Inchipuirea = puntea demonilor

[glykys]

Mai Andreicozia, pai ori e cal, ori e magar... Adica pentru un liber-cugetator este perfect valabila argumentatia asta, dar un ortodox nu merge pe aceste principii. Citind insa printre randuri, tu ai dreptate insa ca nu trebuie sa judecam, ca nu stii omul ce are in cap si in suflet si, adesea, vrand sa ii faci un bine amestecandu-te, mai rau il incurci.

Anna21, cred ca este vorba si despre tact in situatia expusa de tine... Adica, vorba ta, femeia aia care se ducea la biserica nu avea cum sa nu stie ca Dumnezeu e Sfanta Treime, numai ca unii nu au o capacitate prea mare de abstractizare. I-ai spus asa: tu, cand faci semnul Sfintei Cruci, zici asa: "In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh". Iaca Sfanta Treime! Adica ea sigur stia, numai ca nu teoretiza. Daca luam oamenii simpli cu explicatii teologice, cu lucruri complicate, normal ca nu vor sa inteleaga. De aceea e destul de greu de hotarat cand e cazul sa ajuti pe cineva cu vorba si cand cu tacerea. Roaga-te pentru ea!

Cat despre subiectul topicului, mi se pare ca prima postare a lui Traditie e cat se poate de concisa si la obiect. Trebuie minte treaza, pe care sa nu o alimentam cu fel de fel de inchipuiri, visari si tot felul de tampenii care, cel putin mie uneia, imi trec mereu prin cap. Dar pentru asta trebuie sa fii bine de tot ancorat in realitate si in rugaciune, si, in general, sa nu lasi nimic sa iti tulbure linistea sufleteasca.

[dobrin7m]

Nu am vazut acest thread pana acum insa este absolut necesar pentru noi oamenii sa intelegem bine cum este cu imaginatia daca vrems a inaintam duhovniceste.

Postez aici un citat din cartea “Ortodoxia este metoda de vindecare a sufletului” -Mitropolitul Ierotheos Vlahos si apoi sa si comentam un pic.

"Îmaginaţia bolnavă

Imaginaţia este, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însuşire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieşirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.
Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginaţia primeşte aceste experienţe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită şi le păstrează spre a crea necontenit probleme. Astfel, în chip hazliu, am putea spune că imaginaţia este un televizor color inventat înaintea celui real.
Sfinţii Părinţi deosebesc mai multe feluri de imaginaţie; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile aşa-numitelor păcate trupeşti. Prin imaginaţie, simţurile proiectează aceste imagini pe ecranul minţii, continuând s-o ţină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este aşa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi, lăsându-se purtaţi cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulţi oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfăţişează în străduinţa noastră de a-L închipui pe Dumnezeu şi puterile îngereşti în chip raţional, făcând speculaţii despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creştinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniştirii minţii, spre a ajunge la părtăşia şi unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoaşterea Lui. Iar meşteşugul (metoda) isihiei ţine de curăţirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri şi îmaginaţie bolnavă.
Cu cât imaginaţia cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârşia lui se află imaginaţia.

Vedem chiar oameni care merg la biserică şi vor să ducă o viaţă creştinească; dar continuă totuşi să îşi cultive îmaginaţia. Şi-L închipuie pe Dumnezeu, şi-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovniceşti, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări şi înşelări.
Noi, oamenii de azi simţim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţurile şi primind de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar cauzează anomalii fizice. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nu îşi fixeze mintea asupra unor anumite idei.
De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri. Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenţia ca nici un gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniştirea şi rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.

Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra."

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu am vazut acest thread pana acum insa este absolut necesar pentru noi oamenii sa intelegem bine cum este cu imaginatia daca vrems a inaintam duhovniceste.

Postez aici un citat din cartea “Ortodoxia este metoda de vindecare a sufletului” -Mitropolitul Ierotheos Vlahos si apoi sa si comentam un pic.

"Îmaginaţia bolnavă

Imaginaţia este, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însuşire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieşirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.
Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginaţia primeşte aceste experienţe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită şi le păstrează spre a crea necontenit probleme. Astfel, în chip hazliu, am putea spune că imaginaţia este un televizor color inventat înaintea celui real.
Sfinţii Părinţi deosebesc mai multe feluri de imaginaţie; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile aşa-numitelor păcate trupeşti. Prin imaginaţie, simţurile proiectează aceste imagini pe ecranul minţii, continuând s-o ţină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este aşa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi, lăsându-se purtaţi cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulţi oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfăţişează în străduinţa noastră de a-L închipui pe Dumnezeu şi puterile îngereşti în chip raţional, făcând speculaţii despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creştinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniştirii minţii, spre a ajunge la părtăşia şi unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoaşterea Lui. Iar meşteşugul (metoda) isihiei ţine de curăţirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri şi îmaginaţie bolnavă.
Cu cât imaginaţia cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârşia lui se află imaginaţia.

Vedem chiar oameni care merg la biserică şi vor să ducă o viaţă creştinească; dar continuă totuşi să îşi cultive îmaginaţia. Şi-L închipuie pe Dumnezeu, şi-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovniceşti, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări şi înşelări.
Noi, oamenii de azi simţim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţurile şi primind de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar cauzează anomalii fizice. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nu îşi fixeze mintea asupra unor anumite idei.
De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri. Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenţia ca nici un gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniştirea şi rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.

Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra."

oameni buni, fiti atenti ce ziceti acolo,ca scoase din context rezulta niste anomalitati grave.
nu gandi(!), nu imagina,etc.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

oameni buni, fiti atenti ce ziceti acolo,ca scoase din context rezulta niste anomalitati grave.
nu gandi(!), nu imagina,etc.

Nu e nimic scos din context. Gandirea nu este tot una cu imaginatia.
E total diferit gandul de imaginatie. Imaginatia rezulta atunci cand punem gandurile sa lucreze imaginativ pentru viitor. Si ajungem asa sa construim in minte un viitor de orice fel ar fi, insa plin de neadevar. De ce de neadevar? Pentru ca va fi un viitor imaginativ plin de ganduri rele de la diavol si plin de ganduri ale firii noastre viciate.
Si asta se intampla cand nu avem paza mintii si lasam toate gandurile sa lucreze imaginativ. Insa noi trebuie sa cernem gandurile si sa alegem doar ce e bun. Gandurile care vin sa ne spuna ce va fi in viitor, deci constructie imaginativa cu ganduri rele (ca cine poate stii viitorul), sau cum voi face un anumit lucru in viitor (gandurile propriei noastre firi care fiind viciata si gandurile vor fi viciate) toate acestea conlucra.
Gandul trebuie sa fie la Dumnezeu. Si atunci Dumnezeu ne da ganduri bune in orice situatie am fi ca sa stim ce avem de facut. Numai asa vom lua decizii corecte si bune si cu voia Domnului.

Oricat de mult am visa, ne-am imagina, ziua trece si vine alta. Ar putea trece aceasta zi si frumos, fara multime de ganduri inutile despre viitor. Pentru ca imaginatia asta face: construieste un viitor.

Imaginatia privitoare la trecut, este imaginatie bolnava expusa frumos in citatul dat de mine.
A privi in urma la greseli si a le privi ca la televizor desfatandu-ne cu el este daunator. Ca in final apare indemnul de a mai face acele greseli. Greselile, le spovedesti le pui in mintea ta cu numele: sunt pacatos si netrebnic cu cele facute pana acum si incerci sa stergi imaginea lor ca desfatare sau autocompatimire.
A privi in urma la realizari iarasi este daunator ca poti cadea in slava desarta si mandria de sine. Uite ce lucruri minunate am facut, laudandu-te singur pe tine insuti.

Deci imaginatia privitoare la trecut este o imaginatie bolnava si daunatoare.

Noi sigur ca gandim. Nu exista om care sa nu gandeasca. Insa gandurle noastre trebuiesc cernute cele bune de cele rele si apoi puse sa lucreze pentru cresterea noastra duhovniceasca. Si aceasta este gandul de constientizare a pacatoseniei noastre, ganduri de iubire pentru Dumnezeu, ganduri de smerenie si astfel primim in dar discernamantul si dreapta judecata care ne vor scoate din toate situatiile dificile ale vietii fara sa stam sa imaginam diverse situatii si lucruri.

Acum cateva zile vorbeam cu o tanara doamna casatorita in Liban cu un libanez. Si imi spunea ca nu stie ce sa se mai faca ca zilnic isi imagineaza lucruri rele. De pilda cand duce copii la gradinita isi imagineaza accidente sau diverse intamplari care ar putea sa dauneze copiilor, cand sotul ei pleaca la munca isi imagineaza ca daca se inampla ceva rau si pateste ceva, sau pleaca cu avionul la o intalnire de afaceri si isi imagineaza ca daca se prabuseste avionul si ramane singura cu copiii si tot asa imaginatii bolnave si complet daunatoare. Avand o fire excesiv de grijulie , diavolul acolo simte fisura si iata cum se baga in mintea ei cu ganduri rele ce se transforma in imaginatie.

Noi trebuie ca ceea ce gandim sa cernem, iar gandurile bune ce raman sa le punem sa lucreze pentru sufletul nostru si acestea se transpun in fapte bune nu in imaginatie.

[dobrin7m]

Puterile sufletului sunt mintea , iubirea si vointa.
Cateva cuvinte ale lui Arsenie Boca.

"Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie.

Prima întâlnire între minte şi diavol e la limita momelii pe care o flutură el în văzduhul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare ca să o facă iubită minţii. Aceasta e a doua înaintare a războiului sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire. Mintea însă se trezeşte că a fost furată de gând străin şi că se află în altceva, decât ceea ce-i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Aici e lupta şi clipele sunt scumpe, şi de cele mai multe ori, viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi, atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe.
Încă din Vechiul Testament se cunoaştea războiul cel de gând: "Fiică a Babilonului (satana) dornică de pustiire, ferice de cel ce-ţi va plăti după fapte ce nea-i făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua şi va zdrobi de piatră (Hristos) pruncii tăi (gândurile celui rău, momelile sale". Ps. 136,8). Deci dacă la ceasul de război, lovim momeala de Numele Lui Dumnezeu, depănând rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase... " vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul. Dacă mintea nu-şi aduce aminte de "Doamne Iisuse..." i se va întâmpla că încuviiţează lucrul vrăjmaşului. Această încuviinţare o dă voinţei.

Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte, cel puţin în faptele de conştiinţă aşa e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei. Darul libertăţii voinţei ni l-a dat Dumnezeu şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. Iată cum toată strădania dezrobirii puterilor sufleteşti din patimile contra firii duce de fapt la redobândirea libertăţii de fii ai Lui Dumnezeu. Deci dacă mintea se va afla iubind momeala străină şi sfatul viclean, va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. Aşa se deschide spărtura în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. Şi repede urmează pustiire jalnică în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia până ajunge deprindere sau obicei. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţa de a se mai împotrivi sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. Aşa se întâmplă că lucrarea împotriva firii i se face omului "a doua fire", firea fărădelegii. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei. Totuşi omul slăbindu-i puterile, îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului, căci acum pruncii vaviloneşti s-au făcut bărbaţi şi-i simte cum îi fură puterile. Iar lui din multa păcătuire i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. Vrăjmaşul când află că mintea, împinsă de strigarea conştiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare dovedindu-i sufletului că n-are chip de scăpare (duhul deznădejdii). Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte: câte unii mai scapă, alţii o duc aşa mai mult morţi decât vii, alţii neimputând suferi se sinucid şi în sfârşit altora de durere li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie.
De unde atâta pustiire !? De la o clipă fără Dumnezeu a minţii...."

Asa se naste imaginatia. Vorbirea mintii cu momeala , cum spune Par. Arsenie Boca , este imaginatia. Prin ganduri care daca nu sunt infranate primesc momeala diavolului. Orice pacat sau patima mai intai a fost un gand - momeala, apoi a fost in imaginatie - a doua intalnire in lupta cu diavolul si apoi a fost vointa - incuviintarea infaptuirii dupa care urmeaza fapta propriu zisa. Cine cu adevarat incearca sa se impotriveasca pacatului si se apleaca asupra mintii va reusi sa discearna si sa vada diferenta dintre gand si imaginatie. Imaginatia este rezultat al gandului si premergatoare incuviintarii noastre prin vointa si apoi a faptei.

Nici un gand nu trebuie lasat sa creeze imaginatii. Gandul de este bun trebuie pus in fapta. ca daca este lasat in imaginatie mai intai, diavolul si aici strecoara o samanta ca sa te intoarca din drum si a nu mai infaptui fapta cea buna.

[PetruD]

Haideti atunci sa ne aruncam pe foc bibliotecile cu belestristica, CD-urile cu muzica, DVD-urile cu filme, televizorul, computerul, tablourile de pe pereti, desenele cu creionul pe hartie, carpetele de pe pereti si orice ar putea sa ne stimuleze imaginatia!

[dobrin7m]

În prealabil postat de PetruD

Haideti atunci sa ne aruncam pe foc bibliotecile cu belestristica, CD-urile cu muzica, DVD-urile cu filme, televizorul, computerul, tablourile de pe pereti, desenele cu creionul pe hartie, carpetele de pe pereti si orice ar putea sa ne stimuleze imaginatia!

Fiecare dintre noi avem libertatea de alegere cum traim si cu ce ne delectam.

Ca mireni, cu siguranta prin rugaciune, vom reusi sa gasim echilibrul a unui trai profund crestin ortodox, fara a cadea in extreme. Desi dupa mine exista o extrema din cea de partea caderii pe cand cea de apropiere de Dumnezeu cat mai mult , nu este o extrema. Eu nu sunt omul de mijloc, nu am fost niciodata, am trait o perioata lunga de timp la extrema cea mai de jos a caderii si cand m-am trezit si m-am scuturat am inceput sa doresc sa ma apropii de Dumnezeu cat mai mult. Nu imi place starea de caldicel, de mijloc, de amagire. E o chestiune de alegere pe care fiecare dintre noi o face intr-o oarecare masura.

Dupa mine orice carte, orice film, orice muzica, orice tablou daca nu sunt ziditoare pentru suflet nu le citesc, privesc, ascult. Si tot de vointa mea depinde ca atunci cand privesc un tablou frumos de pilda sa nu las imaginatia sa lucreze.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu e nimic scos din context. Gandirea nu este tot una cu imaginatia.
E total diferit gandul de imaginatie. Imaginatia rezulta atunci cand punem gandurile sa lucreze imaginativ pentru viitor. Si ajungem asa sa construim in minte un viitor de orice fel ar fi, insa plin de neadevar. De ce de neadevar? Pentru ca va fi un viitor imaginativ plin de ganduri rele de la diavol si plin de ganduri ale firii noastre viciate.
Si asta se intampla cand nu avem paza mintii si lasam toate gandurile sa lucreze imaginativ. Insa noi trebuie sa cernem gandurile si sa alegem doar ce e bun. Gandurile care vin sa ne spuna ce va fi in viitor, deci constructie imaginativa cu ganduri rele (ca cine poate stii viitorul), sau cum voi face un anumit lucru in viitor (gandurile propriei noastre firi care fiind viciata si gandurile vor fi viciate) toate acestea conlucra.
Gandul trebuie sa fie la Dumnezeu. Si atunci Dumnezeu ne da ganduri bune in orice situatie am fi ca sa stim ce avem de facut. Numai asa vom lua decizii corecte si bune si cu voia Domnului.

Oricat de mult am visa, ne-am imagina, ziua trece si vine alta. Ar putea trece aceasta zi si frumos, fara multime de ganduri inutile despre viitor. Pentru ca imaginatia asta face: construieste un viitor.

Imaginatia privitoare la trecut, este imaginatie bolnava expusa frumos in citatul dat de mine.
A privi in urma la greseli si a le privi ca la televizor desfatandu-ne cu el este daunator. Ca in final apare indemnul de a mai face acele greseli. Greselile, le spovedesti le pui in mintea ta cu numele: sunt pacatos si netrebnic cu cele facute pana acum si incerci sa stergi imaginea lor ca desfatare sau autocompatimire.
A privi in urma la realizari iarasi este daunator ca poti cadea in slava desarta si mandria de sine. Uite ce lucruri minunate am facut, laudandu-te singur pe tine insuti.

Deci imaginatia privitoare la trecut este o imaginatie bolnava si daunatoare.

Noi sigur ca gandim. Nu exista om care sa nu gandeasca. Insa gandurle noastre trebuiesc cernute cele bune de cele rele si apoi puse sa lucreze pentru cresterea noastra duhovniceasca. Si aceasta este gandul de constientizare a pacatoseniei noastre, ganduri de iubire pentru Dumnezeu, ganduri de smerenie si astfel primim in dar discernamantul si dreapta judecata care ne vor scoate din toate situatiile dificile ale vietii fara sa stam sa imaginam diverse situatii si lucruri.

Acum cateva zile vorbeam cu o tanara doamna casatorita in Liban cu un libanez. Si imi spunea ca nu stie ce sa se mai faca ca zilnic isi imagineaza lucruri rele. De pilda cand duce copii la gradinita isi imagineaza accidente sau diverse intamplari care ar putea sa dauneze copiilor, cand sotul ei pleaca la munca isi imagineaza ca daca se inampla ceva rau si pateste ceva, sau pleaca cu avionul la o intalnire de afaceri si isi imagineaza ca daca se prabuseste avionul si ramane singura cu copiii si tot asa imaginatii bolnave si complet daunatoare. Avand o fire excesiv de grijulie , diavolul acolo simte fisura si iata cum se baga in mintea ei cu ganduri rele ce se transforma in imaginatie.

Noi trebuie ca ceea ce gandim sa cernem, iar gandurile bune ce raman sa le punem sa lucreze pentru sufletul nostru si acestea se transpun in fapte bune nu in imaginatie.

desigur, noi intelegem cum vine treaba cu paza mintii, cu rugaciunea inimii si altele, dar gandeste-te ca ar venii cineva nou pe site, fara a fii familiarizat cu acestea si citind,la prima vedere ce ar intelege? ganditul e rau, imaginatia e diavoleasca..ar fugi mancand pamantul

[florin.oltean75]

Subiectul propus de anna este unul sensibil.

Este o problema cu care m-am confruntat personal in urma cu mult timp, privind retrospectiv propriile neintelegeri si confuzii.

Fiecare crestin care vrea sa se roage sincer, profund, si cauta indrumare in scrierile patristice, la un moment dat in evolutia sa spirituala se va confrunta cu aceasta dilema - in ce masura imaginatia este periculoasa in actul rugaciunii - asa cum din experienta lor ne relateaza sfintii.

Nu stiu daca teologii ortodocsi contemporani au elaborat teze care sa explice suplimentar, sa clarifice aceasta antinomie dintre imaginatie (o facultate cognitiva esentiala) si rugaciunea profunda.

Suprimarea imaginatiei mi se parea 'sufocanta' - un factor de alienare, de alterare a unei functionalitati normale, armonioase a persoanei.

Pentru ca nu am gasit raspunsurile pe care le cautam in sistemul de gandire patristic, mi-am extins orizontul cunoasterii si spre alte forme psihologice de abordare a spiritualitatii.

Vroiam sa inteleg aceste avertizari ale sfintilor dintr-un unghi de vedere obiectiv, din afara sistemului.

Am gasit in cele din urma ceea ce am cautat, explicatii pertinente psihologice, articulate care sa clarifice acest aspect.

A trebuit doar sa rearanjez definitiile pe care le-am invatat la cursurile de psihologie din scoala, pentru a le imprima o functionalitate spirituala.

O terminologie bazala, specifica este esentiala pentru a intelege mecanismul cognitiei in actul spiritual (litera, cuvant, sunet expresiv, sunet neexpresiv, posesori, tipuri de minti -conceptuale, non-conceptuale -, constientizare mentala, constientiarea senzoriala, putere mentala, fenomen pur mental, perceptie directa, perceptie subtila directa, cognitie directa, cognitie inferentiala, recognitie, minte primara, factori mentali...)

Un raspuns simplificat la aceasta chestiune:

'Imaginatia corecta' este indispensabila maturarii omului interior pana cand se face saltul 'cuantic' la cunoasterea non-conceptuala directa a Lui Dumnezeu.

[Patrie si Credinta]

mie personal imi aduce acum aminte de un citat dintr-un sf preferat al meu.

An open(open cu sensul de neprotejat) mind is like a fortress with its gates unbarred and unguarded.