cale de mijloc

[Marius22]

Fara indoiala, o viata crestina autentica poate fi traita si in celibat, nu doar in casatorie si monahism. Consider insa ca celibatul - tinand cont de structura mea sufleteasca - ar fi constituit pentru mine calea cea mai dificila. Si indraznesc sa spun ca in cazul multora.

In Biserica Ortodoxa, fie in casatorie, fie in monahism, cautam omul, nu fugim de el. Daca, insa viata in celibat se intemeiaza pe lipsa comuniunii din motive copilaresti sau din teama asumarii unor responsabilitati, atunci aceasta viata poate fi sortita esecului. Celibatul nu trebuie sa insemne in niciun caz insingurare sau instrainare de semeni.

[Jamaica]

din cate cunosc monahismul inseamna insingurare si instrainare de lume , de aceea intrebam daca exista calea de mijloc

[Marius22]

În prealabil postat de Jamaica

din cate cunosc monahismul inseamna insingurare si instrainare de lume , de aceea intrebam daca exista calea de mijloc

Inseamna intr-adevar insingurare si instrainare de lume, dar nu intr-un sens egoist. Or, eu cunosc cateva persoane celibatare, trecute de prima tinerete, de un egoism "feroce". In aceasta cred ca ar consta diferenta.

[vsovivi]

În prealabil postat de Jamaica

din cate cunosc monahismul inseamna insingurare si instrainare de lume , de aceea intrebam daca exista calea de mijloc

Sigur, Calea de mijloc este Calea Crucii, ca s-o duci până sus pe Golgota...

Adică monahismul e cel mai bine împlinit în mijlocul gLumii... să te desparți de gLume rămânând în mijlocul ei...

E cel mai greu, dar aici e defapt cel mai mare pustiu, cel mai mare deșert... însingurarea totală, și răbdând aici fără să aluneci vei primi cea mai mare plată, mai mare ca a sfinților ce făceau minuni, căci aici lupți direct cu satana, pe linia întâi, ca cel mai umil soldat.

Biruiți gLumea! este poruncă, dragostea de vrăjmași este poruncă, ura potrivitnicului e poruncă dar lasă răzbunarea ta în seama Lui Dumnezeu...

E simplu, fă-ți în viața ta, în casa ta, în curtea ta, o mănăstire, trăiește viață de călugăr, de monahie... căci trebuie să lepezi tot până la moarte:

1.întinarea, cârtirea și clevetire, ura față de frați, răzbunarea, pofta, lăcomia, goliciunea, plăcerile, răutățile, aristocrația, fărădelegile, zgârcenia, luxul, necredința, complicațiile...

...căutând fecioria, sărăcia, ascultarea de Dumnezeu, simplitatea în toate, iertarea, mila, și mai ales umilința de duh... deci nimic „bun” din gLume trebuie să nu-ți mai dorești ca să nu mai visezi la duhul minciunii măririi de sine, desfrânarea slavei de la oameni, să nu ajungi o frustată care și-a risipit toată vremea... în pofte și plăceri jegxy...

2.nepăsarea față de legătura și relația cu Dumnezeu, asta încearcă satana să te facă mulțumit că o ai, să fi sătulă... și apoi din nemulțumire pentru mulțumirea nepăsării să ajungi răzvrătit, că ceri mereu fără să fii conștientă, dulceața cerbiciei și a ceriadului libertății de a fi smintită... adică de a aștepta să moștenești ceva din gLume crezând că e de la Dumnezeu, dar Dumnezeu nu bate cu bâta sau cu pliciul peste minteresul ce poarte fesul... ci ești liberă să-ți strângi roade în Cer vrednice de pocăința ta... dacă vrei, adică trebuie să-ți fie mereu milă de Dumnezeu și numai de Dumnezeu... restul toți dracii mari prieteni de tâlhărie și destrăbălașașaj au minteresuri ascunse: pofta ochiulhului, trufia nepăsătoare a vieții și plăcerile jegxy ale răzbunării lenei și lăcomiei autovictimizate și ca atare vrednic autoîndreptățițite... un fur ce ia fără rușine cu obrăznicie ca să se înstăpânească el...

3.Fă numai și numai binele de la Dumnezeu oricearfi, nu și răul, fiind conștientă că omul nu are putere decât să mănânce, să roadă, să strice, și pentru mâncare e în stare de tot răul și toată ura la adresa Lui Dumnezeu.


Calea deci e deci simplă: simplitate în toate, mâine mai sărac decât astăzi, și să lași să crească Dumnezeu în tine ce vrea El și să nu jinduiești să-ți crești tu cunoștiința păcatelor prin cădere în ispite ca să știi și tu cum e... ca să nu cazi în judecată... în ingâmfare și semeție... în lăudăroșenie.

Oricine voiește poate să strige după Dumnezeu... și Dumnezeu, îl scoate din patimi, îl spală, îl păzește și îl mântuiește... Fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Deci e simplu: Cât mai mare Simplitate în toate până la moarte... pe cruce, adică pe calea de mijloc a împăcării cu toți cei ce se ceartă cu tine, ce artă? ARTĂ MAȚIALĂ! pentru întietățuri... așa încât lăsând mereu de la tine ca să nu ieși în evidență că ai fi ceva, nejinduind averi deșarte, frumusețurile falsului suflet văzut „vrednic” la goglindă simțurilor pentru slavă de la oameni... (Domnul m-a învățat printr-un preot de-al Său care CREDEA și plinea asemenea după puterea Sa)

Doamne ajută să pun și eu început bun!

Adică să fiu monah în mijlocul gLumii, să-mi înduhovnicesc viața și să mă socotesc păcătos între monahi! (Monah cu iubită și familie și prieteni... dar nu de beție, căci Tatăl și Maica mea... când voi ajunge în cer o să mă întrebe de tot ceea ce mi-a fost dăruit, ce am făcut cu Duhul Sfânt de a ajuns un duh necurat..? Cum am „reușit” ca să nu mai cred?)

Adică să muncești de trei ori mai mult duhovnicește și abea o dată pentru trup... dar Domnul va nimici și mâncarea și pântecul căci pântecul e pentru mâncarea trupească și mâncarea trupească pentru pântece dar pe ambele le va nimici Domnul. Maran-a-tha!

[Jamaica]

bine ca l-ai editat! mersi

[haitchi]

Eu prin credinta in Dumnezeu, nu inteleg frica fata de El, ci iubire. Consider ca Dumnezeu nu ne doreste nici saraci, nici prosti, nici plini de boli, nici limitati in gandire, nici orbi sau sluti.
El ne doreste cu CREDINTA in El. Cine nu intelege ce este credinta, va fi toata viata un nefericit inchipuindu-si ca daca este sarac, are credinta. Saracia nu aduce bucurie si nici iubire. Aduce in primul rand tristete aducatoare de boli psihice, de neimpliniri si mai rau,de propagarea acestor neimpliniri generatiilor viitoare. Sigur ca e mai simplu sa crezi ca sarac fiind si plin de nevoi, esti credincios. Ar insemna ca Romania e o tara plina de credinciosi fericiti, ceea ce ma indoiesc profund.

Credinta in Dumnezeu ne ajuta in primul rand sa stim cine suntem cu adevarat si pornind de la acest lucru, El ne va ajuta sa ne gasim rostul, menirea in viata. Acesta este inceputul, aceasta este baza pe care se cladeste credinta. A-ti gasi rostul, inseamna ca ceea ce gandesti, cu ceea ce spui si cu ceea ce faci, sa fie unul si acelasi lucru. Altfel spus, menirea ta in viata (profesia, familia) sa ti-o exerciti cu multa bucurie, pasiune, sa fii un deschizator de drumuri pentru binele celor din jur si pentru tine, lasand la o parte orgoliile si fiind deschis intotdeauna comunicarii si invatarii. Facand cu multa bucurie, implinire si multumire catre Dumnezeu pentru toate cate ne sunt date, Dumnezeu va reusi prin noi sa-si transmita dragostea. Altfel, tot ce inseamna credinta in Dumnezeu, devine o poveste trista, neimplinita si plina de elucubratii si demagogii.

[Jamaica]

da si eu simt la fel, iubire fata de Dumnezeu dar si frica de a-L mai supara. Imi este un pic teama de saracie , tocmai pt ca doresc sa pot avea grija de ai mei la batranete , si sa le ofer cel putin atat cat mi-au oferit si ei mie.

[vsovivi]

Ca niște babe ce și-au pus nădejdea în pensie și învață și pe alții să-și pună și ei nădejdea în chiparosul cel mare al gLumii... să stea liniștiți la umbra lui...

...că cică sărăcia e de vină că e urâtă și frustrantă... păi înseamnă că nu visați la altceva decât la altfel de bani de babani sau la tot feluri de mofturi de snobi, capricii alese ca să vă dați cu părerea competentă despre care sortiment culinar e mai bun, mai deschizător de drumuri... sevrotictactice... spre „fericirile” cele jegxy... și gata.

E de la criza de la Romania de sunteți așa morcoviți... grasul de la stat și slabul de la privat... că o scăzut PIB-ul.

O intrat în toți o boală...

În tăț o intrat.