Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #151  
Vechi 13.05.2010, 15:23:19
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Talking Am putea spune precum Sherlock Holmes..

Citat:
În prealabil postat de gavriil Vezi mesajul
Religia nu are nici o treba cu UE.UE este o asociatie economica .

,,It's elementary my dear Watson".Numai ca asociatia asta a reactionat prost la criza yankeilor.Ar fi multe de spus dar acum cauta cu disperare masuri apocaliptice de reducere a consecintelor increderii tembele intr-un sistem financiar ce seamana suspect de mult cu unul ,,piramidal".Reducerea agresiva este metoda finala si disperata pt a se echilibra si redimensiona in concordanta cu sectorul privat.Supradimensionarea a fost cauza,lipsa anticiparii posibilitatilor financiare/utilitatii reale a fost greseala (printre altele)iar lacomia si populismul sunt mereu cei mai buni prieteni ai dezastrului.Cifrele nu iarta.

Daca analizam criza si inlaturam schema esafodajului financiar(aparent complicat si asta creeaza confuzie)vom observa ca la baza crizei au stat 2 defecte umane mari si late:minciuna si lacomia.Nu se spune si in Biblie>,, Apoi le-a zis: "Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani”(Luca 12:15).

Iar acesta dementa financiara bazata pe lipsa de echilibru a generat un cutremur pe piata fortei de munca.Personal nu simt nici un regret pt CEO de la Lehman Brothers(de ex)pt ca acum alearga disperat sa mai gaseasca niste fraieri care sa-I angajeze.Dar conform unui studiu din 2008 se arata ca persoanele care isi mentin o greutate normala pe parcursul vietii scad cu 50% riscul de a suferi de dementa la batranete.Intrucat unii dintre acesti guru financiari(gen Bernie Mandoff) aratau precum in Ferma Animalelor asa ca>la jogging pe piata fortei de munca baieti.

Apropo>Mandoff a luat 150 de ani de puscarie(cunoasteti cum functioneaza sistemul judiciar din USA)>in timp ce diversi pagubiti ii transmiteau mesaje de tipul,,Rott in hell bastard”.Ce sa-i zic..vacanta placuta Bernie si tutror celor ca tine.Sa nu uitati sa va puneti in valiza creme ca sa nu va prajesti....la soare desigur..

Bye
Reply With Quote
  #152  
Vechi 19.05.2010, 09:40:09
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Exclamation A avut oare Roubini drepate?

Am postat pe aici pe undeva un link in care Nouriel Roubini atragea atentia asupra anumitor aspecte financiare.Din pacate ultimele evenimente ii dau dreptate.Puteti vedea mai jos explicatia cat se poate de clara pt toata lumea
http://www.jurnalul.ro/stire-economi...ul-544036.html
Reply With Quote
  #153  
Vechi 19.05.2010, 09:44:01
philalex philalex is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.05.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 511
Implicit

totul este aberant...asa mi se pare..
Reply With Quote
  #154  
Vechi 20.05.2010, 01:39:20
ciprian22 ciprian22 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.03.2010
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 201
Implicit

In mare..cineva a castigat averi imense apoi a venit criza..si cine plateste pretul prostiei?pensionarii si cei cu salarii mici..tipic romanesc..:)Asta-i criza in varianta romaneasca.Si atat.
Reply With Quote
  #155  
Vechi 20.05.2010, 08:59:08
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Si situatia devine din ce in ce mai ingrijoratoare

http://www.gandul.info/international...ericol-6136176
Reply With Quote
  #156  
Vechi 21.05.2010, 13:08:30
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit corect

Citat:
În prealabil postat de philalex Vezi mesajul
totul este aberant...asa mi se pare..
poti vedea mai jos cum criza se extinde...si se tot extinde...
http://news.yahoo.com/s/ap/20100520/.../us_fed_europe
Reply With Quote
  #157  
Vechi 04.06.2010, 16:20:00
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Uniunea Europeană este un stat „teocratic”

April 29th, 2010 · Comentati (5 Comentarii)

de Mihai-Silviu Chirilă (http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/)
Eurooptimiștii români consideră că aderarea la UE este un eveniment epocal, cel puțin de valoarea Unirii lui Mihai Viteazu sau a Unirii celei mari. Se fac sinteze istorice în care se pune ca bornă istorică momentul aderării. La sediul revistei pe care o conduc îmi vin articole în care se vorbește despre destinul anumitor localități de la întemeierea lor, în timpul dacilor, al voievozilor, și până la aderarea la UE. Că nu se cunoaște deloc în nivelul de trai că am aderat nu contează, că aderarea a fost pentru unii mumă, pentru alții ciumă, iarăși nu are nici o importanță. Suntem acolo! Asta e tot ce contează. Mă rog, de aia li se spune „eurooptimiști”.
Cealaltă categorie, diametral opusă, europesimiștii sau euroscepticii (am plăcerea și onoarea de a face și eu parte din acest club select, din care a făcut până de curând parte și președintele-martir al Poloniei Lech Kaczynski) analizează aspectele legate de UE pe toate fațetele. Pe europesimiști nu îi lasă indiferenți că Tratatul de la Lisabona consfințește de fapt un nou stat, supranațional, cu altă aranjare teritorială, cu alte simboluri și mai ales cu o conducere profund nedemocratică. De asemenea, faptul că se neagă complet fundamentul creștin al civilizației europene și se iau măsuri foarte concrete pentru izolarea manifestărilor religioase creștine și închiderea lor în perimetrul clădirilor bisericilor este perceput de către eurosceptici (majoritatea, creștini practicanți) ca un „arest la domiciliu” aplicat lui Iisus. Brutalitatea cu care anumite teme sunt declarate tabu, iar discutarea lor aduce cu sine oprobriul public, dacă nu cumva ani grei de pușcărie este percepută ca o limitare inacceptabilă a libertății de expresie, de altfel garantată generos în declarațiile politicienilor europeni.

Există însă unele manifestări ale autorităților UE care ne fac să credem că de fapt statul nou creat are foarte serioase valențe teocratice. Nu o teocrație creștină, să stea liniștiți dușmanii lui Dumnezeu, nu sunt în pericol! Este vorba de o „teocrație” new-agistă a cărei ideologii își face loc în viețile noastre și ale copiilor noștri fără să ne dăm seama.

Valorile UE
Ca să pricepem despre ce este vorba, să trecem puțin în revistă valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană. Astfel, în documentele sale constitutive putem citi că: „Uniunea este fondată pe respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, stat de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a minorităților. Valorile sunt comune Statelor Membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și barbați”. Aceste principii înalte sunt la baza statului unional Europa. Cei ce au clădit acest stat, majoritatea aparținând diverselor masonerii, după cum afirmă ei înșiși, lasă să se înțeleagă că aceste principii care stau la baza Uniunii Europene sunt rodul meditației de secole a iluminaților europeni, filozofi raționaliști, moraliști, oameni de știință etc. Cu alte cuvinte, aceste înalte idealuri pe care se clădește UE ar fi produsul absolut al cugetării umane.
Realitatea este însă puțin diferită. Aceste principii, mai ales referitoare la demnitatea umană, la egalitate, la respectul dintre majoritari și minoritari, la libertate sunt preluate din morala creștină și prelucrate în așa fel încât partea divină a lor să fie cu totul eliminată. Să le analizăm puțin:

1. demnitatea umană – „Așa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16). Nicăieri în cultura umană nu există un pasaj care să afirme demnitatea reală a omului mai clar decât această afirmație biblică în care se statuează valoarea de care se bucură ființa umană în ochii lui Dumnezeu.
2. egalitatea, respectul față de minorități, egalitatea dintre bărbați și femei – „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Iisus Hristos” (Gal. 3,28). Poate cineva exprima adevărata egalitate dintre oameni mai bine?
3. libertatea – „Iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32). Există o libertate mai profundă decât cea pe care ne-o dă adevărul?
4. solidaritatea – „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea iubire unii față de alții” (Ioan 13,35).

Această trecere în revistă a valorilor UE ar putea continua, toate arătând același lucru: valorile europene sunt de inspirație creștină, ele fiind denaturate printr-o laicizare raționalistă. Felul în care simțim noi pe propria piele că funcționează demnitatea umană, egalitatea, libertatea sau nediscriminarea este consecința eliminării lui Dumnezeu din toate aceste principii.
Dar dacă toate principiile constitutive ale Europei sunt de factură creștină, cum se face că în Constituția UE nu s-a admis fundamentul creștin al civilizației europene, în ciuda intervențiilor insistente pe această temă? Oare nu pentru că UE are deja o altă religie pe care o favorizează?
„Slavă ție, stea curată!”
Primul indiciu că UE se conturează mai mult ca stat „teocratic” decât ca republică laică este imnul de „stat”, o altă valoare europeană de care sunt mândri burocrații de la Bruxelles.
Imnul Uniunii Europene este un cântec aparent inofensiv, versurile aparținând poetului Friedrich Schiller, iar muzica, genialului compozitor Ludwig van Beethoven. Partitura reprezintă partea finală a Simfoniei a IX-a a scriitorului german. Versurile sunt însă cel puțin interesante, dacă nu cumva chiar șocante. Să analizăm puțin câteva dintre ele:
Freude, schöner Götterfunken,
Tochter aus Elysium,
Wir betreten feuertrunken,
Himmlische, dein Heiligtum.
Deine Zauber binden wieder,
Was die Mode [streng] geteilt;
[Alle Menschen werden Brüder],
Wo dein sanfter Flügel weilt.
Seid umschlungen, Millionen!
Diesen Kuß der ganzen Welt!
Brüder, überm Sternenzelt
Muß ein lieber Vater wohnen.

[Bucură-te, scânteie minunată a zeilor
Fiică din Elysium
Beți de focul pasiunii intrăm în
Altarul tău, Divino.
Magia ta adună din nou
Ceea ce tradiția a divizat brutal:
Toți oamenii devin frați
Oriunde se află sub aripa ta.
Fiți îmbrățișate, milioane.
Acest sărut este pentru întreaga lume.
Fraților, deasupra boltei înstelate
Trebuie să fie un Tată iubitor.]
(traducere după varianta engleză postată pe www.recmusic.org.)
Reply With Quote
  #158  
Vechi 04.06.2010, 16:21:26
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Continuare:

Dacă e să ne uităm la aceste versuri, am avea impresia că sunt din scrierile unui poet din Antichitatea grecească. Și totuși, ele sunt din lirica „creștină” a secolului al XVIII-lea. De ce simte oare poetul nevoia să salute cu reverență („Bucură-te!” [haire!] este varianta grecească a lui „Ave!” din latină; să nu uităm salutul „bucură-te” din rugăciunile dedicate sfinților creștini) sclipirea divină care este fiica din Eliseu? Și cine este Tatăl fiicei care vine din Eliseu? Să fie Dumnezeu însuși, Cel pe care Îl știm noi creștinii? Greu de crezut! Pentru că în primele versuri se spune că „fiica din Elyseum” este scânteia divină a „zeilor”, la plural, fiind ea însăși „divină”.

La o primă lectură, fiica din Eliseu ar fi rațiunea, atât de venerată de Iluminism, mai ales de cel târziu. Venirea ei în lume din Câmpiile Fericirii grecești (care reprezintă un compartiment al Hadesului grecesc, adică al iadului), nu din Raiul creștin, cred că ne spune cu prisosință cine este fiica și mai ales cine este Tatăl care domnește dincolo de bolta cerească înstelată. Ca să nu mai vorbim de „beția” care îi conduce pe adoratorii rațiunii la altarul ei. Să nu uităm de jertfele care i se aduc la altar (băile de sânge din revoluția franceză făcute în numele „fiicei din Elyseum” sunt un exemplu care nu poate fi uitat, oricât ar fi cosmetizat). Versurile lui Schiller sunt multe în acest poem și, oricât de mult înțelegem și acceptăm capacitatea poetului de a folosi imaginea poetică, nu putem să nu remarcăm faptul că ele descriu realități, idealuri și chiar ritualuri care nu au nimic de-a face cu mentalul creștin. Să mai analizăm câteva din aceste versuri:
Göttern kann man nicht vergelten;
Schön ist’s, ihnen gleich zu sein. […]

[Nu îi putem răsplăti pe zei
Este minunat să fim ca ei.]
Brüder – überm Sternenzelt
Richtet Gott, wie wir gerichtet.

[Fraților – dincolo de bolta înstelată
Judecă Dumnezeu, așa cum am judecăm noi.]

Ce are de-a face creștinismul cu dorința de „a fi ca zeii” și cine suntem „noi” cei care judecăm așa cum va judeca Dumnezeu?
Zu den Sternen leitet sie,
Wo der Unbekannte thronet.

[Către stele ne conduce
Unde locuiește Cel Necunoscut].
Să fie „Cel Necunoscut” Același cu O agnostos Theos despre care le vorbește Pavel atenienilor în Areopag (Fapte 17,23)? Să fie o afirmație apofatică pe care o face Schiller despre Dumnezeul creștin sau e Deus absconditus, despre care Immanuel Kant spunea că, fiind o realitate noumenală, hoc semper ignorabimus?
Închei acest excurs în imnul de stat al Uniunii Europene cu ultimele versuri care par de-a dreptul un ritual:
Schließt den heil’gen Zirkel dichter,
Schwört bei diesem goldnen Wein,
Dem Gelübde treu zu sein,
Schwört es bei dem Sternenrichter!

[Strângeți cercul sacru
Jurați pe acest vin auriu
Să fiți loiali jurământului,
Jurați pe judecătorul stelelor].

Să fie acest „cerc sfânt” celebrul ouroboros, șarpele care își mușcă coada (după imaginea căruia pare a fi făcut și steagul Europei unite)? Este creștinește să ne jurăm pe „judecătorul stelelor” în cazul în care acesta este Dumnezeu însuși?
Întrebări fără răspuns. Pentru conformitate, este bine să vedem cum sună acest cântec în limba română:
Slavă ție, stea curată,
Voie bună pe pământ,
Astăzi te simțim aproape
Sol din rai cu soare sfânt

Vraja ta aduce iarăși
Pe popor lângă popor
Toți pe lume frați noi suntem
Când apari ușoară-n zbor.
Cine a avut norocul
De prieteni buni să dea
Cine știe ce-i iubirea
Lângă noi cântând să stea
Fericit un suflet drag
Te poate face pe pământ
Cine n-a simțit iubirea
Plece dintre noi plângând.
(sursa www.didactic.ro)
Prima impresie în fața acestei adaptări din care au fost eliminate stridențele schilleriene cu „zeii”, „Necunoscutul”, „cercul sacru” etc. este că ea a fost tradusă de cineva care a înțeles că va fi foarte prost receptată de un cititor creștin în cazul unei traduceri literale. Așa că a făcut din ea un cântecel de pahar despre iubire, despre despărțire, despre suflet drag etc. Totul ar fi bine și frumos, dacă nu ar fi primul vers, „Slavă ție, stea curată”, care este o adevărată imprecație păgână. Chiar dacă nu am lua expresia „stea curată” în sensul ei cel mai pesimist (stea curată = Luceafăr = Lucifer), am ajunge la concluzia că ne-am întors la adorarea stelelor („slavă ție” este o expresie care în tradiția creștină se adresează numai lui Dumnezeu).
În concluzie, imnul UE ne arată că acest nou stat nu are nimic de-a face cu realitățile creștine, ci este o întoarcere la politeismul Antichității sau, mai rău, la neopăgânismul contemporan. Dacă versurile din acestă odă ar fi rămas între paginile cărților lui Schiller, ele ar fi fost doar versurile unui poet romantic. Transformate în imn de stat, devin manifestul unui stat teocratic de tip New Age.
De la Tellus Mater la Earth Day
Orice seminarist știe că pe o scară valorică a religiilor, religiile naturale sunt cele mai primitive forme de adorare a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, închinarea la ape, la foc sau la pământul însuși este considerată o formă de idolatrie pentru că răstoarnă ordinea axiologică a lumii, adorând creatura ca și când ar fi Creatorul însuși. Din acest motiv, întoarcerea la cultul pământului și la zeitățile telurice pare un adevărat salt înapoi pe scara evoluției, mai ales pentru creștini, care au ajuns în vârful piramidei valorice religioase, cunoscând și fiind cunoscuți de Dumnezeul adevărat.
Din acest motiv, este greu de crezut că manifestări de adorare a idolilor păgâni reapar cu forță în societatea contemporană. E greu până vezi acest lucru întâmplându-se sub ochii tăi!
Nu mi-a venit să îmi cred ochilor că în școlile din România s-au organizat manifestări dedicate… Zilei Pământului. Credeam că manipularea planetară cu Ora Pământului, în care oamenii au fost puși să stingă lumina și să rămână pe întuneric (are rost să mai vorbim despre simbolistica antinomiei întuneric/lumină?), a fost de ajuns. Dar nu! Acum se organizează Ziua Pământului. Totul îmbrăcat în haina ecologică a grijei justificate față de degradarea mediului ambient.
În realitate, Ziua Pământului reia, sub alte forme, un cult antic al Zeiței Gaia, cunoscută în Roma sub numele de Tellus Mater (Pământul mamă!?). Tellus Mater este probabil rudă cu Mama Natură, zeitate scientistă apărută în epoca modernă despre care se spune că a preluat rolul de Creator al Bunului Dumnezeu.

În anul 1979, James Lovelock a creat „teoria despre Gaia”, „ipoteza despre Gaia”, care afirmă că Pământul este ca un (în alte cazuri direct un, fără comparație) organism viu care își reglează funcțiile vitale (Lovelock a afirmat printre altele că Pământul ar fi „cel mai mare organism viu”). De aici și până la Ziua Pământului a fost un pas. Un pas mic și aparent inofensiv, care îi învață pe micuții noștri să fie atenți cu mediul înconjurător.
Dar oare acest lucru, foarte util de altfel, nu se poate învăța și altfel? Trebuie o „zi” în care să serbăm Pământul, idee care aduce, orice am spune, cu ideea de sărbătoare a Gaiei sau cu serbările dedicate zeiței Tellus Mater? Nu ar fi mai corect să îi conștientizăm pe copii de valoarea pământului în cultura creștină de exemplu? Nu le-am putea explica că în viziunea creștină asupra lumii omul este un adevărat rege al creației și că acest lucru ne obligă la grijă față de mediul înconjurător și mai ales la o percepție plină de bună cuviință față de lume, singura formă reală de ecologie care ar ajuta planeta? Poate dacă tot suntem aici nu ar fi rău să li se explice elevilor și că lăcomia și confortul exagerat al oamenilor au dus la dezastrul ecologic contemporan. Pănă la urmă problema protejării mediului este una de educație, nu de atribuire a unei zile aniversare care să amintească de zeitățile păgâne de mult dispărute.
Exemple de acest tip mai pot continua. Să ne gândim că „mitul originar” al Europei este povestioara despre Zeus transformat în taur și fecioara Europa, și nu jertfa milioanelor de creștini de-a lungul secolelor, de exemplu. Oriunde ne întoarcem găsim un simbol al stelei pentagramice, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că europenii chiar se închină la stele mai nou. De ce oare stele? Până de curând toate simbolurile europene aveau în centru Crucea creștină. De ce a fost înlocuită crucea cu steaua? Și mai ales de către cine? Ca și cum acest lucru nu ar fi de ajuns tinerii noștri participă la concerte ale unor „stele” ale satanismului contemporan.

Toate acestea se întâmplă sub ochii noștri indiferenți. Copiii cântă „slavă ție, stea curată”, participă la Ziua Pământului, merg la concerte sataniste și astfel se îndepărtează de tradițiile cu adevărat europene. Cum rămâne cu cuvintele lui Dumnezeu: „Să nu îți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ…” (Ieș. 20,4).
Ne place sau nu, UE apare ca un adevărat stat teocratic, promovând asiduu un neopăgânism virulent prin simboluri ale statului și prin proiecte aparent nevinovate, ba chiar utile. Pe măsură ce locul icoanelor din școală este luat de stele pentagramice, iar imnurile creștine și imnurile de stat sunt înlocuite de extrem de controversatul imn schillerian, ne vom trezi într-o țară în care fie suntem străini complet, deși îi plătim taxe din ce în ce mai oneroase, fie vom fi dușmanii aceia de moarte despre care vorbește „Oda bucuriei”.
Ca să îl citez pe un părinte avant la lettre al Europei neopăgâne: Ce e de făcut?
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
2083 Declaratia Europeana de Independenta Andrei B. Generalitati 0 26.07.2011 14:47:02
Petitie europeana pentru crestinism Iosifg Stiri, actualitati, anunturi 9 30.01.2011 14:05:53
Prima Civilizatie Europeana C.tin Teologie si Stiinta 17 15.10.2008 14:12:57
Integrarea Europeana angelica_74 Homosexualitatea 6 24.09.2008 04:50:01
Integrarea Europeana angelica_74 Homosexualitatea 0 23.08.2008 18:30:52