Cum va simtiti dupa Sfanta Liturghie?

[Marius22]

Imi place sa cred ca dupa participarea la Sfanta Liturghie, fiecare dintre noi, intr-o masura mai mare sau mai mica, plecam mai indreptati la casele noastre.

Plecam purtand inlauntrul noastru, daca nu Trupul si Sangele Domnului, macar Chipul Sau dumnezeiesc din icoana si Cuvantul Sau cel Sfant din Evanghelie.

Mai purtam tainic in inimile noastre chipurile celor pe care i-am intalnit in biserica, de care nu ne-am apropiat numai la nivel fizic, situandu-ne in vecinatatea lor, ci ne-am apropiat duhovniceste in rugaciunea comuna. Am chemat astfel impreuna numele Tatalui Ceresc, "cu o gura si cu un duh".

Dupa Sfanta Liturghie? Pai cam depinde unde ma prinde timpul. In mod obisnuit merg la biserica de la cealalta periferie a orasului, iar parintele-duhovnic are un har cu totul deosebit. Dar nu este deloc de neglijat harul tanarului dascal, care are o voce ce-ti ajunge direct la inima. Uneori, la anumite momente, am nevoie de... servetele. Probabil sunt eu ceva mai sensibil, desi mi s-a parut ca am mai zarit pe ici - pe colo cate o lacrima la coada ochiului.
Mi-e drag sa merg la biserica si realizez ca am pierdut enorm de mult prin faptul ca nu m-am apropiat de ea atunci cand cineva foarte drag sufletului meu, incerca cu toata fiinta ei sa-mi deschida ochii. Eram orb si surd, eram tanar zburdalnic, eram cu totul aerian!

Daca se intampla sa fiu in alta parte, (la o manastire sau la biserica in alta localitate) incerc sa gasesc sensuri noi, invataminte noi, dar in general simt pace in suflet si nu altceva.

[sophia]

Depinde.
In general ma simt bine sufleteste, dar sunt obosita si flamanda. La noi este mai departe biserica si daca mai este si pomenire sau altele dupa slujba, se face tarziu. Se aduna cam 4-5 ore slujba si inca drumul...
Daca este bine si pasnic, atunci ma simt bine.
Daca sunt probleme la strana (cam des) si/sau cu preotul, pot ajunge si terminata acasa.
De aia spun: conteaza si preotul, comunitatea, nu numai slujba ca atare.

[Yasmina]

Cand ma duceam dupa perioade mai lungi la slujba duminicala,aveam stari de rau,de sfarseala,de abia ma puteam tine pe picioare,parca nu-mi ajungea aerul,in fine,era o stare foarte rea...
Dar cu toate acestea,am fost asiduua,am inceput sa ma duc in fiecare duminica(poate cu mici exceptii)si nu-mi venea sa cred cum ma simteam dupa un timp: pur si simplu in timpul slujbei ma simteam dematerializata,usoara-mai precis nu aveam constiinta propriei greutati trupesti-si daca stau sa ma gandesc la acel sentiment sau stare,nu o am alt undeva decat in biserica!
Credeti ca putem sa avem o experienta deosebita in biserica,de exemplu sa simti ca te atinge cineva pe umar,fara ca sa fie nimeni langa tine?E bine, e rau?

[Jane Says]

[... ] E ispita

[Rodica50]

Daca mi se intampla sa lipsesc de la Sfanta Liturghie, in timpul respectiv nimic nu-mi reuseste.

Prezenta si participarea la Sfanta Liturghie imi da sansa sa fiu mai aproape de Dumnezeu- stiu ca toti cei prezenti au ganduri frumoase, fetele lor sunt luminate,nimeni nu gandeste raul,ma intorc acasa cu o pace interioara care se revarsa peste intreaga saptamana, asteptand sa vina Duminica urmatoare.Este mai mult decat atat...inexprimabil...

[Daniel777]

Mi-am adus aminte de un amanunt.In timpul Sfintei Liturghii mi se par ca toate chipurile oamenilor sunt mai frumoase,au o anumita stralucire.

[danyel]

Drama Religiozitatii
Un prieten al României, un ortodox scânteietor prin libertate,
Klaus Keneth, scria în cea mai recentă carte a sa, «Călător pe pământ[
]românesc. Convorbiri. File de Jurnal» (Agnos, 2010), o mărturie[/]
]care, personal, mi-a confirmat presupunerile din practica liturgică
şi pastorală, de zi cu zi: „Cunosc destul de bine lumea şi cred acum
că românii sunt cel mai evlavios popor de pe pământ, asemănător
]hinduşilor, care nu văd nici o diferenţă între bisericesc şi lumesc. Fie
]ca Dumnezeu să apere această credinţă şi să o întărească. Fie ca
]El să preschimbe superstiţiile în credinţă ortodoxă. Fie ca El să îi
]scoată, în timpul Liturghiei, pe oameni, din timp şi spaţiu, în aşa fel
]încât niciunul dintre ei să nu se uite la ceas atunci când slujba durează[
mai mult de trei ore. Romano-catolicii se uită la ceas după primele
30 de minute, întrebându-se: Da’ oare cât mai durează? Nu, aici, la
[]Liturghie, mă simt bine şi liber, mă simt acasă, iar inima mea tânjeşte
plină de bucurie spre momentul împărtăşirii. Fără aceasta, restul nu
ar fi decât «spectacol mort»! Dar nu, aşa ceva nu s-ar potrivi României,
]credinţa moartă nu e credinţă ortodoxă! Simt adânc în mine că aparţin
şi eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt şi eu român, că sunt una
[]cu ei şi că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate
[]lua nimeni. Aceasta este Ortodoxia! Un asemenea final minunat nu
]aş fi meritat, însă Dumnezeu e, pur şi simplu, DRAGOSTE, şi încununează
=totul prin prezenţa la împărtăşanie. Dumnezeu să binecuvânteze[
]România!” (Op. cit, p. 215).
La vremea de demisie din Neam şi la însingurarea de care
avem parte ca popor, la vremurile trecute de pace fost-am integraţi,
]la vremea de criză de-acum ne vom dezintegra, un astfel de
]mesaj nu doar ne onorează, ci ne şi obligă. Convertirea religiozităţii
noastre în credinţă, a reflexelor tradiţionaliste în gesturi legate
de Împărăţia Cerului, la disciplinarea pietismelor ieftine în emoţii
ziditoare de Liturghie – căci vai, cum se mai laudă câte un slujitor
cu lipsa de emoţie la Liturghie –, toate acestea şi multe, multe
altele ne obligă la reacţie pastorală. Este tot mai clar că trebuie
să reînnoim Duhul predicii, să dezvoltăm o cateheză coerentă,
]legată de cunoaşterea lui Dumnezeu, dar şi de deprinderea unui
[comportament mistic lipsit de misticisme absurde. Că nu mai
[]avem voie să cultivăm în popor atitudini ambigue, comportamentul
[]mărturiei noastre. Că nu putem restaura nădejdea şi credinţa
[]unui popor fără a ne revizui comportamentul liturgic, fără a-i dărui[]
[]o Liturghie autentică, adică Dumnezeiască. Că nu-i vom recupera[]
[]iubirea, atinsă ici-colo de reacţia credincioşilor la mediocrităţile
[]noastre, la jumătăţile noastre de trăiri, până nu ne vom pune cu
[]totul în slujba lui Dumnezeu.[/COLOR]
[]Religiozitatea fadă, legată doar de arivism şi manipularea
[]necazului oamenilor din jur, trebuie amendată. Neîncetat. Credinţa
]înseamnă conţinut mărturisitor, fidelitate şi dinamism patristic, refuzarea
[]speculării dramei din jur. Hristos Domnul cere fiecăruia dintre
[]noi să luăm cu asalt Împărăţia. Nu pentru că este greu de cucerit,
[]ci pentru că moleşeala dată de automulţumire şi religiozitate fadă
[]ucide Duhul acesteia, răneşte sensul adânc al prezenţei noastre în
[]Hristos şi în Biserică. Împovăraţi şi obosiţi, oamenii s-au plecat în
[]Spovedanii şi intimitatea slujbelor. Dacă n-au ieşit odihniţi din acest
]exerciţiu duhovnicesc este vina noastră, a celor care n-am explicat
]şi trăit odihna în Hristos ca una activă, dinamică, aducătoare de[
]pace de Sus. Dacă ne mai ţine Dumnezeu pentru ceva, îndrăznesc
să cred că nu pentru atitudinile noastre religioase, ci pentru cele de
]credinţă, nu pentru speranţele noastre materialiste, ci pentru
]nădejdea Învierii, nu pentru falsele noastre relaţii de dragoste socială,
]ci pentru iubirile pe care nu le trădăm, dintre care cea dintâi este
]către El, Hristos-Dumnezeu.
România este în criză de Românie. Biserica are obligaţia, poruncită
]de Însuşi Domnul, de a nu se depărta de popor, de a mângâia
]poporul, dar şi de a-l creşte pentru mântuire. Când lumea întreagă
]geme de durerea şomajului, Biserica ne dă de lucru tuturor. La
]sufletul nostru şi la cel al aproapelui, în taina Ortodoxiei. Iar plata
[]lucrării nu se vede doar dincolo de porţile Cerului, ci şi aici, pe
]pământ. Unde Liturghia ne dăruieşte Darul Învierii.


Par prof Constantin Necula

[Danut7]

mai tot timpul trist..