Despre Post

[adrian gheorghe]

Haideti sa vorbim un pic despre Post, pentru ca iata, nu mai este mult. Ati tinut post? Daca da, l-ati tinut strict, ca la carte, asa cum se spune? A fost greu? Eu nu l-am tinut intru-totul, nu am reusit, pentru ca firea mea este slaba si pacatoasa. Mare intelepciune in aceste cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur. Iata ce zicea el: „Postiţi? Aratati-mi-o prin fapte. Prin care - veti zice.(...)E un obicei, in vremea Postului Mare, de a ne intreba unii pe altii cate saptamani am postit. Si auzim pe unii: o saptamana, pe altii: doua, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea daca savarsim Postul cu mainile goale de fapte bune? Cand cineva iti va zice: „Eu am tinut tot Postul”, raspunde-i: „Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit, suduiam si m-am lasat...Postul ne va fi de folos necontenit - si inainte de Imparatia Cerurilor ne va aduce aici, pe Pamant, buna rasplatire. Nu numai vremea Postului ci si amintirea lui ne poate aduce mari foloase”. Multa sanatate tuturor si Doamne ajuta!

[flyaway9112002]

Vreau si eu sa impartasesc o parte din "experientele" mele in timpul Postului Pastelui.
Sunt momente,cand simt o mare bucurie ca tin post,simt ca imi face atat de bine,simt liniste interioara.Apoi au fost momente in care am simtit o mare furie interioara,fara motiv rational, altadata slabiciune, nu aveam putere de nimic.
Postul acesta e o lupta ! O lupta din care unele batalii le-am pierdut (de exp cand simteam furia aceea fara motiv, imi mai ieseau cuvinte grele din gura,catre cei de langa mine,desi nu meritau,m-am lasat si coplesita de lene),dar am si observat ca Dumnezeu a fost mai prezent in gandurile mele,ca probleme cotidiene nu m-au mai afectat atat de mult.
Pana nu demult tineam Postul doar fara carne, zicand ca nu am ce manca daca renunt la lactate,dar asa nu am simtit in nici un fel o prelungire a postului si in suflet.Si chiar sunt foarte multe feluri de mancare ce se pot gati in post, sunt atatea legume de incercat,separat,impreuna...numai sa vrea omul.O spun din experienta :-)
Domnul sa ne miluiasca pe toti !

[vsovivi]

Postul ar trebui să ne ajute să ieșim din mândrie; din mândria necredinței; din mândria necredinței și desfrânării; din mândria necredinței, a desfrânării și hulei. Iar apoi să ne păzească de fățărnicia fariseică a slavei de la oameni, a faptelor rele sau bune făcute pentru slavă de la oameni, ca să nu ne mai fie frică niciodată să trăim tainic credința și pocăința.

Postul este pentru cei slabi în credință, pentru cei fricoși, pentru cei plini de griji ca să se lepede de năravurile îngâmfărilor și plăcerilor lăudăroșeniei și de toată slujirea pântecului sulimenizator pentru poftele aristocratice ale oqulhului.

Deci postul este lupta pentru ca în loc de cunoașterea păcatelor, cunoașterea binelui și a răului pe calea pierzării să te opui tuturor ispitelor prin dreapta cumpătare, prin cumpăna cea tare a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui cu smerenie și inimă sfințită că de acestea atârnă toată legea și proorocii.

Postul este armă, crucea este armă, rugăciunea este armă, scriptura este armă, în contra vicleniilor ascunse și învățăturilor amăgitoare ale trândăvirii și nepăsării, în contra furului ce nădăjduiește în ispite și apoi se ascunde după cireș, este arma cea mai de temut în contra mândriei, căci mândria e ria, căci din mândrie satana s-a lepădat de Dumnezeu și prin ia îngerul cel mai strălucit a ajuns o spurcăciune a pustiirii... Deci arma trebuie folosită, dar cu condiția să nu faci ceea ce faci ca să fi văzut și lăudat de oameni, să nu-ți smolești fața ca fățarnicii ca să fi compătimit de oameni crezându-te victimă, așa ca un vrednic lucrător de mâncarea lui, că aceia și-au luat plata, și-au luat plata lor.

Tu când postești nu te arăta oamenilor că postești ci încuie bine cămara ta și rugăciunea ta fă-o în ascuns ca să fie ea ascultată de Tatăl tău Carele vede în ascuns, și nu te crede învățător așa ca mine că un singur învățător avem pe Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Si când te rogi nu spune multe ca păgânii care cred că pentru mulțimea cuvintelor lor vor fi ascultați... ci roagă-te tot timpul din toată inima ta și din tot cugetul tău și din toată vrednicia ta, așa ca să faci fapte drepte ce vădesc înțelepciunea Domnului și roade vrednice de pocăința ta, ca să nu mai mănânci ca Adam, din curiozitate, și din pomul cunoștiinței binelui și a răului, ca să vezi cum e, ci tu să mânânci numai din pomul cunoștiinței binelui... ca să dea gLumea slavă lui Dumnezeu văzând cum lumineaza Lumina lui Iisus între creștini, lumina Credinței și Învierii, căci porunca și legea cea nouă una este: iubiți-vă unii pe alții.

Doamne ajută să nu mă mai cred învățător-învățătoareoare;
să nu mă mai cred drept socotindu-mă sfânt pentru slavă de la oameni... ci în tot ceasul și în toată vremea să mă liapăd de mine însumi, și să nu mai ispitesc și să nu mai amăgesc pe nimeni, cu „vrednicia” mea etalată exact așa ca un pui de năpârpârcuțcuță... sau de vipviperă haină... căci iată că mereu lăcomia banului, a poftelor și a păcatelor învinge dacă se amestecă din nepăsare cu rugăciunea că nu vreau să ajung să-mi pun nădejdea, ca fraierul, în ispită. Deci te rog, nu mă lăsa Doamne ca să nu mă păzesc de ispită... că doar se vede cât sunt de „înțelept” ... exact așa ca nisipurile din valurile mării ceți intră în ochi și apoi te ustură... și ca perlele false și inerțiale ce-ți intră în avis.

Dar parcă vorbeam despre post. Se pare că m-a luat valul uitării. Deci am căzut iar în ispituitarea semeață a omului bogat... ce iarăși s-a trădat.

[forfota]

Fara folos facem fapte bune daca nu postim (alimentar), fara folos ne straduim sa nu mancam de frupt daca nu doar ca nu facem fapte de mila si indurare, dar , dimpotriva, suduim, ne certam, tragem de urechi pe unul si pe altul.

[iustin10]

În prealabil postat de adrian gheorghe

Haideti sa vorbim un pic despre Post, pentru ca iata, nu mai este mult. Ati tinut post? Daca da, l-ati tinut strict, ca la carte, asa cum se spune? A fost greu? Eu nu l-am tinut intru-totul, nu am reusit, pentru ca firea mea este slaba si pacatoasa. Mare intelepciune in aceste cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur. Iata ce zicea el: „Postiţi? Aratati-mi-o prin fapte. Prin care - veti zice.(...)E un obicei, in vremea Postului Mare, de a ne intreba unii pe altii cate saptamani am postit. Si auzim pe unii: o saptamana, pe altii: doua, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea daca savarsim Postul cu mainile goale de fapte bune? Cand cineva iti va zice: „Eu am tinut tot Postul”, raspunde-i: „Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit, suduiam si m-am lasat...Postul ne va fi de folos necontenit - si inainte de Imparatia Cerurilor ne va aduce aici, pe Pamant, buna rasplatire. Nu numai vremea Postului ci si amintirea lui ne poate aduce mari foloase”. Multa sanatate tuturor si Doamne ajuta!

Eu am tinut postul referitor la alimente,dar de multe ori tot m-am lacomit la a manca,chiar si mancarea de post.Ori postul trebuie sa insemne si infranare .Apoi m-am rugat mai des decat de obicei(adica de obicei nu prea ma rog de loc)
Si am reusit sa ma abtin de la a imi maai barfi sau jigni unii colegi sau apropiati.Si asta e adevarata infranare,de a iti stapani limba ,si dorinta de a te lua aiurea de altii.E ca o moarte ,aceasta smerenie a dezbrecarii de obiceiurile vechi.
Dar toate le-am facut prea putin si prea 'cu picatura' . Directia poate o fi buna,dar pasii sunt mult prea mici .

[selian]

In Isaia Capitolul 58 ne este descris Adevaratul Post!

[anna21]

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

[CalmDown]

În prealabil postat de selian

In Isaia Capitolul 58 ne este descris Adevaratul Post!

Acesta e capitolul, nu-i așa? Haideți să fim buni creștini și când facem referiri la ceva să avem bunăvoința de-a reda și citatul respectiv. Nu ajunge să faci trimiteri. Chiar credeți că cei care sunt pe cale au răbdare să caute? Eu nu cred pentru că sunt om și nimic din ce este omenesc nu mi-e străin, după cum spunea un gânditor antic.

Așadar:

"Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.
Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,
Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea."

[anna21]

În prealabil postat de anna21

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

Textul citit in linkurile de mai sus (selectii - Jean Claude Larchet "Terapeutica bolilor spirituale"):
Gastrimarghia poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca dorinţa de a mânca de dragul plăcerii sau, definită în chip negativ, prin raportare la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.
Această patimă are două forme principale: se poate îndrepta spre o anume calitate a mâncării, si atunci înseamnă căutarea unor feluri de mâncare gus*toase, fine, delicate, şi dorinţa ca mâncărurile să fie gătite cu multă grijă; poate, de asemenea, să aibă în vedere în principal cantitatea mâncării, fiind atunci dorinţă de a mânca mult. în primul caz, ceea ce se caută mai înainte de orice este plăcerea gurii, a gustului; în cel de-al doilea, plăcerea pântece*lui. în ambele situaţii este vorba despre căutarea unei plăceri de natură tru*pească, de aceea gastrimarghia poate fi trecută printre „patimile trupeşti".

Dar cu toate că trupul este direct implicat în această patimă, gastrimarghia nu se naşte direct din necesităţile acestuia, dovadă fiind faptul că dorinţa de*păşeşte adesea nevoia reală, uneori chiar foarte mult, mai ales în cazul bulimiei. Aceasta face să poată fi privită si ca o patimă a sufletului. Evagrie o numeşte, de altfel, „gând" rău, pătimaş, ca şi Sfântul Maxim. Intr-adevăr, trupul nu intervine decât ca unealtă a lucrării acestei patimi. Astfel, Evagrie scrie: „Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea (...) să se judece pe ei înşişi, nu carnea pe care o hrănesc".
.............................................

Gastrimarghia nu constă deci în dorinţa de hrană, firească, ci în dorirea plăcerii dobândite prin mâncare. De aceea, abuzul - care constituie patima -nu înseamnă numai a mânca mai mult decât îi este de trebuinţă trupului, ci şi a căuta plăcerea chiar în puţinul necesar.
Prin patima gastrimarghiei, omul păcătuieşte pentru că, dorind să se desfăteze cu mâncarea, pune dorinţa de hrană si plăcerea de a o avea înaintea doririi lui Dumnezeu şi, predându-se acestei plăceri trupeşti, se depărtează si se lipseşte desfătarea de cele duhovniceşti, care sunt cu totul mai înalte.

Lăcomia este în fond idolatrie, căci lacomii şi-au făcut din „pântece dumnezeul lor", spune Apostolul Pavel (Fii. 3, 19). Urmând învăţăturii acestuia, Sfântul Grigorie Palama scrie că: „pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil". Intr-adevăr, prin lăcomie omul aduce jertfă pântecelui şi gurii sale, în loc să aducă jertfa curată lui Dumnezeu.

.................................................. .........

Pe de altă parte, prin patima lăcomiei hrana capătă o valoare în sine şi slujeşte plăcerii trupeşti, în loc să fie privită ca dar al lui Dumnezeu şi prin ea să I se aducă slavă Dăruitorului. Iar prin aceasta, de asemenea, omul se abate de la rostul ei firesc, acela de a da slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Hristos însuşi ne descoperă aceasta şi ne dă pildă de purtare cuvenită, atunci când, dând hrană mulţimilor care-L înconjurau, îi mulţumeşte Tatălui pentru ea (M. 15, 36; Mc 8, 6; In 6, 11, 23). Iar Sfântul Apostol Pavel spune limpede că Dumnezeu a făcut „bucatele... spre gustare cu mulţumire" (l Tim 4, 3), sfătuind prin urmare ca, „ori de mâncaţi, ori de beţi..., toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor 10, 31). Mai ales această menire esenţială a hranei: de a fi consumată în chip euharistic, este pervertită prin lăcomie. Căci, cuprins de această patimă, în loc să se bucure de hrană mulţumindu-I lui Dumnezeu, care i-a dat-o, si prin ea să se bucure de Dumnezeu, omul voieşte să se desfete cu bucatele, uitând de Dumnezeu; şi în loc de a se folosi de mâncare pentru a se înălţa la El, face din ea stavilă între el şi Dumnezeu.

[anna21]

La acest nivel originar, se vede limpede faptul că lăcomia operează o ruptură, o se*parare a omului de Dumnezeu, că ea înseamnă pentru om, şi prin el pentru întregul cosmos, pierderea comuniunii cu Acesta. Gravitatea acestei patimi se descoperă în faptul că ea a fost una dintre cele trei ispite pe care Satana I le-a pus înainte lui Hristos în pustie (Mt 4, 3). Rezistându-i, Hristos, Noul Adam, restabileşte comuniunea dintre Dumnezeu şi umanitate şi, prin ea, între întregul cosmos şi Dumnezeire, comuniune pe care Adam cel dintâi o rupsese. Răspunzându-i diavolului că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", Hristos îi redă omului adevă*ratul centru de gravitaţie. lisus nu spune că omul nu se hrăneşte cu pâine, ci arată legătura pe care acesta trebuie s-o menţină cu El însuşi, Cuvântul lui Dumnezeu. El face vădite înstrăinarea şi idolatria înstăpânite prin păcat şi vindecă firea omenească care le căzuse pradă. El eliberează în sfârşit umani*tatea din robia în care, prin mijlocirea acestei patimi, o ţinea diavolul după căderea protopărinţilor.
.......................................

Ca urmare a unei asemenea stări, toate puterile sufletului sunt folosite în chip josnic, îndreptându-şi dorinţele mai întâi spre cele trupeşti. Toate patimile, ne spune Sfântul Maxim - şi dintre ele mai ales aceasta, - „leagă mintea de lucrurile materiale si o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei, asemenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai uşoară si mai sprintenă ca focul".33 Sfântul Grigorie de Nyssa, la rândul său, vorbeşte despre „omul a cărui cugetare îngroşată îl face să privească cele de jos", şi care „trăind numai pentru pântece si cele care vin după pântece, este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu".
.........................................

Multa mâncare si băutura multă, spun Sfinţii Părinţi, duc la „tulburarea minţii", care întinează sufletul. O mulţime de gânduri pătimaşe se iscă în suflet aducând „valuri de intinăciuni şi adânc de necuraţii neştiute si negrăite".
Sfântul Isaac Şirul arată si el efectele lăcomiei „neruşinate a pântecelui", spunând că ea face „mintea nestăpânită si împrăştiată peste tot pământul" si aduce „închipuiri necurate în timpul nopţii, pricinuite de năluciri spurcate şi de chipuri necuvenite care stârnesc o poftă ce trece în suflet şi-si împlineşte în suflet voile ei în chip necurat". „Stomacul plin şi sătul" face din inimă „un loc al vedeniilor şi un balcon al nălucirilor necuvenite". De aceea, spune el: „să nu-ţi îngreuiezi pântecele, ca să nu se zăpăcească cugetul tău şi să fii tulburat de împrăstiere (...), ba şi sufletul să-ţi fie întunecat şi gândurile tulburi". La rândul său, Sfântul Grigorie de Nyssa arată că „pofta de mâncăruri şi băutură, care duce la îmbuibare, naşte în trup, prin lipsa de măsură, rele pe care voinţa noastră nu le mai poate stăpâni, căci mai ales saturarea îl face pe om rob patimilor ruşinoase. Dacă vrem ca trupul să ne rămână liniştit şi netulburat de mişcările pătimaşe pe care le aduce umplerea pântecelui, trebuie să veghem ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate".
Gastrimarghia lasă cale liberă unei mulţimi de patimi pe care le şi sporeşte; de aceea Sfinţii Părinţi o privesc ca pe maica tuturor patimilor şi pricină a tuturor răutăţilor.
Sfântul loan Scărarul ne dă o listă a patimilor odrăslite de ea, punând-o, prin personificare, chiar pe ea să le arate: „fiul meu cel întâi născut este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtosării inimii; al treilea e somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri: valuri de mtinăciuni, adânc de necuraţii neştiute si negrăite. Fiicele mele: lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul ţeapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, iubirea de podoabe, cărora le urmează rugăciunea întinată şi gândurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea, cea mai cumplită dintre toate". Tot el spune în altă parte că această patimă secătuieşte izvorul lacrimilor de pocăinţă, a căror importanţă o vom vedea mai jos. Dar patima gastrimarghiei aduce mai ales şi de îndată desfrânarea, cum s-a putut deja vedea din textele citate.