cum sa fac?

[Rodica50]

În prealabil postat de timeea89

Nu stu daca va mai aduceti aminte de postarea mea....
Intre timp s-a mai intamplat un lucru...
Mi-am sunat fratele pentru a-i spune la multi ani, sunt 2 luni de cand m-am intors in strainatate dupa vacanta. Imi raspunde intr-o doare "mda..." . Dupa care dintr-un intr-alta, imi povesteste de colegul lui de serviciu, care "primeste de la mama si de la sora din Spania cate 200-300 de euro pe saptamana", ca doar nu traieste el din serviciu, serviciu e doar asa...Ma intreb de unde, chiar au impresia ca in strainatate banii se culeg din pom, ca nu platim chirie, si nici mancare... Adica in fine, imi facea o aluzie. Si de atunci ma simt asa prost, nu stiu cum sa va zic, nu-l judec, dar am o mare durere in suflet, nu mai am chef de nimic. Mi-am adus aminte ca odata i-a zis bunicii ca acum ca sunt "acolo" ar tebui sa trimit bani, sa mai faca si el cate ceva prin casa (sa-si puna parchet sa nu stiu ce)... nu inteleg cum poti sa ai pretenti ca altu sa munceasca pentru a-ti face tie mofturile. De la varsta de 19 ma intretin singura. Cand ii fac cadouri nu-i plac, a vandut o pereche de adidasi pe care i-am cumparat-o odata pe motiv ca-i erau mici.Eu cred ca el nu a inteles ca eu sunt studenta aici. Cand ma gandesc ca sunt cu contu gol ca am dat cu imprumut in stanga si in dreapta, si ca mama m-a anuntat ca ar mai avea si ea nevoie...
Imi pare rau sa scriu aceste randuri, sa nu ma judecati va rog, dar ma mai descarc si eu, credeti-ma ca nu ma simt deloc bine.

Ia-l cu vorba buna si exemplul personal.

[Daisy75]

Timeea draga,nu este cazul sa te culpabilizezi,nu este vina ta. Era o "moda" in urma cu 30 de ani sa-ti trimit copilul rezultat dintr-o casatorie anterioara,la mama.

Pot sa-mi inchipui prin ce trece fratele tau numai pentru ca tatal meu a fost parasit la varsta de 9 ani de catre mama lui.A fost singurul din sase frati dus la casa de copii(asa se numea pe vremea aceea);dupa ce a murit bunicul meu...l-a dus...
Nu-mi permit sa judec pe nimeni,dar ma gandesc la bunica mea,de cate ori ma uit in ochii tatalui meu...nu pot sa nu ma intreb,ce fel de suflet a avut femeia asta(bunica)?
Sunt constienta ca avut un suflet "deosebit" si de cate ori o pomenim tatal meu plange precum un copil(are 60 de ani) din mai multe motive: daca tatal lui era in viata nu trecea prin asa experienta,ca mama lui nu l-a iubit,ca l-a parasit,ca el nu e bun de nimic(din ce alt motiv ar parasi o mama un copil) si lista ar putea continua.

Eu zic ca nici tu nu ar trebui sa il judeci pe fratele tau,orice s-ar intampla este si ramane fratele tau,s-a simtit abandonat.La noi inca exista prejudecata cum ca daca mergi la psiholog esti nebun dar cred ca lucrul cel mai bun pe care ai putea sa-l faci este sa ii platesti niste sedinte la un psiholog si cu multa atentie sa il convingi ca e bine sa vorbeasca cu cineva.Sau si mai bine sa vorbesti chiar tu cu el si sa il intrebi de ce il doare sufletul.Sa vorbiti cu adevarat si sa ii fii aproape.
Sunt convinsa ca nu isi doreste nici masina mamei si nici banii tai(chiar daca pe gura scoatem multe),stie sigur ca masina nu o sa o primesca dar vrea o "confirmare" cum ca nu a contat/conteaza ptr nimeni si ca este singur pe lume.
Cu multa bunatate o sa intelegi de ce simte ceea ce simte,poti citi pe net sau in carti,tratate de psihologie ca sa aflii mai multe.Un alt lucru foarte bun este sa incerci sa il apropii de mama voastra...

Cu respect I.D.

[timeea89]

În prealabil postat de Daisy75

Timeea draga,nu este cazul sa te culpabilizezi,nu este vina ta. Era o "moda" in urma cu 30 de ani sa-ti trimit copilul rezultat dintr-o casatorie anterioara,la mama.

Pot sa-mi inchipui prin ce trece fratele tau numai pentru ca tatal meu a fost parasit la varsta de 9 ani de catre mama lui.A fost singurul din sase frati dus la casa de copii(asa se numea pe vremea aceea);dupa ce a murit bunicul meu...l-a dus...
Nu-mi permit sa judec pe nimeni,dar ma gandesc la bunica mea,de cate ori ma uit in ochii tatalui meu...nu pot sa nu ma intreb,ce fel de suflet a avut femeia asta(bunica)?
Sunt constienta ca avut un suflet "deosebit" si de cate ori o pomenim tatal meu plange precum un copil(are 60 de ani) din mai multe motive: daca tatal lui era in viata nu trecea prin asa experienta,ca mama lui nu l-a iubit,ca l-a parasit,ca el nu e bun de nimic(din ce alt motiv ar parasi o mama un copil) si lista ar putea continua.

Eu zic ca nici tu nu ar trebui sa il judeci pe fratele tau,orice s-ar intampla este si ramane fratele tau,s-a simtit abandonat.La noi inca exista prejudecata cum ca daca mergi la psiholog esti nebun dar cred ca lucrul cel mai bun pe care ai putea sa-l faci este sa ii platesti niste sedinte la un psiholog si cu multa atentie sa il convingi ca e bine sa vorbeasca cu cineva.Sau si mai bine sa vorbesti chiar tu cu el si sa il intrebi de ce il doare sufletul.Sa vorbiti cu adevarat si sa ii fii aproape.
Sunt convinsa ca nu isi doreste nici masina mamei si nici banii tai(chiar daca pe gura scoatem multe),stie sigur ca masina nu o sa o primesca dar vrea o "confirmare" cum ca nu a contat/conteaza ptr nimeni si ca este singur pe lume.
Cu multa bunatate o sa intelegi de ce simte ceea ce simte,poti citi pe net sau in carti,tratate de psihologie ca sa aflii mai multe.Un alt lucru foarte bun este sa incerci sa il apropii de mama voastra...

Cu respect I.D.

Multumesc pentru ce ati scris, este frumos si de bun simt.

[cherub]

În prealabil postat de Daisy75

Sunt constienta ca avut un suflet "deosebit" si de cate ori o pomenim tatal meu plange precum un copil(are 60 de ani) din mai multe motive: daca tatal lui era in viata nu trecea prin asa experienta,ca mama lui nu l-a iubit,ca l-a parasit,ca el nu e bun de nimic(din ce alt motiv ar parasi o mama un copil)

Personal, nu cred ca o mama si-ar parasi copilul fiindca 'nu e bun de nimic' (desi poate fi si acesta un motiv, dar in alte cazuri de ex. de handicap vizibil sau alte dizabilitati, sau boli incurabile gen hiv/sida, cancer etc), ci mai degraba, din motive financiare sau din lipsa de rabdare necesara pt. a-l creste, si implicit, fuga de asumarea unei astfel de responsabilitati - aceea de a creste un copil (cresterea si educarea unui copil nefiind chiar cel mai usor lucru de pe lumea asta)... sau fiindca poate nu vrea sa creasca un copil al unui barbat de care s-a despartit intre timp si pe care poate il uraste, sau poate copilul respectiv a fost rezultatul unui posibil viol si mama respectiva a aflat de sarcina cand ar fi fost riscant sa-l avorteze, sau poate sarcina respectiva a fost neplanificata si 'accidentala' si depistata cam tarziu si, tot asa, sa-l fi avortat ar fi putut fi riscant... sau din multe alte 'n' motive (care nu indica neaparat faptul ca acel copil ar fi unul 'bun de nimic'), dar cel mai adesea, lipsa banilor/saracia ar fi principalul.

[timeea89]

În prealabil postat de cherub

Personal, nu cred ca o mama si-ar parasi copilul fiindca 'nu e bun de nimic' (desi poate fi si acesta un motiv, dar in alte cazuri de ex. de handicap vizibil sau alte dizabilitati, sau boli incurabile gen hiv/sida, cancer etc), ci mai degraba, din motive financiare sau din lipsa de rabdare necesara pt. a-l creste, si implicit, fuga de asumarea unei astfel de responsabilitati - aceea de a creste un copil (cresterea si educarea unui copil nefiind chiar cel mai usor lucru de pe lumea asta)... sau fiindca poate nu vrea sa creasca un copil al unui barbat de care s-a despartit intre timp si pe care poate il uraste, sau poate copilul respectiv a fost rezultatul unui posibil viol si mama respectiva a aflat de sarcina cand ar fi fost riscant sa-l avorteze, sau poate sarcina respectiva a fost neplanificata si 'accidentala' si depistata cam tarziu si, tot asa, sa-l fi avortat ar fi putut fi riscant... sau din multe alte 'n' motive (care nu indica neaparat faptul ca acel copil ar fi unul 'bun de nimic'), dar cel mai adesea, lipsa banilor/saracia ar fi principalul.

Dar nu a zis ca l-a lasat pentru ca nu era bun la nimic, ci ca el asa s-a simtit dupa aceea. Omu isi face tot felul de idei incercan sa-si explice de ce el si nu altul a fost lasat.

[Daisy75]

În prealabil postat de cherub

Personal, nu cred ca o mama si-ar parasi copilul fiindca 'nu e bun de nimic' (desi poate fi si acesta un motiv, dar in alte cazuri de ex. de handicap vizibil sau alte dizabilitati, sau boli incurabile gen hiv/sida, cancer etc), ci mai degraba, din motive financiare sau din lipsa de rabdare necesara pt. a-l creste, si implicit, fuga de asumarea unei astfel de responsabilitati - aceea de a creste un copil (cresterea si educarea unui copil nefiind chiar cel mai usor lucru de pe lumea asta)... sau fiindca poate nu vrea sa creasca un copil al unui barbat de care s-a despartit intre timp si pe care poate il uraste, sau poate copilul respectiv a fost rezultatul unui posibil viol si mama respectiva a aflat de sarcina cand ar fi fost riscant sa-l avorteze, sau poate sarcina respectiva a fost neplanificata si 'accidentala' si depistata cam tarziu si, tot asa, sa-l fi avortat ar fi putut fi riscant... sau din multe alte 'n' motive (care nu indica neaparat faptul ca acel copil ar fi unul 'bun de nimic'), dar cel mai adesea, lipsa banilor/saracia ar fi principalul.

Eu vorbeam strict de cazul bunicii mele care a facut copilul(pe tatal meu) cu sotul ei(bunicul meu) iar tatal meu a fost al 11 lea copil din 12 cu acelasi sot. 6 au murit de mici sau foart mici si 6 au trait. Din cei 6 ramasi pe unul l-a dus la casa de copii(tatal meu) pentru ca era saracie,era handicapat sau a razutat din viol??? Reurse financiare,rabdare?
Tatal meu a ramas cu sufletul franjuri din cauza unei bucati de mamaliga?
Este cel mai destept,descurcaret,istet si bogat om dintr-e fratii lui.
Nu am copii dar nu pot intelege pe mama care-si arunca copilul in latrina din curte dupa nastere,abandoneaza copilul indiferent de unde provine el; nu pot intelege avortul.

[Daisy75]

Timeea draga,respect !
:):)ai inteles exact vreau sa spun...
Numai bine !