intrebare

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de dumdada

1. Daca omul nu este convins de existenta lui Dumnezeu atunci de ce se mai roaga?Pentru a acoperi toate posibilitatile?

2.Omul este liber sa aleaga si poate fi judecat pentru decizia sa atunci cand nu are toate informatiile?Ar fi o greseala daca ar stii cu siguranta ca Dumnezeu exista si ar pacatui.Omul nu refuza sa creada din rea vointa ci pentru ca este rational sa o faca. Libertatea omului nu ar trebui sa se refere la a alege ce este adevarat.

1. Nu am întâlnit în viaţa mea pe cineva care să se roage şi să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu. Nici nu am auzit de o asemenea anomalie.

2. Probabil vă referiţi la situaţiile în care ignoranţa exonerează de vină. Da, există asemenea situaţii: sunt, pe de o parte, cei care nu au auzit cuvântul Evangheliei, pe de altă parte cei care nu au în întregime discernământ şi sunt incapabili de deliberare suficientă. În primul caz vorbim de ignoranţă invincibilă, în al doilea de inocenţa minţii. În ambele cazuri, deşi fapta este păcătoasă, neexistând intenţie (respectiv deliberare) vorbim de "păcat material", adică de o faptă păcătoasă de care făptaşul nu este vinovat şi nu va fi judecat ca vinovat de Dumnezeu.
În cele mai multe cazuri, în zilele noastre, întâlnim nu ignoranţă invincibilă, ci ignoranţă vinovată. Una este neauzirea Evangheliei, altceva este rejetul Evangheliei. În acest al doilea caz, există vinovăţie şi vorbim de păcat formal.

Cum este posibil ca cineva care crede în Dumnezeu, în tot ceea ce El şi Biserica Sa ne-a spus, să păcătuiască totuşi ? Cel mai des este vorba de un mecanism psihologic: prin comiterea păcatului, păcătosul vizează o recompensă apropiată, care precumpăneşte în faţa unei pedepse îndepărtate. Sau invers, ca să evite o suferinţă apropiată, păcătosul alege păcatul în ciuda promisiunii unei recompense mai îndepărtate.
Alte mecanisme care mai pot apărea sunt:
-păcatul împotriva Spiritului Sfânt de a comite păcatul cu gândul la penitenţa şi absolvirea viitoare (adică un raţionament de tipul: "Dumnezeu e atât de bun încât îmi va da oricum o a doua şansă, aşa că de asta pot să-mi bat joc").
-cedarea faţă de dezorientarea diabolică, cu mai multe subtipuri. Principalul mod de acţiune al diavolului este inducerea ideii că un păcat pe care alegem să îl comitem nu este chiar păcat, că Isus sau Biserica nu s-au referit la circumstanţele noastre exacte, ori că au greşit referindu-se la ele. Să ne amintim de felul cum induce Ispititorul primul păcat al protopărinţilor noştri: "Oare a spus Dumnezeu....?"