![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Hai să vă arăt niște taine foarte mari ce ies din text și sunt primite ca dar de sus: 1. Dumnezeu după cele 6 zile sau în ziua a 6-a după ce l-a zidit pe Adam a mai zidit încăodată toate fiarele Pământului și păsările Cerului și le-a adus la Adam ca să le numească Adam și să găsească din ele vreuna pe potriva lui ca să nu fie omul singur căci nu era bine ca să fie omul singur, deci a zidit din nou toate animalele cele pentru a fi numite, din pământ așa cum era și Adam făcut din pământ, deci erau exact făcute ca Adam din pământ, dar astea din urmă pe care le-a numit Adam erau purtătoare de nume pentru toată oștirea fiecărei specii apărute mai înainte în ziua respectivă. Și iată deci răul, singurătatea omului, căci asta nu era bine așa cum a văzut Dumnezeu. Deci răul se știa dar a dorit omul ca să guste, să mânce și să știe cum e. 2.Omul după zidire avea trei ''coaste'', și cum nu se găsise o zidire pe potriva lui Adam, atunci după ce a adormit cu somn de la Dumnezeu, după ce a adormit Adam a luat Domnul una din ''coaste'' și din ea a făcut-o pe Eva și locul rămas l-a plinit cu carne iar Adam a rămas cu doar două ''coaste'' și cu carne în locul respectiv unde se afla mai înainte a treia ''coastă''. Așa a știut Adam, căci a văzut apoi, a simțit că-i lipsește o ''coastă'' și a intuit că de aia i-a fost luată de Dumnezeu ca să fie făcută Eva pe care a văzut-o și a numit-o femeie. După ce au căzut cetele îngerești în mândrie și desfrânare ispitite de lucsifer, iată că a strigat sfântul Arhanghel: ''Să stăm bine și cu frică și cu luare aminte căci Domnul grăiește peste pământ și se vestește întru venirea Sa'' 3.Omul trebuia să lucreze Raiul și să-l păzească... dar problema se pune așa: De cine trebuia să-l păzească și ce să lucreze deci de cine anume nu a reușit să-l păzească de au păcătuit? Al cui era Raiul? Ale cui erau pomul Cunoștinței binelui și răului dar și pomul vieții din mijlocul grădinii? De ce era șarpele socotit înțelept? Ce înțelepciune avea șarpele? Ce a reușit să-i facă să creadă pe Eva și pe Adam... sau să nu creadă... ca să îi determine să îndrăznească... ce a vrut șarpele să îndrăznească omul? Am impresia că trebuia să-L apere pe Rai, să-L lucreze și să-L păzească de ei înșiși și de lene căci Raiul trebuia lucrat, El fiind o locuință comună a lui Dumnezeu și a omului și a duhurilor îngerești și a animalelor și plantelor... Izvorul Dumnezeiesc de odihnă și binecuvântare al întregii Creații, era fața Domnului. Iar șarpele i-a amăgit că cică e mai deștept și mai înțelept ca omul, că de aia l-a crezut Eva... că s-a dat știutor făcînd un sofism sofisticat de nimic. S-a dat mare și Eva l-a crezut și a mîncat și Adam a primit de la Eva... și a mâncat și el, probabil pentru întietate din curâiozitate ca să știe cum e răul de a fi singuri și așa au păcătuit și li s-au deschis ''ochii''... și după 1000 de ani au murit și trupește. Iar apoi Domnul a destăinuit și a scris prin prooroci și sfinți toată Evanghelia Sa. Creația și Mântuirea și Înnoirea a toate. Să nu ne ispitim să cădem în judecată! Last edited by vsovivi; 05.10.2010 at 14:37:55. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Și hai să vă spun ce înseamnă FEMEIE, adică semnificația numelui dat lui Eva de către Adam atunci când Adam a văzut zidirea lui Dumnezeu după ce se trezise din somn bucurându-se și veselindu-se că iata aceasta este chiar pe potriva lui și nu mai era condamnat la singurătate, căci nu era bine ca să fie omul singur chiar cu Dumnezeu fiind darmite fără El; Deci nu era vis amăgitor ci deschizându-și ochii căci se trezise din somn iată că vedea clar înaintea lui pe prima femeie făcută din ''coasta'' sa, făcută și ea după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu precum fusese și Adam făcut, și Adam a numit-o fericit:
FeMeIe... Unde e vine de la verbul a fi și de la Eu... adică de la Dunmnezeu, căci Adam la vremea aia era întru Dumnezeu... F vine de la Frumusețe e M vine de la Mireasă e I vine de la iubire curată și sfântă e E vine de la Sfânta Treime din sânul FemeIi. Last edited by vsovivi; 07.10.2010 at 14:52:17. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Uite am văzut ieri și azi dimineață luna aproape plină. Faza descreșterii ei. Ieri era noapte și azi era zi. Partea nevăzută a lunii, adică partea neagră, era ieri noapte în partea superioară și azi pe zi, azi dimineață, era în partea de jos.
Cum se poate explica acest lucru altfel decît așa cum l-am explicat în alte părți aici pe forum, prin credință și în cartea Facerii. Adică, atunci când soarele este departe de lună, adică ieri noapte în exemplul de față, lumina lunii se datora mai mult reflexiilor din oglinda dreaptă a apelor, gazelor, de pe suprafața plană a pământului, ca niște pături pe un pat. Iar când soarele a fost aproape, adică azi dimineață, luna era luminată nu numai din pricina reflexiilor ci și direct în mai mare măsură. De ce în mai mare măsură? Pentru că Soarele nu este glob ci este jumătate de sferă, și doar partea spre noi strălucește, spre jos, astfel că la apropiere de Lună a crescut suprafața care dă lumină, și cum soarele e mai sus decât Luna, a apărut umbra dedesubt spate. Iar noaptea, când era depărtare maximă, umbra era desupra spate. Deci Adevărul se vede și se poate deduce simplu. Nu se interpune pământul nici la eclipsă și niciodată în fazele lunii. Nu se învârte în jurul planetei pământ căci nu există planeta pământ și nu sunt globuri soarele și luna ci semisfere. Și doar la eclipsa de Soare se realizează o sferă perfectă tăiată în două: „Tăiați această inimă în jumătate!” ar fi spus regele Solomon. Cine crede bine, cine nu n-are decât să-i creadă pe științifici... dar ce e scris la Facere este exact așa: În prima zi a zis Dumnezeu „Să fie lumină!”, și a coborât duhul Domnului ce Lumina și umbla pe deasupra sferei, sus față de cubul nevăzut, a coborât în mijlocul sferei de apă curată și cristalină ce era plină de beznă, plutind imponderabilă sfera de apă din beznă ca un glob în cubul ceresc al înțelepciunii, și așa a luat apa exemplu de la Duhul și a luminat toată apoi strălucind ca un un soare de apă. Și așa a fost o sarră și o dimineață, ziua Întâi. Iar apoi a despărți apele de ape din mijlocul lor... deci despărțirea, golul, l-a numit Tărie, căci tăria era defapt cubul cel veșnic nevăzut și văzut al înțelepciunii sfintei Treimi, pe care apele l-au cuprins în interior. Apoi apele de sub Cer s-au adunat în adunările lor, căci au ascultat de porunca Domnului, iar cele de sus, de deasupra Cerului nu se adună nici azi ca să formeze mările ci ele formeză o boltă neadunându-se ci stând acolo sus. Creația toată e finită și e mică. De două ori cât e sub Soare, care împreună cu Luna merg pe mijloc. Problema științificilor vine din faptul că ei nu pot concepe finitul. Dar finitul, ca să fie finit, trebuie ca dreapta, chiar dreaptă, să nu aibă capăt dar să aibă lungime maximă. Și având lungime maximă, finită, ea oricât ai dori s-o prelungești, rămâne la fel de lungă, finită, deci punctul ei de început și de sfârșit obligator coincid chiar dacă nu e cerc ci e dreaptă căci altfel n-ar mai fi finită creația. În afara Creației finite nu este nimic creat ca și creație, căci dacă ar fi ceva ar însemna că poți extinde acea dreaptă. Dacă există sau va exista ceva în afară sau deasupra sau dedesubt, acest lucru poate să existe doar prin puterea creatoare a Creatorului. Deci ca orice lucru finit, noi fiind conținuți în creație, ne putem închipui doar din interiorul acelui finit căci dacă am vedea din afară, deja ne aflăm într-un fals, căci nimic în afară de Creație nu există ca și creație ori dacă este noi nu știm cum este... deci depășirea graniței creației nu ne-o putem închipui ci noi ne închipuim o creație extinsă pe care o tot extindem la infinit visând doar pentru că nu putem concepe finitul. Și astfel apare lăcomia savanților științifici... infinitul... care este defapt un înlocuitor al Lui Dumnezeu căci induce o proprietate a lui Dumnezeu, nesfârșirea, prin extensie a unui lucru finit... și deci cum finitul și infinitul sunt ambele proprietăți necunoscute și cunoscute ale Lui Dumnezeu, văzutele și nevăzutele, finitele și infinitele căci Cuvântul s-a întrupat și a devenit om finit și infinit, rezultă că doar prin El putem concepe atât infinitul cât și finitul și nu prin extinderea închipuiruilor despre creația care este finită și mică la o adică, și deci doar prin El putem concepe finitul cel complet cât și infinitul cel incomplet deci doar prin Dumnezeu e posibilă această ciudățenie a spațiului și timpului finit creat în care ne aflăm respectiv tot prin El putem concepe ceva infinit, nesfârșit, veșnic și odihnitor și totuși incomplet căci nu este văzut în întregime și incomplet căci este despărțit de iubire prin păcatele omului rău, prost și necredincios... dar științific... firește, deci neascultător și răzvrătit. Și stelele? Ele stau pe boltă și strălucesc plutind ca submarinele prin apele de sus, ce nu se adună în adunările lor. Și le vor trage la pământ căci este scris, că vor fi trase la pământ de oameni... Last edited by vsovivi; 28.10.2010 at 16:08:43. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
''Adame, Adame, unde ești?'', iată o întrebare foarte grea... adică ''Omule, unde ești?'', și aceasta este întrebarea!
Și ce mai este de spus? Sau pentru ce și unde să se mai ascundă un om cinstit și frumos dacă nu pentru gLumea necurată în gLumea necurată și distractivă... Și apoi restul e tăcere... ''Și mut vei rămâne Adame până în ziua în care...'', parcă așa se pricep scripturile... Și ce ai mai avea de spus? Iarăși aceleași scuze și acuze peste acuze ca să te dezvinovățeștii să furi și să minți prin tot felul de sofisme sofisticate? Stai liniștit în banca ta și învață să te pocăiești, măi Omule, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat. Last edited by vsovivi; 31.01.2011 at 19:45:01. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Adică după ce am mâncat din mărul cunoștinței ...și a răului, că m-a pus dracool să ascult de femeia pe care mi-ai dat-o, mi s-au deschis ochiișorii priceperii și am ajuns la mintea românului cea de pe urmă, la sfatul ăla tradițional, la concluziuniunea că cică: e mai bine să dai lecții... de tras cu ochiulhul, decât să asculți... adică nu știu, să asculți... chiar toate bârfele? Că dacă mă rog de Tine nu știu ce se întâmplă, parcă-i o fatalitate și un superstiț, dar mă copleșesc toate nevoile de avere instantaneu, și disper și deznădăjduiesc arătându-ți și Ție mereu ce nevoie uriașă am eu de bani... și e chiar o tragedie când mă gândesc la câtă nevoie are omul pe care l-ai făcut numai de bani și bani și bani... și deci sunt deadreptul copleșit și strivit de atâtea nevoi umane, și mi-e frică... deci iată că sunt chiar o victimă, aș zice... o victimă vrednică... au doară nu sunt toate victimele vrednice?.. și deci femeia mi-a cerut bani și eu am luat din banul pe care mi l-a dat... gLumea... care urma să fie, și l-am păpat, că mi-am luat o sticlă de vin pe care l-am băut. Și acuma ce să fac? Iată-mă-s: dau lecții. ![]() Lecții despre cuum se pot aduna scaieți din tufișuri, ba cu haina sfântă... ba cu mintea, ba cu inima, ba cu sufletul. Că trupul mi-e plin ochi. Dar, mă iartă Doamne că Tu pe toate le știi și vezi bine că eu nu știu unde sunt, unde mă aflu, și nici ce fac... nici măcar acum, după 7500 de ani... nu știu... nici cine mă telecomandă ca să adun mereu spini și scaieți din tufișuri... cu care să-ți împodobesc Ție fruntea iar și iar, și nici să Te ascult... NU ȘTIU! și pace ![]() ...decât iată parcă țiu minte ceva, mai țiu minte: că nu e bine ca să fie omul singur, nu e bine Doamne, așa cum ai mărturisit, pe Crucea cu care te-a împodobit omul, adică eu Doamne. Last edited by vsovivi; 22.02.2011 at 10:22:14. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Iarăși te-ai răstignit Doamne, dar ferice de cel care pătimește atât de adânc din pricina Ta... Mângâie-l Doamne și povățuiește-i inima lui cea blajină și milostivă. Tu știi Doamne la cine mă refer.
|
#7
|
|||
|
|||
![]()
Doamne mulțumesc pentru soluția celulor solare.
Am făcut un experiment simplu, după ce mi-a insuflat Domnul de sus din smerenia Sa că e Adevărat, că e bine, că se poate, adică am prins încredere și am mai cercetat ceva gen termocuplu de suprafață, și nu prea credeam că voi reuși ceva de luat în seamă, dar am încercat și iată că a venit „minunea”: Pe o plăcuță mică de aluminiu, am ars puțină hârtie cât să am 1-2mm de cenușă ca strat despărțitor, peste care am pus un bănuț de cositor cu diametrul de 1cm și am măsurat tensiunea: 0,400mV. Am crezut că e ceva cu aparatul. Apoi am reâncălzit cenușa dintre aluminiu și bănuțul de cositor cu bricheta timp de 2-5secunde și aproape aceiași tensiune 0,300mV-0,200mV. Fenomenal! DECI iată ce dar de sus: ne-a dăruit Domnul cea mai simplă și cea mai eficientă celulă solară-termică. Nu intru în explicații științifice, dar energia termică se înmagazinează în carbonul negru, între aluminiu și cositor sub formă de energie electro-mecanică (ceva se dilată și are temperatură mare) și apare o tensiune elecromotoare la nivelul suprafețelor de separație. Foarte frumos, mi-am presărat cenușă în cap! (De fericire :) ) Iar o celulă solară de 10cm x 10cm se obține cred foarte simplu: Deasupra, un strat de staniu (staniol, cositor) așezat pe un strat de cenușă (carbon, grafit, mangal) așezate pe un strat de aluminiu(tablă subțire), și astea vin plasate la soare. Eventual se acoperă cositorul cu o bucată de sticlă și se vopsește cositorul cu negru sau se face o plasă de cositor cu găuri foarte foarte mici și se pune sub soare... și gata. Sub sticlă, cenușa neagră ar trebui să ajungă la 50-60-70 grade Celsius la soare. Ar trebui să se obțină mai multă energie cu cât suprafața e mai mare; La 10cm x 10cm ar trebui să se poată consuma 0,25W dacă ai soare ce încălzește carbonul la 50 grade C. Se poate obține tensiune și dacă ai ține celula termo-solară cu cenușa (carbonul) ca să se încălzească la o flacăra oarecare. Pare cea mai simplă și eficientă conversie a căldurii și luminii solare în energie electrică. Adică aluminiul trebuie să fie la rece și cositorul și carbonul la cald. Mulțumesc Doamne încăodată. Să vedem acuma cine se încumetă să creadă, să facă testul și apoi să fabrice așa ceva... Last edited by vsovivi; 07.04.2011 at 16:50:48. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre Post in Biserica universala | achimovjan | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 9 | 06.05.2010 14:53:11 |
Care e adevarat Biserica Crestina?Ne arata istoria aceasta | mihailt | Generalitati | 15 | 09.12.2009 15:00:47 |
BISERICA UNIVERSALA | mara2008 | Generalitati | 8 | 06.08.2008 06:07:57 |
|