Biserica Crestina Universala

[vsovivi]

Păi dragul meu nu m-ai făcut rătăcit zicând chiar în titlul postării domniei tale că cică topicul acesta e o nouă rătăcire căci vorbește despre o Biserică Creștină Universală? Și ai dat Simbolul ca să susții că eu sunt cel rătăcit.

Te citez: „Biserica Universală Creștină - altă rătăcire”

Dar dumneata poate nu știai că așa se numea la început Biserica Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica Sfiintei Treimi împreună cu toți sfinții, și era universală, deci pentru toată făptura... cine va crede se va boteza și cine nu va crede se va osândi, și a și fost osîndit.

Apoi după 1000 de ani s-a rupt în două, și cea care a rămas în adevărata Credință s-a numit Ortodoxă, iar cealaltă a păstrat numele de universal (Catholique) și pentru asta au născocit tot felul de universuri și de interpretări cusute cu ață albă...

Și acum după încă 1000 de ani... după ce s-a autoântronat la loc sfânt cel rău din desfrânata jidoavcă... iată că de pe scaunul satanei și lucrînd cu puterea satanei, a început osândirea sfinților și proorocilor și poborului Domnului...

Deci eu scrisesem că nu poate fi altfel decât precum în Cer așa și pe Pământ căci Eu sunt Alfa și Omega a înviat din morți și deci El este... Începutul și Sfârșitul... de care e bine să ascultăm.

Deci este o singură și unică Biserică, biruitoare în Cer și luptătoare pe Pământ iar la pămînt multe stele au căzut din Cer ca fulgii de zăpadă din păricina ”vredniciei” și au mai rămas doar 7 stele pe care să nu le fi amăgit balaurele și fiarele și să nu le fi murmurdărit femeia cea necredincioasă... aia rea și plină de necredință credincioasă și de credință necredincioasă și de necredință necredincioasă... plină ochi cu duh necurat.

Acuma nu te fă că nu m-ai făcut rătăcit... dar ți-am zis că n-ai greșit căci așa aș fi fost de nu m-ar fi cules Domnul de prin baaltă și de prin bosscaieți... m-a cules pentru rugăciunile Maicii Preciste care s-a milostivit de toată făptura și nu că aș fi fost mai cu moț. Deci eu cred că încă mai sunt rătăcit, dar Domnul nu e rătăcit, și mă curăță mereu de rătăcirea... mea sau a altora sau a gLumii sau a dracilor... de tot duhul necurat și viclean, care mă ispitește la fărădelegi și la răzbunări.

[vsovivi]

Problema cosmogoniei, a cosmosului cum zic ''cosmonauţii'', a începutului, a începutului vieţii şi a întregii creaţii, a Creaţiei, începutul universului şi a timpului... grea problemă, problema începutului... şi ce era înainte de început, şi apoi sfârşitul şi ce va fi după... păi omul gândeşte mecanicist şi aşa se uită el la timp, privind la ceas la mişcarea dintre două puncte, aşa gândeşte el timpul intrând mereu în criză de timp, apoi în panică şi disperare, căci începutul pentru om este un fel de t0, un timp de la care se încearcă cunoşterea prin deducţii a unei lucrări şi apoi apare cearta pe ce era înainte, înainte de mişcare şi care nu se poate cunoaşte ce era înainte de lucrare căci nu se poate deduce deşi trebuie să se poată cunoaşte cumva... la fel apoi şi t8, sau momentul sfârşitului, care va desemna un moment al sfârşitului unei lucrări şi va avea ceva de cunoscut înainte de t8 precum şi după acel sfârşit care iarăşi nu se ştie ce şi cum va fi şi când anume.

Deci înainte de t0, între t0 şi t8, după t8... iată problema timpului, problema sperietoare la care omul caută explicaţii ştiinţifice, SiFi, căci nu a crezut în teologia şi în Adevărul dăruit de Creator... că nu a vrut, nu că nu ar fi putut...

Dar lucrurile sunt simple şi sunt scrise:

1.''Eu sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul...''
2.''La început a făcut Dumnezeu Cerul şi Pământul...'' (din Sine, brusc şi fără timp, şi apoi l-a tocmit ca să fie Creaţia bună şi frumoasă, în 7 zile.)
3.''La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul şi prin El s-au făcut toate câte s-au făcut...''

Ce pricepem de aici? Trebuie să pricepem şi să credem întocmai.
Ce rezultă? În Credinţa noastră?

Se observă:

O existenţă nesfârşită a sfinţeniei alfabetului şi a tot ce rezultă din tot Cuvântul şi din toată propoziţia şi Fraza Lui Dumnezeu de la începutul rostirii sau scrierii şi până la sfârşitul ei, deci este clarificantă exactitatea Cuvântului, şi este relevată nesfârşirea valabilităţii şi sfârşirea valabilităţii prin punerea sfârşitului de către Dumnezeu...

Pe scurt, se observă cum Domnul Carele Este pune început de veşnicie şi sfârşit de veşnicie la valabilitatea propriului său Cuvânt Veşnic şi Sfânt care este, adică încadrează prin Cuvântul Său de la prima literă până la ultima a discursului Său timpul e ceva ce coexistă împreună cu El... deci iată cum timpul existenţei, începutul, lungimea şi sfârşitul, a oricărui lucru este pus de Dumnezeu, cu alte cuvinte, t0 şi t8 şi tot ce este între t0 şi t8 este definit de către un CUVÂNT, o literă, o frază, o carte, o interjecţie, rostită de Dumnezeu.

La început, deci de la început, primul lucru care L-a făcut a fost că a făcut literele şi cuvintele şi cele nevăzute şi cele văzute apoi şi tot ce trebuie pentru a face Cerul şi Pământul... deci nu numai Cerul ci şi Pământul, astfel că se arată că nici un alt gând nu a avut mai înainte, nici o altă idee, nici o altă creaţie, nici o altă intenţie, nici o altă dorinţă de a crea altceva ci toată iubirea Lui a fost întreagă pentru Creaţie, toată inima Domnului a fost dintr-u'nceput pentru a crea Cerul şi Pământul.

De aici rezultă că nici un alt timp pentru altceva nu a existat înaintea Lui Dumnezeu decât din prima literă şi primul Cuvânt a gândit sau a rostit ceva în scopul Creaţiei Sale...

Putem spune că la T0 a apărut Cuvântul Creaţie şi Cuvântul Dumnezeu ca şi Tată al Creaţiei, iar înainte de T0 deşi exista sfânta Treime, căci din totdeauna exuista căci Dumnezeu e din veşnicie, se pare că nu exista articularea vreunui Cuvânt ci sfânta Treime era nevorbitoare între ei întrucât erau Una, şi Împreună formau ceva ce nu avea sens a vorbi din moment ce se cunoşteau perfect, căci se cunoştea pe sine şi nu avea despre ce şi despre cine Cuvânta... deci Cuvântul era una cu Dumnezeu, deci nu se auzea nimic deoarece Dumnezeu şi Cuvântul nu avea pentru ce să se facă auzit.


Apoi se înţelege că Dragostea Tatălui pentru Creaţie a fost întotdeauna trecută prin Fiul şi prin Duhul căci se afirmă că prin Cuvânt s-au făcut toate... deci se arată că ascultarea Fiului şi a Duhului de Tatăl a stat de la început şi până la sfârşit în lucrarea de facere a Creaţiei... deci iată o iubire curată şi o ascultare fidelă între momentul t0 şi t8.

Cât este timpul Creaţiei? 7 zile...
Cât este timpul rezidirii templului Creaţiei? 3 zile

Deci iată că totul durează 240 de ore. Deci lucrarea este fulgerătoare, şi în perioada asta este şi un timp al odihnei, căci în fiecare zi s-a odihnit seara, şi una din zile s-a odihnit Dumnezeu binecuvântând, s-a odihnit în toate câte le-a făcut şi le-a rostuit. Deci timpul de lucru a fost de 9zilex10ore de lucru adică un total de 90 de ore de lucru a durat toată Creaţia şi restaurarea ei... deci fulgerul fulgerului...

Ce se poate observa, este faptul că timpul pentru Dumnezeu este măsurat prin lucrarea Sa spre odihna dragostei dintre El şi cele create, pe când timpul la om este o noţiune mecanicistă, un idol mecanicist plasat deasupra capului omului ca să fie robit de trecerea mecanică a timpului... adică a unui interval ce măsoară o mişcare mecanică... Are mişcarea mecanică oarecare timp în ea dacă nu ar fi fost cineva care s-o fi pornit? Are timp în ea pentru observator? Nu, decât în sensul în care omul se raportează la ea, îşi leagă lucrarea lui de mişcarea mecanică a acelui obiect. Deci timpul lucrării omului se supune sau se contopeşte cu timpul mecanic al unei mişcări între două puncte... ajungând ca omul să numere mişcările mecanice periodice şi funcţie de ele să folosească noţiunea de timp din viaţa sa. Acum se pune întrebarea de unde apare timpul?

Păi timpul apare doar din rostul folosirii lui.

Dacă soarele şi luna şi stelele sunt puse ca să lumineze spre semne şi vremi şi anotimpuri, să lumineze în toată creaţia, putem pricepe că ele reflectă tot ceea ce se întâmplă şi se petrece în creaţie ca un fel de oglindă a Creaţiei.

Se mai spune apoi ca omul să folosească un timp ciclic de 7 zile, deci să-şi măsoare lucrările sale cu săptămâna reportându-se la Creator şi la întreaga Creaţie iar apoi să-şi lucreze lucrarea mântuirii ţinând seama de timp prin măsurarea cu ziua şi cu ceasurile zilei... de Astăzi...

Deci se observă că omul are la dispoziţie un timp foarte scurt la care trebuie să se raporteze... între o fracţiune de clipă şi până la câteva ore din ziua de Astăzi.

Deci omul smerindu-şi lungimea zilelor sale se raportează la un timp din ce în ce mai scurt în lucrarea sa de ascultare... nu măsoară numai cu anul, cu luna ci cu săptămâna, cu ziua, cu seara şi dimineaţa, cu pătrarul, cu ceasul, cu minutul şi cu clipa... dar raportându-se la Har, şi nu la mişcarea mecanică de ticăială, ci cu Harul îşi măsoară timpul căci ''Eu sunt alfa şi omega, Începutul şi sfârşitul''... adică lucrarea omului este vie şi veşnică doar în comuniune cu Harul Credinţei crednicioase, deci cu Dumnezeu...

Şi iată astfel timpul devine timp viu şi veşnic... iar altfel nu este decât un idol mecanicist plasat ca drobul de sare deasupra capului copilului pe dulap de către oamenii de ştiinţă...

Deci începutul este începutul Harului, şi sfârşitul este sfârşitul Harului... Iar ce este înainte de asta şi după asta? Păi nu este altceva decât şeeol... preparat de savanţi şi aristocraţi împreună cu toţi cei ce au căzut în judecătorie şi mâncătorie...

[vsovivi]

Ce vreau să zic cu timpul, păi e vorba că omul meştereşte timpul, face să-i iasă timp din pălărie şi face să-i dispară timp în pălărie.

Dar timpul Creaţiei a fost viu, au fost trei bărbaţi sfinţi şi trei femie sfinte şi în ziua a 7-a era o familie sfântă căci a 7-a zi era chiar Dumnezeu, şi ieşeau zilele din Dumnezeu şi intrau la loc şi iar ieşeau şi înnoiau creaţia, căci se spune a fost o seară şi a fost o dimineaţă, o odihnă şi o lucrare dar care s-a încheiat... deci timpul zilei respective a fost una cu Dumnezeu, a ieşit şi a dăruit creaţiei timpul şi apoi a intrat la loc în Dumnezeu, şi fiecare zi, fie bărbat fie femeie, e formată nu dintr-un bărbat singur ci are şi perechea sa dar trei zile sunt bărbaţi căci ei sunt mai sfinţi ca femeile lor iar trei zile sunt femei căci femeile sunt mai sfinte ca bărbaţii lor, deci sunt 6 perechi şi fiecare pereche sfântă a ieşit de la Dumnezeu ca să existe Creaţia dăruind timp din Dumnezeu şi apoi s-au băgat la loc în Dumnezeu şi au lăsat loc la altă zi care şi ea a făcut la fel şi s-a sfârşit, a trecut, dar nu ca să piară ci pentru ca să apară ea din Dumnezeu peste 7 zile din nou, înoită, o nouă seară şi o nouă dimineaţă ca o soţie şi ca un soţ...

...dar omul a păcătuit şi zilele omului nu mai mergeau spre odhina lui Dumnezeu ci spre durerea Lui Dumnezeu şi a omului şi spre despărţirea omului de Dumnezeu, mergeau zilele pe căi ce se despărţeau, adică omul şi-a făcut zilele lui şi Dumnezeu le avea pe ale Lui şi ale omului erau zile moarte şi omul omora zilele şi timpul iar cele ale Domnului erau zile vii şi veşnice, şi ale omului erau urâte şi păcătoase şi care nu erau de dorit să se mai întoarcă pe faţa pământului, iar ale Domnului se repetau la fel dar reânnoite mereu fiind frumoase şi bune dar imul nu le mai putea trăi...

Deci omul regreta că nu se mai întorc zilele Domnului dar era şi fericit că nu se mai întorc zilele păcatului şi aşa zilele omului erau tot mai urâte şi se bucura omul că-i mor zilele şi nu i se mai întorc pentru că omul le strica tot mai mult şi se bucura omul că şi cele din spate şi cele din faţă sunt tot mai departe de el, de om, şi aşa a înlocuit omul treptat treptat zilele vii ale Domnului cu zilele moarte ale omului în care omul omora timpul ca să depărteze de el tot timpul căci îi era urât omului tot timpul său cât îl mai avea, şi de aceea a hotărât Domnul să fie viaţa omului 70 de ani, căci i se urâseră zilele omului.

Dar zilele creaţiei erau făcute ca să fie veşnice căci erau făcute ca omul dacă nu ar fi păcătuit să fie veşnice împreună cu omul şi să ducă ele la Odihna Binecuvântată din ziua a 7-a, Odihna Lui Dumnezeu în Om şi în toată Creaţia Sa, mereu.

Dar omul a păcătuit şi abea când a luat Domnul vina omului asupra Sa, abea atunci, abea după Înviere s-au restaurat Zilele Creaţiei înnoindu-se în săptămâna Luminată, şi deci zilele omului au fost restaurate prin lucrarea de mântuire prin răbdare a calvarului de pe Golgota şi prin lucrarea celor 3 zile feciorelnice de restaurare a Creaţiei ca să poată să revină iar din Dumnezeu şi pentru om sfânta zi de odihnă şi bucurie dăruită de Dumnezeu în ziua a treia a învierii Sale... după Scripturi, devenită sfântă Dumnică, ziua Domnului, ce se ţine de sâmbătă seară de la apusul soarelui până luni dimineaţă la răsăritul soarelui... deci iată se sărbătoreşte reastaurarea Creaţiei prin Ziua feciorelnică şi familială a Domnului fiind defapt formată din 3 zile ca una, sfânta Duminică.

Ce pare a fi timpul deci?.. Ziua? Păi pare că e o familei sfântă, soţ soţie, fiecare zi a săptămânii, o sarră şi o dimineaţă, dar şi câte o fecioară sau fecior ce au restaurat Creaţia... ca împreună cele 7 zile înnoite să formeze sfânta familie împreună trăitoare cu Dumnezeu.

Iar omul ce zi are el? El are zile deşarte... prin care îşi omoară tot timpul.

Astfel că timpul viu este darul posibilei comuniuni Harice a credinciosului cu Dumnezeu şi cu toată Creaţia... iar timpul mort este lucrarea păcatului, este defapt furtului zilei de la Dumnezeu şi înscăunarea demonului mândriei şi lăcomiei pentru a satisface necredinţa şi îndoiala iubitoare de bani şi minciuni prin sulimeneli ejegxy... îmbuibătoare pootoareoare... adică transformarea omului în idolulul timp vremelnic... pofta de ceas de aur cu diamante şi rubine care ticăie ca să fie văzut şi admirat de alţii...