Frica de Dumnezeu

[IOLANDA]

Frica de Dumnezeu,in sufletul meu o simt ca pe o mare durere,cind ma gandesc la pacatele facute cu voie si fara de voie de-a lungul vietii mele trecatoare. Cind vorbesc cu Dumnezeu si ii cer iertare ptr,cele infaptuite si ptr.cele neanfaptuite inca,nu pot face acest lucru decat cu "zdrobirea"inimii.....plangand cu lacrimi sincere si curate as indrazni sa zic...ptr.ca atunci chiar asta simt.Si ....da ..mi-e frica de judecata Lui Dumnezeu.

[Rodica50]

În prealabil postat de IOLANDA

Frica de Dumnezeu,in sufletul meu o simt ca pe o mare durere,cind ma gandesc la pacatele facute cu voie si fara de voie de-a lungul vietii mele trecatoare. Cind vorbesc cu Dumnezeu si ii cer iertare ptr,cele infaptuite si ptr.cele neanfaptuite inca,nu pot face acest lucru decat cu "zdrobirea"inimii.....plangand cu lacrimi sincere si curate as indrazni sa zic...ptr.ca atunci chiar asta simt.Si ....da ..mi-e frica de judecata Lui Dumnezeu.

Da, asa este, dar am gasit o idee foarte frumoasa la autorul articolului de pe Crestin Ortodox, Adrian Cocosila- este si frica noastra de a nu-l pierde pe Dumnezeu, de a nu ne indeparta de El, de a nu-I pierde Iubirea.

[ioan20]

[quote=IOLANDA;298694]Frica de Dumnezeu,in sufletul meu o simt ca pe o mare durere,cind ma gandesc la pacatele facute cu voie si fara de voie de-a lungul vietii mele trecatoare. Cind vorbesc cu Dumnezeu si ii cer iertare ptr,cele infaptuite si ptr.cele neanfaptuite inca,nu pot face acest lucru decat cu "zdrobirea"inimii.....plangand cu lacrimi sincere si curate as indrazni sa zic...ptr.ca atunci chiar asta simt.Si ....da ..mi-e frica de judecata Lui Dum

[George.m]

"Precum nu e cu putinta a trece marea cea mare fara vapor si corabie, asa nu poate trece cineva la dragoste, fara frica. Marea cea rau mirositoare asezata intre noi si raiul intelegator, n-o putem strabate decat prin corabia pocaintei, manata de vaslasii fricii.

Daca vaslasii acestia ai fricii nu carmuiesc corabia pocaintei, prin care strabate corabia lumii acesteia spre Dumnezeu, ne inecam in marea cea rau mirositoare. Pocainta este corabia; frica este carmaciul ei; dragostea este limanul dumnezeiesc.

Deci frica ne aseaza in corabia pocaintei si ne trece peste marea vietii celei rau mirositoare si ne conduce spre limanul dumnezeiesc, care e dragostea, la care strabat toti cei ce se ostenesc, toti cei impovarati de pocainta. Si cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Si calea noastra s-a sfarsit si am trecut la ostrovul ce se afla dincolo de lume, unde e Tatal si Fiul si Sfantul Duh (Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa - Cuvantul LXII, Filocalia X).

[George.m]

Cuviosul Nichita Stithatul arata ca "incepatorilor in viata virtuoasa le ajuta in lucrarea poruncilor si in fuga de rele, frica de chinuri.

Dar celor ce au inaintat prin virtute, ajungand la vederea slavei lui Dumnezeu, li se naste o alta frica, patrivita cu starea lor. E temerea curata care ii infricoseaza tare mult, din dragoste (Ps. XIX, 10). Aceasta ii ajuta sa staruiasca neclatinati in dragostea lui Dumnezeu, temandu-se de infricosatoarea alunecare din ea.

Celor dintai, de li se intampla sa cada din starea lor, dar se caiesc si iarasi se ridica, le vine din nou frica cea dintai, cu bune nadejdi. Celor de al doilea insa, de au cazut de la inaltimea vederii lui Dumnezeu, prin pizma vrasmasului, nu le vine indata frica a doua, ci ii ia in primire o negura si un intuneric gros de sa-l prinzi cu mana, fiind plini de mahnire, de dureri, de amaraciune si de frica cea dintai a muncilor vesnice. Si daca Domnul Savaot n-ar scurta zilele acestei dureri cu neputinta de purtat, nu s-ar mantui niciunul dintre cei ce cad de acolo (Cele 300 de capete despre faptuire, Suta intai, c.56, in Filocalia VI).