Resfintirea Bisericilor

[Rodica50]

Nu demult am participat si eu la o resfintire de biserica - destul de tanara.

[ap2010]

Bisericile se sfintesc dupa fiecare renovare,indiferent de vechimea constructiei.Maine se sfinteste biserica manastirii Golia din iasi,manastire veche si care a stat in reparatii multi ani.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ap2010

Bisericile se sfintesc dupa fiecare renovare,indiferent de vechimea constructiei.Maine se sfinteste biserica manastirii Golia din iasi,manastire veche si care a stat in reparatii multi ani.

Tocmai de la această ştire dată de mine la un alt Topic, a apărut întrebarea, firească până la urmă, de ce se resfinţesc bisericile şi dacă există un interval anume .

[Mihnea Dragomir]

Nu mă pricep de loc la drept canonic, dar eu aşa văd lucrurile: una dintre deosebirile dintre Sf Taine şi Sf Ierurgii este că ultimele aduc haruri lucrătoare, pe când primele aduc atât haruri lucrătoare cât şi Harul Sfinţitor. Harurile lucrătoare nu sunt permanente, ci durează atâta timp cât durează lucrarea pentru care Dumnezeu le-a dat.

Spre exemplu, când merg duminica spre biserică, dar pe drum mă întâlnesc cu nişte prieteni care mă invită la un şpriţ, dacă am puterea de a rezista tentaţiei se cheamă că am primit o inspiraţie de la Spiritul Sfânt. Acestei inspiraţii, acestui ajutor supranatural îi spun "har lucrător". Dacă nu merg la şpriţ, ci merg la Sf Liturghie, harul lucrător dispare. Nu mai e nevoie de el, ci va fi nevoie de altul în altă situaţie.

Sfinţirea unei biserici nu este Taină, ci este Ierurgie. Prin urmare, ea cheamă ajutor supranatural ca haruri lucrătoare. Nu se face o dată pentru totdeauna, ci de câte ori este nevoie. În ultimă instanţă şi dacă gândim etimologic, "a sfinţi" este sinonim cu "a curăţi". Prin urmare, o biserică trebuie resfinţită de câte ori se murdăreşte. Cum murdăria înseamnă absenţa curăţiei, chiar şi o perioadă în care nu s-a slujit în biserică poate fi motiv de resfinţire. Tot ceea ce este în contact într-un fel sau altul cu Preasfântul Trup şi Sânge trebuie să fie curat, adică sfinţit: mâinile celui care Îl ating, vasele în care El este aşezat, etc. Chiar şi spaţiul în care El este invocat şi vine trebuie să fie curat. Cu atât mai mult trebuie să fie resfinţită biserica dacă ceva anormal o întinează, adică o profanează (făcând-o să slujească altui scop decât cel destinat). De asemenea, trebuie resfinţită dacă au loc lucrări de extindere sau de restaurare, după cum, dacă ducem o icoană veche la restaurat, trebuie resfinţită după aceea.
În schimb, dacă într-o biserică se slujeşte periodic, nu trebuie resfinţită niciodată, fiind sfinţită de Dumnezeu prin fiecare liturghie. Că nu este târnosirea deasupra liturghiei şi nici ierurgiile deasupra sacramentelor, ci invers.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu mă pricep de loc la drept canonic, dar eu aşa văd lucrurile: una dintre deosebirile dintre Sf Taine şi Sf Ierurgii este că ultimele aduc haruri lucrătoare, pe când primele aduc atât haruri lucrătoare cât şi Harul Sfinţitor. Harurile lucrătoare nu sunt permanente, ci durează atâta timp cât durează lucrarea pentru care Dumnezeu le-a dat.

Spre exemplu, când merg duminica spre biserică, dar pe drum mă întâlnesc cu nişte prieteni care mă invită la un şpriţ, dacă am puterea de a rezista tentaţiei se cheamă că am primit o inspiraţie de la Spiritul Sfânt. Acestei inspiraţii, acestui ajutor supranatural îi spun "har lucrător". Dacă nu merg la şpriţ, ci merg la Sf Liturghie, harul lucrător dispare. Nu mai e nevoie de el, ci va fi nevoie de altul în altă situaţie.

Sfinţirea unei biserici nu este Taină, ci este Ierurgie. Prin urmare, ea cheamă ajutor supranatural ca haruri lucrătoare. Nu se face o dată pentru totdeauna, ci de câte ori este nevoie. În ultimă instanţă şi dacă gândim etimologic, "a sfinţi" este sinonim cu "a curăţi". Prin urmare, o biserică trebuie resfinţită de câte ori se murdăreşte. Cum murdăria înseamnă absenţa curăţiei, chiar şi o perioadă în care nu s-a slujit în biserică poate fi motiv de resfinţire. Tot ceea ce este în contact într-un fel sau altul cu Preasfântul Trup şi Sânge trebuie să fie curat, adică sfinţit: mâinile celui care Îl ating, vasele în care El este aşezat, etc. Chiar şi spaţiul în care El este invocat şi vine trebuie să fie curat. Cu atât mai mult trebuie să fie resfinţită biserica dacă ceva anormal o întinează, adică o profanează (făcând-o să slujească altui scop decât cel destinat). De asemenea, trebuie resfinţită dacă au loc lucrări de extindere sau de restaurare, după cum, dacă ducem o icoană veche la restaurat, trebuie resfinţită după aceea.
În schimb, dacă într-o biserică se slujeşte periodic, nu trebuie resfinţită niciodată, fiind sfinţită de Dumnezeu prin fiecare liturghie. Că nu este târnosirea deasupra liturghiei şi nici ierurgiile deasupra sacramentelor, ci invers.

Frumos răspuns ! Mulţumesc Mihnea !

Cladirea biserica este, in aceasta lume, un spatiu bine definit si cu o functionalitate clara. Aceasta insa, nu pentru ca asa vrem noi ci pentru ca asa vrea Dumnezeu! Cu toate acestea statutul special al bisericii in viata noastra nu este dat de vreo nevoie ce nu poate fi implinita decat acolo, ci mai degraba de dorinta noastra de a avea un loc unde Dumnezeu sa fie prezent in chip vazut, daca nu in "carne si oase", macar intr-un simbolism cat mai aproape de capacitatea noastra de a pricepe rational lucrurile. In acelasi timp, biserica are un rol definitoriu in castigarea identitatii unei comunitati de crestini si poate reprezenta chiar, in unele cazuri, o nevoie esentiala, dar legata de traseul lumesc al crestinului. Dar in biserica nu se lucreaza cu cele lumesti ci cu cele dumnezeiesti, asa ca acest spatiu trebuie inzestrat cu o dimensiune spirituala, la fel de reala ca cea lumeasca. Prin sfintire, exact aceasta se realizeaza. In concluzie, comunitatea de crestini are nevoie de biserica, dar nu de o biserica-adapost ci de biserica-poarta catre cer!

Este mare nevoie in viata crestinului de a nu cadea in capcana rationalizarii sacrului. Asa ca voi incerca sa ma feresc de aceasta si eu!

Pentru ca biserica sa fie potrivita implinirii rolului de "casa a lui Dumnezeu" nu doar din cand in cand ci continuu si definitiv, cladirea trebuie dedicata, inchinata lui Dumnezeu, Cel care va "locui" acolo. Actul prin care se face aceasta inchinare se numeste târnosire. Recomand sa fie citit si acest material.

TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din scr. tronosati.

Sursa: DEX '98

Prin tarnosire se poate intelege actul fizic, ritualul de pregatire a lacasului pentru a fi potrivit inchinarii catre Dumnezeu, dar care include si inchinarea; sfintirea este ritualul propriuzis de inchinare. La inaugurarea unei biserici cei doi termeni sunt sinonimi deoarece nu pot fi despartiti unul de altul. Ulterior, in urma unor situatii deosebite, se poate reface sfintirea bisericii, dar nu si tarnosirea ei, in sensul de inaugurare spre slujire. Uneori se foloseste cu oarecare confuzie termenul de tarnosire ca sinonim total cu sfintire; astfel am intalnit expresia "troita a fost tarnosita" sau chiar "tarnosirea icoanelor". In majoritatea cazurilor insa, tarnosirea se refera doar la ritualul de inaugurare a unei biserici noi. Este considerata biserica noua si aceea, deja tarnosita, dar al carui Sfant Altar a fost distrus in totalitate si cea despre care se stie sau se afla ca nu a fost implinit ritualul la o data anterioara.

Sfintirea este actul de cult prin care o un obiect sau o persoana este inchinata lui Dumnezeu.

SFINŢÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți.

Sursa: DEX '98

A SFINŢÍ ~ésc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios (rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a venera. /<sl. sventiti

Sursa: NODEX

SFINŢÍRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sacralizare, sacralizație, sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificație. (~ unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, târnoseală, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (~ unei biserici.)

Sursa: Sinonime

Odata daruit (consacrat) lui Dumnezeu, un lucru sau o persoana capata, pe langa latura lumeasca si o latura spirituala speciala ce-l aseaza in relatie directa cu Datatorul sfinteniei.

5. Regele Solomon a adus jertfă douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi; aşa au sfinţit templul lui Dumnezeu regele şi tot poporul.
6. Preoţii stăteau la slujbele lor şi leviţii cu instrumentele de cântare ale Domnului, pe care le făcuse regele David, ca să laude pe Domnul: "Că în veac este mila Lui"; căci David cu acestea Îl slăvea, iar preoţii trâmbiţau din trâmbiţe înaintea lui, iar Israelul tot stătea de faţă.
7. Apoi a mai sfinţit Solomon şi mijlocul curţii care era înaintea templului Domnului; căci a adus acolo arderile de tot şi grăsimea jertfelor de împăcare, fiindcă jertfelnicul cel de aramă pe care îl făcuse Solomon nu putea cuprinde arderile de tot şi prinoasele de pâine şi de grăsime.
8. În vremea aceea a făcut Solomon sărbătoare de şapte zile şi împreună cu el a prăznuit tot Israelul, adunare foarte mare, venită de la intrarea Hamatului, până la râul Egiptului.
9. Iar în ziua a opta au sărbătorit încheierea sărbătorii, căci sfinţirea jertfelnicului a ţinut şapte zile, iar sărbătoarea alte şapte zile.
10. Şi în ziua a douăzeci şi treia a lunii a şaptea, regele a dat drumul la corturile sale poporului, care se bucura şi se veselea de binele ce dăduse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.
11. Astfel a isprăvit Solomon templul Domnului şi casa regelui; tot ce plănuise Solomon în inima sa să facă pentru templul Domnului şi pentru casa sa, le-a isprăvit după dorinţă.
12. Atunci S-a arătat Domnul lui Solomon, noaptea, şi i-a zis: "Am auzit ruga ta şi Mi-am ales locul acesta să fie templu pentru aducerea de jertfe.
13. De voi încuia cerul şi nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce ţara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu
14. Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara.
15. Acum ochii Mei vor fi deschişi şi urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea ce se va face în locul acesta.
16. Căci am ales acum şi am sfinţit templul acesta, pentru ca să fie numele Meu acolo în veci; şi ochii Mei şi inima Mea să fie acolo în toate zilele.

(Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor), capitolul 7)

Sfintenia este un atribut al lui Dumnezeu. Noi, crestinii, suntem intr-o permanenta cautare a sfinteniei, atat pentru a ne impartasii de aceasta spre propria noastra sfintire, cat si pentru a intra, prin ea, in comuniune directa cu Izvorul Sfinteniei. Cladirea biserica este locul in care se gasesc Trupul si Sangele Mantuitorului, mostele sfintilor martiri, obiectele sfintite si dorinta noastra din dragoste, de a ne intalni cu Dumnezeu. Pe langa acestea, insasi cladirea este oferita lui Dumnezeu printr-o fagaduinta spre cautarea mantuirii, ce este facuta de intreaga comunitate participanta la ritual, ca si Iona:

8. Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!
9. Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tău;
10. Dar eu Îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!"
11. Şi Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!

(Iona, capitolul 2)

Re-sfintirea este un act ce are scopul de a reactualiza aceasta fagaduinta atunci cand, din motive fizice (in cazul bisericii: distrugeri partiale, reconstructii partiale, reconditionari, consolidari, etc. ale cladirii) sau spirituale (profanari diverse), comunitatea considera necesar acest lucru. Resfintirea, ca si sfintirea, sunt acte spirituale, cu scopul clar de a aseza obiectul sfintirii in grija Datatorului sfinteniei. Prin Harul sfintitor este implinita cererea preotului ca organ al lucrarii lui Dumnezeu, el insusi, purtator al fagaduintei de a fi al lui Dumnezeu pentru totdeauna, deci sfintit. Lucrarea sfintitoare apare in viata noastra prin Taina Botezului, prima fagaduinta si prima sfintire a omului nou.

Subiectul despre sfintire ca lucrare si ca efect nu poate fi cuprins decat sumar aici, pe forum. Daca tratezi pe scurt pot aparea omisiuni sau posibilitati de interpretare a unor prezentari ce tin de dogmatica ritualului mai ales. Imi cer iertare daca acestea vor fi observate in ceea ce am scris pana aici si rog pe toti sa nu faca din acestea un motiv de a arunca cu piatra.

Sa fiti binecuvantati!

Va multumesc tuturor pentru explicatiile date.

Am gasit vorbindu-se de necesitatea resfintirii unor biserici dupa ce au fost folosite de francmasoni la Timisoara:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2007...din-timisoara/
In asemenea caz se resfinteste sau nu biserica?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Miha-anca

Am gasit vorbindu-se de necesitatea resfintirii unor biserici dupa ce au fost folosite de francmasoni la Timisoara:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2007...din-timisoara/
In asemenea caz se resfinteste sau nu biserica?

Ca de obicei, iar aţi dat-o în bară. Este vorba de cavalerii de Malta, şi nu de francmasoni. Dar probabil că pentru dv, orice uniformă care nu este nici rasa călugărilor aghioriţi, nici cea a armatei ţariste este o uniformă de farmazon. Din comentariile la "ştirea" respectivă vedem şi cât de mulţi sunt cei care pun botul la asemenea dezinformări, asociindu-se celor care pe acest forum îi învaţă pe mitropoliţi cum e cu credinţa strămoşească...

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ca de obicei, iar aţi dat-o în bară. Este vorba de cavalerii de Malta, şi nu de francmasoni. Dar probabil că pentru dv, orice uniformă care nu este nici rasa călugărilor aghioriţi, nici cea a armatei ţariste este o uniformă de farmazon. Din comentariile la "ştirea" respectivă vedem şi cât de mulţi sunt cei care pun botul la asemenea dezinformări, asociindu-se celor care pe acest forum îi învaţă pe mitropoliţi cum e cu credinţa strămoşească...

Intr-adevar! Intre timp m-am informat:

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor. În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă. Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri", din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim". Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată, de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere (astazi mai sunt doar 38 membrii, care indeplinesc aceste conditii). Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.
Acest ordin a participat la toate cruciadele, iar in anul 1291, dupa cucerirea de catre turci a ultimului bastion cruciat, Acra, acestia se refugiaza in Cipru.
Sunt izgoniti si de acolo si isi gasesc adapost e insula Rhodos
In 1522, Soleiman Magnificul decide sa atace insula, iar in anul 1530 Imparatul Carol Quintul, cu aprobarea papei Clement al 7-lea, le ofera insula Malta. Cu aceasta ocazie, se stabileste ca Ordinul sa ramana neutru in caz de razboi intre natiunile crestine.
In anul 1798, Napoleon Bonaparte ocupa insula si ii constrange sa abandoneze insula si sa se imprastie in toate tarile Europei.
Abia in anul 1834, Ordinul se stabileste la Roma unde detin si astazi Villa Malta si Palatul Malta, ambele teritorii malteze in statul italian.
Toate conspiraţiile duc la... Malta
Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.
Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta" deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.
Strânse legături cu francmasoneria
Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.
În cartea „Cavalerii întunericului", François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare."
Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor" (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale." (Text prescurtat)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalerii_Ioani%C8%9Bi

[Mihnea Dragomir]

Un francmason în uniformă: