Biserica Crestina Universala

[vsovivi]

Uite am văzut ieri și azi dimineață luna aproape plină. Faza descreșterii ei. Ieri era noapte și azi era zi. Partea nevăzută a lunii, adică partea neagră, era ieri noapte în partea superioară și azi pe zi, azi dimineață, era în partea de jos.

Cum se poate explica acest lucru altfel decît așa cum l-am explicat în alte părți aici pe forum, prin credință și în cartea Facerii. Adică, atunci când soarele este departe de lună, adică ieri noapte în exemplul de față, lumina lunii se datora mai mult reflexiilor din oglinda dreaptă a apelor, gazelor, de pe suprafața plană a pământului, ca niște pături pe un pat. Iar când soarele a fost aproape, adică azi dimineață, luna era luminată nu numai din pricina reflexiilor ci și direct în mai mare măsură. De ce în mai mare măsură? Pentru că Soarele nu este glob ci este jumătate de sferă, și doar partea spre noi strălucește, spre jos, astfel că la apropiere de Lună a crescut suprafața care dă lumină, și cum soarele e mai sus decât Luna, a apărut umbra dedesubt spate. Iar noaptea, când era depărtare maximă, umbra era desupra spate.

Deci Adevărul se vede și se poate deduce simplu. Nu se interpune pământul nici la eclipsă și niciodată în fazele lunii. Nu se învârte în jurul planetei pământ căci nu există planeta pământ și nu sunt globuri soarele și luna ci semisfere. Și doar la eclipsa de Soare se realizează o sferă perfectă tăiată în două:

„Tăiați această inimă în jumătate!” ar fi spus regele Solomon.

Cine crede bine, cine nu n-are decât să-i creadă pe științifici... dar ce e scris la Facere este exact așa:

În prima zi a zis Dumnezeu „Să fie lumină!”, și a coborât duhul Domnului ce Lumina și umbla pe deasupra sferei, sus față de cubul nevăzut, a coborât în mijlocul sferei de apă curată și cristalină ce era plină de beznă, plutind imponderabilă sfera de apă din beznă ca un glob în cubul ceresc al înțelepciunii, și așa a luat apa exemplu de la Duhul și a luminat toată apoi strălucind ca un un soare de apă. Și așa a fost o sarră și o dimineață, ziua Întâi. Iar apoi a despărți apele de ape din mijlocul lor... deci despărțirea, golul, l-a numit Tărie, căci tăria era defapt cubul cel veșnic nevăzut și văzut al înțelepciunii sfintei Treimi, pe care apele l-au cuprins în interior. Apoi apele de sub Cer s-au adunat în adunările lor, căci au ascultat de porunca Domnului, iar cele de sus, de deasupra Cerului nu se adună nici azi ca să formeze mările ci ele formeză o boltă neadunându-se ci stând acolo sus.

Creația toată e finită și e mică. De două ori cât e sub Soare, care împreună cu Luna merg pe mijloc.

Problema științificilor vine din faptul că ei nu pot concepe finitul. Dar finitul, ca să fie finit, trebuie ca dreapta, chiar dreaptă, să nu aibă capăt dar să aibă lungime maximă. Și având lungime maximă, finită, ea oricât ai dori s-o prelungești, rămâne la fel de lungă, finită, deci punctul ei de început și de sfârșit obligator coincid chiar dacă nu e cerc ci e dreaptă căci altfel n-ar mai fi finită creația.

În afara Creației finite nu este nimic creat ca și creație, căci dacă ar fi ceva ar însemna că poți extinde acea dreaptă. Dacă există sau va exista ceva în afară sau deasupra sau dedesubt, acest lucru poate să existe doar prin puterea creatoare a Creatorului.

Deci ca orice lucru finit, noi fiind conținuți în creație, ne putem închipui doar din interiorul acelui finit căci dacă am vedea din afară, deja ne aflăm într-un fals, căci nimic în afară de Creație nu există ca și creație ori dacă este noi nu știm cum este... deci depășirea graniței creației nu ne-o putem închipui ci noi ne închipuim o creație extinsă pe care o tot extindem la infinit visând doar pentru că nu putem concepe finitul. Și astfel apare lăcomia savanților științifici... infinitul... care este defapt un înlocuitor al Lui Dumnezeu căci induce o proprietate a lui Dumnezeu, nesfârșirea, prin extensie a unui lucru finit... și deci cum finitul și infinitul sunt ambele proprietăți necunoscute și cunoscute ale Lui Dumnezeu, văzutele și nevăzutele, finitele și infinitele căci Cuvântul s-a întrupat și a devenit om finit și infinit, rezultă că doar prin El putem concepe atât infinitul cât și finitul și nu prin extinderea închipuiruilor despre creația care este finită și mică la o adică, și deci doar prin El putem concepe finitul cel complet cât și infinitul cel incomplet deci doar prin Dumnezeu e posibilă această ciudățenie a spațiului și timpului finit creat în care ne aflăm respectiv tot prin El putem concepe ceva infinit, nesfârșit, veșnic și odihnitor și totuși incomplet căci nu este văzut în întregime și incomplet căci este despărțit de iubire prin păcatele omului rău, prost și necredincios... dar științific... firește, deci neascultător și răzvrătit.

Și stelele? Ele stau pe boltă și strălucesc plutind ca submarinele prin apele de sus, ce nu se adună în adunările lor. Și le vor trage la pământ căci este scris, că vor fi trase la pământ de oameni...

[vsovivi]

''Adame, Adame, unde eşti?'', iată o întrebare foarte grea... adică ''Omule, unde eşti?'', şi aceasta este întrebarea!

Şi ce mai este de spus? Sau pentru ce şi unde să se mai ascundă un om cinstit şi frumos dacă nu pentru gLumea necurată în gLumea necurată şi distractivă... Şi apoi restul e tăcere... ''Şi mut vei rămâne Adame până în ziua în care...'', parcă aşa se pricep scripturile... Şi ce ai mai avea de spus? Iarăşi aceleaşi scuze şi acuze peste acuze ca să te dezvinovăţeştii să furi şi să minţi prin tot felul de sofisme sofisticate? Stai liniştit în banca ta şi învaţă să te pocăieşti, măi Omule, căci Împărăţia Cerurilor s-a apropiat.

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovivi

''Adame, Adame, unde eşti?'', iată o întrebare foarte grea... adică ''Omule, unde eşti?'', şi aceasta este întrebarea!

Şi ce mai este de spus? Sau pentru ce şi unde să se mai ascundă un om cinstit şi frumos dacă nu pentru gLumea necurată în gLumea necurată şi distractivă... Şi apoi restul e tăcere... ''Şi mut vei rămâne Adame până în ziua în care...'', parcă aşa se pricep scripturile... Şi ce ai mai avea de spus? Iarăşi aceleaşi scuze şi acuze peste acuze ca să te dezvinovăţeştii să furi şi să minţi prin tot felul de sofisme sofisticate? Stai liniştit în banca ta şi învaţă să te pocăieşti, măi Omule, căci Împărăţia Cerurilor s-a apropiat.

Păi Doamne, m-a învățat cineva foare lung şi frumos la piele, ce se strecoară foarte uşor, un plan scurt, că cică e mai bine să dai lecții decât să asculţi...

Adică după ce am mâncat din mărul cunoştinţei ...şi a răului, că m-a pus dracool să ascult de femeia pe care mi-ai dat-o, mi s-au deschis ochiişorii priceperii şi am ajuns la mintea românului cea de pe urmă, la sfatul ăla tradiţional, la concluziuniunea că cică:

e mai bine să dai lecţii... de tras cu ochiulhul, decât să asculţi...

adică nu ştiu, să asculţi... chiar toate bârfele?

Că dacă mă rog de Tine nu ştiu ce se întâmplă, parcă-i o fatalitate şi un superstiţ, dar mă copleşesc toate nevoile de avere instantaneu, şi disper şi deznădăjduiesc arătându-ţi şi Ţie mereu ce nevoie uriaşă am eu de bani... şi e chiar o tragedie când mă gândesc la câtă nevoie are omul pe care l-ai făcut numai de bani şi bani şi bani... şi deci sunt deadreptul copleşit şi strivit de atâtea nevoi umane, şi mi-e frică... deci iată că sunt chiar o victimă, aş zice... o victimă vrednică... au doară nu sunt toate victimele vrednice?.. şi deci femeia mi-a cerut bani şi eu am luat din banul pe care mi l-a dat... gLumea... care urma să fie, şi l-am păpat, că mi-am luat o sticlă de vin pe care l-am băut.

Şi acuma ce să fac? Iată-mă-s: dau lecţii.
Lecţii despre cuum se pot aduna scaieţi din tufişuri, ba cu haina sfântă... ba cu mintea, ba cu inima, ba cu sufletul. Că trupul mi-e plin ochi.

Dar, mă iartă Doamne că Tu pe toate le ştii şi vezi bine că eu nu ştiu unde sunt, unde mă aflu, şi nici ce fac... nici măcar acum, după 7500 de ani... nu ştiu... nici cine mă telecomandă ca să adun mereu spini şi scaieţi din tufişuri... cu care să-ţi împodobesc Ţie fruntea iar şi iar, şi nici să Te ascult... NU ŞTIU! şi pace... nici măcar acum după 2000 de ani de învăţătură primită direct din gura Ta.

...decât iată parcă ţiu minte ceva, mai ţiu minte: că nu e bine ca să fie omul singur, nu e bine Doamne, aşa cum ai mărturisit, pe Crucea cu care te-a împodobit omul, adică eu Doamne.

[vsovivi]

Iarăşi te-ai răstignit Doamne, dar ferice de cel care pătimeşte atât de adânc din pricina Ta... Mângâie-l Doamne şi povăţuieşte-i inima lui cea blajină şi milostivă. Tu ştii Doamne la cine mă refer.

[vsovivi]

Doamne mulțumesc pentru soluția celulor solare.

Am făcut un experiment simplu, după ce mi-a insuflat Domnul de sus din smerenia Sa că e Adevărat, că e bine, că se poate, adică am prins încredere și am mai cercetat ceva gen termocuplu de suprafață, și nu prea credeam că voi reuși ceva de luat în seamă, dar am încercat și iată că a venit „minunea”:

Pe o plăcuță mică de aluminiu, am ars puțină hârtie cât să am 1-2mm de cenușă ca strat despărțitor, peste care am pus un bănuț de cositor cu diametrul de 1cm și am măsurat tensiunea: 0,400mV. Am crezut că e ceva cu aparatul. Apoi am reâncălzit cenușa dintre aluminiu și bănuțul de cositor cu bricheta timp de 2-5secunde și aproape aceiași tensiune 0,300mV-0,200mV. Fenomenal!

DECI iată ce dar de sus: ne-a dăruit Domnul cea mai simplă și cea mai eficientă celulă solară-termică.

Nu intru în explicații științifice, dar energia termică se înmagazinează în carbonul negru, între aluminiu și cositor sub formă de energie electro-mecanică (ceva se dilată și are temperatură mare) și apare o tensiune elecromotoare la nivelul suprafețelor de separație.

Foarte frumos, mi-am presărat cenușă în cap! (De fericire :) )

Iar o celulă solară de 10cm x 10cm se obține cred foarte simplu:

Deasupra, un strat de staniu (staniol, cositor) așezat pe un strat de cenușă (carbon, grafit, mangal) așezate pe un strat de aluminiu(tablă subțire), și astea vin plasate la soare.

Eventual se acoperă cositorul cu o bucată de sticlă și se vopsește cositorul cu negru sau se face o plasă de cositor cu găuri foarte foarte mici și se pune sub soare... și gata.

Sub sticlă, cenușa neagră ar trebui să ajungă la 50-60-70 grade Celsius la soare.
Ar trebui să se obțină mai multă energie cu cât suprafața e mai mare; La 10cm x 10cm ar trebui să se poată consuma 0,25W dacă ai soare ce încălzește carbonul la 50 grade C.

Se poate obține tensiune și dacă ai ține celula termo-solară cu cenușa (carbonul) ca să se încălzească la o flacăra oarecare.

Pare cea mai simplă și eficientă conversie a căldurii și luminii solare în energie electrică.
Adică aluminiul trebuie să fie la rece și cositorul și carbonul la cald.

Mulțumesc Doamne încăodată.

Să vedem acuma cine se încumetă să creadă, să facă testul și apoi să fabrice așa ceva...

[vsovivi]

Mai sus am presupus greșit că dacă arzi hârtie complet rezultă carbon, mangal, căci nu rezultă carbon ci cenușe, a cărei compoziție nu o știu, că dacă am cumpărat niște cărbune de desen și mine de creion și le-am pus între aluminiu și cositor sau cupru, nu apărea nici o tensiune căci carbonul conduce curentul și practic aparatul indica tensiune zero între aluminiu și cositor sau cupru despărțite de stratul de carbon. Deci nu merge cu carbon așa că mi l-am pus iată în cap.

Deci e vorba de cenușe de hârtie! Și am repetat testul cu 5 bani de cupru și merge și așa. Practic dacă suflu, ceva aburi calzi cu gura, se încarcă exact ca o minibaterie și-mi arată o tensiune de 300mV ce poate ajunge chiar la 0,600mV... iar dacă am făcut două straturi suprapuse, am ajuns foarte aproape de 1V. Doar că am suflat de câteva ori niște abur cald cu gura. Cenușa din hârtie trebuie să fie foarte subțire și să fie un singur strat și să nu existe atingeri între metale. Metalele trebuie să fie diferite.

Dar să vă mai supun încă ceva de necrezut dar care se întâmplă: în loc de hârtia arsă am pus o frunzuliță uscată, foarte subțire, am cules-o dintr-un ghiveci, și iată că mergea și așa, am măsurat după două trei sufluri cu gura și iată 0,450mV cu un ban de 5 bani sau de 50 de bani de cupru pus pe un radiator (de procesor) de aluminiu. Anodul mini sursei de tensiune se formează pe cupru iar catodul pe aluminiu. Vă puteți face o idee dacă faceți comparația cu un LED obijnuit a cărei tenisune crește cu 100mV dacă e expusă la soare.

Deci minisursa : un bănuț de aluminiu, o frunză uscată sau cenușe de hârtie foarte subțire și o monedă de 5 bani de cupru este echivalentă cu 5 led-uri, și se încarcă de la aburii sufletului gurii.

Experimentul e foarte simplu! Și merge sigur.

La soare însă sau la căldură nu prea merge la fel de bine... Am să mai fac niște experieri și am să vă țiu la curent :)).

Doamne ajută! Știu că sunt mulți necredincioși... dar tare se vor mira ei cândva. La sfârșit atunci când vor constata.

[vsovivi]

Cercetările continuă,

adică am observat că n-are legătură cu încălzirea aluminiului sau a cuprului ci e vorba de încălzirea materialului dintre metale.

Dacă frunza părea că s-a epuizat, atunci am ars niște hârtie igienică, la o flacără. Am ars, ca „ardere de tot” toți viermișorii de jar care apăreau, și a rămas în final o rămășiță de cenușă foarte subțire și puțină, căci am ținut cu pensa hârtia deasupra flacărei și toată hârtia a ars, apoi hârtia arsă a ars și ea sub formă de viermișori de jar ce mâncau hârtia arsă și n-a mai rămas aproape nimic decât niște cenușă ca o pânză de paianjen lipicioasă care forma un fel de pastă albă foarte puțină, ca un fel de cenușă lipicioasă albă, pe care am folosoit-o ca material despărțitor dar rezultatele nu au mai fost la nivelurile anterioare ci abea am ajuns la 0,100-0,200mV. Deci am abandonat și am încercat ceva și mai surprinzător de simplu.

Dacă am văzut că nu e vorba de încălzirea aluminiului sau a cuprului ci de aburul care pare că încarcă hârtia sau frunza subțire dintre metale, atunci am adus o cană cu apă, și am tăiat o bucățică de hârtie dintr-o foaie și am muiat-o în apă și apoi am încălzit-o ușor la flacără și am așezat-o rapid între cele două metale: radiator de aluminiu sau folie de auminiu și moneda de cupru de 50 de bani sau moneda de 1 penny pe care am găsit-o ieri pe jos, pe stradă.

Am măsurat rapid între metale și iată 0,500mV.

Deci merge cu orice hârtie care absoarbe apă și dacă se încălzește ușor fără să se aprindă iată că apare o tensiune de jumate de Volt la o suprafață a hârtie de 2 x 2 cm patrați.

Acuma, mă gândesc cum s-ar putea realiza o mini celulă electrică de 10 x 10 cm... păi se ia niște hârtie neagră sau de o culoare închisă, cred că e bună și aia de ziar colorată, care se plasează strâns de tot între o plasă de cupru și o folie de aluminiu sau o tablă de aluminiu și se pune la soare sau la căldură după ce a fost udată cu apă sau a fost aburită, și ar trebui să meargă. Problema este că ea ar trebui să fie mereu umedă și să absoarbă căldura solară și astfel între metale apere o tensiune. Poate ar merita încercat să vedem cum se schimbă tensiunea dacă mărim suprafața hârtiei. Sau dacă facem ceva multi strat.

Am mai făcut un mini experiment, am pus două diode în serie și le-am apropiat de lumina unei flăcări și rezultatul e că am putut măsura 1,3V -2V. Deci iată că e ceva similar în cazul hârtiei umede doar că ea absoarbe căldura și nu lumina, transformînd-o în energie electrică căci putem măsura aceste tensiuni ce apar între cele două metale separate de stratul de hîrtie obijnuită.

Mulțumesc Doamne că am ajuns la o explicație cât de cât a fenomenului.