Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 23.08.2010, 13:29:33
kesarion_breb kesarion_breb is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit

Tema împărăției lui Dumnezeu este una destul de dificilă și are multe referințe în Sfânta Scriptură, iar pentru a mă referi doar la două evanghelii duminicale citite în ultima vreme, fără ca aceste evanghelii să epuizeze subiectul, concluzia lor este că iertarea greșelilor pe care le-a făcut aproapele nostru nouă și lucrarea cu vrednicie în via Domnului sunt două dintre metodele, dar nu singurele, prin care aplicăm efectiv căutarea împărăției lui Dumnezeu și a dreptății sau neprihănirii Lui. Iertarea aproapelui nu este un lucru foarte ușor, mai ales atunci când el ne-a greșit grav, însă Mântuitorul nostru ne cere nu doar să iertăm, ci să iertăm din toată inima așa încât respectiva greșeală pentru noi nici să nu mai existe. Tot Mântuitorul ne spune că pentru a fi asemenea lui Dumnezeu trebuie să fim egal de buni față de cei răi și față de cei buni, ceea ce iarăși nu este un lucru foarte simplu. Pe de altă parte, noi trebuie să aducem roade plăcute lui Dumnezeu din lucrarea în via Domnului. Bineînțeles că de această lucrare sunt mai responsabili oamenii mai luminați și pe poziții mai înalte, clericii, teologii, însă în virtutea Botezului prin care am murit împreună cu Hristos pentru ca să înviem împreună cu El la o viață nouă, duhovnicească, toți suntem sau ar trebui să fim, măcar într-o anumită măsură, înzestrați cu preoția împărătească, laică, în virtutea căreia suntem responsabili de roadele atât din jurul nostru cât și de roadele noastre personale. Pentru că via Domnului este atât ceva exterior nouă cât și interior nouă; chiar propriul nostru suflet este o vie a Domnului și noi trebuie să ne îngrijim prin lucrarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu în viața noastră de propriile noastre roade pe care Dumnezeu le va cere de la noi ca rod și recunoaștere a tuturor darurilor materiale și spirituale pe care ni le-a făcut.
  #2  
Vechi 23.08.2010, 13:38:01
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Post O simpla parere

In Luca 17:21 sta scris ,,Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.".Mereu m-am intrebat ce trebuie sa descoperim in noi,din moment ce imparatia lui Dumnezeu nu este mai departe de propria noastra fiinta interioara.Cred ca cei care descopera Imparatia lui Dumnezeu sunt cei descrisi de Mantuitor in Predica de pe Munte(Matei 5:3-11):

●Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.
●Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
●Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
●Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
●Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
●Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
●Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
●Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.
●Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră, mințind din pricina Mea.

Cei care au gasit inauntrul lor asemenea resurse sunt cei care vor vedea Imparatia lui Dumnezeu iar motivatia este cuprinsa in acel text>,, Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." Nu poti sa gasesti aceste resurse in tine decat daca esti curat cu inima.Daca esti curat cu inima,atunci vei gasi puterea de a aplica si intelege aceea invatatura iar efectul va fi ca vei vedea Imparatia lui Dumnezeu,dinauntrul tau,eliberat de patimi si intrebari fara sfarsit.

Doar se spune in Geneza 1:26> ,,Și a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră". Cred ca aici este o mare taina pusa de Cel de Sus in noi.Ne-a pus o o parte din lumina Lui in noi .Nu poti ajunge la ea, la ,,Imparatia" Lui, decat in modalitatile aratate.Nu trebuie sa o cauti prea departe. Este chiar in noi,in fiecare dintre noi si depinde de fiecare.Pe scurt:omul are posibilitatea reala,concreta si extraordinara de a o gasi chiar in el.Odata ce ai ajuns la ea te transformi ca om,ca fiinta, pt ca ea are la baza aceea caracteristica mai puternica decat orice,asa cum arata Apostolul Pavel,,Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea"(I Corinteni 13:13). ,,Restul vi se va adauga voua" este doar consecinta ad literam.

Acesta este parerea mea si nu am pretenia ca am inteles corect.Este doar o parere si atat.Am inteles ca exista un preot ortodox pe forum.Parinte,cu respect,poate aveti timp sa ne spuneti opinia dvs autorizata.Ar fi de mare folos.Multumiri anticipate.

Last edited by Scotianul; 23.08.2010 at 16:25:17.
  #3  
Vechi 25.08.2010, 12:13:15
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit cristi

Citat:
În prealabil postat de Scotianul Vezi mesajul

nu pot sa mai zic nimic deoarece aici este ADEVARUL,doar in tacere,e minunat ceea ce ai expus,asa este intocmai ,,multi sunt chemati,dar putin alesi''
Subiect închis

Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi? Florin-Ionut Din Noul Testament 279 11.07.2014 17:23:24
Oare caut Imparatia cerurilor? AGabriela Generalitati 9 31.08.2012 17:04:27
PACATOSII FURA IMPARATIA CERURILOR!!! sergiub Preotul 6 11.05.2008 23:50:11