Uraciunea pustiirii in locul cel sfant

[Mihnea Dragomir]

Prin "urâciunea pustiirii", cu trimitere la Vechiul Testament, înţelegem o perioadă în care Sf Liturghie va înceta (trimiterea se referă la profeţia profanării Templului din Ierusalim). Sf Hippolit, în tratatul său "De Anti-Christo", comentând pe marginea acestui verset spune că "bisericile vor plânge cu plânset mare, fiindcă în ele nu vor mai fi oblaţii, nici incensări (=cădiri, tămâieri), nici veneraţie şi aducere de mulţumire lui Dumnezeu (...)În acele zile Liturghia va fi neglijată, psalmii vor înceta să se înalţe, citirea Scripturii nu se va mai auzi."

După părerea altor comentatori, care se bazează mai mult pe cuvintele lui Isus din Luca XII: "Când vei vedea Ierusalimul încercuit de o armată", profeţia lui Daniel s-a împlinit prin distrugerea Templului, care a fost profanat de evreii înşişi, incapabili să Îl mai recunoască pe Mesia, înainte de a fi ras de pe faţa pământului în mod fizic de păgânii romani. Atunci, într-adevăr, creştinii (în covârşitoare majoritate: evreii care L-au recunoscut pe Mesia) au părăsit Ierusalimul la timp şi au ieşit din Iudeea, strângându-se la Pella, dincolo de Iordan.