![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Chiar daca crestinii ortodocsi poarta acest nume cu nevrednicie trebuie sa marturiseasca fara frica credinta crestina ortodoxa care e o religie a iubirii si milei fata de toti oameni indiferent de religie si de rasa.
Noi stim ce a zis Dumnezeu Iisus Hristos Sfintilor Apostoli Ioan Teologul si Iacov: "Au nu stiti fii ai carui duh sunteti?" cand acesti Sfinti Apostoli au vrut sa zica sa se pogoare foc din cer sa arda pe cei de nu il primisera in satul lor pe Dumnezeu Iisus Hristos. (54.Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? 55.Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56.Și s-au dus în alt sat. (Sfanta Evanghelie dupa Luca,capitolul 9) ) Nu trebuie crestinilor sa le fie frica de diversi inselati de draci care rastalmacesc credinta crestin ortodoxa si fac din aceasta un fundamentalism absurd. Nici de cei care ii ameninta cu violenta si cu altele ca acestea. E normal ca nu e un act crestin sa arzi Coranul numai de ar contine invataturile (pe langa alte erori) care invata ca trebuie sa dai milostenie la saraci din averea ta si pentru ca arata ca Maica Domnului a nascut si a ramas tot fecioara. Ca aceste invataturi (anume ca o fecioara Maica Domnului a nascut si a ramas fecioara si a da milostenie la saraci din averea ta ) sunt foarte crestin ortodoxe. Crestineste este din ce se vede din vietile atator Sfinti mucenici sa te lasi tu prigonit pentru credinta in Dumnezeu Iisus Hristos iar nu sa te apuci sa prigonesti pe altii daca acestia nu au credinta in Dumnezeu Iisus Hristos. E un act de curaj sa arzi un Coran in SUA? Da probabil "risti" sa ajungi erou national dupa ce faci asemenea gest. Ca SUA nu e in niciun caz tara care a sprijinit foarte mult Israelul contra tarilor musulmane,SUA nu e in niciun caz tara care s-a apucat si a dus un razboi nedrept impotriva Irakului din 2003 (ca i-au inselat dracii pe unii sa creada ca Irakul avea ceva arme de distrugere in masa,care pana la urma s-a vazut ca nu sunt) pana ce abia acum si-a retras trupele din Irak etc.
__________________
"și dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă." - nu luati de bun tot ce scriu eu. Last edited by mihailt; 23.09.2010 at 03:20:55. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Dar daca Iisus spune sa alegem neghina din saminta buna nu cred ca ar fi de acord sa semanam direct cu saminta plina de neghina. Ori asta este coranul! Saminta cu multa neghina in ea! Iar mai stim ca spinii, buruiana inabuse saminta si aceasta moare! Aluatul fariseilor de asemena avea mut adevar in el, mult mai mult decit coranul si iisus a spus sa ne ferim de el! Insasi Regele David spune sa nu stai in sfatul necredinciosilor. Dupa logica ta prietene (respectati coranul ca are si lucruri bune) ar trebuii chiar Lucifer respectat ca doar a "trait" atitia ani linga Iisus, are aluat de inger atit ca a facut o "mica" greseala de a dorii sa fie Dumnezeu. Si nu mai amestecati atit politica USA in problema islamului! Isamul a fost o problema de cind a aparut pentru toti din jurul lor.Si nu mai folositi americanii ca prototipul crestin in problema islamului! Cit de crestini sint americanii s-a vazut de Sf. Pasti in Iugoslavia cind aruncau bombe! Problema noastra este ca noi toate le facem doar de jumatate (bine ar fi sa fie jumatate) si atunci cind exista u lucru bun intr-o mare rea nu ni se pare decit NORMAL! Nu este! Asa cum Iisus a sadit saminta Evangheliei la fel Satan (care copiaza tot) a sadit saminta Coranului! Si satan numai prost nu-i! Daca ar fi facut o carte in care de la inceput se vorbea de distrugere, de robire, de singe, de ura nu si-ar fi gasit mult teren care sa rodeasca aceasta saminta. Asa ca i-a dat un invelis frumos care place. E ca pacatul atragator dar amar dupa ce-i gustat! |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Bine ai mai subliniat bmd !
Uitati cum isi apara musulmanii patria ! L-au luat prizonier pe bietul soldat rus(il pusese-ra sefii de santinela la plesneala, la sacrificiu, intr-o zona unde musulmanii traficau droguri si arme) , l-au tinut cu lunile intr-o puscarie unde, terorizandu-l, i-au cerut sa se lepede de credinta. Cand au vazut ca nu pot, i-au taiat gatul ca la porci..Uitati filmul in care ii taie gatul si , culmea, distrandu-se ! http://blog.nouadreapta.org/2010/04/...a-martiriului/ Eu cu astia nu voi a fi ecumenist cat oi trai ! Voi astia , aparatori ai islamismului, uitati-va la film si distrati-va cu ei ! Last edited by IonelS; 23.09.2010 at 09:42:55. |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Nu exista decat o singura cale de vindecare a omenirii:intoarcerea catre reala spiritualitate,catre IUBIRE! PS:Sfatul meu este sa nu priviti acele imagini,stati la o parte de ele si rugati-va Lui Dumnezeu pentru acesti calai sa ii intoarca la intelepciune si iubire si pentru victimele lor!
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Luati si vizionati distractie musulmana - taiat gat de crestin in rasete : http://blog.nouadreapta.org/2010/04/...a-martiriului/ |
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Evident ca nimeni de pe acest forum nu ar putea aplauda astfel de actiuni,ci, cel mult sa fie oripilat si sa nu mai puna noaptea capul pe perna.Sunt extreme,care in numele religiei denaturate au avut loc si in alte timpuri,inclusiv in crestinism. Nici un om intreg la minte nu ar putea fi de acord cu asa ceva...deci,care este in realitate mesajul tau? De ce incerci sa bagi grotescul in sufletele si mintile celor de aici?
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Luati si vizionati distractie musulmana - taiat gat de crestin in rasete : http://blog.nouadreapta.org/2010/04/...a-martiriului/ Lasa-i sa vizioneze..Nu esti seful lor! Au Dumnezeu, au ingeri pazitori, au credinta ! |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Istorie a islamului si Coranului | Petruta2 | Religia Islamica | 0 | 24.05.2007 01:43:36 |
|