.

[doctor_faustus]

În prealabil postat de doctor_faustus

„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi pentru că de la început sunteţi cu Mine” (In 15, 26-27)



Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan - Editura IBMBOR, 2000, pag. 972-975

Din acest fragment al comentariului sfântului Chiril la pasajul evanghelic referitor la purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, se poate observa că sfântul Chiril nu emite nici o pretenţie că Duhul Sfânt ar avea vreo purcedere din/prin Fiul, alta decât purcederea din Tatăl. Recunoaşte deofiinţimea Duhului cu Tatăl şi cu Fiul, recunoaşte că Duhul Sfânt e şi al Fiului şi recunoaşte că Fiul lui Dumnezeu ne procură nouă, Bisericii, pe Duhul Sfânt de la Tatăl, mărturiseşte ceea ce mărturiseşte şi sfânta scriptură, însă nu pomeneşte nici o iotă despre vreo presupusă purcedere din/prin Fiul a Duhului Sfânt, deşi Duhul Sfânt este şi al Fiului.

1824 Chiar omul, ca şi chip al lui Dumnezeu cel în Treime, e pregătit şi întărit în cuvântul lui nu numai de altul cu care se află eventual în convorbire, ci şi de aceia la care se gândeşte cel ce vorbeşte, întregirea vieţii omului nu se află numai în relaţia cu un tu, ci şi în relaţia cu un el sau ei. Când omul ştie că va veni şi altul care să întărească cuvântul lui, vorbeşte cu altă siguranţă. Hristos ştie cu certitudine că Duhul va confirma toate cele pe care le spune El, confirmându-L prin aceasta pe El însuşi ca revelator al Adevărului. Aceasta dă siguranţa cea mai fermă cuvintelor Sale.

1825 Sfântul Chiril spune că Duhul este „în Fiul” şi „provine,” sau iese „prin Fiul,” dar „purcede din Tatăl.” Purcezând din Tatăl, Îşi ia existenţa din Tatăl şi Se află în Fiul, prin Care ni se dă, sau ne străluceşte. Duhul şi Fiul sunt nedespărţiţi, dar Amândoi provin „din Tatăl”. De aceea, Duhul este şi al Fiului, Fiul avându-L de la Tatăl. Tocmai faptul că Fiul are pe Duhul de la Tatăl, din Care El se naşte, şi că Tatăl purcede pe Duhul ca să fie în Fiul, Îl arată pe Fiul şi mai deplin ca fiind de o fiinţă cu Tatăl. Duhul purcede din Tatăl ca izvor, şi ne vine din Fiul ca Cel în Care este prin unitatea de fiinţă, nu ca dintr-o fiinţă diferită de a Duhului.

1826 Fiul ne comunică pe Duhul, pe Care Îl are în Sine prin unitatea de fiinţă, fără ca Duhul să purceadă din El. Fiul are în Sine pe Duhul prin faptul că e de o fiinţă cu Tatăl, de la Care Duhul purcede. E o iubire a Tatălui faţă de Fiul, ca să fie toţi trei într-o unitate în toate, în baza unităţii de fiinţă.

1827 Duhul se numeşte „al Adevărului” pentru că este al Fiului. Dar este şi al Tatălui din Care se naşte Adevărul, sau Fiul, căci Tatăl este izvorul Adevărului. Suprema existenţă este totodată Conştiinţa care se cunoaşte ca Adevăr. E o distincţie, dar nu o despărţire între Conştiinţa supremă şi Adevărul suprem. Dar Conştiinţa supremă, ca izvor al Adevărului suprem, nu poate să nu se refere la Adevăr cu o iubire supremă Care este Duhul. Din Adevărul suprem nu poate să nu iradieze iubirea şi să nu ridice şi conştiinţele create spre Adevărul suprem, primind de la El puterea să-L iubească.

1828 Dacă Fiul îl trimite pe Duhul ca slujitor al Tatălui, şi Duhul va fi mai mare ca Fiul.

1829 De aceea spune Fiul că Duhul este al Său şi că din ale Sale va lua cele pe care le va spune, ca să arate că El nu are pe Duhul primit asemenea nouă. Căci, în acest caz, ar putea cădea şi El, ca şi noi, din sfinţenia Sa. Afirmându-L pe Duhul ca al Său, Fiul Îşi afirmă dumnezeirea.

1830 Cum ar fi Hristos Adevărul dacă n-ar fi Fiul născut din Tatăl şi de o fiinţă cu El? Dacă n-ar fi din Tatăl Adevărului şi de o fiinţă cu El, n-am avea nici o posibilitate să ne unim cu Adevărul prin Duhul.

1831 Atât prin spusa că Duhul este Duhul Adevărului, cât şi prin aceea că El purcede de la Tatăl, Hristos Îl arată pe Duhul comun Lui şi Tatălui, şi pe Sine, ca de o fiinţă cu Tatăl. Aceasta o arată însă şi când spune că va trimite pe Duhul, nu primit de la vreo creatură, ci direct de la Tatăl, fiind El însuşi una în fiinţă cu Tatăl. Cine nu înţelege aceste expresii aşa cum se cer înţelese luptă împotriva dumnezeirii lui Hristos şi, prin aceasta, împotriva lui Dumnezeu însuşi, Care nu poate să nu fie un Dumnezeu al iubirii.

sursa: aceeaşi cu a fragmentului

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de doctor_faustus

se poate observa că sfântul Chiril nu emite nici o pretenţie că Duhul Sfânt ar avea vreo purcedere din/prin Fiul, alta decât purcederea din Tatăl. Recunoaşte deofiinţimea Duhului cu Tatăl şi cu Fiul, recunoaşte că Duhul Sfânt e şi al Fiului

Exact aceasta este şi credinţa catolică. Noi nu credem altceva decât a crezut Sf Chiril al Alexandriei şi atâţia alţi sfinţi părinţi. Purcederea din/prin Fiul nu este alta decât purcederea din Tatăl, ci rezultă din Tatăl şi Fiul "ca dintr-o singură spiraţie" după cum formulează Conciliul de la Ferrara-Florenţa, în care catolici şi ortodocşi au ajuns la acest consens.

[doctor_faustus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Exact aceasta este şi credinţa catolică. Noi nu credem altceva decât a crezut Sf Chiril al Alexandriei şi atâţia alţi sfinţi părinţi. Purcederea din/prin Fiul nu este alta decât purcederea din Tatăl, ci rezultă din Tatăl şi Fiul "ca dintr-o singură spiraţie" după cum formulează Conciliul de la Ferrara-Florenţa, în care catolici şi ortodocşi au ajuns la acest consens.

Astea sunt de fapt concluziile matale personale sau ale altor latini !! Sfântul Chiril pur şi simplu, deşi nu îţi vine să crezi, nu pretinde nici o purcedere din/prin Fiul, el nevorbind despre altceva decât despre purcederea din Tatăl. A, că vreţi voi să trageţi opinii teologice nefundamentate pe adevăr şi să le impuneţi ca dogme, asta este altceva. Din nefericire treaba nu a stat şi nici nu stă în picioare.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de doctor_faustus

Sfântul Chiril pur şi simplu, deşi nu îţi vine să crezi, nu pretinde nici o purcedere din/prin Fiul, el nevorbind despre altceva decât despre purcederea din Tatăl.

Serios ? I-auzi:


In 429 St. Cyril says in Thesaurus 34 [PG 75:576B], "Thus, Paul knows no difference of nature between the Son and the Holy Spirit, but because the Spirit exists from Him and in Him by nature, He calls Him by the name of Lordship."
(subl mea)

[doctor_faustus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Serios ? I-auzi:


In 429 St. Cyril says in Thesaurus 34 [PG 75:576B], "Thus, Paul knows no difference of nature between the Son and the Holy Spirit, but because the Spirit exists from Him and in Him by nature, He calls Him by the name of Lordship."
(subl mea)

Asta-i vrăjeală curată, lăsaţi-o baltă. Am tot comentariul sfântului Chiril la Evanghelia Sfântului Ioan şi pur şi simplu nu există la sfântul Chiril poziţia pe care încercaţi să i-o atribuiţi !! Citatul ăla poarte să fie un fals în toată regula.

[doctor_faustus]

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul
Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” (In 14, 16-17)

Amestecă iarăşi dumnezeiescul cu omenescul şi nu trece nici la slava Dumnezeirii, nici nu coboară în întregime la măsurile umanului, ci străbate prin amândouă, în chip minunat şi amestecat, pentru că este totodată Dumnezeu şi om. Era Dumnezeu prin fire, ca un rod din Tatăl şi strălucire a fiinţei Lui, dar şi om, întrucât S-a făcut om. Grăieşte deci ca Dumnezeu şi totodată ca om. Căci aşa putea păstra bine raţiunile cuvenite prin iconomia cu trupul. Şi o spunem aceasta, cercetând înţelesul versetului de faţă, în care se spune că şi acum Domnul nostru ne-a adus în amintire pe Dumnezeu-Tatăl, spre zidirea credinţei şi spre folosul cât mai mare al ascultătorilor, precum va arăta cuvântul mai departe. Dar, deoarece ne-a poruncit să cerem în numele Lui, şi a rânduit, pe lângă altele, şi un mod de rugăciune neobişnuit celor vechi, şi a făgăduit să ne dea cu toată graba cele pe care voim să le primim, că să nu pară prin acestea că lasă la o parte Persoana lui Dumnezeu-Tatăl, sau că înlătură puterea Celui ce L-a născut din faptele de dărnicie faţă de Sfinţi, ne-a spus că ne va fi împreună-Dăruitor şi ne va da împreună cu Tatăl pe Duhul Sfânt, adăugând şi cuvântul „voi ruga,” ca om. Prin aceasta atribuie firii dumnezeieşti şi negrăite ceea ce I se cuvine Ei, care se află în Persoana lui Dumnezeu-Tatăl (ca început).1670 Căci acesta este obiceiul Lui, precum am spus mai înainte, de multe ori. Numeşte pe Duhul fiinţei lui Dumnezeu-Tatăl, sau şi al Lui, alt Mângâietor. Căci una este raţiunea fiinţei Amândurora, nepunându-L pe Duhul în afară, şi dă să se înţeleagă că raţiunea deosebirii Acestuia constă numai în faptul că subzistă în ipostas propriu. Pentru că Duhul nu este Fiu, ci Îl vom primi prin credinţă ca fiind în mod special ceea ce este, căci este Duh al Tatălui şi al Fiului. Dar, ştiind că şi El este Mângâietor cu adevărat şi aşa e numit în Sfintele Scripturi, Îl numeşte pe Duhul „alt Mângâietor,” nu ca pe unul Care lucrează altceva decât ceea ce lucrează El în Sfinţi. Că şi Fiul s-a numit şi este Mângâietor mărturiseşte Ioan, zicând în scrierile lui: „Acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor (parakleton) către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 2, 1-2). Deci numeşte pe Duhul „alt Mângâietor,” voind să fie înţeles Acesta ca alt ipostas, Care are atâta asemănare cu Fiul, că poate lucra în mod neschimbat cele pe care le lucrează şi El, încât să pară că El este Fiul, şi altceva nimic. Căci este Duhul Lui şi de fapt L-a numit, în versetul din fruntea paragrafului, Duh al Adevărului, după ce a spus despre Sine că este Adevărul (In 14, 6). Deci, va spune cineva celor ce socotesc pe Fiul străin de fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl: Spune-mi, cum dă Tatăl Duhul Adevărului, adică al Fiului, nu ca pe un străin, ci ca fiind propriu, dacă, după voi, are pe Cuvântul ca Fiu despărţit de fiinţa Lui, şi Duhul este al Fiului?1671 Şi cum, dacă Fiul este de altă fiinţă, dă şi El pe Duhul Tatălui ca pe al Său?1672 Căci s-a scris că a suflat asupra ucenicilor zicând: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22). Deci nu va nega cineva, ci mai degrabă va afirma că Fiul fiind Subiect al bunătăţilor naturale ale lui Dumnezeu-Tatăl, în mod fiinţial, în acelaşi mod cum le are şi Tatăl, nu-L are pe Duhul dobândit din afară. Căci e greşit, sau, mai mult, e nebunie a cugeta astfel. Ci, precum fiecare dintre noi are în sine duhul propriu şi-l răspândeşte din cele dinlăuntru în afară, aşa e şi Hristos. De aceea a suflat Hristos trupeşte, arătând că, precum iese din gura omului suflarea trupească, aşa iese şi din fiinţa dumnezeiască Duhul din El. Dacă Duhul lui Dumnezeu-Tatăl este şi al Fiului, cum nu vor avea o unică putere în acelaşi timp, împreună, dar în mod distinct? Căci Tatăl este Tată, şi nu Fiu, şi Fiul este Fiu, şi nu Tată.1673 Dar Tatăl este în Fiul şi Fiul în Tatăl. Deci Tatăl nu dă pe Mângâietorul, sau pe Duhul Sfânt, în mod deosebit, şi Fiul în mod deosebit, ci Duhul Se dăruieşte Sfinţilor de la Tatăl prin Fiul. Pentru aceasta se spune despre Tatăl că e Cel ce dăruieşte, şi despre Fiul că e Cel prin Care Tatăl dăruieşte toate. Şi spunându-se despre Fiul că e Cel ce dăruieşte, se spune despre Tatăl că e Cel din Care Fiul dăruieşte toate. Iar că Duhul este dumnezeiesc, şi nu de altă fiinţă faţă de Tatăl şi Fiul, e neîndoielnic pentru oricine dintre cei ce cugetă drept Şi despre aceasta ne va convinge raţiunea. Căci dacă nu este din fiinţa lui Dumnezeu, cum ar fi creaţia părtaşă de Dumnezeu primind pe Duhul?1674 Şi în ce mod ne unim şi suntem temple ale lui Dumnezeu, primind un duh creat şi de alt fel, şi nu mai degrabă pe Cel din Dumnezeu? Şi cum au comuniune cu firea dumnezeiască, după spusa Sfinţilor, cei părtaşi de Duhul, dacă El se numără între cele făcute, iar nu ieşind spre noi din însăşi firea dumnezeiască? Căci El ne slujeşte nouă nu ca cineva străin de Dumnezeu, ci, ca să spun aşa, ca o putere a Dumnezeirii venită în noi, care se sălăşluieşte în Sfinţi şi rămâne totdeauna dacă, curăţindu-ne ochiul minţii noastre cu toată deplinătatea, păstrăm în noi cu toată străduinţa harul spre toată virtutea. Căci nu vine şi nu Se face văzut, zice Hristos, celor din lume, adică celor ce cugetă cele din lume şi aleg să iubească cele pământeşti, ci vine şi Se face văzut în Sfinţi. Pentru care pricină? Cei ce-şi menţin necurăţia nespălată şi şi-au umplut mintea cu ea, ca de nisip, nu văd frumuseţea firii dumnezeieşti, nici nu primesc legea Duhului, fiind tiranizaţi în tot felul de patimile trupului. Iar cei buni şi treji, eliberându-şi inima de cele din lume, fac loc în ea, cu voie, Mângâietorului, şi şi-o izbăvesc şi, primindu-L pe cât e cu putinţăoamenilor, Îl văd în chip spiritual şi primesc prin aceasta o trăire vrednică de râvnit. Căci îi sfinţeşte şi îi dovedeşte în stare să săvârşească toate bunătăţile, îi eliberează de ruşinea robiei omeneşti şi-i îmbracă în demnitatea filiaţiei. Şi va mărturisi aceasta Pavel, zicând: „Fiindcă sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, Care strigă: Avva, Părinte!” (Gal. 4, 6).

sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan - Editura IBMBOR, 2000, pag. 878-881

Am subliniat în acest fragment câteva idei.

"Căci una este raţiunea fiinţei Amândurora, nepunându-L pe Duhul în afară, şi dă să se înţeleagă că raţiunea deosebirii Acestuia constă numai în faptul că subzistă în ipostas propriu" - de aici se poate vedea concepţia sfântului Chiril al Alexandriei, anume că una este raţiunea fiinţei Fiului şi a Duhului Sfânt, iar acea una raţiune a lor, adică cauză, este Tatăl !! Prin urmare nici vorbă sau urmă de vreun filioque !!

"De aceea a suflat Hristos trupeşte, arătând că, precum iese din gura omului suflarea trupească, aşa iese şi din fiinţa dumnezeiască Duhul din El" - Ori în acest pasaj este evident vorba despre dăruirea Duhului Sfânt de către Iisus Hristos apostolilor. Ori în acest caz nu este vorba despre purcederea Duhului Sfânt, ci despre dăruirea Duhului Fiului apostolilor, însă repet asta nu este purcederea Duhului Sfânt !!

"Deci Tatăl nu dă pe Mângâietorul, sau pe Duhul Sfânt, în mod deosebit, şi Fiul în mod deosebit, ci Duhul Se dăruieşte Sfinţilor de la Tatăl prin Fiul." - Aici se poate vedea vestita formulă "prin Fiul" la ce se referă cu adevărat !! Anume la dăruirea Duhului Sfânt sfinţilor !! Deci nici urmă de purcedere a Duhului Sfânt. Este vorba despre dăruire, care se face de la Tatăl prin Fiul, evident dăruindu-Se de către Amândoi, pentru că Duhul este atât al Tatălui cât şi al Fiului, însă din nou asta nu înseamnă că Duhul Sfânt ar purcede cumva din/prin Fiul !! Duhul Sfânt purcede din Tatăl (Ioan 15:26), şi punct !!

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Serios ? I-auzi:


In 429 St. Cyril says in Thesaurus 34 [PG 75:576B], "Thus, Paul knows no difference of nature between the Son and the Holy Spirit, but because the Spirit exists from Him and in Him by nature, He calls Him by the name of Lordship."
(subl mea)

Decretele pseudo-isidoriene chiar asta contineau, citate false sau interpolate. Chiar si pe site-urile catolice gasiti unele citate interoplate de catolici, aduse in discutie la Sinodul Ferrara. Mai intai trebuie sa vedem daca acestea sunt corecte, apoi sa discutam despre ele.
O alta confuzie facuta intentionat de catolici, e faptul ca atunci cand un sfant se refera la unitatea de fiinta intre Fiul si Tatal ei spun ca la asta se refera ca sunt una.
Dar si Duhul are aceeasi Fiinta ca si Tatal si Fiul.
Unii teologi catolici recunosc ca in vest nu se facea deosebire intre ipostase. Cum se facea confuzie si in link-ul dat de dvs., Purcederea nu poate fi o insusire fiintiala, adica ce e comuna tuturor Persoanelor Sfintei Treimi. Pentru ca daca e comuna, din ceea ce are Tatal si Fiul, adica e fiintiala, atunci ar trebui sa fie comuna si Duhului, pentru ca are aceeasi Fiinta, ceea ce e absurd. Asadar e o insusire personala, adica a Tatalui, la fel ca Nasterea Fiului.

[catalin2]

Pentru a nu mai pierde timpul cu discutii fara rost despre o eroare ilogica din orice puncte de vedere, iata o dovada clara, unul din punctele Sfantului Fotie. De remarcat ca in link-ul dat de dvs. autorul se insala, crezand ca Sf. Fotie se refera doar la purcederea din doua principii (sau se face ca nu intelege).

Dogma Filioque spune ca Tatal si Fiul Purced pe Duhul dintr-un singur principiu, printr-o singura spiratie. Asta inseamna ca e o spiratie comuna, necompusa, unica.
Intr-adevar, Purcederea Duhului nu poate fi compusa, adica sa primeasca o parte de la Tatal si o parte de la Fiul, pentru ca Duhul nu poate fi compus. Tot in ceea ce se stie, Tatal sau Fiul nu pot face ceva nedesavarsit, deci nu pot Purcede nedesavarsit pe Duhul, adica o Purcedere incompleta.

Avem urmatoarele trei cazuri:
1. Daca si Tatal si Fiul participa la purcedere, pentru ca nu poate fi o Purcedere compusa sau nedesavarsita facuta de O Persoana divina, ar insemna ca si Tatal va Purcede desavarsit, si Fiul va avea o Purcedere desavarsita. Adica vom avea doua Purcederi, si asa, cum spunea Sf. Fotie, Duhul va fi dublu. Dar nu putem accepta asa ceva, deci nu pot participa ambele Persoane.
2. Pentru ca nu poate fi decat o singura Purcedere necompusa inseamna ca ori numai Tatal va Purcede, ori numai Fiul. Daca presupunem ca doar Fiul Purcede nu poate fi ceva acceptat nici de dogma catolica.
3. Asadar singura solutie este ca doar Tatal Purcede, purcederea de la Fiul fiind superflua, adica Fiul nu poate contribui cu nimic la Purcedere. Cel mult, asa cum spunea Sf Papa Grigorie, Duhul se odihneste in Fiul dupa Purcedere.

Vedem cum si dogma catolica duce in mod inevitabil la Purcederea de la Tatal. Practic la aceasta contradictie nu se poate argumenta nimic in plus, e destul de clara. E una din contradictiile semnalate de Sf. Fotie, dar nu se gaseste asa la el, aici am facut o dezvoltare.

[catalin2]

Ca o completare, dogma Filioque, spune ca este o Purcedere dintr-un singur principiu, nu din doua cauze. Este o singura purcedere, comuna.
Dar la Purcedere participa Doua Persoane (conform Filioque), deci doua principii, cauze. Pentru ca daca e un singur principiu inseamna ca:
1) sau purcederea e fiintiala, deci nu din doua ipostasuri, ci din faptul ca Tatal si Fiul au Fiinta comuna (cum afirma Fer. Augustin). In aces caz purcederea e comuna si Duhului, ceea ce o absurditate. daca n-ar fi comuna inseamna ca Tatal si Fiul nu ar avea exact aceeasi Fiinta cu Duhul, ar avea in plus Purcederea. Ar insemna astfel ca avem nu avem un singur Dumnezeu, ci doi! Asadar purcederea nu e fiintiala, ci persoanal, cum afirma si Sf. Damaschin si toti sfintii (cele Trei Persoane au in comun Fiinta, afara de origini, adica nasterea, purcederea si nenasterea).
2) Daca nu e fiintiala, dar avem un singur principiu, inseamna ca Tatal si Fiul sunt aceeasi Persoana, nu Doua. Aceasta e o erezie numita sabelianism sau modalism.