Sunt sarac!

[Fani71]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Da, era obligatoriu să ai serviciu. Dacă nu avea, te săltau şi te băgau la închisoare. Infracţiunea se numea "parazitism social". Salariile erau următoarele: ca femeie de serviciu, primeai 35 de dolari pe lună. Tatăl meu, care era inginer cu vechime şi toate gradele avea 95 de dolari pe lună.

Da, si de fapt exista si somaj, mascat evident.
parintii mei si=au pierdut amandoi serviciul atunci cand au facut cerere de plecare definitiva in strainatate. Am stat doi ani asa.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ca şi azi, şi în acea vreme moralitatea era la cote joase. Este foarte adevărat că se mai păstrau nişte aparenţe. Fibra morală a naţiunii, însă, fusese distrusă. Asta, dacă plecăm de la premiza că a existat cândva...

De fapt, si in occident, acum 30 40 de ani se pastrau mlult mai bine aparentele si nu iti era asa frica sa mergi seara in anumite cartiere a acum.
Era si mai multa seriozitate si constneciozitate.
Lucrurile s-au degradat peste tot.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Fani71

Lucrurile s-au degradat peste tot.

Din păcate, degradarea nu este numai peste tot, dar este şi o problemă de viteză: se petrece nu conform unei legi uniforme, ci conform legii unei mişcări accelerate.

Între moralitatea peroadei interbelice şi moralitatea perioadei anterioare (România clasică sau "La Belle Epoque"), degradarea a existat, dar nu era general perceptibilă. În anii 50 şi 60, lucrurile intraseră deja pe un tobogan. Dar adevărata prăbuşire a avut loc chiar sub ochii mei. Pe de altă parte, să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce. Cine ştie ce surprize ne mai rezervă viitorul apropiat...

[vsovivi]

Păi la vârsta mea, 92 de ani și 7 luni, la ce să mă gândesc? Mi-am trăit traiul, mi-am păpat ”mălaiul”...

Pe dinlăuntru sunt plin de viermi, pofta pititochiulhului, trufia și nepăsarea vieții, fericirea lenii și răzbunarea pismei... bucuria mortăciuciunilor...

Sunt devorat de toate... poftele și plăcerile... trupești cerebeloase care-mi stăpânesc tot sufletul credul...

Sunt plin de întrebări venite din credința cea mare pentru slavă de la oameni,
din credința necredincioasă, din necredința credincioasă, din necredința necredincioasă, deci sunt un „înțețeleptopitecus erectus” și merg după tot felul de minterese ce poartă fesuri sau fese că nu știu cum e pluralul la fes sau turbturban baban...

Și totul mi se trage de la cafia și țigară și de la frică... pentru că am fost învățat de mic să strâng plăceri deșarte, să-mi satisfac zgârcenia, să-mi omor timpul, și să am tot felul de idei pentru tot felul de idile ca să visez cu ochii deschiși la cele mai plăcute răzbunări, răzbunările aristocratice, sabante, iuți, necruțătoare, strâmb-drepte, și toate pentru aBERE și cafIA... căci ele îți dau așa o satisfacție cum că după munca cia grea te poți relaxa... adică să devi nepăsător... munca de a ajunge nepăsător pentru că ai destui bani... și gata, apoi aștepți liniștit moartea...

Mi-am pus nădejdea în gLume, am așteptat să o moștenesc pe ia, și așa am tot muncit la nesfârșit pentru cine? Pentru autoîntinarea mea, ca să nu trebuiască să am relație cu nimeni, să fiu independent, să fiu o noțiune de sine stătătoare, să fiu liber, să am libera voire...

Și acum la final am ajuns la concluzia că defapt viceversa era calea cea bună, ar fi trebuit să lupt mereu din liberă voire cu libera voire ca să ascult de Cuvântul lui Dumnezeu... până acuma n-am reușit...

Oare mai are șanse de îndreptare un bătrân „copt” de 92 de ani și 7 luni și plin de bogății? Bogății deșarte... arte... arte marțial?

La ce-mi folosește să câștig toată gLumea dacă sufletul mi-l pierd în gheenă că toată mintea lucreză tot pentru trup, socotește mereu cum să satisfacă ispita duhului minciunii măririi de sine... prin avariție sau vorbărie goală... adică vorbărie plină de răzbunări prin goliciuni...

Da tot e bine că măcar am reușit marea realizare de a mă crede vrednic, păi nu se vede cum? Âmi plâng de milă, mă cred victimă, mă nemulțumesc și mă aliez mereu fără să-mi dau seama cu toți răzvrătiții... și de frică primul cuvânt este o cîrteală și o nemuțumire, o bârfă prin care mă scot vrednic și mă îngâmf în timp ce pe ăla despre care bârfesc îl scot prost, nebun, ispitidiot, amăgitor, înșelător, eretic, sectant, urât, rău, absurd, rătăcit, amăgit, satană în haină de oaie...

Deci dacă am reușit să mă liniștesc crezându-mă vrednic căci așa pățesc:

-dacă îmi zic că-s vrednic cred imediat că e așa
-dacă îmi yic că nu-s vrednic și îmi pun în cap toată mocirla păcatelor, atunci sufletul care e mai deștept ca mine tot vrednic mă crede că aș fi, că știe el că defapt tot aia vreau... să mă cred vrednic...


Dar mă întreb, un om bătrân la 92 de ani și 7 luni, e el vrednic după o viață risipită în pofte și plăceri și în socoteli deșarte frecate la nesfârșit?

Și mai e ceva, sufletul din mine, se arată mereu ca un tinerel frumos și naiv, e suficient să mă uit la el și gata... ai zice că am 29 de ani și 7 luni dacă ai vedea ce văd eu... și când se uită la câte o femeie, parcă e și mai tînăr și mai puternic, și mai frumos, și mai îndrăzneț... cum privește, cum găsește prilejul păentru privilegiile întinării și îngâmfării... păi nu vezi tataie că abea poți să te ridici din pat ca să mergi la baie? Degeaba îmi zic fiindcă el, tinerelul, el crede... Crede ce vrea el... Nu Dumnezeu ci năluca gLumii...

Deci e o mare tragedie... ce vine de la câtștiiG pentru aBere ca să ai așa un fel de dans... comunitar.

Iată că iar v-am dat de lucru... v-am dat din aberea mia... ia... ia... nu te lăsa, ia... ia... nu sta.

[IonelS]

Sa ne traiti domnule "vsovivi"! Lasati, ca daca sunteti aici, sunteti pe drumul cel bun..Spuneti ca v-ati cheltuit "averea" in tot felul de...Asa facem toti. Ideea , chiar si la o varsta asa de avansata ca a dumneavoastra, este ca doar starea de spirit conteaza, adica aplecarea spre cele sfinte de moment, de starea de trezvie ... Sa aveti gandul smerit tot timpul..si are grija Domnul !

În prealabil postat de vsovivi

Oare mai are șanse de îndreptare un bătrân „copt” de 92 de ani și 7 luni și plin de bogății? Bogății deșarte... arte... arte marțial?

La radiografia pe care ti-o faci, frate draga, ai toate sansele sa te indrepti. Si sa te mantuiesti.

[vsovivi]

În prealabil postat de Miha-anca

La radiografia pe care ti-o faci, frate draga, ai toate sansele sa te indrepti. Si sa te mantuiesti.

Păi da, halal ce șanse am practicând artele marțiale și joiale... iar apoi, după bantrenament direct la-„BARBARBAR”... căcică sunt sărac și mânc de pe stradă...


(știi tu cine se antrena marți și joi ca să se poată lăuda sâmbăta cu ciucuriozâtatea, fvariseul)

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din păcate, degradarea nu este numai peste tot, dar este şi o problemă de viteză: se petrece nu conform unei legi uniforme, ci conform legii unei mişcări accelerate.

...

... toate ca rod al manipularii. Dumnezeu le vede pe toate; iar noi sa ne concentram asupra mantuirii personale.

În prealabil postat de Fani71

Da, si de fapt exista si somaj, mascat evident.
parintii mei si=au pierdut amandoi serviciul atunci cand au facut cerere de plecare definitiva in strainatate. Am stat doi ani asa.



De fapt, si in occident, acum 30 40 de ani se pastrau mlult mai bine aparentele si nu iti era asa frica sa mergi seara in anumite cartiere a acum.
Era si mai multa seriozitate si constneciozitate.
Lucrurile s-au degradat peste tot.

Da, Fani, intr-adevar cei, care erau de origine germana si puteau sa ceara plecarea definitiva, erau dati afara din functiile pe care le aveau si pusi la munca de jos, asta in cazul in care aveau studii. Cunosc si eu un tanar cu o minte absolut stralucita, care, in ciuda studiilor, a fost pus sa care cu roaba. Dar pentru el cel putin munca aceasta a durat pana intr-un an si a plecat. Coafeza mea, care depusese si ea cerere de plecare definitiva, a lucrat pana la plecare.

Romanii nu aveau posibilitatea plecarii definitive. Iar intregirea de familie dura o vesnicie. Ce s-au schimbat timpurile!